1,430 matches
-
săi le efectuează asupra normei narațiunii ilustrează acest lucru. Atît timp cît asemenea operații precum suprimarea, adjoncțiunea, permutarea și inversiunea 158 au legătură cu elementele transmisiei narative ale unei povești, acestea sînt echivalente cu schimbarea locului unei narațiuni pe cercul tipologic dinspre o situație narativă înspre alta. Modelul normă- deviație 159 este astfel înlocuit de unul nou, și anume conceptul de continuum omogen de forme generate transformațional, în care nu mai pot exista propriu-zis o normă și o deviație de la aceasta
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
anume conceptul de continuum omogen de forme generate transformațional, în care nu mai pot exista propriu-zis o normă și o deviație de la aceasta, ci numai o mișcare continuă de la o formă la alta în ambele direcții de-a lungul cercului tipologic. Ceea ce pare o deviație potrivit modelului normei se dovedește a fi, în baza modelului meu, un pas istoric coerent către realizarea potențialului structural al acestui gen. 3.2. Dinamizarea situației narative Din modul în care tipologia situațiilor narative a fost
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
opera Nothing a lui Henry Green 80-85%, iar în textul Mother and Son al lui Yvy Compton- Burnett 90-95% . Romanele lui Henry Green și cele ale lui Yvy Compton-Burnett sînt, prin urmare, numite "romane dialogate". Însă poziția lor pe cercul tipologic aproximativ la jumătatea drumului dintre situațiile narative auctoriale și personale este în primul rînd determinată nu de cantitatea dialogurilor lor, ci mai degrabă de condițiile narative premergătoare sporirii excesive a acelor dialoguri, și anume retragerea naratorului auctorial și, în același
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sporirii excesive a acelor dialoguri, și anume retragerea naratorului auctorial și, în același timp, absența reprezentării personale. Dialogul ca element structural non-narativ al unei narațiuni nu poate, de unul singur, să determine în mod decisiv clasificarea unei opere pe cercul tipologic. Operele menționate sînt cazuri extreme. Mai reprezentative pentru romanele și povestirile cele mai cunoscute sînt proporțiile dintre părțile narative și dialog din romanele lui D.H. Lawrence. În Fii și îndrăgostiți, dialogul acoperă aproape 50% din capitolele de la mijlocul cărții, iar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
gata cu această blestemată persoană întîi, chiar am mers prea departe cu ea. Voi ajunge să-mi pierd profunzimea dacă nu sînt atent 260. Cîteva aspecte suplimentare ale narațiunii la persoana întîi vor fi prezentate în relație cu descrierea cercului tipologic din Capitolul 7. 5. Opoziția "perspectivă": perspectivă internă perspectivă externă Nu mai este o figură care se apleacă și se uită pe fereastră, căutînd o amintire nu aceasta este imaginea sugerată de cartea lui Henry James. Este mai degrabă ca și cum
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unei corespondențe strînse între perspectiva internă și modul dominat de personajul-reflector, pe de o parte, și o corespondență între perspectiva externă și modul dominat de personajul-narator, pe de altă parte. Aceste relații și structurile lor sînt clarificate de diagrama cercului tipologic. Opoziția mod îmbrățișează următoarele două manifestări ale intermedierii, caracteristici generale ale narațiunii: intermedierea tematizată a narațiunii sau intermedierea ascunsă sau disimulată, care îi produce cititorului iluzia nemedierii. În timpul narațiunii are loc o pendulare constantă între acești doi poli. Există doar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cea mai mare parte a personajelor-reflector. În timp ce conceptele de personaj-reflector și personaj- narator cuprind formele persoanelor întîi și a treia, conceptul de "situație narativă personală" se aplică doar formelor de persoana a treia. Această distincție este marcată în diagrama cercului tipologic, în care formele persoanei întîi și a treia se găsesc atît în acea jumătate a cercului unde se află polul personajului-narator, cît și în cealaltă jumătate, unde se găsește polul personajului-reflector. Pe de altă parte, situația narativă personală se limitează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și a treia se găsesc atît în acea jumătate a cercului unde se află polul personajului-narator, cît și în cealaltă jumătate, unde se găsește polul personajului-reflector. Pe de altă parte, situația narativă personală se limitează la acel segment al cercului tipologic din vecinătatea polului reflector, care rămîne în domeniul formei persoanei a treia. Între aceste zone ale cercului tipologic, care sînt în mod clar dominate de un pol sau de altul, există spații de tranziție atît către persoana a treia, cît
