1,266 matches
-
la bucătărie, mă opream preț de-o clipă cu mâna pe clanță și-mi imaginam cu căldură că, atunci când aveam să deschid ușa, bucătăria avea să sclipească datorită soarelui reflectat de suprafețele lustruite, că toate cănile, farfuriile, castroanele, cratițele și tigăile fuseseră spălate și puse la loc. (În dulapurile corecte. Voiam ca zânele să fie nu numai muncitoare, ci și deștepte.) În loc de asta, în timp ce-mi croiam cu grijă drum printre resturile petrecerii, găseam cu greutate un pahar întreg care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cu-adevărat. —Păi, nu e chestia de ceea ce vreau eu, am spus ușor nedumerită. Ideea e să încercăm să stabilim cine ce are. —Dumnezeule, ce sordid! a exclamat el foarte dezgustat. Vrei să spui că „Prosopul ăla e al meu, tigaia aia e a ta“. — Da, cred că la asta mă refer, am zis. Ce naiba era în neregulă cu James? Chiar nu se gândise deloc la toate astea? —James, i-am spus în timp ce stătea pe scaun răvășit din cauza șocului. Tu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
un zâmbet chinuit. —Ai dreptate, a spus el obosit. Ai dreptate! Ai dreptate! Ai dreptate! Chiar am dreptate, l-am asigurat eu. Și dacă te face să te simți mai bine, atunci să știi că poți să ții tu toate tigăile. —Mersi, mi-a șoptit el. — Și nu-ți face griji, am continuat eu mimând bonomia și o veselie debordantă. Sunt sigură că într-o zi o să privim în urmă și-o să râdem de toate astea. Evident că nu eram deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
privirea. —O, doamne, n-ai prins nimic din asta. Îl cheamă Bradley, credeam că e marea iubire, dar n-o să crezi ce mi-a făcut acest bărbat. Ornesto avea un ghinion crunt în dragoste. Întotdeauna îl înșelau sau îi furau tigăile scumpe cu fund dublu sau se întorceau la nevastă. Ce se mai întâmplase acum? M-a bătut. —Serios? — Nu vezi că am ochiul vânăt? Mi l-a arătat cu mândrie. Tot ce-am putut să văd era o urmă ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
altă parte, Ornesto mergea întruna la mediumuri, care îi tot spuneau că bărbatul visurilor lui trebuie să apară. Nu-i spuneau niciodată că bărbatul visurilor lui e deja însurat sau că are obiceiul să-l lovească sau să-i fure tigăile bune. Poate cineva de la serviciu să știe...? Dar Teenie n-o să știe - știam instinctiv că ar adera la grupul cu „e o porcărie“. Iar Brooke ar fi oripilată - oamenii ca ea, din clasa albă privilegiată, nu cred în nimic. Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
era adevărat! Spusesem odată că îmi place la nebunie terciul, și Aidan întrebase: Terciul e totuna cu păsatul? — Cred că da, zisesem, și în dimineața următoare îl găsisem în picioare lângă plita noastră prea puțin folosită, amestecând ceva într-o tigaie. —Terci, zisese. Sau păsat, dacă preferi. Pentru că nu poți să mănânci când iei prânzul cu acele doamne fioroase de la rubrica de beauty ca nu cumva să-și strice părerea despre tine. Așa că mănâncă acum. Am dreptate, nu-i așa? Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îngrijire intensivă, n-apucau să se vadă îndeajuns, zice el. Ornesto a avut un prieten minunat, un australian pe nume Pat. Părea că relația merge foarte bine, mai ales că Pat nu dădea în Ornesto și nici nu-i fura tigăile, dar apoi a venit factura telefonică. Și era de peste o mie de dolari și s-a dovedit că Pat sunase zilnic la fostul lui prieten în Coober Pedy. Ornesto a fost devastat - din nou - dar și-a găsit alinarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
bucătăria în urma eforturilor ei: ca o explozie într-o fabrică de supă. În chiuvetă se adunau mormane întărite de mâncare, iar pe podea și pe masă se întindeau tot felul de alte pete. Pe aragaz se înghesuiau o mulțime de tigăi cu bucățele lipite de dovlecei și morcovi. Era un chin. Trebuiau să existe modalități mai simple prin care Rosa să-și primească vitaminele și mineralele. — Sigur că există, a spus imediat Jake. Nu ai nevoie decât de o carte bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
