1,146 matches
-
încet. Ea își cambră fesele mai tare decât prima oară. El nu se putu abține și nici nu voia, iar ea înnebuni când îl simți înăuntru. La fel ca și prima oară, au distrus cearșafurile și rămas așa, înlănțuiți și transpirați. Buzz își aminti cum își petrecuse un deget în jurul încheieturii mâinii ei, ca să continue să se atingă în timp ce își trăgeau sufletul. O făcu din nou, dar de data asta ea îi strânse toată mâna, ca și cum n-ar fi știut ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
cum Fritzie Piolet îi găsește împreună și înțeapă cu bestialitate fața lui Audrey. Aici era mai ușor. Mickey zicând „Te rog” și înmuindu-se milostiv - și mai ușor. Buzz ascultă respirația lui Audrey. Simți cum fetei i se răcește pielea transpirată. Încercă să și-o imagineze revenind acasă, în Mobile, Alabama, găsindu-și o slujbă de contabil și făcând cunoștință cu un tip drăguț de la asigurări, care umbla să afle o sudistă frumoasă. Nu reuși. Făcu o ultimă încercare serioasă: își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
gondolelor. O Veneție cu amintirile amputate de o durere necunoscută. De o ruptură În curgerea lentă și firească a timpului. Catastrofă În țară. Aceste trei cuvinte Îl tulburaseră din prima clipă. Se gândise la ele zi și noapte. Se trezise transpirat, căutând În negurile mării un răspuns. Ce fel de catastrofă? Un atentat asupra voievodului? Să fi trecut vreun asasin de toate barierele de apărare și să fi ajuns la Ștefan? Să fi trecut vreun grup de luptători de spada de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
stătea o clipă. Își găsea de lucru fie în grădina de legume, fie în parcela de vie, fie la animale. Duminica organiza, împreună cu ceilalți liceeni, jocuri de volei sau de fotbal la baza sportivă a școlii și se întorcea acasă transpirat, obosit, dar fericit. Creștea și se împlinea ca un adolescent sănătos și viguros, sprinten și îndemânatic, sociabil și politicos. Treburile mă mânau deseori la Bârlad, ocazie cu care îl vizitam pe Săndel la școală. Directorul, dirigintele și toți profesorii cu
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
au devenit dramatice. Sîcîitoare, o întrebare sfredeli cugetul micului delincvent: „Oare e corect ce fac?” Și, ca într-un final de simfonie în care pîrîitul tubelor și zbierătul trompetelor se dezlănțuie triumfător, în personaj are loc o transformare. Roșu și transpirat, e se scoală trepidînd în picioare ca să predea profesorului coala albă. Recunoscînd că n-a învățat, mărturisește că a avut intenția să copieze. Față de colegi își luă atunci în mod solemn angajamentul că nu va mai repeta gestul. Abia acum
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
viu colorat al comandantului. Soldații care asistau la această „paradă regală“ ridicau privirile și-și spuneau: „Trece Stăpânul nostru.“ În zilele când nu-l vedeau, aveau senzația că le lipsea ceva. Din mers, Hideyoshi privea soldații din stânga și din dreapta, trupele transpirate și încleiate de noroi care găseau mari arome în alimentele abia comestibile, soldații care găseau întotdeauna câte ceva de râs și nu știau mai deloc ce era plictiseala. Lui Hideyoshi îi lipseau zilele când făcuse și el parte din acea exuberantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pinteni calului, porni spre Râul Yodo. Râul, lat, aproape că dădea pe dinafară. Pe mal, forțele lui Nobutaka erau împărțite în patru unități a câte patru și trei mii de oameni. — Unde-i Seniorul Nobutaka? răcni Hideyoshi, descălecând, în mijlocul soldaților transpirați, care-l priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
însângerate cât mai sus în cerul dimineții, aduseră jertfă viața prizonierilor și țipară către demoni. Întreaga armată răspunse cu strigăte războinice. Talazuri învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și săbii lungi fulgerau în lumina dimineții, iar, din regiunea primei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și împodobesc mormântul soției și al fostului meu director la Școala Normală, Paul Constantinescu. E o liniște perfectă în cimitir, soarele stăruie luminos și călduros pe la ora 11, încât pare nefiresc de cald pentru mijlocul lui decembrie. Revin acasă puțin transpirat, încălzit. Am pregătit un volum pentru d-na prof. Ioana Triculescu din București, veche și bună prietenă a Marianei. Un autograf potrivit persoanei și o scrisoare de trei pagini au însoțit expedierea. În ziua următoare sunt oprit de prof. Ciocoiu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