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în cealaltă jumătate, unde se găsește polul personajului-reflector. Pe de altă parte, situația narativă personală se limitează la acel segment al cercului tipologic din vecinătatea polului reflector, care rămîne în domeniul formei persoanei a treia. Între aceste zone ale cercului tipologic, care sînt în mod clar dominate de un pol sau de altul, există spații de tranziție atît către persoana a treia, cît și către persoana întîi, unde pot fi situate aceste lucrări narative, în care este încă neclar dacă procesul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cazuri definite și tipice ale opoziției li se adaugă numeroase cazuri ambigue, atipice care nu pot fi ușor situate la un pol sau la un altul. Astfel de forme hibride se vor găsi în zona persoanei a treia a cercului tipologic, la tranziția dintre situația narativă auctorială și situația narativă personală. Situația narativă a acestor opere este marcată de coexistența unui personaj-narator auctorial și a unui personaj-reflector personal. Această coexistență se prezintă de obicei ea însăși în cadrul profilului narativ ca o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia dintre cele două moduri. Narațiunile părții persoanei întîi a cercului tipologic care presupun atît un personaj-narator, cît și un reflector sînt cîteodată mai problematice. Tranzițiile din această zonă a cercului nu implică o mutare de la o persoană (personajul-narator) la alta (personajul-reflector), ci o simplă schimbare a rolului Eu-ului naratorial de la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de la opoziția referință la persoana întîi referință la persoana a treia la opoziția personaj-narator personaj-reflector. Poate că revizia pe care o face Kafka versiunii originale a romanului Castelul poate fi explicată cel mai bine prin transpunerea axei narator-reflector a cercului tipologic. Transpunerea versiunii originale (persoana întîi) într-o situație narativă personală și transformarea personajului principal K. dintr-un personaj-narator într-un personaj-reflector are ca rezultat, printre multe altele, o restructurare a zonelor de indeterminare care subliniază tendința generală a acestui roman
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Stunde) nu sînt "tolerate" în textele neliterare 392. Cu alte cuvinte, începuturile narative precum acestea sînt posibile doar în textele ficționale. Această descoperire aduce mai multe dovezi referitoare la faptul că modurile narative localizate în vecinătatea polului personajului-narator al cercului tipologic diferă în structura lingvistică și de cele care se găsesc în vecinătatea polului reflector. Începuturile narative conduse de un personaj-narator nu se disting de începuturile similare ale textelor non-ficționale; pe de altă parte, începuturile narative dominate de un personaj-reflector sînt
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
început in medias res. Un alt aspect al artei narative a lui Thomas Mann va fi discutat în următoarea secțiune. 6.4. Reflectorizarea personajului-narator în operele lui Katherine Mansfield, James Joyce și Thomas Mann Doar în construcția teoretică a cercului tipologic, personajul-narator și personajul-reflector se află în opoziție unul față de celălalt, ca doi poli clar delimitați. În practică, întîlnim aceste tehnici în combinație alternînd în cadrul aceluiași text. Această secțiune se ocupă de un caz special de asimilare a personajului-narator de către personajul-reflector
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cooperarea ei la critica literară. Exemplul discutat aici sugerează, în schimb, cel puțin pentru analiza textelor ficționale, o colaborare strînsă între șansele cele mai mari de succes pe care le au ambele discipline într-o astfel de încercare. 7. Cercul tipologic: schemă și funcție Aceste elemente sînt întrețesute într-un mod atît de interesant, iar tipurile de literatură sînt atît de diferite, încît este foarte greu de găsit un sistem prin care ar putea fi aranjate unul alături de celelalte sau unul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
exemple care tind către o direcție sau alta, pînă cînd finalmente cele trei elemente sînt unite, iar întregul cerc este astfel închis. (Goethe despre " Formele naturale ale literaturii", în Noten und Abhandunglen zu besserem Verständnis des west- östlichen Divans) Cercul tipologic descris sub forma unei diagrame la sfîrșitul volumului oferă un model abstract, construit pentru facilitarea înțelegerii fenomenului teoriei narative, care a fost descris în acest studiu. Mai precis, acesta ilustrează următoarele aspecte: 1. cele trei opoziții care formează baza constitutivă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
precis, acesta ilustrează următoarele aspecte: 1. cele trei opoziții care formează baza constitutivă a situațiilor narative-persoană, perspectivă și mod și relația dintre ele în sistemul formelor narative. Reprezentarea celor trei opoziții ca poli ai celor trei axe principale ale cercului tipologic dezvăluie care element predomină în determinarea unei situații narative și ce elemente (reprezentate de polii direct adiacenți) joacă un rol secundar; 2. continuum-ul de forme care rezultă din variația celor trei situații narative într-un număr infinit de forme
