1,334 matches
-
Nu stai aici mai mult de două ceasuri, rosti el. Dacă n-am revenit până atunci, te întorci acasă! Cu aceeași privire pierdută, Pop înclină din cap ascultător, rămânând mai departe tăcut. Cristian era mulțumit, mai verificase o însușire a toiagului. Până acum, nu se folosise niciodată de ea. Își amintea de întâmplările de demult, atunci când Ileana și Calistrat încercau să-l determine să facă ce voiau ei. Cu el nu mersese acest truc, pentru că era imun. Îl trecu un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trecu un fior, dacă nici Pop nu reacționa așa cum se aștepta? Își alungă acest gând din minte. Nu se putea una ca asta. Nevastă-sa îi spusese că oamenii obișnuiți nu se puteau opune voinței domnițelor și paznicilor ce aveau toiagul în mâini. Cu el fusese altceva, el era paznicul ales de zei. Ei, poftim! murmură el. Am ajuns și eu să gândesc ca ea. Ridică din umeri și ieși afară din galerie. Deși trecuse prin atâtea întâmplări alături de Calistrat, întâmplări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui o mulțime de lucruri care numai normale nu puteau fi considerate, încă refuza să creadă că există zeii, iar în privința intervenției acestora în viața sa, nici atât. Nu mai conta acum, bine că reușea din nou să se înțeleagă cu toiagul. Râpa Dracului era un canion îngust, cu pereții foarte înalți. Deasupra capului, se vedea numai o fâșie îngustă de cer albastru. O încâlceală de arbuști piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe aici trebuie să mergi, spuse Pop, ignorând întrebarea lui Cristian, ai trecut de locul pe unde se poate urca. Hai înapoi, ca să-ți arăt eu pe unde ne putem cățăra. Hotărât lucru, încă nu era pe deplin stăpân pe toiag. Mai avea de lucru cu el, trebuia să se obișnuiască împreună, unul cu celălalt. Mai devreme sau mai târziu, fără îndoială că va fi silit să dea piept cu vâlva. Se întreba dacă, în situația aceea, toiagul îl va ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deplin stăpân pe toiag. Mai avea de lucru cu el, trebuia să se obișnuiască împreună, unul cu celălalt. Mai devreme sau mai târziu, fără îndoială că va fi silit să dea piept cu vâlva. Se întreba dacă, în situația aceea, toiagul îl va ajuta ori îl va lăsa din nou baltă. În urmă cu trei ani, se putuse folosi de el de prima dată ce îl luase în mână. Acum lucrurile stăteau altfel, oare de ce? Ce nu era în regulă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atunci moșul nu se arătase prea bucuros de prezența sa. Se opusese din toate puterile atunci când Ileana îi spusese că Toma e noul paznic hotărât de zei. Nu cedase decât în momentul în care Cristi îi dovedise că poate mânui toiagul la fel de bine ca și el. Un fior rece i se scurse pe șira spinării. Oare Ileana era factorul lipsă? Scutură cu putere din cap, nu voia s-o amestece și pe ea. Nu și de data aceasta, acum era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peste Râpa Dracului și să străbată distanța dintre ei atât de repede. Hotărât lucru, Godunov era un adversar redutabil. Fără îndoială că avea oameni de pază de jur împrejurul peșterii vâlvei. Îl subestimase și iată că acum fuseseră prinși. Strânse cu putere toiagul în mâna dreaptă, ridicându-l ușor de la pământ. Se concentră asupra omului îmbrăcat în negru. Trase aer în piept, pregătindu-se să vorbească. Lovitura în ceafă se abătu fulgerător asupra lui. Scăpă toiagul din mâini și se prăbuși moale la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că acum fuseseră prinși. Strânse cu putere toiagul în mâna dreaptă, ridicându-l ușor de la pământ. Se concentră asupra omului îmbrăcat în negru. Trase aer în piept, pregătindu-se să vorbească. Lovitura în ceafă se abătu fulgerător asupra lui. Scăpă toiagul din mâini și se prăbuși moale la pământ. 