190,155 matches
-
științific neutru, a episodului în care, cu cîțiva ani în urmă, Emil Constantinescu invoca în timpul campaniei electorale protecția unui misterios călugăr athonit - secvență înțeleasă ca recurs la depozitul simbolic propriu unui alt model social decît cel democratic. Acestea, alături de lectura textelor adînci, pline de savoare și înțelepciune sfîntă, din perioada primelor veacuri creștine. Totul, într-un discurs de o desăvîrșită continuitate și coerență argumentativă. Care e relația dintre spațiu, termen ce se lasă ușor definit și descris, și țelul ultim al
Calea nesfîrșită by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14690_a_16015]
-
dihkr-ul, rugăciunea sufiților, o fac posibilă. Traseul cărții străbate două drumuri importante, unul în continuarea celuilalt. O primă parte a studiului încearcă să înțeleagă, să caute o formulare a unui fapt în esență de neformulat, de neînțeles, pentru că, potrivit tradiției, textelor patristice, acesta depășește marginile intelectului - în ce măsură spațialitatea, dincolo de orice conotație mundană, servește căii urmate de contemplativ. Temă recurentă a scrierilor mistice, fuga de lume devine fuga de spațiu. Spațiul nu este însă abolit, ci epuizat, trecut în non-determinare. Există cîteva
Calea nesfîrșită by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14690_a_16015]
-
măsură și de limită, mai mult decît o metaforică legătură cu datele spațiului concret? Două structuri topologice și de sens care susțin un spațiu propriu cunoașterii contemplative sînt "descoperite" în carte. Chôra tou achôrêtou, cuprindere a necuprinsului, și locul călătorului . Textul, imaginea iconografică, sanctuarul sînt apoi privite de autoare ca exerciții de topologie contemplativă. Cunoaștere dincolo de cunoaștere, spațiu dincolo de spațiu. Trebuie reluată o precizare: cartea aceasta nu se lasă rezumată. Titlul ei preia o formulare a lui Nicolaus Cusanus, o formidabilă
Calea nesfîrșită by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14690_a_16015]
-
de interes și pentru instituțiile occidentale, era una evident falocrată, în special vinovăția femeilor în compromiterea unei căsnicii atrăgea după sine și pierderea drepturilor asupra patrimoniului propriu. Chiar dacă toate aceste informații, mai mult sau mai puțin explicite, se regăsesc în textul și în subtextul expoziției Zestrea, ele nu sînt singura miză a acestei expoziții și nici pe departe cea mai importantă. Pentru că în afara nivelului ei narativ, expoziția se sprijină pe un bogat inventar de obiecte, de forme și de imagini. De la
Zestrea, între document și mitologie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14703_a_16028]
-
și în subtextul expoziției Zestrea, ele nu sînt singura miză a acestei expoziții și nici pe departe cea mai importantă. Pentru că în afara nivelului ei narativ, expoziția se sprijină pe un bogat inventar de obiecte, de forme și de imagini. De la textul foii de zestre, element descriptiv și grafic în același timp, și pînă la documentul fotografic, obiectul tridimensional sau piesa de costum, documentul vizual capătă o pregnanță și o diversitate pe care nici descrierea și nici enumerarea nu le pot epuiza
Zestrea, între document și mitologie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14703_a_16028]
-
Irina Marin Atunci când în alcătuirea unei compoziții literare se recurge la artificiul imagistic, extraliterar, unul din (cel puțin) două efecte posibile pot fi obținute: amănuntul grafic se raliază textului și îi coroborează intuițiile; cazul nu tocmai fericit, acela în care efectul este unul baroc, de dezechilibru între o formă supraelaborată și un conținut modest prin comparație. în situația din urmă, aspectul exterior ajunge să eclipseze miezul ideatic propriu-zis; cu
Cervantes resuscitat by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14716_a_16041]
-
