2,402 matches
-
că nu avea dreptul să asiste nepăsător la agonia cumplită și inutilă a unui inocent. — O, cum aș vrea!... O, cum aș vrea! se pomeni el șoptind și avu senzația că-l Învăluie o undă de cruzime, vechea și Încercata tovarășă de drum a milei. — Trebuie să fim recunoscători Cerului că l-a scutit de suferință, auzi el un glas necunoscut. Cuvintele astea stupide, nepotrivite și convenționale Îl călcară pe nervi. Cine dracu mai ești și dumneata? Întrebă domnul Prentice, enervat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lângă refugiu. Când am înclinat capul spre ea, femeia mai bătrână păși în față. Se sprijini de portiera pasagerului, cu brațul drept, puternic, lipit de stâlpul cromat al geamului. După ce urcă în mașină, le făcu semn cu mâinile celor două tovarășe, ai căror ochi sclipeau ca ștergătoarele de parbriz pe sticla irizată de lumină a mașinilor aflate în trecere. Am urmat fluxul de trafic prin tunelul aeroportului. Corpul tare al femeii de lângă mine, în mașina americană de închiriat, vedetă neștiută a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
se glumește! fac eu și întind o mână, dar ea îndreaptă arma spre mine. — De ce? spune ea. Femeile nu, iar voi da? Adevărata revoluție va fi când femeile vor avea armele. Iar bărbații vor rămâne dezarmați? Ți se pare just, tovarășă? Femeile înarmate pentru ce? — Pentru a vă lua locul. Noi deasupra și voi dedesubt. Ca să simțiți și voi ce simți când ești femeie. La o parte, mișcă-te, du-te de partea cealaltă, du-te lângă prietenul tău îmi poruncește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de plastic în care-și ducea lucrurile și deschise portiera dubiței din dreptul scaunului pasagerului. Apoi, după ce femeia puse punga la picioare, Mma Ramotswe intră în trafic și porniră mai departe. Din obișnuință, Mma Ramotswe îi aruncă o privire rapidă tovarășei de călătorie și o evaluă. Era destul de bine îmbrăcată - jerseul era nou și era din lână adevărată, nu din fibrele acelea artificiale pe care în ziua de azi le preferă tot mai mulți oameni; fusta, însă, era ieftină, iar pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
CÎt despre Oberlus, se mulțumi să caute pe cer steaua care trebuia să-i călăuzească pe timpul nopții. Cea mai mare parte din viață și-o petrecuse În felul acela: În aer liber, pe coverta unui vas, iar stelele fuseseră Întotdeauna tovarășele și prietenele lui. Nu-i era teamă de mare, de noapte, de călătoriile lungi. Nu-i era teamă de nimic, În adîncul ființei sale se simțea fericit că putea naviga din nou și mîndru de capacitatea lui de a Înfrunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în vecii vecilor prin adâncurile oceanului! veni imediat răspunsul. N-am mai auzit de nimeni care să fie atât de înghețat la suflet sau care să-și demonstreze răutatea cu atâta nerușinare în fața celor care până atunci fuseseră prietenele și tovarășele ei de suferință. —Incredibil! Fiica bunului rege Pamáu și a blândei Tana!... —Fiica zeului Kauhúhu și a unei șerpoaice-de-mare!... Încă nu-mplinise nici treisprezece ani și deja își petrecea toată ziua mângâind și sărutând de față cu toți „chestia“ aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de laborator. Un experiment. Dar nu știam. Nu, era doar o tabără de scriitori până când a fost prea târziu să mai fim altceva decât victimele lui. 1 Autobuzul trage pe dreapta la colțul străzii unde ne-am înțeles să aștepte Tovarășa Lătrău, și ea stă acolo îmbrăcată într-o jachetă militară de un măsliniu închis și pantaloni largi de camuflaj, suflecați deasupra cizmelor de infanterie. Cu câte-o valiză de fiecare parte. Cu bereta neagră trasă pe frunte, ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
