10,354 matches
-
de moarte, nu am călătorit prea departe cu postmodernismul. Dispariția frontierelor care făceau dificilă comunicarea în timp și spațiu nu ne-a ușurat afirmarea personalității, ci ne-a complicat-o. Iar noua libertate nu ne-a simplificat raporturile cu sentimentul tragic al vieții. Dar asta este o altă discuție. - Îmi place acest sarcasm elegant al tău, pe care îl practici, în ultimii ani, nu numai în eseistică, ci și în poezie (unde ia forma unui sarcasm metafizic). Cum ai ajuns la
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
caut simplitatea cu care să mi-l fac părtaș pe cititor la această experiență, fără să-i propun vreun pact mistic, ezoteric sau de castă. Vreau să vedem împreună luminile, poate și fiindcă ne vine greu să acceptăm cît de tragică este viața. Al.Ș.: Este o confesiune impresionantă. Înțeleg, acum, ce înseamnă literatura pentru tine. Dar cititorul este nemilos. El nu ia în considerare speranțele sau iluziile pe care le investești în scris; pentru el contează numai rezultatul. Dacă o
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
curînd în individualismul protestant. De timpuriu, Cioran percepe existența prin prisma negativității exacerbate, precum o "cădere", un declin, o voluptate satanică, însemnată de "tragicul cotidian" al experienței individuale, consemnînd intenția de-a scrie un eseu cu un titlu net: Concepția tragică a existenței. Ideile diriguitoare ale unei asemenea scrieri se găsesc în direcția unui individualism paroxistic, poziție aristocratică, bizuită pe o "suferință spirituală", "creatoare - adică purificatoare", ce dăruiește vieții "aripi și culmi". E o atitudine ce converge cu tezele naeionesciene, impunînd
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
deasupra masei; aceste valori sînt embrionare în mulțimea care numai le presimte. Pentru ea, ele plutesc în aer - le simte fîlfîind fără a le sesiza esența". Sau: " Masa simte viața ca ceva serios - nu-i sesizează însă caracterul ei eminamente tragic. - Acesta este rolul individului". Fugosul student se arată prin urmare stăpînit de o irepresibilă intenție de singularizare, care nu are însă un aer artificios, histrionic, ci un caracter de chinuitoare căutare. El se caută prin intermediul unor stări convulsive, de "patimi
Despre Nae Ionescu și Cioran (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12423_a_13748]
-
sateliți ai protagonistului, interpretând personaje simplificate, construite sumar în jurul unei funcții. Totuși, apreciez rolul Danielei Nane, care joacă bine o femeie proastă (Carmen Ionescu) și chiar pe cel al Maiei Morgenstern (baroana Frunzetti) care reușește să-și infuzeze personajul, altminteri tragic prin iubirea neîmpărtășită, cu o doză de umor - ei îi aparțin cele două replici la care se râde. Cei doi actori importați din emisiuni TV, Bittman și Ioana Moldovan, sunt inadecvați, în special ea, căreia ar fi trebuit să-i
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
curînd în individualismul protestant. De timpuriu, Cioran percepe existența prin prisma negativității exacerbate, precum o "cădere", un declin, o voluptate satanică, însemnată de "tragicul cotidian" al experienței individuale, consemnînd intenția de-a scrie un eseu cu un titlu net: Concepția tragică a existenței. Ideile diriguitoare ale unei asemenea scrieri se găsesc în direcția unui individualism paroxistic, poziție aristocratică, bizuită pe o "suferință spirituală", "creatoare - adică purificatoare", ce dăruiește vieții "aripi și culmi". E o atitudine ce converge cu tezele naeionesciene, impunînd
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
deasupra masei; aceste valori sînt embrionare în mulțimea care numai le presimte. Pentru ea, ele plutesc în aer - le simte fîlfîind fără a le sesiza esența". Sau: " Masa simte viața ca ceva serios - nu-i sesizează însă caracterul ei eminamente tragic. - Acesta este rolul individului". Fugosul student se arată prin urmare stăpînit de o irepresibilă intenție de singularizare, care nu are însă un aer artificios, histrionic, ci un caracter de chinuitoare căutare. El se caută prin intermediul unor stări convulsive, de "patimi
Întoarcerea poetei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12424_a_13749]
-
și meditație, se vede depreciat de epoca postmodernă. în momentul în care marile structuri sociale au început să-și piardă autoritatea iar individul "eliberat" s-a instalat în centrul lumii, declarînd mai cu seamă că s-a sfîrșit cu șantajul tragic și apocaliptic pe care-l exercitau sistemele precedente, ideologia hedonismului a luat imediat în mînă tot pîrghiile de influență. Vechile mecanisme de control s-au adaptat la noua minciună a totalei permisivități. Optimismul, valorizarea corpului, circumscrierea tragicului doar în categoria
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