33 Vino imediat la mine! rosti răspicat Vlad Mihailovici în telefonul mobil. Privea pe fereastra biroului său când camioneta cu care sosise Boris își făcuse intrarea în curtea Pinforest-ului. În mod normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ori căzuse pradă bestiei, dar iată că, acum, îi venise și lui rândul. De data asta nu mai avea scăpare. Deși știa că nu are nici o șansă, sări în picioare, pregătit să o înfrunte. Ar fi dat orice să aibă toiagul la el. Habar n-avea unde îl pierduse. Ultima dată îl avusese dimineață, pe drumul spre vale, când fusese lovit în moalele capului de omul lui Godunov. Fără îndoială că îi căzuse din mâini acolo, în pădure. Vâlva era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că, luând-o prin surprindere, ar fi putut trece prin ghemul de ceață. Figura lui Calistrat îi apăru în gând. Îmbrăcat în hainele lui deschise la culoare și cu părul zburlit, bătrânul nu spunea nimic. Îl privea încruntat, întinzându-i toiagul de care n-ar fi trebuit să se despartă niciodată. Știa că nu-i decât o nălucire, moșul era mort și îngropat de mai bine de o săptămână. Chiar el îi răscolise mormântul cu trei zile mai devreme. De ce îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar fi trebuit să se despartă niciodată. Știa că nu-i decât o nălucire, moșul era mort și îngropat de mai bine de o săptămână. Chiar el îi răscolise mormântul cu trei zile mai devreme. De ce îl dezgropase? Ca să ia toiagul, singura armă cu care putea ține în frâu vâlva. Se lăsă din nou la pământ, concentrându-se cu toată ființa lui. Îi trebuia toiagul, avea nevoie de el dacă voia să scape cu viață. Cu ochii minții, văzu bucata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
săptămână. Chiar el îi răscolise mormântul cu trei zile mai devreme. De ce îl dezgropase? Ca să ia toiagul, singura armă cu care putea ține în frâu vâlva. Se lăsă din nou la pământ, concentrându-se cu toată ființa lui. Îi trebuia toiagul, avea nevoie de el dacă voia să scape cu viață. Cu ochii minții, văzu bucata de lemn ascunsă între frunze, pe versantul pe care coborâse mai devreme împreună cu socrul său. Îl ridică de jos și îl trase cu forță spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
frunze, pe versantul pe care coborâse mai devreme împreună cu socrul său. Îl ridică de jos și îl trase cu forță spre el. O stare de pace îl cuprinse când în palma dreaptă simți atingerea bine cunoscută. Reușise din nou, chemase toiagul la el și acesta venise, ascultător. Era înconjurat de lumina verzuie pe care o știa foarte bine. Exact la timp, pentru că vâlva trecuse de prag, târându-se prudentă spre el. Nu-i despărțea o distanță de numai doi metri. Negura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care o știa foarte bine. Exact la timp, pentru că vâlva trecuse de prag, târându-se prudentă spre el. Nu-i despărțea o distanță de numai doi metri. Negura umpluse tot containerul și se pregătea să-l învăluie. Întinse în față toiagul, ridicându-l deasupra capului. Ca și cum s-ar fi lovit de un zid nevăzut, ceața se opri brusc, nemaiputând trece mai departe. În momentul acela, un bubuit puternic îi biciui timpanele, în timp ce capcana se zgudui puternic. Capacul masiv se închisese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prizonier în interiorul cilindrului metalic, nu putea ieși de acolo. Deocamdată, bestia stătea liniștită, plângându-și de milă, dar inspectorul era convins că nu va dura mult. La un moment dat, se va întoarce spre el. E drept că acum avea toiagul, putându-se apăra de un eventual atac, numai că acesta îl apăra câtă vreme era treaz. Va veni totuși un moment în care, vrând-nevrând, îl va răzbi oboseala și va adormi. Nici nu voia să se gândească ce se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce se va întâmpla atunci. Se hotărî să se apropie de ieșire. Nu-și făcea nici o iluzie, dar trebuia să încerce să deschidă capacul. Poate că va reuși să învingă rezistența arcului puternic ce îl acționa, ținându-l închis. Cu toiagul întins în față, se strecură pe lângă bestia ce continua să rămână nemișcată. Nu ajunsese încă la chepeng, când, auzi afară niște zgomote slabe. Înțelese pe loc ce se întâmpla, Boris se asigura că nimic nu mai putea ieși dinăuntru, punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
