535 matches
-
2.6. Personajul. Portretul literar. Procedee și mijloace de caracterizare Personajul literar (lat. persona - mască de teatru, rol, actor) este principala instanță narativă sau dramatică prin intermediul căreia scriitorul își exprimă indirect concepțiile, reprezentările, ideile în opera epică sau dramatică. Oameni transfigurați artistic, ființe imaginate de scriitor, devenite actanți ai întâmplărilor narate sau reprezentate scenic, personajele au fost numite în chip diferit de teoreticienii artei literare: „ființă de hârtie“ (R. Barthes), „ființă ficțională“ (Toma Pavel), actant (A.J. Greimas), actor (J. Lintvelt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de puncte) Particularitățile de construcție a unui personaj dintrun text dramatic postbelic Marin Sorescu, Iona (particularitățile de construcție a personajului eponim) INTRODUCERE: Personajele teatrului contemporan Spre deosebire de „ființele de hârtie“ (R. Barthes) care dau viață operei epice, personajele dramatice reprezintă oameni transfigurați artistic prin prezența scenică a actorilor. Personajele teatrului postbelic nu mai sunt „caractere“ clasice ori tipologii realiste, ci ipostaze existențiale ale omului modern: fragilitatea ființei umane în fața neantului, an goasa existențială, solitudinea. CUPRINS: Item 1: prezentarea statutului social, psihologic, moral
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
tablou "sunt un adio"..." Labirintul ontologic presupune căi primejdioase, greu de evitat; în Poteca, bunăoară, figurativul derivă din bestiarul mitic al lui Blaga: Numai ursul bătrân și căprioara rănită, numai șarpele vătămat, și privighetoarea fără de aripi se târăsc până acolo transfigurate și cad... O pseudo baladă, Mistrețul cu colți de argint, e piesa-etalon a unui Doinaș destins, de astădată apropiat imaginarului popular. Un "prinț din Levant", un fantast vrăjit de năluca unui mistreț năzdrăvan, își încită servii să-l vâneze; mirajul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cerul declanșează miraje: Rămâne un turn de nimenea văzut / Ce ne ridică-n fiecare zi să auzim / Mai limpede și rece nesfârșitul". Lucrurile, toate, cumulează mistere, de unde senzația imersiunii "în codrii unei limbi străine". Ziua de astăzi e "un ieri transfigurat / Jumătate centaur, jumătate mâine" (Limba străină). În contexte fluctuante ca acesta omul se scufundă în aventură inevitabilă, în clipă și în marele Timp. II Cu Infernul discutabil (1966), Ioan Alexandru își asuma rolul de comentator al existenței tragice, deși "pe
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a încorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau forțele distrugătoare a căror presupusă
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
este atât un rezultat, cât și un proces al medierii, identitatea conturată la interfața tehnologiilor comunicaționale transgresează disocieri de tipul autentic vs fals, real vs imaginar, original vs copie, interior vs exterior și nu produce suspendarea realității corporale fizice. Redimensionată, transfigurată sau revigorată, identitatea virtuală nu coincide cu un proces de falsificare a subiectului uman sau, dimpotrivă, cu un demers al căutării „adevăratului” eu. Astfel, dorește a depăși opoziții împământenite și a se contura ca o reconciliere a contradicțiilor și a
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
selecție edificatoare pentru a-și contura scrisul: "Limba ce-o știu de la bunica, limbă/ apropiată de tăcere, simplă/ ori dimpotrivă irosind lumina/ și murmure de havuze bizantine". Gh. Tomozei nu se detașează de planul direct al vieții, spre o lume transfigurată sau spre un univers de selecție cu reliefuri multiple, evocatoare sau sugestive și te întrebi pe ce criterii a fost premiat în 1967, dacă nu ajunge la poezie. Gh. Tomozei este doar un versificator. Vasile Nicolescu "Enescu", suită lirică, E.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu lumea. Expresia se desprinde dintr-o experiență constatativă poetul parcă ar fi participat la un lung ceremonial de stranie existență, fără să existe însă unitate de idei dispuse lucid în încărcătura poemului, fără, deci, să reușească să ne "comunice" transfigurat. Fapte și obiecte se înscriu într-o muzică gravă, liturgică, eliminate parcă în absențe: turme de zei, copii, femei, bărbați, oase ce plâng, viermi, pământ, iarba și trupul lui Socrate în "întregime au plâns". Lumea lui N. Ioana este izolată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înlocuirea unei valori (Timpul) cu o alta (Viteza) de care este legată printr-o relație matematică, permițând definirea unei mărimi prin cealaltă; astfel, o durată foarte mare presupune o viteză de desfășurare foarte mică, pe care Nichita Stănescu o reprezintă, transfigurat, ca "cea mai leneșă". Acestei lumi osificate de prea multe idei, mărimi, noțiuni, îi opune un ciclu, " Trecerea de la noțiuni la poezie, împotrivire la aspectul pietros al versurilor de până acum", în care de fapt își exprimă părerea de rău