contrastând nepotrivit cu coloana sonoră excesivă a lui Horner (vezi Titanic). Lungmetrajul merită văzut doar pentru jocul actorilor, care, nu știu cum, au reușit să-și ia rolurile în serios. Dacă tot vorbeam înainte de elemente comune, și Misterele fluviului are o structură tragică, dezastrul începând cu o greșeală ("hamartia"). Minoră în Casa" - Kathy nu-și citește scrisorile și nu află la timp de evacuare, majoră aici - un personaj comite o crimă, și e învinovățit de alta, care, coincidență, se petrece în același timp
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
în ton cu ritmul rezolvării crimei. Pe acest fond, relațiile dintre personaje au timp să se dezvolte (soția lui Jimmy e verișoară cu soția lui Dave, care l-a văzut plin de sânge în noaptea crimei), metamorfozându-se până la climaxul tragic. Există un echilibru remarcabil între cele două fațete ale filmului: cel de detectiv și cel psihologic, aspecte care funcționează consubstanțial, pentru că intriga polițistă conferă veridicitate tragediei. Echilibrul e evident în final; filmul nu se termină cu aflarea/pedepsirea vinovatului, ci
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
schimb, meșterul a plătit cu viața pentru mândria lui. Unii spun că Manole n-ar fi trebuit să o jertfească pe Ana. Se prea poate ca Dumnezeu, cunoscând inima împietrită a domnitorului, să fi zădărnicit special lucrarea pentru a evita tragicul sfârșit. Fiindcă, de multe ori, pe acele meleaguri, era mai bine să nu faci nimic, decât să faci un lucru nemaipomenit. A fost odată ca-n povești, a fost o țară minunată de a cărei valoare - ca de altfel de
Folclor pentru drepcredincioși by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/12504_a_13829]
-
acela ar fi "familism". Dacă îmi dai două cuvinte, aș spune "familist fericit", dacă vrei mai multe cuvinte, atunci citește toată cartea. Eu găsesc că familia, orice familie, este instituția cea mai misterioasă din lume, cea mai paradoxală, cea mai tragică, cea mai amuzantă și cea mai absurdă, așa încît tot ce scriu eu gravitează în jurul misterului familiei. A.R.: Familia e microcosmul care reproduce macrocosmul? A.O.: Nu-i un microcosmos, e un cosmos. Dacă adaugi și toate rudele, veri
Amos Oz: "Cred că există o similitudine între un romancier și un agent secret" by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12453_a_13778]
-
târziu în literatură, foarte târziu. Ca romancier. de ce această întârziere? B.E.: Inițial, am năzuit să scriu romane. Împrejurările m-au împins spre critică. Exceptând câteva dintre scrierile mele de critică, și anume: Anatole France, Modernitatea clasicului Caragiale, Teatrul și interogația tragică, precum și antologia Dialogul neîntrerupt al teatrului în secolul XX, am fost profund nemulțumit de celelalte pagini de critică pe care le-am scris. Undeva, în adâncul meu, am simțit nevoia să rup cu ceea ce era eroare, compromis, limbă de lemn
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]
-
prin oraș sînt un exercițiu de platitudine existențială, somnul devine o stare de grație letargică, iar camera un centrum mundi personal. Este perceptibilă aici o critică a logocentrismului, dar eșecul sublimării în indiferența absolută vine din imposibilitatea transcenderii timpului. Revelația tragică a eroului este destul de expresivă și de puternică pentru a mai scrie (sau a citi) cu ușurință despre această temă. Finalul romanului lui Houellebecq (,Senzația de separare e totală; de-acum înainte sînt prizonier în mine însumi") nu e nici măcar
Și ei au debutat odată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11426_a_12751]
-
că e mai bine să scârțâi oribil la scripcă decât să nu scârțâi deloc, fiindcă miorlăind din instrument poți ajunge - ca multe personaje ale pictorului - pe acoperiș. Dar, uneori, a fi odrasla unui artist de faimă mondială este o povară tragică - să te temi că nu vei ajunge niciodată la altitudinea artei tatălui tău, că ești doar un biet veleitar, de fapt un ,nima". O dovadă: Klaus Mann s-a sinucis, poate, pentru că a avut convingerea că nu va reuși nicicând
EL by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11442_a_12767]
-
decât cu marele ecran ca Bill Condon livrează un film bun: Kinsey. Regizorul e conformist în sensul că se integrează în trendul predominant al biografiilor (care au invadat Oscarurile). Dar, dincolo de asta, filmul te confruntă cu un amestec bizar de tragic și umor brutal. ,De-abia îmi văd soțul de când s-a apucat de sex" e una dintre numeroasele replici savuroase ale peliculei, care beneficiază și de serviciile umorului de situație - vezi scena când, pe fondul unei mese în familie, fostul
Cursa de pe circuitul cinema by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11524_a_12849]
-
e un semn, deoarece sunt un fan inveterat în ultimul stadiu al acestui regizor, ajungând până la clișeul de a vorbi cu replici din filmele lui). De această dată, premisa lungmetrajului e ceva mai simplă: câțiva oameni - printre care un scriitor tragic și altul comic - iau cina într-un restaurant din - surpriză! - Manhattan. Unul spune o poveste, din care un dramaturg scoate o tragedie, altul, o comedie, cu un personaj (și actriță) în comun: Melinda (Radha Mitchell). Ce-ți poți dori mai
