340 matches
-
îmbrățișă pe cei doi fii mai mari, tulburați, cărora încă nu le venea să creadă, cu chipurile brăzdate de lacrimi, dar nu avu putere să le șoptească ultimele sfaturi adresate tinereții lor lipsite de experiență. Din ce în ce mai des se cufunda în toropeală. „Cine știe“, gândea Gajus, care îl veghea întins pe jos, „unde se duce spiritul lui, ankh-ul despre care vorbea bătrânul preot de la Sais“. Apoi se trezea; dintr-o suflare se ghicea un ordin, o cerere. Îl chemă pe Gajus; băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noroc, și îi dădu de înțeles că o viitoare căsătorie a sa cu Felicia era în asentimentul ei. Dar când anume urma să aibă loc această căsătorie, ea îi lăsă pe ei singuri să hotărască. 7 Toamna anului 1956 curmă toropeala verii cu ploi reci și cu vânt aspru de la răsărit. La câteva zile de la începerea cursurilor, Victor avu sentimentul că atmosfera obișnuită din universitate era pe cale să se schimbe. În săli și pe coridoare studenții se adunau în grupuri , dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
am vrut să l răsfoiesc dar eram descurajată de grosimea lui. Am citit cât am citit apoi literele au început să-mi pară niște furnicuțe debusolate ce alergau în toate direcțiile. Nu știu când și cum m-a cuprins o toropeală plăcută și ochii mi s-au închis sub pleoapele grele. Apoi am început să plutesc... Ce se întâmplă aici? Unde mă aflu? Fetițo, dă-te din calea mea! Nu vezi că împing un cărucior plin cu litere? Îmi cer scuze
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
urcat nesfârșitele scări până când am ajuns în sală. Mi-am salutat prompt colegii (care articulau cu zgomot fiecare cuvânt) apoi m-am așezat într-o lene de nepătruns în spatele sălii. De unde lenea asta? Să-mi fi dat oare Nistor din toropeala lui? Am pus cu grijă cele trei lalele pe bancă. Frunzele lungi, subțiri erau de un verde crud iar rozul din petale se amesteca cu mici dungi fragede. Pe una din lalele, au rămas două picături de rouă. ”Oare lalelele
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
apă, se îmbracă lent în fața mea, fără să se rușineze, și se așază pe un trunchi de copac, chiar pe malul râului. Îmi face semn discret cu mâna. Atras de frumusețea fetei, dar mai ales lovit de starea mea de toropeală, îmi aranjez timid cornul în poala ei înmiresmată și mă las să alunec ușor în lumea viselor. Desigur, cele mai năstrușnice vise pot prinde formă doar în poala fecioarelor neprihănite. Căci numai așa pot fi prinși licornii, în actul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
auto-sporire de sine, viața constituie prin ea însăși un proces de cultură fapt pe care îl ilustrează toate civilizațiile trecutului. Barbaria este așadar un soi de imposibilitate, iar dacă ea totuși se produce, nu o face niciodată sub forma unei toropeli inexplicabile a puterilor vieții. Acestea trebuie mai curând să se întoarcă împotriva lor înseși, în cadrul marilor fenomene ale urii și resentimentului. Și o fac în măsura în care, în suferința sa consubstanțială ființei sale și nemaiputând brusc să se suporte pe ea însăși
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aceea stătea un asasin și păreau să accepte acest lucru cu indiferență, ori cu sordida solidaritate a complicelui. Cecco d’Ascoli Își ținuse, până În clipa aceea, capul Înclinat pe mâna cu pumnul strâns. În cele din urmă, se deșteptă din toropeală. — Ai dreptate, messer Alighieri, și poate că la asta ne gândim cu toții. Nu numai dumneata ai scrutat printre umbrele acestui mister, ci și conștiințele noastre au fost tulburate de cele Întâmplate, iar mințile noastre, ca și a dumitale, s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu vorbesc, dar gândesc adeseori. Numai că eu uit. Deveni dintr-o dată grav: - Nu, nu sunt sigur că exist. Dar voi exista, de asta nu mă îndoiesc. Rateau o întrebă pe Louise ce crede de toate astea. Ea ieși din toropeală și spuse că Jonas are dreptate: părerea oaspeților lor nu avea nici o importanță. Importantă era doar munca lui Jonas. Și ea simțea că copilul îl stânjenește în lucru. Crescuse și vor trebui să cumpere un divan care va mai lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu o listă alăturată. Din când În când arunca o privire ceasului de perete. Încet, dar sigur, orele de serviciu se apropiau de sfârșit. Fără să ridice ochii din hârtii, Sușu anunță calmă, indiferentă: Canada, cabina 1. Anunțul trezi din toropeală atât pe oficiantă, cât și pe Petru, care socoti că putea profita de Împrejurare pentru a-și face Într-un fel simțită prezența, acum că geamul care despărțea sala poștei de centrală aluneca ușor Într-o parte. Mai Întâi Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
