402 matches
-
dintre cele șapte cuvinte menționate de Cantemir ca autohtone nu a fost confirmat ca atare de etimologi. Și acesta nu este singurul caz în care schema devenirii limbii române din latină infirmă elanul cercetătorilor de a aborda substratul ca bază tracică a constituirii romanității orientale. Pentru inițierea cercetării istorice a limbii române în ansamblu, nu doar a cutărui sau cutărui cuvânt sau grup de cuvinte, este necesară punerea în valoare a întregului proces al prefacerilor etnolingvistice din spațiul tracic, proces cauzat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca bază tracică a constituirii romanității orientale. Pentru inițierea cercetării istorice a limbii române în ansamblu, nu doar a cutărui sau cutărui cuvânt sau grup de cuvinte, este necesară punerea în valoare a întregului proces al prefacerilor etnolingvistice din spațiul tracic, proces cauzat de cuceririle și de administrația romană efectivă din secolele II î. Hr. până în III d. Hr. în sud-estul, centrul și estul Europei, spațiu văzut în continuitatea euro afro asiatică a materialului lingvistic. Colonizările și administrația romană în acest spațiu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a materialului lingvistic. Colonizările și administrația romană în acest spațiu au avut ca efect suprapunerea pe sistemul lingvistic autohton, de factură aglutinantă, a sistemului lingvistic indoeuropean, flexionar și morfematic. În urma simbiozei celor două sisteme lingvistice a rezultat, pe întreg spațiul tracic, baza traco-latină a romanității orientale, în care cele două sisteme lingvistice au avut aport diferențiat: unul, cel tracic, preponderent lexical, altul, cel romanic, preponderent gramatical în sensul morfematizării lexemelor. Din această bază, constituită pe parcursul a cinci secole cu implicare diferențiată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
autohton, de factură aglutinantă, a sistemului lingvistic indoeuropean, flexionar și morfematic. În urma simbiozei celor două sisteme lingvistice a rezultat, pe întreg spațiul tracic, baza traco-latină a romanității orientale, în care cele două sisteme lingvistice au avut aport diferențiat: unul, cel tracic, preponderent lexical, altul, cel romanic, preponderent gramatical în sensul morfematizării lexemelor. Din această bază, constituită pe parcursul a cinci secole cu implicare diferențiată, inegală, a componentelor, au crescut toate fenomenele etnolingvistice din sud-estul, centrul și estul Europei. Este vorba de romanitatea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de la mamă la fiică, este o metaforă care ascunde lipsa de personalitate privind constituirea și evoluția latinei ca limbă nouă față de limba greacă, așa cum este și româna față de latină, rolul determinant în aceste prefaceri avându-l substratul: colo italic, ici tracic. Pentru Cantemir însă latina nu este o limbă nouă, ea este continuatoarea genetică a limbii grecești, numai substratul, care începuse să zmintească și să schimonosească limba greacă, s-a „ghizdăvit” (= înfrumusețat). Lipsa de claritate în perceperea fenomenului lingvistic provine din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o ramură desprinsă în secolul al X-lea din corpul compact al romanilor retrași la sud de Dunăre. Este necesar însă, în viziunea realistă asupra romanității orientale, ca istoria acestui cuvânt să fie corelată cu supunerea de către romani a spațiului tracic. Cucerirea începe cu Etolia, zonă grecească la nord de golful Corint, în urma solicitării de către liga etoliană a ajutorului contra Macedoniei, în secolul al IV-lea î. Hr. Pașii spre nord făcuți apoi de romani marchează etapele procesului de înstăpânire a acestora
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvinte al limbii române, fond care vădește faptul că întreaga limbă română, inclusiv aparențele latine ale acesteia, este o creație nouă, indestructibil îmbinată cu constituirea etniei române. Aflat însă departe de înțelegerea socială și evolutivă a limbii și respingând substratul tracic pe motiv că gințile barbare din Dacia s-au stins fără a lăsa urme lingvistice, el condensează tot trecutul limbii române în perioada italică a latinei populare. În felul acesta a fost blocată căutarea de cuvinte românești „în limbile acelor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
slava era o limbă adusă la începutul secolului al VI-lea etc. În aceste condiții, lui Hasdeu nu-i rămânea să caute rădăcinile autohtone ale limbii române decât în albaneză, ajungând să afirme că sunt suficiente și 150 de cuvinte tracice pentru a demonstra că dacii nu au pierit. Această îngustare a orizontului istoric se petrecea în 1862, la numai doi ani de la lucrarea entuziastă despre daci, când Hasdeu publică studiul Luca Stroici, părintele filologiei latinoromâne, lucrare în care pericolul ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
