378 matches
-
terminare a procesului; gradul de definire a pacientului (în eschimosă, avar, agentul este în ergativ sau în genitiv). Givón (1984)62 arată că tranzitivitatea este o noțiune graduală, foarte importantă pentru studiul lingvistic, și că este posibilă aplicarea gradelor de tranzitivitate la limbile ergative: în anumite condiții, construcția ergativă, considerată ca fiind cea mai tranzitivă, este înlocuită cu o construcție acuzativă, mai puțin tranzitivă. Între construcțiile cu tranzitivitate slabă, Givón menționează pasivul și antipasivul. Lazard (1998: 58−61) ajunge la ideea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
graduală, foarte importantă pentru studiul lingvistic, și că este posibilă aplicarea gradelor de tranzitivitate la limbile ergative: în anumite condiții, construcția ergativă, considerată ca fiind cea mai tranzitivă, este înlocuită cu o construcție acuzativă, mai puțin tranzitivă. Între construcțiile cu tranzitivitate slabă, Givón menționează pasivul și antipasivul. Lazard (1998: 58−61) ajunge la ideea tranzitivității scalare prin analiza variațiilor de construcție a obiectului, care țin de: definitudine, caracterul uman (uman, animat superior, animat inferior, inanimat discret, inanimat masiv), semantica verbului, tematicitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la limbile ergative: în anumite condiții, construcția ergativă, considerată ca fiind cea mai tranzitivă, este înlocuită cu o construcție acuzativă, mai puțin tranzitivă. Între construcțiile cu tranzitivitate slabă, Givón menționează pasivul și antipasivul. Lazard (1998: 58−61) ajunge la ideea tranzitivității scalare prin analiza variațiilor de construcție a obiectului, care țin de: definitudine, caracterul uman (uman, animat superior, animat inferior, inanimat discret, inanimat masiv), semantica verbului, tematicitatea obiectului. Lazard (1998: 62−63) aduce în discuție marcarea diferențială a obiectului (concept introdus
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbului. Obiectul încorporat este nonreferențial sau generic. Construcția indirectă a obiectului sau antipasivul se folosesc în locul construcției de bază dacă este vorba de un proces conceput ca fiind incomplet (Lazard 1998: 65, 68). Lazard (1998: 74) propune o teorie a tranzitivității bazată pe două concepte: construcția biactanțială majoră, care servește la exprimarea acțiunilor prototipice, implicând doi actanți, un agent și un pacient, și construcția uniactanțială. Comparația dintre cele două tipuri de construcții oferă structura de actanță dominantă a unei limbi, care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și un pacient, și construcția uniactanțială. Comparația dintre cele două tipuri de construcții oferă structura de actanță dominantă a unei limbi, care poate fi acuzativă sau ergativă. Lazard (1998: 77) reia o idee exprimată anterior: existența a două scale de tranzitivitate, una fiind determinată de variația de actanță (schimbarea de construcție, cu același verb), cealaltă de diferența de valență (diferența între construcții cu verbe diferite). Între cele două scale de tranzitivitate propuse de Lazard și cele două tipuri de partiție stabilite
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reia o idee exprimată anterior: existența a două scale de tranzitivitate, una fiind determinată de variația de actanță (schimbarea de construcție, cu același verb), cealaltă de diferența de valență (diferența între construcții cu verbe diferite). Între cele două scale de tranzitivitate propuse de Lazard și cele două tipuri de partiție stabilite de Creissels (vezi supra, 5.2.) se poate stabili o relație de corespondență. Faptul că noțiunea de tranzitivitate scalară este aplicabilă unor sisteme lingvistice diferite, deci și limbilor ergative, este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
valență (diferența între construcții cu verbe diferite). Între cele două scale de tranzitivitate propuse de Lazard și cele două tipuri de partiție stabilite de Creissels (vezi supra, 5.2.) se poate stabili o relație de corespondență. Faptul că noțiunea de tranzitivitate scalară este aplicabilă unor sisteme lingvistice diferite, deci și limbilor ergative, este susținut de studii rezervate acestei probleme. Hagège (1981: 67)64 arată că în comox lhaamen, limbă amerindiană, există două paradigme de conjugare obiectivă, însoțite de indici de tranzitivitate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tranzitivitate scalară este aplicabilă unor sisteme lingvistice diferite, deci și limbilor ergative, este susținut de studii rezervate acestei probleme. Hagège (1981: 67)64 arată că în comox lhaamen, limbă amerindiană, există două paradigme de conjugare obiectivă, însoțite de indici de tranzitivitate forte și