a ilustra propriu-zis. Autorul le pune sub semnul provizoratului și lasă astfel cititorului inițiativa unei mai bune alegeri de imagini. Problema, însă, nu stă în aceea că ele nu sunt relevante, ci dimpotrivă, în faptul că depășesc cu mult conotațiile textului, minimalizându-l. Misterul morții lui Osiris, Craniul anamorfotic al lui Lucas Brunn, Androginul din manuscrisul Aurora Consurgens, bacanala de pe un vas grecesc, toate acestea cu greu își găsesc corespondențe pe măsură în text. Urmarea este că juxtapunerea de text și
Cervantes resuscitat by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14716_a_16041]
-
în faptul că depășesc cu mult conotațiile textului, minimalizându-l. Misterul morții lui Osiris, Craniul anamorfotic al lui Lucas Brunn, Androginul din manuscrisul Aurora Consurgens, bacanala de pe un vas grecesc, toate acestea cu greu își găsesc corespondențe pe măsură în text. Urmarea este că juxtapunerea de text și imagine lasă cititorului dorința nu atât de a revizui partea de ilustrație cât de a vedea îmbunătățit conținutul însuși al cărții pornind de la amănuntul grafic.
Cervantes resuscitat by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14716_a_16041]
-
conotațiile textului, minimalizându-l. Misterul morții lui Osiris, Craniul anamorfotic al lui Lucas Brunn, Androginul din manuscrisul Aurora Consurgens, bacanala de pe un vas grecesc, toate acestea cu greu își găsesc corespondențe pe măsură în text. Urmarea este că juxtapunerea de text și imagine lasă cititorului dorința nu atât de a revizui partea de ilustrație cât de a vedea îmbunătățit conținutul însuși al cărții pornind de la amănuntul grafic.
Cervantes resuscitat by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14716_a_16041]
-
se regăsesc una câte una în tot teatrul lui Camil: excesul narativ, lungimea adeseori exagerată, lipsa funcționalității dramatice, comicul și absurdul involuntar, stereotipia portretului, precizia maniacală și discursul poetic paralel cu replica. Spune Cipriana Petre: ""totalitatea didascaliilor se conturează în-tr-un text coerent, nu subordonat, ci paralel cu textul replicilor, pe care, astfel, îl concurează. Un text secund revendicându-și nu doar egalitatea, ci, mai mult, întâietatea în fața textului scenic. " (p. 35) Prozatorul epicizează textul dramatic ratând deopotrivă și teatrul (prin transcriere
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
teatrul lui Camil: excesul narativ, lungimea adeseori exagerată, lipsa funcționalității dramatice, comicul și absurdul involuntar, stereotipia portretului, precizia maniacală și discursul poetic paralel cu replica. Spune Cipriana Petre: ""totalitatea didascaliilor se conturează în-tr-un text coerent, nu subordonat, ci paralel cu textul replicilor, pe care, astfel, îl concurează. Un text secund revendicându-și nu doar egalitatea, ci, mai mult, întâietatea în fața textului scenic. " (p. 35) Prozatorul epicizează textul dramatic ratând deopotrivă și teatrul (prin transcriere improprie literaturizând faptul scenic viu) și proza
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
lipsa funcționalității dramatice, comicul și absurdul involuntar, stereotipia portretului, precizia maniacală și discursul poetic paralel cu replica. Spune Cipriana Petre: ""totalitatea didascaliilor se conturează în-tr-un text coerent, nu subordonat, ci paralel cu textul replicilor, pe care, astfel, îl concurează. Un text secund revendicându-și nu doar egalitatea, ci, mai mult, întâietatea în fața textului scenic. " (p. 35) Prozatorul epicizează textul dramatic ratând deopotrivă și teatrul (prin transcriere improprie literaturizând faptul scenic viu) și proza (prin forma neadecvată). Abordarea statistică a ponderii didascaliilor
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