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
2.6. Personajul. Portretul literar. Procedee și mijloace de caracterizare Personajul literar (lat. persona - mască de teatru, rol, actor) este principala instanță narativă sau dramatică prin intermediul căreia scriitorul își exprimă indirect concepțiile, reprezentările, ideile în opera epică sau dramatică. Oameni transfigurați artistic, ființe imaginate de scriitor, devenite actanți ai întâmplărilor narate sau reprezentate scenic, personajele au fost numite în chip diferit de teoreticienii artei literare: „ființă de hârtie“ (R. Barthes), „ființă ficțională“ (Toma Pavel), actant (A.J. Greimas), actor (J. Lintvelt
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de puncte) Particularitățile de construcție a unui personaj dintrun text dramatic postbelic Marin Sorescu, Iona (particularitățile de construcție a personajului eponim) INTRODUCERE: Personajele teatrului contemporan Spre deosebire de „ființele de hârtie“ (R. Barthes) care dau viață operei epice, personajele dramatice reprezintă oameni transfigurați artistic prin prezența scenică a actorilor. Personajele teatrului postbelic nu mai sunt „caractere“ clasice ori tipologii realiste, ci ipostaze existențiale ale omului modern: fragilitatea ființei umane în fața neantului, an goasa existențială, solitudinea. CUPRINS: Item 1: prezentarea statutului social, psihologic, moral
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
acolo", privirile lor contopite generând biunivoc prin rememorare modelul de dincolo. Așadar, atât la Platon cât și la Dante, carnea ca principiu al căderii este totodată și un principiu al înălțării atunci când este percepută în lumina frumuseții, devenind orbitoare, translucidă, transfigurată. Toate aceste considerații, expuse silogistic și de multe ori paradoxal, deci cu atât mai cuceritor, nu fac altceva decât să ducă la concluzia că Iisus este cel mai mare seducător din istoria omenirii. Căci ce altceva înseamnă să-i iei
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
visat în noaptea din Vinerea mare foarte urît și a dat o slujbă chiar în ziua întîi de Paști ca să-l ferească bunul Dumnezeu de primejdii..." (s. n.) În ambele cazuri de "răpire", de zguduire interioară, Apostol se întoarce în lume transfigurat. Ochii condamnatului răspîndesc lumina unei înțelegeri. O seninătate de dincolo de lume, în care revelația morții se însoțește cu mîntuirea. Reacțiile personajului sînt mai tulburătoare decît însăși imaginea beatitudinii, neînțelese altfel decît cu puterile gîndului: "Apostol Bologa se făcu roșu de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pătruns de o conștiință modificată, el se dovedește o matrice plină de potențialități, o realitate implicită, ce-și dezvăluie propria or-dine, una transcendentală, o ordine de dincolo de ordine care se cere și poate fi descoperită, dar numai într-o stare transfigurată, extatică, a conștiinței. Așa ceva promite gnosis-ul, de ieri, de azi, dintotdeauna: mîntuirea prin cunoaștere, o cunoaștere ce nu exclude, ci dimpotrivă implică credința, speranța și dragostea, oferind lumina celui care o caută, lumină neîn-serată, lumină necreată. "La ceasul cînd se-
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Dar atunci revii la lipsa de conținut. Visul și muzicalul sunt pură incoherență. Mă privea cu o adevărate oroare, și explica domol: Nu... Nu... Nici chiar așa... și căutând mereu: Există indivizi cari au anumite vise, un fel de realitate transfigurată. Ca viziunea unei supralumi... Nu știu dacă e construită numai cu elemente din realitatea normală, sau e viziunea unui alt plan de existență. E un peisaj deformat, dar nu într-un mod vulgar, ca într-un vis de pensionar care
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ceva demn de revolta Luceafărului. Dar, dimpotrivă, acolo se întâmplă, sub pământească vinovăție, ceva încântător: cei doi stau împreună, <<sub șirul lung de mândri tei>>, și Cătălin, ușuraticul, nevrednicul și netrebnicul de seducător adolescent, este cuprins și el de poezie, transfigurat parcă de lumina din sufletul fetei, ce reflectă lumina Luceafărului...Cum de nu vede Luceafărul lucrarea ce a și început să o facă pe pământ, înfrumusețând viața celor de aici?"259 (s. n.) Aidoma compozițiilor numite paragoni 260, opera permite o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Alternative incitante (inclusiv de interpretare), dar alegerea urbei în care carnavalescul, măștile, teatralitatea devin chiar efigii obligatorii ține mai mult de o estetică a (de)mascării, a esențializării și revelării treptate. Așadar călătoria mentală se desfășoară într-o Veneție astfel transfigurată, plină, în ordinea aparenței, de vestigii (ale istoricității și, desigur, ale culturalului atemporal, mereu viu), iar în ordinea esenței, de însemne ale unui altceva ce transcende orice delimitare spațială sau temporală. Profunzimea sugerată încă din titlu este prin urmare de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de familie și Povești pentru copiii mari de la oraș să reconstruiască o lume, aceea a copilăriei comuniste și adolescenței postdecembriste. O lume întreagă, cu zarvele și ciudatele ei liniști, cu (in)somniile și suavitățile ei, dar mai ales cu obscuritățile transfigurate, pe nesimțite, în tresăriri epifanice. Procedeul recurent, deconspirat imediat, constă într-un amestec ingenios de anamneză (provocată totuși lucid) și sublimare a cotidianului cu potențial mitologic într-un spectacol cvasioniric mustind de sensuri metași trans-. Poezia din Apaosuri e plină