de indici de tranzitivitate slabă. Kachru (1987: 224) analizează problema tranzitivității în hindi. Pentru definirea acestui concept potrivit cu realitățile limbii investigate, este nevoie de câteva trăsături sintactico-semantice: prezența subiectului, animarea, agentivitatea și voința subiectului, natura dinamică a verbului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lingvistice diferite, deci și limbilor ergative, este susținut de studii rezervate acestei probleme. Hagège (1981: 67)64 arată că în comox lhaamen, limbă amerindiană, există două paradigme de conjugare obiectivă, însoțite de indici de tranzitivitate forte și de indici de tranzitivitate slabă. Kachru (1987: 224) analizează problema tranzitivității în hindi. Pentru definirea acestui concept potrivit cu realitățile limbii investigate, este nevoie de câteva trăsături sintactico-semantice: prezența subiectului, animarea, agentivitatea și voința subiectului, natura dinamică a verbului, marcarea postpozițională a agentului. Toate aceste
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
susținut de studii rezervate acestei probleme. Hagège (1981: 67)64 arată că în comox lhaamen, limbă amerindiană, există două paradigme de conjugare obiectivă, însoțite de indici de tranzitivitate forte și de indici de tranzitivitate slabă. Kachru (1987: 224) analizează problema tranzitivității în hindi. Pentru definirea acestui concept potrivit cu realitățile limbii investigate, este nevoie de câteva trăsături sintactico-semantice: prezența subiectului, animarea, agentivitatea și voința subiectului, natura dinamică a verbului, marcarea postpozițională a agentului. Toate aceste trăsături creează o scală de tranzitivitate: (a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
problema tranzitivității în hindi. Pentru definirea acestui concept potrivit cu realitățile limbii investigate, este nevoie de câteva trăsături sintactico-semantice: prezența subiectului, animarea, agentivitatea și voința subiectului, natura dinamică a verbului, marcarea postpozițională a agentului. Toate aceste trăsături creează o scală de tranzitivitate: (a) verbe tranzitive ('a citi', 'a gândi', 'a crede'), (b) tranzitivitate medie ('a înțelege', 'a uita'), (c) verbe intranzitive ('a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
investigate, este nevoie de câteva trăsături sintactico-semantice: prezența subiectului, animarea, agentivitatea și voința subiectului, natura dinamică a verbului, marcarea postpozițională a agentului. Toate aceste trăsături creează o scală de tranzitivitate: (a) verbe tranzitive ('a citi', 'a gândi', 'a crede'), (b) tranzitivitate medie ('a înțelege', 'a uita'), (c) verbe intranzitive ('a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prezentate în secțiunea 2.); ajustarea teoriei Cazului prin stabilirea unor corespondențe terminologice între cele două tipuri de limbi, precum și prin încercarea de a încadra ergativul în tipologia cunoscută a cazurilor (secțiunea 3.); căutarea unor definiții universale pentru conceptele subiect, obiect, tranzitivitate și urmărirea relevanței acestora pentru limbile ergative (secțiunile 4. și 5.); în sfârșit, paralelismul dintre anumite construcții din limbile acuzative (pasivul, nominalizările) și sintaxa limbilor ergative (secțiunea 6.). Capitolul 3 SEMANTICA ȘI SINTAXA VERBELOR ERGATIVE/INACUZATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ Interesul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
manifestări ale ergativității lexicale (vezi Capitolul 1, 4.) 1. DISTINCȚIA TRANZITIV−INTRANZITIV ȘI IPOTEZA INACUZATIVĂ Așa cum am arătat în Capitolul 2, 5.3., începând din anii '80 ai secolului al XX-lea, majoritatea lingviștilor sunt de acord asupra faptului că tranzitivitatea nu este un concept rigid, ci o noțiune scalară, fapt ce reiese din compararea atât a limbilor între ele, cât și a unităților verbale dintr-o limbă dată. Faptul că verbele considerate în mod tradițional ca fiind intranzitive (în special
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inergativelor este extern, iar argumentul unic al inacuzativelor este intern/generat în poziția de complement). Aceste clase de verbe nu sunt rigide, putând exista mai multe tipuri de treceri: ● treceri între tranzitive și inacuzative, o ilustrare a fenomenului alternanțelor de tranzitivitate (alternanța cauzativă − vezi infra, 5.): Ion deschide ușa > Ușa se deschide Nevasta îl îmbătrânește pe Ion > Ion îmbătrânește; ● treceri între inergative și tranzitive, prin adăugarea unui complement intern, de unde și posibilitatea de a trata inergativele ca tranzitive cu încorporare obligatorie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative apar în gramaticile vechi românești. De exemplu, în Institutiones (2001 [1770]: 121), gramatică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unei schimbări de stare (Copilul cade7/crește/scade în greutate, Profitul se dublează, Starea se îmbunătățește, Fântânile/râul seacă, Casa se ruinează, Drumul se înfundă, Copacii se usucă − GALR I: 328). În al treilea rând, prezintă interes pentru ergative problema tranzitivității. Pană Dindelegan 2008a [2005a]: 343−344, în GALR I, arată că verbele ergative au un statut intermediar între tranzitive și intranzitive. Ergativele se aseamănă cu intranzitivele prin prezența comună a actantului Pacient/Temă − în cazul ergativelor, acesta este unicul actant