socrul său să nu pomenească nici de peșteră și nici de implicarea sa în cazul respectiv. Nimeni, în afară de ei, nu știa de baza de lângă Râpa Dracului. Spre surprinderea sa, Pop acceptase repede. E drept că se folosise puțin și de toiag ca să-l convingă atât pe el cât și pe agentul Pohoață să uite de cele câteva ceasuri petrecute acolo. Imediat ce lucrurile se liniștiseră, se grăbise să urce la peștera vâlvei. Remorca și containerul erau nemișcate. Se plimbase în jurul ei, cercetând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în persoana lui Cristian Toma, inspector de poliție din Iași, aflat în concediu de odihnă și, cum se vede, de (re)facere a ființei interioare la Baia de Sus; în fața minei părăsite, unde se află vâlva, nu e eficient decât toiagul lui Moș Calistrat, un instrument magic, echivalent al bastonului din romanul precedent: toiagul lui Moș Calistrat și bastonul lui Rodion din Ktistai re-prezintă semnele sigure ale intervenției lumii de dincolo în biata lume carteziană de aici și acum. Roman cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de odihnă și, cum se vede, de (re)facere a ființei interioare la Baia de Sus; în fața minei părăsite, unde se află vâlva, nu e eficient decât toiagul lui Moș Calistrat, un instrument magic, echivalent al bastonului din romanul precedent: toiagul lui Moș Calistrat și bastonul lui Rodion din Ktistai re-prezintă semnele sigure ale intervenției lumii de dincolo în biata lume carteziană de aici și acum. Roman cu valențe "cinematografice", despre "febra" și blestemul aurului, dar și despre ciocnirea civilizațiilor într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cînd, fără a mai descăleca, Însăilau niscaiva solomonii. Căci, În ultimii cincisprezece ani de la moartea acelui Nazarinean, Începuseră să-și facă apariția tot soiul de bărbați tineri și zdraveni, cu bărbi respectabile sau Încă imberbi, În mantii albe și cu toiege În mînă, zicîndu-și apostoli și Fiii Domnului. Cu crepidele prăfuite de-atîta drum, avînd aceeași rostire, de parcă luaseră Învățătură din aceeași carte, toți Înfățișau aceleași minuni la care fuseseră martori: În fața lor Nazarineanul prefăcuse apa În vin și hrănise mulțimea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
această tîrfă dintr-un lupanar sirian. „Iar pînă atunci“, stăruia Simon, scuipînd o Înghițitură din apa călîie, cînd zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țîșnind din umbra caselor și recunoscînd printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar pînă atunci, sub acoperămîntul mohorît al cerului, Între zidurile neguroase ale pămîntului, În temnița vieții, să disprețuiți bogăția, așa cum vă Învață ei, să nesocotiți desfătările trupului, să vă lepădați de femeie, acest urcior de nectar, această urnă a plăcerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de nectar, această urnă a plăcerilor, În numele raiului lor Înșelător și de teama iadului lor născocit, de parcă viața n-ar fi tot un iad...“ „Unii se Învoiesc pentru Împărăția pămîntului, alții pentru Împărăția cerului“, zise Petru, sprijinit cu mîinile de toiag. „Disprețuiește bogăția numai cel avut“, zise Simon, mijind ochii spre el. „Se desfată În sărăcie numai cel sărac; se leapădă de desfătările trupești numai cel ce le-a Încercat.“ „Fiul Domnului a Încercat patimile“, zise Petru. „Minunile lui sînt mărturia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu traista pe umăr și toiagul în mână, cu o mantie înfășurându-i de două ori trupul care cam mirosea, nu departe de butoiul - mai degrabă o amforă, butoiul fiind o invenție de-a galilor... - în care-și petrece toate nopțile, Diogene bate străzile Atenei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
au frământat oțeluri ca așchii de șindrilă, Și lupta geme încă sub aburii lăsați. Iar sus urcând, movilă, prin negurile plate, Morți goi ce-n sfori de sânge stau cobză înnodați Se-ntorc la orbul lunii căscând din beregate. GEST Toiagul vechi, pe care l-a ciuruit, l-a ros Și cariul, și custurea, ți-l trec de-acum. Ca mine Vei ispiti, la rîndu-ți, temutele destine Urcând și tu sub cerul de fier și chinoros. Te-așteaptă mohorârea pustiului pietros
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
tânărul care-l însoțise. Alergă încoace și încolo ca să-l găsească! Dar, în zadar! Ajungând la ușa de la intrare, zări dincolo de poartă silueta unui bătrânel, îmbrăcat în haină de arhiereu, ce se depărta prin neaua sclipitoare. Avea în mână un toiag mare, cu o cruce în vârf, iar fața îi strălucea ca soarele. Era chipul din icoana pe care o păstra în camera din față. Abia atunci, cu lacrimi mari în ochi, bătrânelul realiză: „Era El ... era chiar Sfântul Nicolae! Venise
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]