rut. liura, magh. löre, germ. Lauer (vin acru, poșircă). Pentru confirmare cf. vgr. libos (picătură), libros (care picură, care se scurge), lat. libo, vgr. leibo (a vărsa). Forma rom. liurcă pare influențată de leoarcă (foarte ud). Teasc vine din substratul tracic, de unde slava veche avea pe teaskŭ, rusa tiski „menghină”, de la vb. tiskatĭ „a strânge, a presa”; a se vedea rom. a ticsi „a umple până la refuz”. Fără k din tiskatĭ există tot în slavă forma tesatĭ „a ciopli lemnele”, în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
În studiul despre „originile păstoriei la români” (Slf., p. 188-230) Hasdeu împarte cuvintele aferente acestei sfere semantice în două grupe: dacice și latine. Despre cele din prima grupă (cioban, baci, stână, urdă, brânză) spune că sunt „vestigii lexicale din dialectul tracic cisdanubian”, fără să precizeze cum au putut pătrunde aceste cuvinte în limba latinilor izolați în munți până după secolul al optulea, spațiul pe care s-ar fi răspândit ulterior fiind ocupat de neamuri barbare?! Pe Hasdeu îl interesează acum altceva
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se pot face următoarele observații, dacă le analizăm prin baza traco latină: Cioban este prezentat ca dacic (ulterior va fi perceput ca turcic) pentru motivul că el există în albaneză (çoban) și pentru că aceste limbi se raportează la „marea gintă tracică” originară din Asia Mică unde perșii îl aveau pe șuban. În realitate cuvântul este preindoeuropean pe întreg spațiul euro-asiatic cucerit parțial de romani și are structura aglutinantă cioban. Baci, cuvânt autohton cu rădăcinile în stadiul preindoeuropean al limbii, cu reflexe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
-n, rădăcina staavând o largă întrebuințare atât în latină cât și în tracă. Cf. a sta, stare, stat, stană, stog, stâlp, stejar, steag etc. Pentru a ajunge la această concluzie este necesar să se recunoască limbii române constituirea pe fond tracic în urma cuceririlor romane și continuitatea europeană și euro-afro-asiatică a materialului lingvistic. Urdă face parte din seria cuvintelor care vizează sensul de coagulare, de strângere la un loc a mai multor elemente: hurtă, hoardă, a urzi, a îngurzi, urdiniș, apoi holdă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Corespondentul german pentru dulău este Hetzhund de la hetzen “a goni, a hăitui” (în tracă: do) și Hund “câine”, ceea ce ne face să credem că și ogar poate avea rădăcina lovși suf. -ar, adică “copoi, câine de vânătoare”. Traistă este cuvânt tracic după Hasdeu, care inventează pentru această limbă staristra “pungă pentru caș”. Cuvântul nu poate fi despărțit etimologic de strai “haină, îmbrăcăminte, veșmânt”, pentru care cf. lat. sterno “a întinde ceva pe ceva, a acoperi cu ceva, a garnisi, a face
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trastë “traistă, tăgârță” și strajcë “traistă, tolbă”. Rezultă că s este etimologic în creația românească straiț(ă) și omis în traistă. Țurcă (bețișor ascuțit la ambele capete, folosit de copii la jocul cu același nume). Hasdeu îi caută neconvingător origine tracică. El este neîndoielnic o creație românească pentru care latina oferea forme precum surgo “a se ridica, a ieși”, surus “par, pilon”, surio “a fi în călduri”; sursum “în sus”, surculus și suriculus (dim. lui surus “mladă, rămurică, mugur”) etc. Nomenclatura
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de proprietate în vechiul drept roman, ca și în rest, în vechiul drept i.-e.” (DELL, la pater). Atunci a fost adăugat înaintea lui pater genitivul geos, zeus “al pământului”, de unde Jupiter și gospodar. Lumea slavă a dezvoltat din substratul tracic pe de o parte forma gospod(ĭ) pentru a denumi zeitatea unică, deseori în îmbinare cu bog (înrudit etimologic cu bogat), iar pe de altă parte pe gospodin (pl. gospodá) cu sensul laic de “domn”. Din același substrat unic românescul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din *voi-: vei-, luat ca plural pentru slavul voin „ostaș”, și rădăcina verbului slav vod-itĭ „a conduce”, de unde se deduce sensul de „conducător de oaste”. Cuvântul este într adevăr compus, însă componentele lui au altă explicație istorică. Prima parte este tracicul vel, cu sensul de „mare”, pe care îl întâlnim în sintagme precum vel logofăt, vel spătar etc., în sl. vel(rs. velmoža „înalt funcționar”), bole(ceh. Boleslav), vind. bálīyăn „mai puternic”, engl. well „bine”, very „foarte”, rom. mare etc., pe când
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe care o numește tracă. Identificând două baze psihofizice, autorul vorbește de două limbi de substrat anteroman foarte deosebite între ele: limba iliropanonă, care aparținea grupului de limbi indogermane, europene, pe care s-a constituit limba dalmată, și limba substratului tracic, care era iraniană. Prima era o limbă centum, cea de a doua era o limbă satem, ca și limbile slave. În plus, cercetând lista numelor proprii din cele două limbi de substrat, Philippide apreciază că limba iliropanonă deținea o abundență
