2,431 matches
-
martor. Iar acesta se conservă în acea parte a imaginației ce știe că în orice proces liric, oricum, relația se păstrează". În paginile d-sale critice, Aurel Pantea propune ideea unei "transcendențe pline", replică la conceptul lui Hugo Friedrich, al "transcendenței goale". Ea ne apare acum coroborată de acest gest "imperial" al ființei creatorului ce renunță la reperele extrinseci, devenind propria-i transcendență, adică o formă de libertate. Această autotranscendență a omului, scria Luigi Pareyson, își găsește expresia cea mai adecvată
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
paginile d-sale critice, Aurel Pantea propune ideea unei "transcendențe pline", replică la conceptul lui Hugo Friedrich, al "transcendenței goale". Ea ne apare acum coroborată de acest gest "imperial" al ființei creatorului ce renunță la reperele extrinseci, devenind propria-i transcendență, adică o formă de libertate. Această autotranscendență a omului, scria Luigi Pareyson, își găsește expresia cea mai adecvată în libertate, așa cum apare cînd se reamintește principiul cel mai general că numai libertatea precede libertatea". Să admitem că libertatea e factorul
O acuitate dureroasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8553_a_9878]
-
17), situație sesizabilă numai din perspectivă postmodernistă. Comentariul criticului pune în valoare victoria în termenii săi specifici, care se repetă aproape identic și în alte situații ulterioare: "Are loc asumarea totală a discursului de către instanța enunțătoare care își este propria transcendență. Sentimentul este actualizat nu numai ca posibil vehicul semiotic, ci acesta se transformă în acea stare agonală, devenită condiție unică a actului poetizant. Eul bacovian nu mai este constrâns să se manifeste din exterior, impulsionat de vreo retorică, precum cel
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
devenit mulți alți evrei. El a vrut să devină creștin ortodox". În felul acesta N. Steinhardt poate fi socotit drept unul dintre puținii noștri oameni de seamă în mă-sură să purifice conceptul de patrie, să-l proiecteze mirabil în transcendență... O particularitate a credinței lui N. Steinhardt este organicitatea ei. Intelectualitatea complexă, deschisă spre multiple orizonturi, propensiunea speculativă și subtilitatea scriiturii nu l-au împiedicat să cultive un "realism" originar al creștinismului. Nu o credință abstractă, scolastică a ilustrat-o
O evocare a lui N. Steinhardt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8628_a_9953]
-
care face o analiză pertinentă, științifică, a celor două partituri, pe baza metodei psihologic-fenomenologice a ”gestaltismului”, O versiune românească a mitului lui Oedip (Olguța Lupu), Contrarii coincidente în destinul solar al lui Oedip (D.Petecel), ” Cu pași mici spre nefericire” - transcendența secundei ca interval de bază în Prologul operei Oedip (Roberto Reale), Relația elev-profesor, după concepția lui George Enescu (Constantino Salvatore), Cercetări asupra doinei, cercetări asupra lui Enescu (Vincent Rastaedter). A fost a doua ediție în care, din inițiativa muzicologului Mihai
Festivalul international "George Enescu" by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/83703_a_85028]
-
pe noi să fim confiscați de acest lucru. Cum la fel de confiscați am fost de muzicalitatea celor două pianiste - Verona Maier și Valentina Sandu-Dediu -, pe care și le-ar dori, cred, orice partener într-ale duetelor interpretative. Un partener al celebrării transcendenței, ca de obicei frapant, insolit, s-a dovedit a fi Octavian Nemescu, mereu infatigabil în a împinge limbajul sonor în zona (interzisă ?) metalimbajului. De data aceasta Sonata nr.1 pentru clarinet și pian de Brahms a fost supusă, prin mijloace
Parafraze la un festival by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8386_a_9711]
-
încadrat în lumea ideatică pe care fiecare dintre aceste poezii și-o propune. În final l-am aplaudat odată mai mult pe academicianul Solomon Marcus, admirabilă personalitate, care ne-a condus dincolo de mai multe porți, pentru noi secrete, conferențiind despre Transcendența, ca paradigmă universală. Sau cum a precizat el însuși,- “De la tradiționala implicare în religie, filozofie și matematică, transcendența a devenit o prezență inevitabilă în orice domeniu al cunoașterii și creației, a devenit o adevărată paradigmă universală”. Așteptăm cu mare
Recitalul pianistei Elisabeth Sombart by Mircea ?TEF?NESCU () [Corola-journal/Journalistic/84259_a_85584]
-
mai mult pe academicianul Solomon Marcus, admirabilă personalitate, care ne-a condus dincolo de mai multe porți, pentru noi secrete, conferențiind despre Transcendența, ca paradigmă universală. Sau cum a precizat el însuși,- “De la tradiționala implicare în religie, filozofie și matematică, transcendența a devenit o prezență inevitabilă în orice domeniu al cunoașterii și creației, a devenit o adevărată paradigmă universală”. Așteptăm cu mare interes programele viitoare pe ni le va propune Fundația Spandugino, programe surprinzătoare, de certă valoare și de real impact