electronic, care începe să piuie dacă ai uitat ceva. Mie mi-a bâzâit anul trecut, când am fost cu echipa de experți francezi în restaurare: era ornamentul de la poșetă. Dacă nu sunt mulțumiți de rezultat, te mai și pipăie cu tigăile lor de detectare corporală. Doamne-ferește să ai vreun inel înfipt în buric sau mai jos, prin pantalon; nu mai intri. Sau te duci alături, la pază, și le-arăți.“ M-am simțit blazat. Întotdeauna îmi dorisem ca Maria să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și mai multe, n-aș fi pariat. „Le-am numărat eu.“, mi-a zis Maria, urmărindu-mi privirea. „Sunt 30, cu totul. Știi ce reprezintă, nu?“ „Bănuiesc că nu-i vreun model inedit de cercel interbelic... Nu prea se potrivesc tigăile căldărarilor cu podoabele cubiste ale doamnei T.“ „Nu, nu-i nici podoabă, nici ornament. E altceva, o chestie pe care astăzi o găsești pe toate mărfurile.“ „Un code-bar!“, am zis, uluit. „Exact. Lipsesc doar cifrele de dedesubt, în rest totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
capătul bulevardului Tomis, lângă Tribunal. Pe-ocolite, dar sigur. Se profila și gara, șoseaua trecea chiar printre port și stația ei de taxiuri. „Știți povestea cu tribunalul...“, s-a avântat Mihnea. Vorbea tare, gesticula, se agita ca o clătită în tigaie. Încă puțin, și dădea cu capul de tavan. Se mai și-apleca spre noi în față, să auzim mai bine. Picăturile de salivă săreau în toate direcțiile; nu se vedeau, dar le simțeai. Am tras cu ochiul spre tânărul Lupu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sufragerie, în spatele unui fotoliu. Iarna, deșira unul din puloverele ei preferate, fir cu fir, ca Tonton. Acum chiar n-aveam unde să ies. „O să trecem și peste asta...“, am căutat s-o liniștesc. Uram scenele. Prietenii mei aruncau cu cărți, tigăi, cuțite. Ușile erau descentrate, pragurile nu se mai închideau, pereții aveau semne prelungi, ca de zgârieturi. Eu nu suportam certurile, îmi cheltuiau inutil energia și-mi secau mintea. Ieșeam din ele zdrobit, palid, îndrăgostit din nou. „Nimeni poate trăi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dulap, reci și-apretate, noptiera părinților, un balon alb glazurat cu pudră (care, ulterior, s-a dovedit a fi un prezervativ), revista „Neckermann“, o păpușă cu gene lungi, curbate, cutia goală de „Chicklets“, parizerul pané (roz, contorsionat, ascuns sub capacul tigăii), peria de pantofi (deasă și țepoasă ca mustața tatălui), niște elastice verzi și albastre, crăpate. M-aș fi deghizat în băiețel, aș fi intrat la apă și mi-aș fi topit volumul cerebral, m-aș fi lăsat ciumpăvit la frizerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și niște galoși de polițist în picioare, cu care juca fotbal prin curte. Uneori, Tonton stătea în poartă și recolta mingi pline cu noroi de la Pif și Hercule. Când uita să se descalțe, îi arunca nevastă-sa din bucătărie cu tigăi și veselă în cap. Era o figură Cezar. Prin 2002, se angajase împreună cu Andrei la o firmă cehească de mașini second-hand. Andrei lucra la vânzări, Cezar desena schițele pentru clienți. Atmosfera părea degajată, ca atunci când se mută Mittel-Europa în Balcani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
debarcaseră cu burse sau lectorate în Viena trecuseră pe la el, era suficient să pronunți numele „România“, și ușile apartamentului de la etajul cinci se deschideau larg, îmbrățișându-te într-o maree de praf și-acarieni: două becuri fuseseră deșurubate, aspiratorul lipsea, tigăile arătau ca pe vremea bunicii Aneta, iar de sub cuier mușcau vreo trei perechi de pantofi fără șiret. Doctorul Weidle părea simpatic, ciufut, te lua de la gară cu mașina și, la plecare, nu te mai ducea înapoi. La telefon nu suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după cum ne-am înțeles, pe la orele 8 dimineața. Când să plecăm, gazda mea, mătușa Paraschiva, grijulie ca o mamă, îmi întinde un pachețel învelit într-o hârtie subțire, și-mi zice: Sunt niște turte din făină de grâu, coapte-n tigaie... M-am gândit că nu v-ar strica la drum. C-aveți de mers oleacă, până la ele. Și-acolo, gazda, cine știe, v-o ospăta ori ba. Că oamenii sunt de tot felul. Nu strică să aveți acest pachețel. Ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
rețină locurile la masa pe care o ocupasem. Am ajuns în fața unui cuptor, din care un bărbat în blugi și maiou, cu o față brunețică și încinsă de căldura ce se degaja, cu o șepcuță albă, de vară tocmai scotea tigaia pe vatră; pe margini aluatul era copt, bine rumenit, iar în mijloc brânza fierbea, făcând broboane de clocot. Bărbatul avea lângă vatră o căldare cu apă limpede, în care pluteau încă vii răcușori, melcușori și tot felul de vietăți oceanice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