alcool ieftin... parcă plutesc pe deasupra tavanului și văd totul de foarte sus. Acum observ un ins mai mic de statură și cu o construcție bolnăvicioasă... Seamănă izbitor cu Hitler, în toate: mustața tăiată caracteristic, haine de culoare kaki, părul ușor transpirat (de la băutura, firește)... Mă privește cât poate de intens cu ochi-i tulburi, nu se prezintă, dar întreabă dacă sunt măritată... Și pare să mă vadă așa cum dorește el... Spun că nu sunt măritată și el îmi zâmbește complice, de parcă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
început să-și încropească locuințe (colibe săpate în maluri). Oameni. Dar arătau altfel. Până în ziua aceea văzusem oameni cu chipul blând, cu zâmbetul întipărit pe buze. Nou-veniții ne speriau prin asprime și înfățișare. Erau duri, cu mâinile bătătorite, cu hainele transpirate și murdare, iar ceea ce era și mai înfricoșător la ei erau bărbile albe, încărunțite sau negre, care le treceau de brâu.Lipovenii. Așa îi numeau oamenii satului. -Nu vă fie frică de ei. Sunt și ei oameni. Au venit să
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
atât de machiată și categoric părul meu nu mai suportase niciodată atâta gel și fixativ. Aproape că nu mă mai regăseam În fata a cărei reflexie strălucea În fața mea. Mi-am mușcat buzele de un roșu aprins, simțindu-mi palmele transpirate. Mai aveam doar zece minute. ― Poți să nu mai faci sunetul ăla? mă Întrebă Cora, una dintre dansatoare. Mă scoate din minți. Am Încetat să mai bat cu unghiile mele lungi În măsuța minusculă de machiaj din culise și m-
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
și asta fiindcă cineva se purtase frumos cu noi. Chiar dacă acel cineva în cauză eram chiar noi. Apoi Brigit a decretat că era rândul meu să stau pe canapeaua transparentă. Ceea ce era foarte bine. Foarte bine dacă-ți plac coapsele transpirate lipite de vinil. Asta până când a venit momentul să mă ridic ca să merg la toaletă. Fiindcă n-am fost în stare. — Nu pot să mă ridic, am anunțat alarmată. Am rămas lipită de nenorocita asta de canapea. —Ei, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mă ridic, am anunțat alarmată. Am rămas lipită de nenorocita asta de canapea. —Ei, n-ai rămas deloc lipită, m-a asigurat Brigit. împinge-te înainte și gata, te-ai ridicat! Dar nu reușeam să prind cu mâinile plasticul ăla transpirat. Iar pulpele mi-erau lipite fără nici o posibilitate de eliberare. —Doamne Dumnezeule, a bolborosit Brigit ridicându-se în picioare și înșfăcându-mă de-o mână. E prea mult să cer să ieșim să bem liniștite ceva și... A tras dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mâna goală. Dar în a cincea zi, când m-am întors acasă, am găsit o scrisoare care-mi fusese împinsă în cameră, pe sub ușă. Scrisoarea n-avea timbru. Fusese adusă de cineva. Luke îmi răspunsese. Am ținut plicul în mâna transpirată și m-am holbat la el. Mi-era groază să mă uit în el. Măcar a făcut efortul să-mi scrie, mi-am spus încercând să mă liniștesc. Asta dacă în plic nu era o coală de hârtie pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
sus. Tramvaiul aproape gol, doar câțiva pasageri. În față, un tânăr ciufulit, cu obrazul bubos, citea, foarte excitat, dând din picioare, o revistă. Își dusese, sufocată, mâna la gât. Închise ochii, amețită, ca într-un leșin, își șterse fruntea rece, transpirată. Când i-a deschis, tânărul dispăruse. Coborâse, probabil, rămăsese doar revista mototolită, pe scaun. O luase, automat, cu un gest absurd, rapid, fără să-și dea seama. Primele fraze țâșniră, agresive, și imediat dispăruseră, nu vedea decât niște urme, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
