1,607 matches
-
zonă se cultiva viță de vie. Istoricul Chendre a explicat și forma în care Zalăul a fost atestat în 1808 sub denumirea germană de "Zillenmarkt" și "Waltenberg". "Zillenmarkt" semnifică "piața Zalău". "Wald" înseamnă pădure, iar "berg" înseamnă munte, astfel că toponimul însemna "munte împădurit". Descoperirile arheologice de pe teritoriul municipiului Zalău au pus în evidență dovezi ale existenței umane în aceste locuri încă din neolitic, respectiv cu cca. 6500 de ani în urmă. Monedele dacice descoperite în perimetrele arheologice din zona centrală
Zalău () [Corola-website/Science/296954_a_298283]
-
drum. Cârciuma era adăpostită într-un bordei acoperit cu pământ, pe care vara creștea iarba, săpat în movila Bordei-Verde, aflată la ieșirea de sud a actualului sat, pe drumul spre Târlele Filiu, în apropiere de intersecția acestuia cu DJ-211. Originea toponimului este confirmată de studii recente care arată că prima atestare documentară a numelui de Bordei Verde datează din anul 1861, fiind folosit în mod continuu din acel moment. Cârciuma reprezenta un punct important de reper în Bărăganul Brăilei, fiind înscrisă
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
de râul Bârlad. Dealurile coboară de la altitudinea de peste 400 de metri (la vest) până sub 200 de metri (la est), pe văile afluenților Bârladului. Teritoriul ținutului a variat în diferite perioade, cuprinzând orașul Bârlad și târgurile Ghidigeni, Murgeni și Puiești. Toponimul ținutului Tutova este de origine slavă și înseamnă „ținutul murelor”. Existența unei unități administrative cu centrul la Bârlad este destul de veche, un anume Negrea (Negru) de la Bârlad fiind menționat într-un document din 1 septembrie 1400 ca membru în sfatul
Ținutul Tutova () [Corola-website/Science/335469_a_336798]
-
O altă interpretare posibilă derivă "Edda" de la "óðr", care în islandeza veche însemna "arta poeziei, poezie". Titlul operei lui Snorri ar putea fi deci tradus prin "Cartea despre poezie". Acest titlu a fost interpretat și ca o trimitere la un toponim islandez, Oddi, respectiv locul în care Snorri a fost crescut și educat de către tatăl său adoptiv, Jón Loptsson. Astfel, "Edda" ar putea însemna "Cartea de la Oddi". În fine, o altă interpretare a acestui nume îl derivă din latinescul "ēdō", care
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
XIV-lea, din care istoricii au putut desprinde și alte detalii despre conflict. În toate aceste izvoare nu este menționat niciodată cuvântul „posadă”, ce desemna inițial un loc greu accesibil și apărat de elemente naturale sau artificiale. Transformarea lui în toponim s-a produs la începutul secolului al XV-lea, în documente maghiare legate de bătălia din 1395 între Vlad Uzurpatorul și Sigismund de Luxemburg. Astfel, două dintre acestea (datate 1408 și 1438) vorbesc despre "„munții ziși ai Posadei”", deși într-
Bătălia de la Posada () [Corola-website/Science/298672_a_300001]
-
1224. Orăștia este menționată în acest document drept cel mai vestic punct al Pământului Crăiesc, zona de colonizare a sașilor în Transilvania. Tot prin Diploma andreană a fost reglementat faptul ca Orăștia să fie reședința Scaunului Orăștiei, cu localitățile aferente. Toponimul Waras („oraș”) dovedește faptul că la acea dată așezarea se afla în plin proces de dezvoltare urbană. Orașul a început să fie înconjurat cu ziduri de apărare. În secolul al XV-lea Orăștia a fost arsă, dărâmată și jefuită de
Orăștie () [Corola-website/Science/296883_a_298212]
-
au alungat pe protoromâni din șesuri și văi și aceștia s-au retras în zonele împădurite și spre munți dar, după creștinarea slavilor, românii au revenit în locurile de baștină (aproximativ secolul al X-lea) și a început simbioza româno-slavă ; toponimele importante au fost transmise de protoromâni slavilor și mai târziu au fost transmise de slavi iar românilor după revenirea acestora la șesuri. În același sens a scris și istoricul Florin Curta, arătând că în anul 814 slavii sudici au început
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
Numele este derivat din denumirea tracică dată "regelui", provenită din rădăcina indoeuropeană "*reg", care se regăsește atât în sanscritul "răj-" cât și în formele latine "rex", "regis", în irlandezul "ri" sau în galicul "-rix". Numele tatălui, Eioneus, provine probabil din toponimul Eion ("Coasta"), purtat de așezământul tracic care a devenit apoi polisul Amfipolis, aflat la vărsarea râului Strimon (azi Struma). Căpetenia tracă a venit în ajutorul regelui Priam în cel de-al zecelea an al războiului troian, instalându-și tabăra în fața
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
proprii locuitori "terrae" sau "țări", iar de popoarele sau puterile vecine : "Wallons", "Walha", "Gallo", "Welschen" sau "Walachen", "Volochi", "Vlahi". Aceste denumiri străine au aceeași etimologie că și numele de Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în Alpi. Este vorba de cuvântul germanic walah sau walh, însemnând "străin", "ne-german", si care, la rândul lui, provine
