401 matches
-
-i ignore. Herodot consemnează date despre geografia teritoriului locuit de geți și daci. Izvoarele târzii, ca Îndreptarul geografic al lui Ptolemeu scris în sec. ÎI și Tabulă Peutingeriana din sec. III-IV oferă ceva informații geografice. Primul izvor consemnează 15 populații tracice de la nord de Dunăre și numele a 44 de localități, cele mai multe terminate în sufixul "dava". Ptomeleu precizează coordonatele geografice ale localităților, însă a luat în calcul o rază a pământului alta decât cea reală. Tabulă Peutingeriana mai adaugă localitățile Buridava
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
521-486) împotriva geților de la nord de gurile Dunării. Cel mai probabil expediția lui Darius I a avut loc în 514 i. Hr., după cum sugerează majoritatea cercetătorilor. În acest context sunt menționați geții din Dobrogea, care s-au opus regelui persan. Triburile tracice din Salmydessos și cele care ocupau "ținutul așezat mai sus de orașele Apolonia și Mesembria" (scirmiazii și nipseenii), s-au supus fără a opune rezistență. Geții, "cei mai viteji și mai drepți dintre traci" s-au opus armatei persane, insă
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
numărul brațelor de muncă de aici. Alte lupte cu dacii liberi se menționează în anul 218 și mai târziu, iar în cursul sec. III devin mai frecvente incursiunile lor în teritoriile romane, alăturîndu-li-se triburi germanice. Costobocii, carpii și alte seminții tracice septentrionale și-au continuat incursiunile în provinciile romane în cursul sec. II-III, iar carpo-dacii sînt menționați în alianță cu hunii. Nu se cunoaște concret soarta „dacilor liberi" după sec. IV este foarte probabil că o mare parte dintre ei au
Daci liberi () [Corola-website/Science/299454_a_300783]
-
o populație majoritară albaneză, a declarat independența. Răspunsul din partea comunității internaționale a fost mixt. Șerbia nu recunoaște independența și consideră Kosovo ca fiind provincie autonomă guvernată de ONU. În antichitate, pe teritoriul de astăzi al Șerbiei locuiau triburi ilirice și tracice. În secolul al II-lea î.Hr., românii cuceresc regiunea, iar în anul 9 î.Hr. o includ în provincia Illyricum. Între secolele V-VII, aici sosesc triburi slave, care îi vor „slaviza” pe autohtoni (iliri, daci, traci, celți, coloniști români) și
Serbia () [Corola-website/Science/298445_a_299774]
-
ar fi domnit în Iliria; fiii săi ar fi dat apoi nume unor dintre numeroasele triburi considerate ilire (în jur de 100 de triburi: autariați, iapozi, liburni, dasariți etc.), aflate în teritoriul dintre Epir și râul Drava, Marea Adriatică și triburile tracice din Balcani. Teritoriul din urmă corespunde cu aproximație Albaniei actuale și fostei Iugoslavii și a fost bogat în zăcăminte cuprifere (exploatate încă din neolitic), fier, aur, argint, piatră, sare, lemn. Zona dintre vărsarea Dravei în Dunăre până la Porțile de Fier
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
și NV Bulgariei, parțial și Macedonia, este considerată ca zonă de interferență între traci și iliri. A fost de fapt o regiune populată cu precădere de dardani și paoni, triburi despre care istoriografia nu a reușit să stabilească dacă erau tracice sau ilire. La fel de disputată apartenență etnică au și tribalii, considerați traci de o mare parte a literaturii istorice. Unele triburi ilire (messapii, daunii, peuceții) ar fi trecut în Peninsula Italică, iar despre iapozi, o legendă reprodusă de Appian spune că
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
tribalii, considerați traci de o mare parte a literaturii istorice. Unele triburi ilire (messapii, daunii, peuceții) ar fi trecut în Peninsula Italică, iar despre iapozi, o legendă reprodusă de Appian spune că au migrat spre răsărit, așezându-se în teritoriul tracic. Este cert că ilirii au avut o descendență indoeuropeană și au vorbit limbi înrudite, însă opiniile sunt împărțite în privința apartenenței unul din grupurile familiei de limbi indo-europene, kentum ori satem, opinile nu concordă, dar par să existe mai multe argumente
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
dintâi. Limbile ilirice sunt cunoscute numai prin antroponime și toponime și denotă o mare abundență de vocale și prin sonoritate. După o perioadă lungă în care s-a discutat, în istoriografie, despre gradul de apropriere între graiurile ilirice și cele tracice, este precumpănitoare concluzia că au fost pronunțat deosebite. Izvoare: scrise romane și grecești (Appian - Ist. romană; Strabon; Pliniu cel Bătrân, Iordanes, Polyainos, Cassius Dio), epigrafie (din perioada romană), toponime, materiale arheologice. Despre formarea triburilor ilire și evoluția lor generală există
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