geamul murdar al cabinei. Nu, în ușă nu e nimeni. Stinge motorul și farurile, așteaptă, la pândă... Dar Dominic nu mai e în ușă. Dominic doarme, gol, pe canapeaua îngustă. Se zvârcolește, visează că șoferul îl pândește și se zvârcolește transpirat, să scape. Două subțiri dâre fosforescente, asta e tot. Șoferul nu se mai vede, doar cele două trasee luminoase ale ochilor lui fosforescenți îl urmăresc de departe, din cabina mașinii. Veghea îndârjit și cu ură, de departe, mângâindu-și, nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sau comisionar, nu se știe când, cine, cu ce scop. Dida tocmai ieșise și, când s-a întors, doar la o oră dupăaceea, Marcu Vancea nu mai reușea să semneze. Auzi, nu mai știa să-și semneze numele! Năuc, îngrozit, transpirat, în fața hârtiei pe care nu izbutea s-o semneze. Nu-și mai amintea numele, semnătura. Și se făcuse tot mai târziu, noapte, și Marcu Vancea era deja bătrân. Strălucit doctor în filozofie de la Sorbona, decis să supraviețuiască furtunii ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și cerneală simpatică: corespondența Toma. Tăceau, citeau, se priveau, ridicau sprânceana suspecta, se priveau, cicatricea lumina scurt, fosforescent. Apăruse, vaporoasă, valsând, blondina în luna a șasea. Îmbujorată, depusese pe masă un pahar mic mic cu apă, lângă tânărul care citea, transpirat, referatul de acuzare. Tânărul zâmbise: „Da, da, așa da... acum e altceva“. Ajunsese la finele primei pagini. Și-a umezit buzele subțiri, violete, în apa sfințită. A lovit cu pipa irlandeză scrumiera, capetele s-au ridicat de pe foițele pătate. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Rosetti. La traversare își pipăie, din nou, plicul din buzunarul pantalonilor. Nu, nu se mai întoarce din drum, pare decis să provoace o întâmplare adevărată. Înainte de a împinge poarta metalică, își scoate din buzunar batista mare, albă. Își șterge fața transpirată. Ridică mătasea albă, de sub dreptunghiul scamatorului apare, împrospătat, chipul neted și ferm. Cap de consul roman, chelie perfectă, parcă ar fi ras în cap. Frunte limpede, privire tăioasă, nas drept, perfect, buzele subțiri. Știe lecția, s-ar părea: să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de clasare și aliniere: raftul cu Kent, raftul cu ulei de măsline, cosmeticele, ciocolata și cafeaua și guma de mestecat, sticlele, borcanele, cutiile. Nu era nevoie să audă pași în spate ca să simtă că Mateiaș Gafton o urmărea, tăcut și transpirat. Veturia își continua treaba, selectând, aranjând. Când își îndrepta, în sfârșit, șalele, întorcându-se spre consortul înlemnit în aceeași poziție, Veturia oferea o față senină: fruntea netedă, zâmbetul așezat cu grijă pe obrazul rotund și pașnic. „Avem mare nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
DIOR, carouri roșu verde, ciocoiul scuipa invective, contra șoferului, contra călătorilor, contra murdăriei, putorii, țopeniei, contra contra, fără oprire. Până și-a înălțat capul chel și fața rasă, de consul roman. Nu vedea pe nimeni, n-avea timp de fleacuri. Transpirat și furios, n-avea timp de fleacuri. Cum de răsărise tocmai aici, de unde valizele fastuoase și costumația de rute internaționale? Hodoroaga se hurducă, hur ducă hur du că hur, ducă hur, pe cotitele cărări noroioase. Populația e adormită, învinsă, surdomută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de pantofi, de benzină. Intermediarii de tot soiul. Un domn, doctorul Marga! Gafton, Marga, Tavi, oamenii altor vremuri, când era frate-miu cu ei. V-a povestit probabil Tavi... Câinele nu tresări, gazda nici atât. Apoi, marți, săptămâna viitoare. Tolea venise transpirat, șifonat, vai de lume. Întârziase, circulația fusese blocată multe ore în așteptarea convoiului prezidențial care îl transporta pe Marele Asociat, Bâlbâitul, în drum spre sau de la aeroport. Abia reușise să ajungă, pe căi ocolite, cu un taxi. Da, da, înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-ți prezint un amic. Profesorul Vancea. Asistenta mea, Ortansa Teodosiu. Scumpa ieși, aduse de pe hol scaunul, îl puse la ușă, la intrare, unde fusese și cel anterior. — Să intre Dumitrache Grigore. Ortansa ieși, apăru un bărbat scund, corpolent. Fața mare, transpirată, păr cărunt, în bucle. Se așeză, cuminte, pe scaun, cu mâinile pe genunchi. — Deci, dumneata ai făcut contestație. În loc de gradul trei, ceri gradul unu sau... chiar zero. Marga zâmbi strâmb spre doctorul Florin. Acesta îi întinse un dosar voluminos. — Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de pe scaun, după care mă privește. Credeți că o să ajungeți În siguranță acasă ? — Da. Totul e În regulă. Mulțumesc. Vizită plăcută ! strig În urma lui, dar nu cred că mă mai aude. Încet-Încet Îmi strâng lucrurile și ies din avion. Sunt transpirată, părul Îmi stă În toate direcțiile, și simt că-mi zvâcnește capul. După atmosfera atât de intensă din timpul zborului, aeroportul pare extrem de puternic luminat și de liniștit. Solul mi se pare mai solid ca niciodată. Mă așez pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]