mai plecat, cine știe ce l-a reținut?! Și aude zgomot dincolo de ușă și se sperie că nu cunoaște zgomotul, nu e ca un bocănit al unui cunoscut care trece pe la el, sigur e ceva suspect după ușă. Așa că moșul ia o tigaie și dă cu ea în ușă și hoțul, care nu se aștepta să fie cineva acasă și spera să-și facă treaba netulburat de nimeni, se sperie la rîndul lui și face infarct, cade lat în fața ușii, moare, poate era
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
aștepta să fie cineva acasă și spera să-și facă treaba netulburat de nimeni, se sperie la rîndul lui și face infarct, cade lat în fața ușii, moare, poate era mai slab de inimă, hahaha. Hai să aducem și noi o tigaie și să izbim cu ea în ușă, să vedem ce se-ntîmplă, sigur o să se sperie ăla, o să facă o moacă. Poate-o să aflăm cine-i, așa, după moarte. De după ușă s-a auzit o voce feminină, îngroșată de vîrstă
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
gătea tata. Puh, făcea mîncărurile cam arse. Se grăbea, punea mult ulei, că știa să gătească numai ce se scaldă în ulei, și dădea focul la mare, apoi uita de mîncare și se alegea scrumul din partea mai apropiată de fundul tigăii a cărnii și legumelor aruncate de-a valma acolo. Le repeta de fiecare dată că arsura e mai bună pentru stomac. Prima dată poate a fost o glumă, dar chestia-i că tot o spunea, poate-o fi adevărată. Copiii
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Bătrâna începuse să se țicnească și ne dădea de furcă, cu marile slăbiciuni ale bătrâneții. Deși întotdeauna susținuse că dacă o învățase ceva pe Mama era să gătească excelent, acum voia să gătească personal și își punea deoparte oale și tigăi pe care să le folosească numai ea, și alimente și borcănele în cutia frigorifică pe care le acoperea cu hârtie și le lega cu elastic, le uita acolo până mucegăiau și apoi făcea ca toți dracii când erau aruncate, acuzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
zăcea pe vremuri în pat în clădirea lui Owens, când era ușă-n ușă cu mine, în izmene, cu pulpe acoperite de păr creț și picioare urât-mirositoare, fixând zidul cu încăpățânare în timp ce, fără să se uite, stingea țigările într-o tigaie plină de grăsime în care prăjise salam și care se afla în spatele lui. Avea lângă pat o sticlă de lapte în care să-și facă nevoile, căci nu-i plăcea să se ducă la baie. Acuma copiii săreau ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
stomacul meu m-a informat că era zece jumătate seara și că muream de foame. Am scotocit prin dulapuri și am scos la iveală un pachet de Sainsbury’s Potato RĂsti cu ardei roșu, pe care l-am Încălzit În tigaie, Întrebându-mă dacă faptul că pachetul fusese sigilat În vid Însemna că mâncam de fapt legume proaspete. Mă Îndoiam. Cu ceva vreme În urmă, luasem hotărârea de a consuma mai multe fructe și legume proaspete, ceea ce, În practică, se traducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de apartamentul seniorial al lui Tom, descoperisem de curând un așa-zis bar de găluște și tăiței, care servea o gamă amețitoare din respectivele feluri, la prețuri avantajoase. De data asta, am comandat pentru Început găluște cu legume prăjite În tigaie, apoi Tom și-a luat obișnuitul castron de tăiței cu pui și porumb Înotând În zeamă - simplu și ca la mama acasă. Teoria mea era că felul ăsta era echivalentul chinezesc al supei de pui evreiești - avea chiar și găluște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
prezența, astfel încât gazda să nu fie luată prin surprindere și să cedeze impulsului să-l doboare pe loc. Continuă să fluiere strident și când trecu în bucătărie. Și nu fu mai puțin zgomotos când cotrobăi prin sortare și dulapuri. Zdrăngăni tigăile și farfuriile. Inspectă frigiderul bine garnisit, deschizându-l și trântindu-i sertarele și porțile containerelor. Își luă o ceașcă și ceainicul, ciocnindu-le neglijent. Își prăji niște șuncă, încercând să acopere cu fluieratul său sfârâitul grăsimii. Și în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]