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
privitor la populațiile româniilor, atât din nordul cât și din sudul Dunării, definiția de vlahi (valahi, blahi), iar comunitățile lor organizate (românii populare) au fost definite drept vlahii (valahii). În Europa, au existat (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime) zeci de "", de la marea Nordului (insula, azi olandeză, Walcheren) la marea Neagră (țările române), trecând prin Belgia (Valonia în Ardennes), Franța (Welschii din munții Vosges) și munții Alpi (unde numeroasele toponime cu "Walchen" le atestează și unde mai dăinuiește până
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
au existat (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime) zeci de "", de la marea Nordului (insula, azi olandeză, Walcheren) la marea Neagră (țările române), trecând prin Belgia (Valonia în Ardennes), Franța (Welschii din munții Vosges) și munții Alpi (unde numeroasele toponime cu "Walchen" le atestează și unde mai dăinuiește până azi Limba romanșa). În sensul restrâns, privitor la istoria Românilor, Româniile populare se referă cu precădere la țările și cnezatele locuite de Români, Aromani, Istro-români și Megleno-Români. Româniile populare europene au
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
români și 5 țigani, pe confesiuni fiind 608 ortodocsi, 10 adventiști și reformați. Purtând hramul „Înălțarea Domnului”, biserica de lemn din Săcalu de Pădure, monument înscris în lista Monumentelor Istorice din 2010, este situată pe locul cunoscut de localnici sub toponimul de „Grui”, într-o fostă livadă, folosită ca cimitir. Biserica este înregistrată de conscripția lui Buccow, din anii 1761-1762, cu care ocazie sunt conscrise și cele 101 de familii ortodoxe. Biserica constituie ctitoria preotului Popa Chiril, venit din Moldova, care
Biserica de lemn din Săcalu de Pădure () [Corola-website/Science/311432_a_312761]
-
moldovenesc Ceadîr (azi pe teritoriul raionului Leova). Dar, recent a fost găsit un document emis de Ecaterina a II-a a Rusiei în anul 1789 în care se menționează militarul Nedovu-Todorovici ca locuitor al coloniei Ceadîr-Lunga. Denumirea localității vine de la toponimul Ceadâr, care în limba turcă înseamnă "șatră" și Lunga, râul pe malul căreia se află localitatea. Recensămintele din prima jumătate a sec. al XIX-lea ne pun la dispoziție următoarele informații despre așezarea de pe râul Lunga: Noul Ceadîr - 46 de
Ceadîr-Lunga () [Corola-website/Science/297403_a_298732]
-
Ford, si ca Jones tocmai i−a oferit o plimbare lui Smith în timp ce conducea un Ford. Să ne imaginăm acum că Smith are un alt prieten, Brown, fiind complet neștiutor cu privire la locul în care se află acesta. Smith selectează trei toponime complet la întâmplare, si construiește următoarele trei propoziții: (g) Fie Jones deține un Ford, fie Brown este în Boston; (h) Fie Jones deține un Ford, fie Brown este în Barcelona; (i) Fie Jones deține un Ford, fie Brown este în
Probleme de tip Gettier () [Corola-website/Science/329474_a_330803]
-
Republica Moldova. S-au scurs mai bine de 5 secole de la întemeierea localității Ciocâlteni, situată în valea pitorească a Răutului. Nici până în prezent nu avem data exactă privind anul întemeierii localității. Prima atestare cu privire la așezarea comunei Ciocâlteni datează la 1554. În ceea ce privește toponimul „Ciocâlteni”, există mai multe versiuni. Astfel, Anastasia Teodor Boiescu, născută în Ciocâlteni în 1911, afirmă: „Străbunica mea, pe linia mamei, Parascovia Stratu, mi-a povestit că satul l-ar fi înființat un răzeș, pe nume Câltea, care mereu ciocănea tare
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]
-
cetății se poate face în principal pe trei directii: Valea Mârșei este pârâul care preia in cursul său cele trei pâraie din culmea cetății numite: Valea Cetății, Valea Foii și Valea Sasului. Mai există în acea zonă și pârâul cu toponimul ""Pârâu al Cetățelii"", pârâu al cărui debit este preluat de Râul Mare înspre Avrig. Din cauză că locul unde este amplasată cetățuia este împădurit, un prim lucru obligatoriu continuarii cercetărilor a fost defrișarea terenului de copacii căzuți și de vegetație. Analizând topografia
Fortificația medievală de la Avrig-Racovița () [Corola-website/Science/323305_a_324634]
-
inferioare". Aici situația este inversă față de numeroasele cazuri în care avem elemente arheologice, lingvistice sau toponimice, dar nu atestări documentare : avem textul lui Eusebiu, dar nu găsim inscripții, nici biserici vechi cu hramul "Sf. Andrei", și doar puține antroponime sau toponime trase din Andrei. Ori, dacă acesta ar fi fost efectiv creștinătorul proto-românilor, ar fi de așteptat ca toponimele, antroponimele și bisericile lui închinate, să fie de timpuriu pretutindeni prezente. Din punct de vedere documentar, scrierile Părinților Bisericii dinaintea sinodului de la
