696 matches
-
B. a creat o modalitate proprie de a scrie pentru copii și tineret. Producția bogată, cvasiindustrială, l-a împins însă spre soluții tot mai facile, spre autopastișă. Romanele lui, de fapt povestiri de dimensiuni ceva mai mari, schematice, reluând aceeași tramă până la uzură, revenind, în decoruri schimbate, la aceleași personaje, împărțind oamenii în buni și răi, moralizează câteodată plictisitor, deși la vremea apariției nu le-a lipsit succesul. Este vorba de peripețiile unor copii sau adolescenți aflați în situații ieșite din
BATZARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
textele vedice și postvedice, Zeul suprem este frecvent numit „țesătorul” cosmic și asociat alegoric cu păianjenul care țese lumea din propriul său fir (83, pp. 215-218). Mircea Eliade consideră că apelul speculațiilor arhaice indiene la noțiuni de tipul „fir, păianjen, tramă, țesătură” este cel mai adecvat pentru a exprima ideea că Universul este „o unitate bine îmbinată și articulată”. „Pânza de păianjen exprimă într-un mod strălucit posibilitatea de a «unifica» spațiul, plecând dintr-un Centru, legând între ele cele patru
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
eroinei. Cu alte cuvinte, nu cred că Ariadnei i s-au atribuit meritele altora, ci invers, rolul ei mito-simbolic s-a diminuat pe parcurs. Pentru a reface coordonatele inițiale ale acestui rol, va trebui să caut date nu atât în trama legendei, cât în afara sau în jurul ei. Și pentru că procesul de reabi- litare a Ariadnei, de reconstituire a rolului său mito-simbolic arhaic presupune din partea cercetătorului parcurgerea unui traseu labi- rintic, va trebui să-mi iau drept călăuză chiar „firul Ariadnei”. Nu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mai întîi să notăm diferențele pentru a descoperi caracteristicile." Așa face mediologul, înlocuitorul care fură de la istoric pentru a alcătui o antropologie a transmisiei: adună cele mai disparate observații pentru a scoate în evidență permanențele. Confruntă arabescurile pentru a reliefa trama continuității creatoare, proprie speciei umane, despre care se știe însă că nu merge de la sine și că poate întîlni suficiente obstacole (se vorbește, în acest caz, de tulburările de personalitate) pentru a provoca, în consecință, salturi redutabile, sub formă de
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
și al visului. Tache de catifea, de pildă, e un roman ancorat solid de unele evenimente memorabile (mișcarea eteristă, răscoala lui Tudor, revoluția de la 1848 în Principate etc.). Cu toate acestea, cartea e foarte greu, dacă nu imposibil de povestit. Trama ei epică poate fi rezumată în câteva vorbe. Tache Vlădescu (zis de Catifea), Boier Lăpai și Piticul deambulează fără grabă, din popas în popas, sub pretext că vor să se înroleze în armata lui Tudor. Călătoria se dovedește însă o
AGOPIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
personajele se pot regăsi pe ele însele în autenticitate și libertate. Cuvântul revine în titlul mai multor cărți de nuvele - Locul al doilea (1976), Locul de la răscruce (1980) - și în cel al romanelor Locul posibil (1991), Locul de trecere (2001). Trama romanescă se reduce la concurența (nemărturisită, dar vizibilă) dintre cinci personaje, inspectori într-o instituție culturală, pentru dobândirea unui post mai înalt. Concurență impropriu zis, întrucât nu toți țin să pună mâna pe acest post, personajul principal, Antohi, chiar refuzând
MATALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288056_a_289385]
-
obiectivare, în câteva panouri alegorice ce par tablouri chagalliene. Ardere de tot (1976) este un volum de tranziție, mai monoton, în care emoția se convenționalizează, iar expresia, ermetizată artificial, are un „aer” tradiționalist, majoritatea poemelor reducându-se la scheletul unor trame narativ-simbolice. Peste zona interzisă (1979), volum oarecum tot de tranziție, revine cu scenariile ambivalente ale vieții și morții, dar cu influențe din Nichita Stănescu și cu o melodicitate simbolistă accentuată. Sora mea de dincolo (1980) constituie un moment de ruptură
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
înapoi în somn / Cu mâinile adânc înfipte / În carnea sa, / Știind că numai acest vis de mort / Mă mai poate salva” (Pradă visului meu). Rezistența la rău ca aspirație etică persistă și în Urcarea muntelui (1985), unde poemele, pe aceeași tramă narativ-parabolică, într-un limbaj apropiat de naturalețea oralității, exprimă disperarea celui care își găsește unicul refugiu în vis, în „deșertul” din propriul creier, de vreme ce „țara de-afară” nu este decât un wasteland trist: „Exilată în țara din creierul meu/ Unde
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
de aproximativ o sută de pagini, Vacek este o parabolă despre bine și rău, înțelepciune și nebunie, credință și necredință, dragoste și ură, de un farmec și o poezie discrete. Cartea se construiește concentric, pe mai multe planuri, dar urmând trama unui destin cristic, al iubirii, al jertfei și al credinței în aproape, care se opune celuilalt destin, al necredinciosului, un Iuda avid de putere pentru că este slab și îi persecută pe ceilalți simțindu-se persecutat. Acțiune propriu-zisă nu există, doar
ILEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287511_a_288840]
-
a senectuții. Din publicistica politică și pamfletară, Zaharia Stancu ar fi păstrat în romane gustul senzaționalului și grotescului, culorile violente și subiectivizarea imaginii. Punând accentul pe ciclul „Darie” și pe romanul Șatra, comentariul se orientează către componentele naratologice (spațiu, timp, tramă epică, organizare internă etc.) și conturează o biografie fabuloasă, proiectată pe un fundal epopeic al lumii și pe o mitologie particulară în care elementul fundamental este pământul. Ca prozatoare, I. tratează îndeosebi o mare temă a literaturii moderne: recuperarea identității
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
Epica „romanelor” (ghilimelele îi aparțin lui Pompiliu Constantinescu) și povestirilor lui I. e săracă, firavă, anecdotica e comună, cantonată în sfera previzibilului, a obișnuitului (cu unele inserții de dramatism cam artificioase, chiar dacă plauzibile în sine) și se desfășoară după o tramă simplă. Elementele importante ale epicului, evenimentele - decese, ucideri, alte acte de violență, gesturi hotărâtoare - sunt expediate rapid, în câteva cuvinte, încât riscă să treacă neobservate, prinse în masa de vorbe care domină textul. „Folcloricul” și „etnograficul”, de care s-a
IOVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287615_a_288944]
-
lipsa de credință a orașului față de lumea plină de mituri și credințe a ruralului românesc. Treisprezece țărani vin la munte să cosească în urma unei înțelegeri scrise, care în cele din urmă nu va fi respectată de autoritățile locale. Pe această tramă epică de suprafață își face simțită prezența personajul colectiv, exemplar sintetizat în Manole, unul dintre cosași. Lupta surdă și fără sorți de izbândă cu o natură misterioasă, înfricoșătoare și în final ucigașă resuscită în psihicul fiecăruia angoase primare, dar și
JIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287672_a_289001]
-
ecouri pitorești și exotice din Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu I. Caragiale, precum în Cronica scurtă a unei expediții uriașe. Prozele au în genere, ca ax ordonator, o metaforă sau un simbol. Unele ilustrează tema vanitas vanitatum, demonstrând prin trama narativă zădărnicia eforturilor omenești pe drumul spinos al împlinirii unui vis, a unui ideal. În altele (Omul și nisipul, Bătrânul anticar, În hrubă, Trenul de dimineață), cu toate că accentul cade pe fantazarea onirică și pe halucinația controlată, narațiunea este atât de
IZVERNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287658_a_288987]
-
I. s-a afirmat și ca un înzestrat romancier. Debutează cu Plexul solar (1977), în care „pleacă de la cea mai banală situație în roman, existența triunghiului conjugal, și o complică printr-un număr rezonabil de întâmplări și personaje” (Eugen Simion). Trama, constituită de cvasidestrămarea, urmată de reconstituirea căsniciei arhitectului Filip Halunga, care face la maturitate o pasiune pentru o tânără, e „livrată” cititorului sub forma unor monologuri ale personajelor. Cartea abundă în situații eteroclite, în conflicte secundare, dar efectul global e
IURES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287645_a_288974]
-
gazetar aproape două decenii. Se întoarce la profesia de medic într-un târziu, aparent deprofesionalizat, dar reușește să facă față. În jurul său descoperă multe existențe mutilate ori zdrobite, figurile conturate de autor nefiind deloc schematice. Există în roman și o tramă „aventuroasă”, mai multe filoane erotice, după cum apar și pasaje eseistice ori secvențe cu aspect de transcriere brută sau pagini de reportaj. Cartea a impus un prozator care, între altele, a „scris altfel despre «obsedantul deceniu»” și a susținut convingător teza
IURES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287645_a_288974]
-
Shakespeare, Ibsen, Cehov), obținându-se astfel efecte comice și unghiuri noi de perspectivă. Eroii lui Ibsen și Cehov se întâlnesc în tipare de vorbire și de comportament caragialiene, situații shakespeariene colorează straniu drame flaubertiene, comedii caragialiene sunt recompuse pe alte trame conflictuale. Insistența cade pe ceea ce s-ar putea numi grotescul intertextualității: Nora lui Ibsen devine nepoata unchiului Vania al lui Cehov și conversează cu Zoe a lui Caragiale. Uneori cadrul temporal este răvășit prin aducerea acțiunii în contemporaneitate. De fapt
GARBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
în unele cazuri, să stabilească și să argumenteze paternitatea eminesciană a unor articole neincluse în edițiile Eminescu. Aceeași minuție a cercetării îl conduce la descoperirea ori deducerea unor episoade biografice inedite. Cărțile despre Eminescu, construite, în bună măsură, pe o tramă detectivistică, configurează tentativa autorului de a reintegra opera omnia eminesciană în epoca sa, pentru ca, astfel, trăsăturile definitorii și diferențiatoare ale acesteia să se detașeze cu mai mare concretețe. Atunci când sunt argumentate numai pe cale deductivă, ipotezele lansate de G. în domeniul
GEORGESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287222_a_288551]
-
un „el” care se desparte și apoi se unește ambiguu cu „eu”, poemele, mai ales cele din volumele antume, încep invariabil cu o linie de dialog și conțin mărci ale adresării (uneori către cititor). De multe ori, există chiar o tramă epică, uneori în stilul discursiv, colocvial-livresc al biograficului anodin al lui Mircea Ivănescu, alteori, într-un stil traklian, al simbolismului concentrat, tragic-evaziv. Se regăsesc în poezia lui D. multe dintre tehnicile optzeciste: metoda textualistă, stilul ostentativ intelectual, limbajul neologic, folosirea
DUMITRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
1910) și douăsprezece Scenete și fantezii (1911). Inexpresive se dovedesc și nuvelele cu subiecte florentine, incluse într-un volum din 1907; din fuziunea a două romane, Comedia dragostei (1919) și Lulu (1920), s-a ivit Viața dublă (1929), proză cu tramă psihologică. Oarecare ecou au avut însă romanele Bizu (1932), Firu-n patru (1934), Mili (1936), Diana (1936) și Acord final (publicat fragmentar în „Revista Fundațiilor Regale”, în 1938 și 1939, editat în 1974), constituind ciclul Bizu. În căutarea unei serenități ideale
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
este cadrul succesivelor opțiuni prin care se cristalizează personalitatea autorului. Din când în când, rup monotonia expunerii câteva relatări alerte, peisaje diverse sau portrete, în care tușa moralistului predomină. Cel de-al doilea panou, În Basarabia revoluționară. 1917-1918, are ca tramă o suită rapidă de evenimente ce ar fi asigurat o spectaculoasă desfășurare epică. Caracterul extraordinar și complexitatea faptelor, precum și existența unor tentative de a le denatura l-au determinat însă pe autor să dea întâietate laturii probatorii a depoziției sale
GHIBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287252_a_288581]
-
visase o operă bazată pe respectarea strictă a relațiilor dintre limbă și spirit și care nădăjduia în influența demersului lui G. asupra spiritului modernității, când echilibrul între „știință, simțire și putere este rupt”. Romanul Pluie d’étoiles (1933) are o tramă istorică și detectivistică, vădind o specială atenție în descripție. În cadrul acțiunii, plasată la Viena, în 1927, cu un intermezzo praghez, au loc mai multe întâlniri între Danthérieu, baronul Mallen-Louis, personaj bizar având deviza alchimică animula, vagula, blandula, și Thea, fiica
GHYKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287277_a_288606]
-
analiza operelor lui Marcel Proust, M. Blecher și Camil Petrescu, abundă citatele cu ajutorul cărora autoarea identifică și interpretează în amănunțime caracteristicile textelor. De exemplu, la Blecher accentul cade pe studierea personajelor și a psihismului acestora; nu interesează analiza situațiilor, a tramei epice, cât modul în care scriitorul își plasează propriile obsesii într-un context ficțional. Numeroasele trimiteri la literatura universală instituie un paralelism sistematic, ca instrument predilect în construcția critică (de pildă, în cazul lui Blecher se fac referiri atât la
HORODINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287449_a_288778]
-
mort, publicat în 1960 sub pseudonimul Ch. Séverin. Expresie a unei tulburătoare confesiuni, cu accentele puse pe vibrația interioară, pe notația amară, de jurnal, narațiunea atestă refuzul de a transfigura sau de a edulcora realitatea surprinsă pe viu. Abil construită, trama epică se dezvoltă întretăind continuu două planuri: primul este cel social-politic, în care destinul exilatului se risipește în vorbe, în promisiuni de sprijin niciodată acordat, condiția predominantă fiind trăirea improvizată, ce prelungește o agonie secătuitoare; al doilea este cel al
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, ale căror personaje sunt definite structural prin trăirea unor drame de conștiință. Tot aici intră romanele lui Anton Holban, O moarte care nu dovedește nimic, Ioana și Jocurile Daniei, în care trama epică este aproape inexistentă; definindu-le drept romane „statice”, L. demonstrează că în ele predomină variația subtilă pe aceeași temă psihică sau morală. În alt capitol se urmărește modul în care motivul obsesiei, în diversele lui configurări, a funcționat în
LAZARESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287761_a_289090]
-
Tehnică a Institutului de Petrol, Gaze și Geologie (1962-1967). După absolvire lucrează în calitate de cercetător științific la Institutul Geologic din București. Plecând de la modele celebre (Agatha Christie, Georges Simenon), S., împreună cu Mia Morogan, scrie o proză cu tematică polițistă, în care trama propriu-zisă, bazată pe poncifele și rețetele genului, nu o dată parodiate, lasă loc și observației de natură socială, adesea ferită de canoanele ideologice ale anilor ’80. Personajele, trecute parcă de pe stradă direct în paginile de carte, au vitalitate, umor, fiind desenate
SALOMIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289449_a_290778]