Recitalul pianistei Elisabeth Sombart by Mircea ?TEF?NESCU () [Corola-journal/Journalistic/84259_a_85584]
-
îndelungată a omului cu propriul său trup, cu trăirile și cu gîndurile sale, cu timpul, cu lumea dinafară și cu cea dinlăuntru nu putea să rămînă fără consecințe. Dacă arta oriental-bizantină a găsit cele mai rafinate căi de aproximare a transcendenței, și-a codificat limbajul pînă la a-l face criptic și a construit adevărate silogisme plastice, arta occidentală s-a apropiat de ființa concretă și a împins cunoașterea acesteia dincolo de orice frontiere. Știința și miracolul anatomiei, arta de a da
Imaginea, între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7983_a_9308]
-
al unui personaj real sau imaginea alegorică a unui fapt excepțional. Orașul, viața publică și asumarea directă a istoriei creează instantaneu o nouă mitologie și un alt plan de referință care, într-un anumit fel, se substituie vechilor reprezentări ale transcendenței. Chiar și prezența cea mai banală în spațiul public, de la cea motivată individual și pînă la aceea animată de o necesitate colectivă, capătă prestanța și atributele unui ceremonial și ale unei forme noi de expresie. Pentru că asimilarea tridimensionalului într-un
Monumentul public între artă, magie și propagandă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6893_a_8218]
-
firesc calificând drept lege a naturii apoftegma hobbesiană: homo homini lupus. Eroii lui Sade nu pretind altceva decât faptul că răspund comandamentelor naturii umane la fel cu cele ale naturii înseși, situând crima în centrul universului lor denunțând astfel o transcendență goală, un deus otiosus provocat prin sacrilegii repetate. Eroii sadieni predică crima fără pasiune, expresie a instinctului pur, simplu declic muscular. Rafinamentul și scenariile elaborate îi contrazic totuși, așa cum scenariul elaborat al lui von Trier contrazice înregistrarea acestei purități atroce
Ecce Homo by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6914_a_8239]
-
frică, / mi-e frică, / mi-e frică peste măsură. Stau culcat pe frunze uscate. / Picuri-picuri sîngele îngerașului îmi cade pe gură." (Poem) Posedatul este însă și un vizionar care are acces la misterul întrepătrunderii lumii vizibile și a celei invizibile. Transcendența și-a pierdut atributele pozitive, amenințînd existența omului: "Viermuială a îngerașilor carnivori, / trupurile rozalii și bine lustruite, / gurițe melancolice binevorbitoare de dulcegării,/.../ și iată-i pe ei cum se apropie rozînd peisajul, / cum ies prin el ca niște degete printr-
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
jumătate în piele. și sus / la mari depărtări sclipeau inelele podurilor / și lănțișoarele și..." (Dansul). Accentele crude ale imaginii îl apropie pe Ion Mureșan de expresionismul lui Gottfried Benn. Cu o deosebire însă. În poemele lui Ion Mureșan întotdeauna o transcendență - Poezia, Zeul - este vinovată de această degradare dramatică a lumii și a omului. Mariana Marin n poemele Marianei Marin realitatea are în permanență o singură față, agresivă, fiind străbătută de un spirit al Răului înrudit cu cel traklian, care o
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
spectatorul credincios sau ateu la o ultimă încercare semnificativă. Iubita lui Johan o trezește la viață pe soție cu un sărut pe buze, un sărut al expierii, catartic; miracolul este o formă supremă de cunoaștere, iar regizorul ne relevă această transcendență a tuturor relațiilor din povestea sa. Un rol extem de important în filmul său alături de tacere, Reygadas îl acordă luminii, prezența ei în titlu nefiind fără acoperire. Toate personajele sale sunt luminate din interior, devotamentul, pasiunea, suferința sau inocența se
Lumina tăcută a lui Carlos Reygadas by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8151_a_9476]
-
ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din această realație a artistului cu propriile sale instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/ pămînt, întuneric/ lumină, opacitate/ transparență, jos/ sus, gravitație/ imponderabilitate, materie/ spirit. Tonurile terne, siena, siena
Singurătatea lui Florin Mitroi(II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8152_a_9477]
-
e, la ființa lui Beckett." (415-6). În acest caz (Ulise de Joyce), ca și în atâtea altele similare, cunoașterea decade, ajunge sau rămâne "viscerală" (416). Creatorul există când înăuntrul, când în afara creației. Autorul literar apare fie ca mediator al unei transcendențe zeiești, inspiratoare - platonism -, fie imanent operei. Făcătorul nu se separă și nici nu se identifică cu facerea. "Creatorul este o ființă ambiguă, om-operă, asemănător cu centaurii, făpturi duble." (136). În lecturile și referințele sale, N. Balotă urmărește începutul și închiderea
Între crize și profeții by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8163_a_9488]
-