A. Benac și B. Čović din Sarajevo). Pe de altă parte, școala mai veche menține teoria invaziei ilire din centrul Europei spre sud-est și în Peninsula Balcanică. Această invazie s-ar fi petrecut în sec. XIII î .Chr. Numeroasele nume tracice din Iliria ar fi în sprijinul acestei teze, a venirii ilirilor peste locuitori traci care astfel au fost înlocuiți, asimilați sau împinși spre răsărit. În același context s-ar fi petrecut și deplasarea grecilor spre sud și a frigienilor din
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
uniune tribală a fost constituită de autariați în vestul Serbiei și în Bosnia, acolo unde sunt cercetate necropole. Ilirii au intrat în conflict cu Epidamos și Apollonia - colonii grecești întemeiate pe litoralul adriatic, apoi cu Macedonia. Au suferit influențe culturale tracice, elenistice și romane. Au suferit și de pe urma invaziei celtice din sec. III. Nu doar au asimilat influențe străine, ci au și împrumutat altor populații cu care au venit în contact elemente de cultură materială specifică. De ex., de la ei (pirații
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
centrul administrativ al Provinciei din sudul Bulgariei și al trei obștine (Plovdiv, Marița și Rodopi), precum și cel mai mare și mai important oraș din regiunea istorică Tracia. Unul din cele mai vechi orașe ale Europei, a fost inițial o așezare tracică înainte de a deveni un important oraș grecesc și roman în antichitate. În Evul Mediu, și-a păstrat importanța strategică regională, aparținând periodic Imperiului Bizantin și celui Bulgar. A intrat sub dominație otomană în timpul secolului al XIV-lea. În 1878, Plovdiv
Plovdiv () [Corola-website/Science/308566_a_309895]
-
Honigberger, eroul nuvelei lui Eliade"". Însă firul roșu al tuturor preocupărilor sale a fost istoria limbii române - așa cum de altfel s-a întâmplat cu toți marii filologi români, indiferent de domeniul lor particular - și în mod special substratul ei daco-moesian (tracic în sens mai larg). Cunoscute fiindu-i studiile de balcanistică veche, începute încă cu teza de doctorat despre limba macedoneană și continuate în anii următori (1959-1960) cu studii despre unele fenomene lingvistice trace, despre relațiile lingvistice româno-albaneze și despre limbile
Cicerone Poghirc () [Corola-website/Science/307767_a_309096]
-
Drina la vest, si fluviul Dunărea la nord. Între anii 102-117, la Inferior au fost atașate și unele regiuni nord-dunărene (cea mai mare parte a Munteniei de azi și sudul Moldovei). Ea era locuită de mai multe triburi de origine tracica: bessii - pe cursul superior al râului Mărită; dantheletii - cam în zona Sofiei de azi; dardanii - în partea de sud a Șerbiei de astăzi; tribalii - în regiunea Plevnei; și de la tribali pe ambele maluri ale Dunării până la Marea Neagră trăiau geții, care
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
Licinius Crassus. Dardania este organizată că perfectura sub regim militar. După înăbușirea răscoalelor populațiilor din Dalmatia și Pannonia, populațiile dintre Marea Adriatică și Dunărea mijlocie erau supuse definitiv. După ocuparea teritoriilor de la Dunărea de jos, atacurile dacilor și bastarnilor împotriva tribului tracic al dentheletilor, aliați cu românii, îl determină pe M. Licinius Crassus, proconsulul Macedoniei să conducă campanii între 29-28 i.en., respingându-i pe invadatori. Crassus a pătruns pe teritoriul moesilor, și lângă râul Kebros, a ocupat o frotificatie în care
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
bastarnii, sciții și sarmații au încercat să obțină prin soli prietenia poporului român.Romanii au format un organism preprovincial, supus unui perfect al Moesiei și Treballiei, Moesia reprezentând teritoriul dinspre Dunăre al Șerbiei actuale, celălalt teritoriu fiind locuit de tribul tracic al tribalilor, între râurile Timoc și Isker. Moesia a rămas multă vreme sub autoritatea proconsulilor Macedoniei, sub forma unui comandament militar. Primul legatus Auguști pro praetore al Moesiei cunoscut este A. Caecina Severus; iar Cassius Dio susține că în anul
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
conform lui Tacitus. După moartea lui Rhomemetalces al II-lea, împăratul Caligula a atribuit tronul tracilor lui Rhoemetalces al III-lea, fiul lui Cotys, dar este asasinat în anul 45 de propria soție. Împăratul Claudius a decis să suprime regatul tracic, transformând Tracia într-o provincie română, administrată de un procurator imperial, din anul 46. Sub autoritatea guvernatorilor Moesiei se va extinde până la gurile Dunării și Marea Neagră, Claudius aducând legiunea VIII Augusta, stabilită la Novae, în Novae, în 46, și trimite
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
mulsulmani care se numesc "pomaci". Când bulgarii s-au așezat în Peninsula Balcanică, erau un trib scitic. În combinație cu un alt popor s-au slavizat, devenind un popor slav. Bulgarii dețin multe elemente folcloristice comune cu românii datorită rădăcinilor tracice parțial comune.