el gloanțe care zumzăiesc in jur ca álbine la stup. Asta da antenă! și zice Erzsi che nu tare scump dache ghindești che prinde și Budapesta și Vașinton și Vátican... Interesant, foarte interesant, zise doamna Ster, trezită parcă dintr-o toropeală plăcută, Întărită și de zumzetul albinelor care Îi Însoțeau vechiul prieten În drum spre poștă, undeva la granița cu Siria, de unde Îi scria și ei din când În când. Își privea musafirul cu simpatie, dar și jenată la gândul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pentru un porc! Prelegerea aceasta zglobie, dezinhibată, frivolă aproape, atât de diferită de vechile sale discursuri și dări de seamă mobilizatoare și autocritice, la care se adăuga și drumul până acolo, Îl slei de puteri, Îl scufundă Într-o plăcută toropeală. Dacă adormea, era un om mort! Doar spaima Însă nu-l ferea de somn. Alunecă Încet În zăpada caldă, pufoasă, care Înconjura mașina ca o uriașă coadă de vulpe polară. 42. Despărțirea ar fi fost scurtă, fără excese protocolare inutile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
râs din toată inima când și-a amintit cum furaseră toată pâinea care se făcuse o zi întreagă, o mâncaseră, li se făcuse rău, apoi luaseră și bătaie pentru asta. După alte câteva povești, ne-a cuprins pe toți o toropeală plăcută. Ascultam murmurul turmelor și șoaptele fluviului Jabbok. Și atunci Esau a început să cânte. Tata a zâmbit larg și i s-a alăturat și au cântat tare și într-un fel foarte bărbătesc, un cântec păstoresc necunoscut, care spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
îi mai împiedica să tremure în țara asta blestemată unde ziua îi sleia arșița și noaptea îi înțepenea frigul. Unii ațipeau în mers și picioarele lor, deprinse cu drumul, îi duceau singure. Acum, ațipea din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai încălzea. Trezit din ea, îi era mai frig. De la o vreme nu-l mai putu ține treaz nimic, nici noaptea înstelată, nici deprinderea de ostaș, nici statura dreaptă pe taurul pestriț a lui Auta, nici chiar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
său, picioarele lui ar fi mers ușor de tot. Dar de la o vreme genunchii tineri începură să tremure și istovitul soldat făcea ca și toți ceilalți sforțări să se țină treaz, știind că de acum încolo în întîia clipă de toropeală picioarele se vor îndoi din genunchi și trupul va cădea în nisip, zăngănind din arme, și acolo va adormi ca leșul unui mort. După socoteala timpului, nu mai era însă mult până în zori. Merseră astfel până când soarele lumină tot deșertul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era de mirare după atâta oboseală. Ce era de făcut? Se gândi că lucrul cel mai bun este să doarmă până în zori și apoi, odihnit, să se întoarcă la cortul soldaților. Ațipi. Nu trecu însă mult și îl trezi din toropeală un foșnet. Deschise ochii: nu era nimeni. Nici nu putea fi cineva, căci oamenii din ținut, cu capul împuiat de prăpăstii, nu se mai încumetau să se apropie de locul acela nici chiar ziua. Fără să-și miște capul, Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înălțării de cuget ce-i fuseseră recomandate și pe care le putuse până atunci procura, iar alta a anticariatelor, librăriilor și facultăților pe unde își tocise pingeaua. A fost și singurul efort universitar al lui Ulpiu înainte de a realuneca în toropeală. Căci în toropeală alunecase și, de-acolo, ținînd-o așa, cu ochii întredeschiși, picotind și dând într-o zi colțul străzii unde-și tocmise gazdă, și tot astfel, mai păcălind două străzi (dar numai bine, pentru că prea mult de locuință nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ce-i fuseseră recomandate și pe care le putuse până atunci procura, iar alta a anticariatelor, librăriilor și facultăților pe unde își tocise pingeaua. A fost și singurul efort universitar al lui Ulpiu înainte de a realuneca în toropeală. Căci în toropeală alunecase și, de-acolo, ținînd-o așa, cu ochii întredeschiși, picotind și dând într-o zi colțul străzii unde-și tocmise gazdă, și tot astfel, mai păcălind două străzi (dar numai bine, pentru că prea mult de locuință nu se îndepărtase, neavând