închis și pantaloni largi de camuflaj, suflecați deasupra cizmelor de infanterie. Cu câte-o valiză de fiecare parte. Cu bereta neagră trasă pe frunte, ar putea fi oricine. - Regula era... spune Sfântul Fără-Mațe la microfonul care atârnă deasupra volanului. Și Tovarășa Lătrău spune „Bine”. Se apleacă să scoată eticheta de pe una din valize. Tovarășa Lătrău vâră eticheta în buzunarul ei măsliniu, apoi ia cealaltă valiză și urcă în autocar. Valiza orfană rămâne abandonată, singură pe trotuar, și Tovarășa Lătrău se așază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-o valiză de fiecare parte. Cu bereta neagră trasă pe frunte, ar putea fi oricine. - Regula era... spune Sfântul Fără-Mațe la microfonul care atârnă deasupra volanului. Și Tovarășa Lătrău spune „Bine”. Se apleacă să scoată eticheta de pe una din valize. Tovarășa Lătrău vâră eticheta în buzunarul ei măsliniu, apoi ia cealaltă valiză și urcă în autocar. Valiza orfană rămâne abandonată, singură pe trotuar, și Tovarășa Lătrău se așază și spune: — OK. Spune: Dă-i drumul. Cu toții lăsaserăm bilete cu explicații în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
deasupra volanului. Și Tovarășa Lătrău spune „Bine”. Se apleacă să scoată eticheta de pe una din valize. Tovarășa Lătrău vâră eticheta în buzunarul ei măsliniu, apoi ia cealaltă valiză și urcă în autocar. Valiza orfană rămâne abandonată, singură pe trotuar, și Tovarășa Lătrău se așază și spune: — OK. Spune: Dă-i drumul. Cu toții lăsaserăm bilete cu explicații în dimineața aia. În zori. Strecurându-ne în vârful picioarelor, cu valizele după noi pe scări întunecoase, apoi de-a lungul străzilor lungi, întunecate, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în dimineața aia. În zori. Strecurându-ne în vârful picioarelor, cu valizele după noi pe scări întunecoase, apoi de-a lungul străzilor lungi, întunecate, având drept companie doar camioanele de salubrizare. Nici n-am văzut răsăritul soarelui. Pe scaunul de lângă Tovarășa Lătrău, Contele Calomniei scrie ceva într-o agendă de buzunar, cu ochii sărindu-i de la ea la propriul stilou. Și, aplecându-se să vadă, Tovarășa Lătrău spune: — Am ochi verzi, nu căprui, și culoarea naturală a părului meu e arămiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
drept companie doar camioanele de salubrizare. Nici n-am văzut răsăritul soarelui. Pe scaunul de lângă Tovarășa Lătrău, Contele Calomniei scrie ceva într-o agendă de buzunar, cu ochii sărindu-i de la ea la propriul stilou. Și, aplecându-se să vadă, Tovarășa Lătrău spune: — Am ochi verzi, nu căprui, și culoarea naturală a părului meu e arămiul. Se uită în timp ce el scrie verzi, apoi zice: Și am un mic trandafir roșu tatuat pe bucă. Ochii i se opresc pe reportofonul argintiu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
strâns cu mâinile lui tremurătoare și acoperite de pete scheletul cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La intersecția următoare ne-așteaptă Sora Justițiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pentru a căra de ici-colo Cuvântul lui Dumnezeu. Am așteptat autobuzul peste tot prin oraș. La colțuri de stradă sau pe băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă ușa pliantă, și pe trotuar e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de șervețelele murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza, care răpăie sonor ca floricelele într-un cuptor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ținea în mână o lesă, iar lesa trăgea o valiză de piele pe rotile. Fluturându-și degetele ca să facă piatra să scânteieze, Lady Zdreanță spune: — E soțul meu răposat, incinerat și transformat într-un diamant de trei carate... La care Tovarășa Lătrău se apleacă spre agenda în care scrie Contele Calomniei și spune: — Forma corectă este lifting facial. La câteva străzi mai încolo, după ce trecem de vreo două semafoare și dăm de câteva ori colțul, așteaptă Bucătarul Asasin, cu o valiză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Lipsă” a ieșit din tufișurile de lângă trotuar. În brațe, ca pe o minge uriașă, purta un sac menajer negru, prin găurile căruia se scurg cămăși de flanelă în carouri. Uitându-se la Veriga Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată în vise, toți ăștia ne-ar crede nebuni. Oamenii ăștia care-s încă în așternut or să mai doarmă vreo oră, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pisicii era Cora Reynolds. Nu eu i l-am dat, a spus