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai sus, poporul român se delimita de poporul dalmat din vest, de la Marea Adriatică, prin substratul etnic: în timp ce dalmata avusese ca substrat „neamurile iliropanone”, româna s-ar fi format pe un substrat „foarte amestecat”, tonul unitar fiind însă dat de „neamuri tracice”, care erau în concepția lui Philippide grecești sau grecizate. Astfel s-a ajuns la insinuarea ideii că baza autohtonă a romanității orientale este greacă. Grecii se considerau traci la origine. Lui Philippide însuși îi plăcea să spună: „Doar nu sânt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aceasta a rămas în linii mari așa cum fusese adusă de romani din Italia cu cinci secole în urmă, la care s-ar adăuga elementele pe care populația care a preluat latina în baza proprie de articulație și psihologică, populație preponderent tracică, a reușit să le introducă în noua sa limbă, adică în română. Este de reținut faptul că doar populația nelatină infiltrată peste latini în Moesia Superior a creat națiunea română prin baza ei de articulație. Toată istoria românilor ca postlatini
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Dacia preistorică, în care ultimul capitol poartă titlul „Limba pelasgă”. Printre contradicțiile și inconsecvențele acestui capitol se conturează o schemă prin care autorul intenționează să demonstreze că limba română este, contrar celor care afirmă latinitatea ei, continuatoarea nemijlocită a substratului tracic. 1. Punctul de plecare îl reprezintă tradiția conform căreia până la întemeierea Babilonului „a existat numai o singură limbă uzuală peste întreg pământul”, până când „o parte din generațiunile lui Noe” se hotărî să construiască o cetate și un tron cu vârful
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
deosebite de însușirile fiecărei părți constitutive, din cele ce au fost dintru-nceput introduse în ea”. Prin fundamentarea limbii române pe cumularea „câtorva elemente” cu pondere egală, Hasdeu intenționa desigur să ducă la începuturile acestei limbi, alături de elementele latine și tracice, și pe cele care au în prezent aspect slav sau de altă natură din jumătatea de est a Europei, în timp ce toate limbile din această zonă, inclusiv limba română, sunt evoluate în manieră specifică din baza comună traco-latină. Dar această teorie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în care a lucrat, Eminescu a reușit să schițeze un început de lărgire a orizontului istoric al acestei limbi. Întrezărind înrudirea prin substrat a românilor cu alte popoare balcanice, el afirmă în acest sens că „albanezii și bulgarii au sânge tracic” (XIII, 369). Totodată el nu putea accepta ideea că slavii ar fi o populație venită după secolul al V-lea, dar neavând clarificată imaginea constituirii și evoluției spațiului lingvistic est european, îi duce pe slavi în antichitate alături de daci. Astfel
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mod diferit caracteristicile intrinseci și cele funcționale ale substantivului. Nu numai în mod diferit, dar și în măsură diferită. Cel mai mult a rămas legată de stadiul aglutinant limba maghiară. De aceea o comparație a substantivului din limbile fostului spațiu tracic, inclusiv limba maghiară, poate oferi un exemplu de evoluție și de gramaticalizare a limbii în urma contactului traco-latin. Aici se impune precizarea că noile limbi nu au urmărit copierea modelului latin. Folosind materialul lexical propriu, fiecare limbă și-a structurat o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a treia singular și plural (ö „el, ea”, ök „ei, ele”) și la cuvintele adjectivale (egy ember „un om”, egy ház „o casă”; Az apa jó „Tatăl e bun” - Az anya jó „Mama e bună”). Toate celelalte limbi ale spațiului tracic au dezvoltat categoria genului în urma contactului cu latina, în manieră specifică și cu mijloace proprii, deși etimologic convergente. Latina oferea modelul cu trei genuri: ventus „vânt”, filia „fiică”, nomen „nume”; la pron. interog. quis, quis, quid, ac. quem, quam, quid
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
szobá-ja „camera lui, a ei”; pl. szobá-im „camerele mele”, szobá-id „camerele tale”, szobá-i „camerele lui, ei”. Modelul opoziției singular - plural oferit de limba latină, model împletit cu categoria genului, a avut efecte diferite asupra constituirii categoriei numărului în limbile spațiului tracic. Se distinge pe de o parte slava, limbă cu bază traco-latină, la care bază s-a adăugat de timpuriu o puternică influență culturală greco-latină. Trebuie avut în vedere faptul că din opoziția care s-a creat între spațiul tracic, aflat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]