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Prin această metaforă (destul de) criptică, Woolf descrie, în fond, gradul de autonomie a feminității în interiorul societăților tradiționale. Femeia, constată scriitoarea, nu s-a bucurat de o identitate recunoscută (de către sistemul centralității masculine), depinzînd, în mod necondiționat, de "identitatea" unui bărbat (transfigurat cînd în tată, cînd în soț). Lipsa ei de contur identitar s-a ilustrat și printr-o absență a independenței financiare, femeia nefiind, în culturile arhaice (prelungite, alegoric, pînă în dimensiunea modernă a istoriei), un factor activ din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
romanului aduce și morala propriu-zisă a artefactului simbolic, imaginat de David Lodge. Într-o dimineață de duminică, Sam, Adrian și Ellie așteaptă înfrigurați suplimentul Sentinel, cu articolul distrugător al lui Fanny Tarrant. Odată cu ziarul însă, apare și ziarista însăși, palidă, transfigurată, în stare de șoc. Cei trei o privesc cu uimire și ostilitate, cerîndu-i explicații pentru inopinata și matinala sa vizită. Argumentul lui Tarrant va cădea ca un trăznet asupra tuturor. Ea îi informează că, în urmă doar cu cîteva ore
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
întâia oglindire a lui Dumnezeu după chipul și asemănarea-i iată omul însuflețit de râvna întruchipării și cea dintâi înfiorare a numelui rostit de o străină gură și iată clipa dintâi pârguindu-se în cea din urmă epifanie princiară. Suflet transfigurat Privești în sufletul unei femei și nu ți-e dat să vezi nici umbră de bărbat ci doar s-auzi ecoul Verbului sacrificat. Și chiar de-ți amintești icoana vie a celei pe care ți-ai imaginat că o iubești
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
vezi nici umbră de bărbat ci doar s-auzi ecoul Verbului sacrificat. Și chiar de-ți amintești icoana vie a celei pe care ți-ai imaginat că o iubești rămâi înstrăinat și strâmtorat de prea firescul și prea multul suflet transfigurat. n Făptura migratoare a ideii întruparea ideii înseamnă întreruperea gândului și fixarea în oglinda fermecată a paginii imaculate din sufletul Cititorului. Și câtă ardoare și câtă nerăbdare în a surprinde ceea ce nu se lasă cuprins decât folosind undița miraculoasă ca să
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
de fotografie (1839- 1989)““ aruncă o lumină asupra acestei teme. Problema care bântuie istoria „teoriei“ fotografiei este cea a imitației: redarea realității pune fotografia într-o relație tensionată cu idealul clasic al artei care, spiritualizată, redă, în esență, o lume transfigurată subiectiv, străină de „brutalitatea“ sau „derizoriul“ imediatului. Opțiunile teoretice se întind de la ideea fotografiei ca simplă redare a naturii, acurată și provenită, cum ar spune W.H.F. Talbot (citat de Oroveanu), din natura însăși, care se desenează pe sine pe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în fața lui, sunt aduși bolnavii, generează un efect de siluetă, o imaterialitate pe care pictorul reușește să o sugereze sensibil. Speranța 241 (1899) lui Artur Verona constituie un astfel de tablou, în notă simbolistă, prin care pictorul prezintă o imagine transfigurată a umanității pe fondul disoluției ei într-o tensiune a contrastelor, de o mare intensitate. Figura feminină alegorizată, "Speranța", se ridică luminos, în mijlocul unei mulțimi care reprezintă umanitatea în ansamblul ei. Diafan și alb, într-un veșmânt semitransparent, asemeni figurilor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un veșmânt semitransparent, asemeni figurilor feminine whistleriene, corpul său eteric proiectează luminescența pe chipurile aflate în beznă, reflex luminos amplificat de forța unei viziuni. Imaginea unei umanități torturate realizează un contrast cu această viziune beatifică, fragilă, inconsistentă. Contrastul dintre chipul transfigurat al Speranței și chinul evident al chipurilor desfigurate de spaimă, covârșite de îndoieli, ale unei umanități decăzute, se face ecou al jocului dintre lumină și umbră, ce conferă un efect spectral scenei. Speranța pare să iasă din trupul înveșmântat în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]