discursul poetic paralel cu replica. Spune Cipriana Petre: ""totalitatea didascaliilor se conturează în-tr-un text coerent, nu subordonat, ci paralel cu textul replicilor, pe care, astfel, îl concurează. Un text secund revendicându-și nu doar egalitatea, ci, mai mult, întâietatea în fața textului scenic. " (p. 35) Prozatorul epicizează textul dramatic ratând deopotrivă și teatrul (prin transcriere improprie literaturizând faptul scenic viu) și proza (prin forma neadecvată). Abordarea statistică a ponderii didascaliilor dovedește perfect neîncrederea mărturisită a autorului în posibilitățile teatrului. O serie de
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
Cipriana Petre: ""totalitatea didascaliilor se conturează în-tr-un text coerent, nu subordonat, ci paralel cu textul replicilor, pe care, astfel, îl concurează. Un text secund revendicându-și nu doar egalitatea, ci, mai mult, întâietatea în fața textului scenic. " (p. 35) Prozatorul epicizează textul dramatic ratând deopotrivă și teatrul (prin transcriere improprie literaturizând faptul scenic viu) și proza (prin forma neadecvată). Abordarea statistică a ponderii didascaliilor dovedește perfect neîncrederea mărturisită a autorului în posibilitățile teatrului. O serie de grafice și tabele ne arată cum
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
transcriere improprie literaturizând faptul scenic viu) și proza (prin forma neadecvată). Abordarea statistică a ponderii didascaliilor dovedește perfect neîncrederea mărturisită a autorului în posibilitățile teatrului. O serie de grafice și tabele ne arată cum numărul total al didascaliilor - 52 % din textul dramatic - depășește numărul total al replicilor, iar personajelor feminine le revin mai multe didascalii deși mai puțin voluminoase decât cele destinate personajelor masculine. Statistica tipologică ne arată dominația clară a didascaliilor narative, în primul rând psihologice, care, diferențiindu-se în funcție de
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
personajelor feminine le revin mai multe didascalii deși mai puțin voluminoase decât cele destinate personajelor masculine. Statistica tipologică ne arată dominația clară a didascaliilor narative, în primul rând psihologice, care, diferențiindu-se în funcție de genul personajului, "reflectă nu o necesitate a textului dramatic, ci doar o prejudecată a autorului. Limbajul psihologic al didascaliilor este un reflex al psihologiei autorului." (p. 103) Analiza tehnicilor de racord conturează definitiv ideea că didascaliile nu sunt delimitate de replici, ci formează împreună un text unitar, distincția
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
necesitate a textului dramatic, ci doar o prejudecată a autorului. Limbajul psihologic al didascaliilor este un reflex al psihologiei autorului." (p. 103) Analiza tehnicilor de racord conturează definitiv ideea că didascaliile nu sunt delimitate de replici, ci formează împreună un text unitar, distincția dintre textul scenic propriu-zis și indicația scenică fiind una formală, de convenție. De altfel, fără funcționalitate teatrală, adesea gratuite și absurde, în fine, povestind, didascaliile au rolul de a decora literar. O demonstrează Cipriana Petre în capitolele cele
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
ci doar o prejudecată a autorului. Limbajul psihologic al didascaliilor este un reflex al psihologiei autorului." (p. 103) Analiza tehnicilor de racord conturează definitiv ideea că didascaliile nu sunt delimitate de replici, ci formează împreună un text unitar, distincția dintre textul scenic propriu-zis și indicația scenică fiind una formală, de convenție. De altfel, fără funcționalitate teatrală, adesea gratuite și absurde, în fine, povestind, didascaliile au rolul de a decora literar. O demonstrează Cipriana Petre în capitolele cele mai savuroase ale studiului
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