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbelor care exprimă o mișcare direcționată inerentă, pe care le clasifică drept inacuzative; regula nu se aplică însă verbelor care denotă modul de mișcare (mișcarea nu e direcționată). Dificultatea de a încadra verbele de mișcare într-o anumită clasă de tranzitivitate a fost semnalată și în alte studii. Levin (1983: 33) a arătat că verbele de mișcare sunt greu de caracterizat, pentru că unicul lor argument pare a fi atât Pacient (Temă), cât și Agent. Rosen (1984, apud Levin și Rappaport Hovav
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
obiect; (d) există două tipuri de v: unul care introduce argumente externe și celălalt care nu introduce argumente externe. Alexiadou (2001: 17) observă că primele două proprietăți sunt legate de conținutul semantic al v, iar celelalte două sunt proprietăți, de tranzitivitate. Există centre verbale care au conținutul semantic al lui v, dar nu și proprietățile de tranzitivitate − de exemplu, pasivul the book was read 'cartea a fost citită' are interpretare eventivă, dar nu are proprietăți de tranzitivitate. Asemănarea dintre structura tranzitivă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
introduce argumente externe. Alexiadou (2001: 17) observă că primele două proprietăți sunt legate de conținutul semantic al v, iar celelalte două sunt proprietăți, de tranzitivitate. Există centre verbale care au conținutul semantic al lui v, dar nu și proprietățile de tranzitivitate − de exemplu, pasivul the book was read 'cartea a fost citită' are interpretare eventivă, dar nu are proprietăți de tranzitivitate. Asemănarea dintre structura tranzitivă și cea intranzitivă constă în faptul că ambele denotă evenimente, iar deosebirea, în faptul că numai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
două sunt proprietăți, de tranzitivitate. Există centre verbale care au conținutul semantic al lui v, dar nu și proprietățile de tranzitivitate − de exemplu, pasivul the book was read 'cartea a fost citită' are interpretare eventivă, dar nu are proprietăți de tranzitivitate. Asemănarea dintre structura tranzitivă și cea intranzitivă constă în faptul că ambele denotă evenimente, iar deosebirea, în faptul că numai în cea tranzitivă evenimentul e dus la capăt de o cauză externă. Alexiadou și Anagnostopoulou (2004: 119), reluând trăsăturile categoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ca micul v să fie divizat în două centre: unul este responsabil de semantica eventivă și de categoria rădăcinii (v), celălalt introduce argumentul extern (Voice). Ideea este preluată de Collins (2005: 96, apud Roberts 2007b), care propune disocierea proprietăților de tranzitivitate ale v: (a) activ: v atribuie rol tematic extern; v verifică Cazul acuzativ; (b) pasiv: v atribuie rol tematic extern; Voice (lexicalizată ca by 'de (către)') verifică acuzativ. Roberts (2007b) sugerează o soluție alternativă: Voice, centrul fazei interne a propoziției
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
v sau Pr − o categorie funcțională reprezentând o generalizare a v −) sunt împărțite, în sistemul propus de Bowers, între v/Pr și Tr. În limba engleză, Tr nu are realizare fonetică, dar există limbi care au morfeme speciale pentru marcarea tranzitivității. Sistemul propus de Bowers (2002) are legătură cu Ipoteza scindării proiecției v, însă autorul atrage atenția asupra faptului că Tr nu poate fi redus nici la un set de trăsături φ, pentru că nu este obligatoriu ca Tr să aibă un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
to fell nauseous ' Peștele a făcut-o pe sora mea să-i fie greață') și inacuzative, clase de verbe care nu erau diferențiate în Teoria Standard, iar, pe de altă parte, că existența tranzitivelor impersonale fără argument extern demonstrează că tranzitivitatea trebuie separată de agentivitate. Bowers (2002: 210−211) arată că există o legătură fundamentală între tranzitivitate și pasivizare. Aparenta absorbție a Cazului acuzativ din structurile pasive englezești este determinată de faptul că Tr poate fi realizat prin trăsături φ sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]