Directoarea Tăgadă, cu bluza și fusta acoperite de o glazură de păr de pisică. Cu unul din revere umflându-i-se pe piept. — O teacă de umăr, spune Tovarășa Lătrău, aplecându-se aproape de reportofonul din buzunarul Contelui Calomniei. Toate astea - șoptitul în întuneric, lăsatul bilețelelor, plecatul pe furiș - erau aventura noastră. Dacă ai avea de gând să naufragiezi pe o insulă pustie timp de trei luni, ce-ai lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe un copilaș, doamna Clark o întrebă pe Sora Justițiară dacă a adus o țeastă de om. Și Sora Justițiară deschise săculețul cât să se vadă cele trei găuri ale unei bile de bowling și zise: — E hobby-ul meu... Tovarășa Lătrău își plimbă privirea de la Contele Calomniei, care mâzgălește ceva în carnețel, la părul negru împletit în cozi strânse al Sorei Justițiare, prins cu agrafe din care nu scapă nici o șuviță. — Ăla, spune Tovarășa Lătrău, e păr accentuat. La următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și zise: — E hobby-ul meu... Tovarășa Lătrău își plimbă privirea de la Contele Calomniei, care mâzgălește ceva în carnețel, la părul negru împletit în cozi strânse al Sorei Justițiare, prins cu agrafe din care nu scapă nici o șuviță. — Ăla, spune Tovarășa Lătrău, e păr accentuat. La următoarea oprire, Agentul Ciripel stă pe trotuar cu o cameră de filmat lipită de un ochi, filmând autobuzul care trage pe dreapta. A adus un teanc de cărți de vizită pe care le-a împărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pescuiește un șervețel umed din mâneca bluzei și-și suflă nasul. Își trage nasul și spune: M-am furișat, mi-era așa de frică să nu mă prindă. Vârând șervețelul în mânecă, spune: M-am simțit exact ca... Anne Frank. Tovarășa Lătrău scoate eticheta bagajului din buzunarul jachetei, rămășița valizei abandonate. A vieții ei abandonate. Și, învârtind-o fără încetare în mână, tot uitându-se la ea, Tovarășa Lătrău spune: — Din câte mi se pare mie.... Spune: Lui Anne Frank nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
prindă. Vârând șervețelul în mânecă, spune: M-am simțit exact ca... Anne Frank. Tovarășa Lătrău scoate eticheta bagajului din buzunarul jachetei, rămășița valizei abandonate. A vieții ei abandonate. Și, învârtind-o fără încetare în mână, tot uitându-se la ea, Tovarășa Lătrău spune: — Din câte mi se pare mie.... Spune: Lui Anne Frank nici nu i-a fost prea greu în viață. Și Sfântul Fără-Mațe, cu gura plină de fulgi de porumb, privindu-ne pe toți în oglinda retrovizoare, mestecând sarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și grăsimile, spune: — Cum așa? Directoarea Tăgadă își mângâie pisica. Doamna Clark își mângâie sânii. Domnul Whittier, scaunul lui cromat cu rotile. Sub un felinar, la colțul următor, așteaptă silueta întunecată a altui scriitor aspirant. — Cel puțin Anne Frank, spune Tovarășa Lătrău, n-a trebuit să meargă în turnee de promovare a cărții ei... Și Sfântul Fără-Mațe apasă frâna și rotește volanul să tragă pe dreapta. Obiective turistice Un poem despre Sfântul Fără-Mațe — Asta-i slujba la care am renunțat ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ochi, ca o friptură cusută cu ață și plină de cicatrice, cu urechile răsucite și umflate, cu sprâncenele rase. Și-apoi, trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză albă. O bluză de femeie. Cu nasturii pe stânga. În lumina palidă a felinarului, nasturii lui din imitație de diamant scânteiază. După încă o bucată de mers, după încă o curbă, stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
e doar o gaură lucind ca dată cu grăsime, pe care o închide și-o deschide când vorbește. Gura ei, doar un bot de ruj roz în partea de jos a feței. Aplecându-se spre Contele Calomniei, șoptind în reportofon, Tovarășa Lătrău spune: — O, Doamne Dumnezeule... În timp ce Baroneasa Degerătură se așază, doar Agentul Ciripel o privește, în siguranță în spatele obiectivului camerei. La oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o roată de plastic roz de mărimea unei farfurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]