care nu mai are nevoie de nici o demonstrație. Dacă Dimitrie Paciurea, primul sculptor român care a resimțit imposibilitatea coabitării unei arte realiste, de multe ori documentare, așa cum se regăsește sculptura în spațiul său originar, cu aspirația spiritualistă și cu vocația transcendenței din doctrina creștinismului oriental, rezolvă acestă problemă, aparent insurmontabilă, prin preluarea în tridimensional a bidimensionalului icoanei sau prin fuga în gigantism și în alegorie, dacă Brâncuși se adîncește în arhaic sau se înalță pînă simte tactil lumina glacială și eternă
Silvia Radu sau a treia cale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8083_a_9408]
-
finalitate proprie, semnele evidente ale unei mari devoțiuni față de modelul originar. Silvia Radu reușește astfel să identifice un spațiu expresiv în măsură să transmită atît o vibrație afectivă profundă și ingenuă, cît și să inducă sentimentul că respirația blîndă a transcendenței este consubstanțială formei și inseparabilă de existența ei imanentă. Iar această performanță rară este obținută fără a sacrifica, prin abuz de materie sau prin fugă excesivă, miracolul încarnării, dar și fără a cădea în iluzia că forța plăsmuirii și a
Silvia Radu sau a treia cale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8083_a_9408]
-
nopții/ și într-o bună zi voi muri/ bolnav/ de nemurire// colocvială, respirația umbrei” (colocvială respirația umbrei). Un text introductiv circumscrie un simțămînt al dezarmării ființei în fața neantului intuit într-o ambiguitate a acestuia, apt și totodată inapt a adăposti transcendența: „un idol cu ochii-n lacrimi/ m-a țintuit peste manuscrise/ l-a înduioșat/ Zădărnicia cu care/ gloria abisului meu/ se închina/ de-o viață/ la inexistența lui” (idolul zădărniciei). Pe de altă parte Valeriu Stancu nu întîrzie a- și
Lirică meditativă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3924_a_5249]
-
a spus”, lucruri „absolut noi” nemaifiind posibile (e părerea lui G. Călinescu dar și a lui N. Manolescu)? Aparent da, însă în fapt un asemenea simțămînt e ca un soi de fata morgana. Mucalitul scriitor pare a rîde subțire în transcendență de prezumția unui final al exegezelor ce i se acordă, incitate parcă tocmai de dificultatea unei evoluții care totuși se dovedește cu putință. Iluzoria „simplitate” a autorului Amintirilor din copilărie e mult provocatoare. Diferit de Caragiale în destule privințe, neavînd
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
său, viitorul nu e decît un Neant atît de cutremurător în promisiunea sa grandioasă încît tulbură rațiunea, „în nopțile neconsolaților/ unde se vorbește limba nebuniei”. Ar rămîne drept consolare un al treilea „real”, cel ce „nu ne aparține”, identificabil cu transcendența. Un real al cărui „corelativ obiectiv”, ca să reluăm un concept al aceluiași Eliot, e Dumnezeu. Un Dumnezeu care însă nu se poate detașa de imanența făpturii umane, putînd fi „urît și agresiv”, chiar „violent și vicios”: „el se naște în
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
atît de dezinteresat de semnificație,/ încît seamănă cu nimicul, dar el îmi iubește nimicul,/ cu asta m-a dat întotdeauna gata, el știe că nimicul meu/ e sămînța nimicitorului care vrea să mă știe mut”. Să fie prin urmare o transcendență ratată? Un asemenea Dumnezeu antropomorfizat pînă la sufocare e unul bivalent. Solidar cu neajunsurile și insignifianța creaturii, ceea ce îl îndeamnă la clemență, poate apărea nesatisfăcător prin repetarea speculară a acestora. Unei calități îi răspunde prin urmare o deziluzie, provocînd un
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
a acestora. Unei calități îi răspunde prin urmare o deziluzie, provocînd un blocaj. E o divinitate apropiată de cea care stăpînește deopotrivă Binele și Răul, responsabilă de ambele, precum în religiile orientale sau la Jacob Böhme. Neputînd idealiza o atare transcendență, bardul recurge la o ultimă soluție, cea a transcenderii eului nu pe calea mistică pe care o resimte ca fiind ambiguă, ci prin impersonalizare. Se desparte de structura sa somatică („mi-am văzut inima, bătea de tare departe,/ parcă nu
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
ar fi aflat originea acestei idei mai adânc, la filozofii germani care au premers și inspirat Lebensphilosophie. Nu mai puțin stupefiantă este următoarea afirmație: atunci când Profesorul spune că misticul urmărește identificarea cu absolutul și că fundamentul atitudinii mistice este postulatul transcendenței, el reia idei formulate și reformulate continuu de Underhill. Ar fi putut spune că reia idei formulate de când lumea de către toți cei care au scris despre mistică. Lăsăm la o parte faptul că nici una dintre paginile pe care le indică
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
adus-o în istorie creștinii. De creat doar zeul creează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul „creație“ — literară, muzicală, filozofică — leșin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendență. Cum să fie creatura creator? „Hai, tată, să-ți arăt eu moșia pe care ți-am făcut-o când nu eram în viață...“ Păi cum să fie creatura creator?! CREȘTINISM Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]