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
să fim creatori". Nu pretind perenitatea, mulțumindu-se cu provizoratul și efemeritatea unei singure forme. Altminteri spus, omul-manechin. Și continuarea ,lecției" este cu adevărat surprinzătoare. Omul-manechin nu trebuie tratat cu ușurință, căci materia nu cunoaște gluma, este de o gravitate tragică. Rezultatul oricărei intervenții asupra ei se contopește cu ea imediat, identificându-se cu destinul. Suferința ferecată într-o formă impusă arbitrar materiei inconștiente, în fond, o parodie, este totală, chinuind-o veșnic, stăpânind-o despotic și transformând-o într-o
Bruno Schulz, precursorul by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/11528_a_12853]
-
cînd aceeași realitatea este privită prin ochii lui Klaus Bernath. Chiar dacă ar putea bănui farsa care i se joacă, bătrîndul milionar are tot interesul să închidă ochii și să ia lucrurile așa cum sînt. Alura sa este cea a unui personaj tragic, singurul pentru care acele locuri cvasi-necunoscute au și valențe sentimentale. El caută urmele copilăriei sale în măștile de carnaval care îl înconjoară și, ca un alt Don Quijote, se autoiluzionează în legătură cu ceea ce se petrece în jurul său și cu oamenii pe care
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
pentru uzul unui singur spectator (e drept, milionar în dolari), o minciună artistică în a cărei logică intră toți participanții la acest joc cu sufletul turistului german. Ioan T. Morar, are calități certe de prozator. Ludic și grav, amuzant și tragic, el se adaptează cu deplină naturalețe tuturor voltelor ficțiunii. Stilul său este întotdeauna perfect adecvat la ceea de se întîmplă, iar unele pagini impresionează prin delicatețea sufletească de care dă dovadă autorul. Trăim într-o vreme în care totul se
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
așeza la stînga ei și, fără să mai urmărească defel claviatura mașinii, scria aproape în ritmul în care citea" (p. 140). Ca și filmul lui Radu Mihăileanu, romanul lui Ioan T. Morar este, în pofida abundenței de scene burlești, unul fundamental tragic. O tristețe mitteleuropeană se degajă din paginile sale. În fond fiecare dintre noi purtăm în minte un Lindenfeld. Un spațiu senin al copilăriei și al tinereții, populat cu jocuri de neuitat, iubiri neîmplinite și oameni care nu mai sînt. Un
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
a eroilor săi. Sub aparența umorului și a privirii zglobii, de multe ori ușor de asociat unei anumite superficialități, se ascund în egală măsură o adîncă solidaritate și o înțelegere plină de tandrețe. Femeia bătrînă, pe jumătate caraghioasă pe jumătate tragică, solitarul monumental prăbușit pe o bancă sau corul de orbi - și acestea sînt doar cîteva din exemplele posibile - par mai degrabă subiecte pentru întreținerea duioșiei decît pretexte pentru un interminabil haz. Asemenea Creatorului însuși, care însemnează cu aceeași grijă la
Rememorări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11593_a_12918]
-
microportrete de actori, în care găsește formule sugestive pentru a le sublinia nota personală: Eliza Petrăchescu, cu vocea ei "cu inflexiuni de violoncel"; Maria Botta, care "juca în transă, ca hipnotizată", care "cânta, dansa, în unele piese, dar grav, frenetic, tragic, și cântecul și dansul erau parcă începutul unui sfârșit"; Emil Botta, care în demersul său actoricesc ținea "discret ascunsă poezia"; Mircea Constantinescu, actor de roluri de mici dimensiuni, din fiecare făcând o "compoziție desăvârșită", Marcel Anghelescu ș.a. împătimită de teatru
Amintindu-ne de Andriana Fianu by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/11613_a_12938]
-
darwinismului social". Doar că pivotul acestei reprezentări este personajul central, fără intensitatea lui animală, veridicitatea acestui gen de violență - el e un practicant al tuturor genurilor - ar fi fost serios subminată. Nu e cazul, iar filmul demonstrează că o figură tragică poate fi funcțională și fără a suferi de "arete" (virtute). Se crede că, la capitolul violență ficțională, nimic nu poate depăși desenele animate. Iar în anii '90 s-a operat o schimbare majoră: desenele animate de pe TV s-au cățărat
Violența de la ordinea zilei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11637_a_12962]
-
de simbol, omniprezența lor în conștiința națională sînt perfect comparabile, în pofida distanței de secole. Mai există însă un poet portughez, care ne duce cu gîndul la Eminescu: Antero de Quental, contemporan cu el, un veritabil alter-ego lusitan, deopotrivă în virtutea sfîrșitului tragic și a atitudinii lui, care îmbină disperarea și stoicismul în fața unei lumi pe care zeii par să o fi abandonat. Dumneavoastră personal, doamnă Isabel Molina, cum ați ajuns, concret, să-l cunoașteți pe Eminescu? Descoperirea lui Eminescu nu a fost
Cu Isabel Molina despre Eminescu by Marina Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11685_a_13010]