Bulgari () [Corola-website/Science/302170_a_303499]
-
în care apar, de regulă, un altar și pomul pe care se încolăcește un șarpe. Îl vedem, de asemenea, cu hlamida în vânt, că se avântă cu o lance să vâneze mistrețul. De obicei, este însoțit de un câine. Originea tracică a acestui cavaler, de presupus un zeu chtonic, aniconic, sau în curs de antromorfizare este discutată, dar s-a precizat că tipul plastic este de origine greco-elenistică. Cavalerul care s-a bucurat de o devoțiune specială încă din epoca elenistică
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
mării este Ege Denizi. În urmă cu aproximativ 6000 de ani, s-a format prin scufundarea punții de pământ dintre Peninsula Balcanică și Asia Mică, punte care a lăsat în locul ei o mulțime de insule și o nouă mare, Marea Tracică (redenumită apoi Marea Egee). Marea Egee a fost leagănul de naștere a două civilizații antice: civilizația minoică din Creta, și civilizația miceniană din Peloponez. Ulterior au înflorit orașele-state Atena și Sparta, care împreună cu altele au constituit civilizația greacă. Marea Egee a fost controlată
Marea Egee () [Corola-website/Science/302748_a_304077]
-
început să pătrundă în teritoriul getic abia după epoca lui Traian și că numele capitalei era mult mai vechi.. Pârvan a propus citirea "Sarmiz-egetusa" în sensul „Egetusa a lui Sarmos” sau „Zarmos”, arătând că "Zarmos/Zermos" a fost un nume tracic cunoscut și citat de cercetătorul austriac (de etnie cehă) Wilhelm Tomaschek, în lucrarea standard "Vechii traci," un studiu etnologic. Opinia lui Pârvan a fost împărtășită de savantul bulgar tracolog Dimităr Decev, care a adus în discuție, comparativ, numele de persoane
Sarmizegetusa Regia () [Corola-website/Science/299029_a_300358]
-
Orfismul este o doctrină secretă provenită din Tracia care s-a răspândit probabil în Grecia secolului al V-lea î.Hr., ai cărei adepți se considerau urmașii lui Orfeu. Izvoarele antice afirmă în mod repetat originea tracică a lui Orfeu. Istoricul Arrian pomenește în opera sa "Bithynica" din sec. II î.Hr. o nimfă numită Tracia, după care s-ar fi denumit țara cunoscută inițial sub numele de Pèrke. Rădăcina indogermanică "per-/pir/per(k)" semnifică "stânca", "piscul
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
pomenește în opera sa "Bithynica" din sec. II î.Hr. o nimfă numită Tracia, după care s-ar fi denumit țara cunoscută inițial sub numele de Pèrke. Rădăcina indogermanică "per-/pir/per(k)" semnifică "stânca", "piscul" sau "piatra", ceea ce denotă cultul tracic al unei divinități a munților, identificată de greci cu frigiana Cybele. Fiul acesteia s-a numit Pèrkos sau Peiros și a fost venerat chiar și în epoca Imperiului Roman sub forma de "Heros equitans", un războinic călare, reprezentat uneori pe
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
adept al misterelor eleusine. Datarea acestor izvoare relevă faptul că Pitagora nu a putut fi influențat în timpul vieții de scrieri orfice, apropierea dintre pitagoreism și orfism s-a produs așadar mai târziu. Imnurile pitagoreic-ofice sunt probabil de origine elenistico-egipteană. Orfismul tracic a avut un loc principal de cult pe insula Samothràce încă din secolul VIII î.Hr., dinaintea răspândirii culturii elene. Celebrarea acestui cult tracic nu este dovedită numai de către izvoarele grecești, ci și de ruinele unui templu datând din secolul IV
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
pitagoreism și orfism s-a produs așadar mai târziu. Imnurile pitagoreic-ofice sunt probabil de origine elenistico-egipteană. Orfismul tracic a avut un loc principal de cult pe insula Samothràce încă din secolul VIII î.Hr., dinaintea răspândirii culturii elene. Celebrarea acestui cult tracic nu este dovedită numai de către izvoarele grecești, ci și de ruinele unui templu datând din secolul IV î.Hr., un loc de cult al aristocrației trace care-și reclama originea din preotul legendar Dardanus. Magna Mater a tetradei din Samothràce se
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]
-
izbăvit prin Dionysos Lyseus și Persefona, adică pentru a scăpa de lanțul reîncarnărilor, adeptul doctrinei trebuie să ducă o viață ascetică. Papirusul de la Derveni îl interpretează atât pe Lyseus cât și pe Zagreus ca ipostază a zeului suprem, conform teogoniei tracice. De fapt, Zeus este pentru orfici "singurul" principiu divin. Iubirea, reprezentată de Afrodita, asigură coeziunea universului și este precum Persuasiunea ("Peitho") și Armonia ("Harmonia") de fapt identică cu Zeus. Pe lângă această "Teogonie", reconstruită în mare parte cu ajutorul resturilor papirusului de la
Orfism (religie) () [Corola-website/Science/304069_a_305398]