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
atestări documentare : avem textul lui Eusebiu, dar nu găsim inscripții, nici biserici vechi cu hramul "Sf. Andrei", și doar puține antroponime sau toponime trase din Andrei. Ori, dacă acesta ar fi fost efectiv creștinătorul proto-românilor, ar fi de așteptat ca toponimele, antroponimele și bisericile lui închinate, să fie de timpuriu pretutindeni prezente. Din punct de vedere documentar, scrierile Părinților Bisericii dinaintea sinodului de la Niceea, (primul sinod ecumenic din istorie) citează număr însemnat de toponime de la Dunărea de Jos atestând existența unor
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
creștinătorul proto-românilor, ar fi de așteptat ca toponimele, antroponimele și bisericile lui închinate, să fie de timpuriu pretutindeni prezente. Din punct de vedere documentar, scrierile Părinților Bisericii dinaintea sinodului de la Niceea, (primul sinod ecumenic din istorie) citează număr însemnat de toponime de la Dunărea de Jos atestând existența unor comunități de creștini, a căror amintire este menținută și de tradițiile locale mănăstirești. Tertulian a scris în opera sa despre creștinarea sarmaților, dacilor și a sciților . În 2001, în cetatea antică Halmyris, de lângă
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
contact cu slavii și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de "walah" în Europa centrală și orientală (pentru populațiile romanice). La rândul său, "walah" duce la cuvintele Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în Alpi. Popoarele slave au preluat cuvântul, folosind inițial numele de "vloh" în legătură cu toate popoarele romanice inclusiv strămoșii românilor. Mai
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
de țigani (băieși), foști mineri, vorbitori de limba română Comunitățile românofone medievale, numite de istorici „Romaniile populare”, erau denumite de proprii locuitori "țări" iar de popoarele sau puterile vecine "valahii". Au existat astfel (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime) : La fel ca și limba, legăturile culturale dintre « Vlahii » nordici (românii) și « Vlahii » sudici (aromânii) au fost rupte aproximativ în secolul X și de atunci au integrat influențe culturale diferite: Religia « Vlahilor » este predominant creștină ortodoxă, dar sunt unele regiuni
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
ea drumul parcurs de oastea otomană prin Dobrogea și Moldova. Pe lîngă informațiile de ordin politico-militar, administrativ, economic, autorul ei a însușit și denumirile locurilor unde forțele turcești au poposit în lungul lor marș spre Camenița. Referindu-se la la toponimele menționate în această veche scriere musulmană, alcătuitorul volumului de cronici, basarabeanul Mihail Guboglu a consemnat în partea introductivă: „Nu se poate trece cu vederea importanța acestor cronici pentru toponimia istorică medievală a Dobrogei și chiar a Moldovei, deși unele toponime
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
toponimele menționate în această veche scriere musulmană, alcătuitorul volumului de cronici, basarabeanul Mihail Guboglu a consemnat în partea introductivă: „Nu se poate trece cu vederea importanța acestor cronici pentru toponimia istorică medievală a Dobrogei și chiar a Moldovei, deși unele toponime nu se pot identifica”. Însă aceste determinări sunt incorecte, precum și altele similare, referitoare la toponimele din cadrul cronicii consultate, permit a trage concluzia că identificările lui M.Gubolu sunt într-o anumită măsură arbitrare. Satul Sadâc este atestat documentar pentru prima
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
consemnat în partea introductivă: „Nu se poate trece cu vederea importanța acestor cronici pentru toponimia istorică medievală a Dobrogei și chiar a Moldovei, deși unele toponime nu se pot identifica”. Însă aceste determinări sunt incorecte, precum și altele similare, referitoare la toponimele din cadrul cronicii consultate, permit a trage concluzia că identificările lui M.Gubolu sunt într-o anumită măsură arbitrare. Satul Sadâc este atestat documentar pentru prima dată într-o listă de localități întocmită în 1808. Date cu privire la lista respectivă conține răspunsul
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
unor pristavi speciali și cea a consilierilor de stat activ Koronelli”. Sadâcul este menționat în cele două liste din ținutul Codru, așadar, satul fiind menționat documentar pentru prima oară în 1808. Anatol Eremia afirmă în „NOTE DE TOPONIMIE BASARABEANĂ” că toponimul Sadâc, „corespunde antroponimului de origine turco-tătară "Sadâc"”. Savantul propune în continuare să se compare cuvintele turco-tătărești" sadâc", "sadic", precum și cuvîntul turcic "sadik", cu sensul de „credincios, sincer, cinstit”. Astfel denumirea satului provine de la numele unei căpetenii a hoardei tătărești. Conform
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]