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acestui continuum prezintă două aspecte: sistemul însuși nu are limite categorice, doar tranziții; de asemenea, situația narativă a unei opere individuale nu este o condiție statică, ci un proces dinamic de modulație sau oscilație în cadrul unui anumit sector al cercului tipologic; 3. conexiunea dintre sistemul formelor narative și istoria genurilor narative. În timp ce acele zone ale cercului tipologic din vecinătatea situației narative auctoriale și a celei la persoana întîi erau "ocupate" foarte devreme în istoria romanului și a povestirilor scurte, zonele de la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativă a unei opere individuale nu este o condiție statică, ci un proces dinamic de modulație sau oscilație în cadrul unui anumit sector al cercului tipologic; 3. conexiunea dintre sistemul formelor narative și istoria genurilor narative. În timp ce acele zone ale cercului tipologic din vecinătatea situației narative auctoriale și a celei la persoana întîi erau "ocupate" foarte devreme în istoria romanului și a povestirilor scurte, zonele de la ambele margini ale situației narative personale au rămas doar slab populate pînă la sfîrșitul secolului, însă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o tendință vizibilă de acoperire a zonele de tranziție dintre cele trei situații narative. Un număr de romane și povestiri mai scurte care experimentează cu forme noi de transmitere sînt în mod adecvat situate în aceste zone de tranziție. Cercul tipologic, în calitate de model pentru toate posibilele variații de forme narative, poate fi considerat un program pentru toate posibilitățile teoretice ale creației narative care treptat obține o formă concretă în evoluția istorică a romanului și a povestirilor scurte. Această descriere generală a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pentru toate posibilele variații de forme narative, poate fi considerat un program pentru toate posibilitățile teoretice ale creației narative care treptat obține o formă concretă în evoluția istorică a romanului și a povestirilor scurte. Această descriere generală a funcției cercului tipologic trebuie încheiată cu un avertisment. Cercul tipologic este un model care poate fi reprezentat în totalitatea lui de o diagramă, fără nici o inconsistență. Opera individuală este aproape "recalcitrantă" în privința reprezentării ei în termenii diagramei sistemului și poate fi greu incorporată
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
poate fi considerat un program pentru toate posibilitățile teoretice ale creației narative care treptat obține o formă concretă în evoluția istorică a romanului și a povestirilor scurte. Această descriere generală a funcției cercului tipologic trebuie încheiată cu un avertisment. Cercul tipologic este un model care poate fi reprezentat în totalitatea lui de o diagramă, fără nici o inconsistență. Opera individuală este aproape "recalcitrantă" în privința reprezentării ei în termenii diagramei sistemului și poate fi greu incorporată în sistem. Dinamica sistemului, deschiderea lui ca
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acest caracter recalcitrant. Oricum, caracterul recalcitrant al operei individuale este multidimensional. Determinarea poziției în care este desemnată munca individuală în diagrama circulară a sistemului este, prin urmare, tentantă, invitînd la corectare și revizie în decursul interpretării. Următoarea descriere a cercului tipologic, în care vom traversa cercul în ambele direcții, începînd de la situația narativă auctorială, va arata, de asemenea, modul în care fenomenele care au fost descrise ca fenomene izolate în decursul prezentării sistematice se suprapun sau se intersectează în opera individuală
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cît și un catalog de întrebări și probleme care se manifestă atunci cînd teoria sistematică se confruntă cu particularitatea și cu diversitatea operei narative individuale. 7.1. De la situația narativă auctorială la cea personală: continuum-ul auctorial-personal Dacă urmăm cercul tipologic, începînd de la situația narativă auctorială în direcția situației narative personale, putem recunoaște cîteva tendințe generale în continuum-ul de forme care pot fi rezumate astfel: 1. retragerea graduală a persoanei naratorului auctorial și includerea invizibilității sale (aparente) în procesul narativ
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
preocupat teoria narativă mai mult decît oricare alt fenomen 431. Această tendință este principalul punct de plecare al tuturor încercărilor de a ideologiza formele narative, așa cum a arătat Booth în Retorica romanului 432. În ceea ce privește continuum-ul de forme ale cercului tipologic, două fenomene rezultă direct din retragerea graduală a naratorului personalizat. Pe de o parte, apar o reducere a părții narative și o creștere a părții dialogate ale textului narativ; pe de altă parte, există o înlocuire a relatării auctoriale a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]