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
găsească liniștea mult dorită fiind în căutarea dezlegării misterului bărbatului care apăruse și dispăruse din lumea ei, obrajii palizi care roșeau atât de ușor în cele mai nepotrivite momente. Căldura razelor, care își continuau explorarea chipului Karinei, o destinse. O toropeală plăcută îi cuprinse mintea și trupul încordat. Ciripitul vesel al vrăbiuțelor ce se jucau sărind din ramură în ramură, o readuse în prezent, oprindu-i hoinăreala prin câmpuri cu verdeață și flori parfumate, amintindu-i că trebuia să iasă la
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Cuprins din nou de valul acela de greață, se ghemui bicisnic și vomită de mai multe ori, electrizat, cu ochii ieșiți din orbite, privind Întrebător spre niciunde, pustiit. Se afla de vreme neștiută În scaunul său, cufundat Într-o adâncă toropeală. Nu putea spune dacă trecuseră ore, zile sau eternități de când zăcea așa. După ce se adună din reverie, Începu să-și pipăie suspicios membrele uscate, ca de hârtie, care se acoperiră În Întregime de pudra aceea cenușie, pe care Începea să
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și, smucind ușa Îngrozit, să ies. Eram gol, murdar de excremente de tot felul, zgâriat pe mâini și pe picioare. Tremuram nestăpânit. Mi s-a părut că aud râsete stridente În urmă, miorlăituri, schelălăituri. Adânc tulburat, cu o senzație de toropeală, m-am târât până În dormitor, pierdut. Mama stătea În bucătărie, pe scaunu-i iubit (avea o perniță roșie, cu model floral În relief), și mi povestea precipitat despre vecina ei (doamna Milerovna Jurilovca ), o lipoveancă planturoasă și cochetă, care contractase o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pentru patrule? Hennessy Își Întoarse către mine privirea blîndă, dar pătrunzătoare, nelămurit dacă fusesem sau nu ironic. — E nevoie să mergem pînă acolo? Deși s-ar putea să ai dreptate. — GÎndește-te, David. Ne-ar putea ajuta să sculăm oamenii din toropeala asta Îngrozitoare. — De ce vrei să-i sculăm? Ar putea deveni o pacoste pe capul nostru, cine știe pentru ce ciudățenii i-ar apuca entuziasmul. O să-i spun lui Elizabeth. (Arătă spre limuzina lungă care tocmai intra pe porțile clubului sportiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mirosea frumos a frunze putrede. Pământul negru și gras dospea. Cârciumarul își privi pomii. Le pusese fiecăruia câte un tutore de salcâm tare, de care legase cu rafie tulpinile crude. Câinii se gudurau la picioarele lui, căscau leneși, moleșiți. O toropeală neînțeleasă îl cuprinse. Auzi burlanele casei zuruind. Gurile lor de tablă aruncau în curte cocleala ultimei zăpezi de pe acoperiș, încet, urmele cerului se ștergeau. Nori albicioși călătoreau spre oraș și se pierdeau în sârmele numeroase, împletite peste clădirile depărtate. Dinspre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu țipe. Ziceam că sîntem niscaiva deștepți! Da când mă uit la ei, mă minunez: uite, bă, că proști mai eram! Frații trăiesc o lună dintr-o gaură. Așa, aveam și noi ponturile noastre. O dată, în tinerețe, cu banda unuia Toropeală, am tăiat o mahala întreagă, la Ciucea, cu topoarele. Gârlă curgea sângele, ucenicule! înotai. Dam în dreapta și-n stânga, sunau capetele ca lemnele. Bogați negustorii! Retezam degetele și trăgeam ghiulurile. Îmi umplusem un buzunar. Numai inele cu piatră verde și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frigă Bortoasa niște momite și niște ficătel, să-l treacă ea prin ardei și să ti-l dea cu sângele și cu gustul său, eh, ce ști(i voi, geamabetilor! Păi când am tăiat eu mahalaua aia, la Ciucea, cu Toropeală, aici am venit, aveam biștari să vă-ngrop, numai aur... Știau caramangiii. Mai auziseră povesta asta de o sută de ori. Sandu i-o reteză scurt: - Lasă, Treanfă... Pe urmă au venit comisarii, i-ati pus la masă, i-afi îmbătat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ar numi o politică a vieții. Dacă nu s-ar fi comportat astfel, Brummell nu ar mai fi fost el1. De atunci, George al IV-lea n-a mai vorbit niciodată despre dandy-ul văzut la Calais; a recăzut În toropeala amintirilor. Brummell nu s-a plâns; a păstrat acea tăcere fermă și discretă care e proba de bun-gust a mândriei. Și totuși, Întâmplările care au urmat ar fi putut stârni, Într-un suflet mai slab, multe reproșuri. La foarte scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]