forță decât personajul în carne și oase al replicilor ș" ț Criteriile de prioritate sunt inversate. Spectacolul va avea mai puțină forță decât piesa tipărită. O înfrângere necondiționată a teoreticianului și dramaturgului." (pp. 168-169) Cu alte cuvinte, didascalia subminează serios textul dramatic atâta timp cât autorul nu stabilește un singur sistem de referință la care să (se) raporteze didascalia, confundând receptorul - interpret și receptorul - cititor și neadecvând stilul sau procedeele narative la cerințele și exigențele textului dramatic. Expresie a neîncrederii scriitorului în teatru
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
168-169) Cu alte cuvinte, didascalia subminează serios textul dramatic atâta timp cât autorul nu stabilește un singur sistem de referință la care să (se) raporteze didascalia, confundând receptorul - interpret și receptorul - cititor și neadecvând stilul sau procedeele narative la cerințele și exigențele textului dramatic. Expresie a neîncrederii scriitorului în teatru ("avem de-a face cel mult cu romancieri ratați, dar nu cu dramaturgi") și mai ales în practicienii de teatru, didascaliile nu pot să nu vicieze impactul dramatic al textelor. Studiul Ciprianei Petre
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
cerințele și exigențele textului dramatic. Expresie a neîncrederii scriitorului în teatru ("avem de-a face cel mult cu romancieri ratați, dar nu cu dramaturgi") și mai ales în practicienii de teatru, didascaliile nu pot să nu vicieze impactul dramatic al textelor. Studiul Ciprianei Petre este, măcar prin singularitatea lui, de referință și - ne place sau nu - ne obligă să citim de acum încolo altfel teatrul lui Camil.
Cât teatru, atâta proză by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14713_a_16038]
-
se invoce concepte ca acela de sensus comunis aristotelian și Sein-zum-Tode heideggerian ? Incursiunile în diverse ontologii și argumentările filozofice, sociologice, psihanalitice devin în asemenea situații inadecvate, iar erudiția exhibată cu ostentație, riscă să alunece în paradă de erudiție, pentru care textul poetic rămîne un simplu pretext. Nu puține sînt însă cazurile în care comentatorul găsește formula justă, cuvîntul adecvat; într-un loc ni se spune, de pildă, că la A. E. Baconsky, "visul nu este niciodată nici iluzionare, nici iluzionism", altădată
O inițiativă binevenită by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14712_a_16037]
-
Română, nr. 2444, 28.01.2001). Tipice limbajului infantil contemporan sînt substantivele nene și tanti folosite ca termeni nu doar de adresare, ci și de desemnare a unui bărbat, respectiv a unei femei necunoscute. Uzul e ușor de verificat în texte jurnalistice, de pildă în replica atribuită într-un reportaj unei fetițe de 12 ani: "O tanti mi-a dat 100 de mii de lei" (EZ 2727, 2001, 15). în afara limbajului infantil, cei doi termeni transmit o ingenuitate mimată ironic: "E
"Ata ete" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14723_a_16048]
-
se repetă, astfel încît exemplele semnificative selectate rămîn 50: deloc puține, totuși! Deocamdată, descrierea situației rămîne o indiscreție făcută, cu ajutorul Internetului, în domeniul oralității tipice; va mai dura probabil pînă ca ata ete să apară și în alte tipuri de text, mai "serioase" - dacă nu cumva se va pierde pe parcurs, ca multe mode juvenile efemere.
"Ata ete" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14723_a_16048]
-
stricte ale personalităților ce-au constelat-o. Fenomen inevitabil. Nemulțumindu-se a fi un simplu conspect al avangardismului sans frontières, un depozitar al clișeelor sale, poetul român a dezvoltat o meditație susținută a producției poetice practicate, fapt ce răspunde autoreflexivității textului literar modern, interesat nu numai de modul productiv intrinsec, ci și de confruntarea cu "planul primar", existențial, apt a-i comensura autenticitatea: "Poeticul și poieticul, remarcă Ion Pop, comunică intim, și avangarda, radicală în tot ce întreprinde, atinge nivele acute
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]