378 matches
-
Semantics", în: J. Pustejovsky (ed.), Semantics and the Lexicon, Dordrecht, Kluwer, p. 129−161. 3 Nu am considerat că imposibilitatea pasivizării este un simplu test/diagnostic, ci are legătură atât cu accepția pasivului, cât și cu alte fenomene, cum este tranzitivitatea; de aceea nu am discutat separat, în acest capitol, acest fenomen. Voi reține ideea că, indiferent de accepția dată pasivului, inacuzativele nu acceptă pasivizarea cu a fi (dacă se consideră că impersonalizarea cu se este un subtip al pasivului, într-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
incorect integrată, aceasta va handicapa toată dezvoltarea psihologică' susținea Lapierre. După A. Lapierre, studiul sistematic și aprofundat al contrastelor fundamentale: mare-mic, ușor-greu, multe-puține, etc., plecând de la experiența trăită și în mod deosebit de la experiența corporală, constituie baza formării noțiunilor de tranzitivitate, cantitate numerică, ce sunt neformate în dislexie. Înțelegerea noțiunilor fundamentale perechi „înainte-după”, „înainte-înapoi”, „susjos”, „aproape-departe”, „stânga-dreapta” permite realizarea perceperii raționale a organizării temporo-spațiale și cristalizarea noțiunilor de: deplasare, direcție, seriere, structură, ce devin indispensabile în achiziția cititului, scrisului, numerației, calculului
Recuperarea şi investigaţii le paraclinice în tulburările de comunicare verbală by Bogdan Dionisie () [Corola-publishinghouse/Science/91643_a_93183]
-
Ediție revizuită și adăugită. București, EDP, 1985, 256 p.] în: RRL, 31, nr. 4, 1986, p. 380-381. [21] BODOLAN, VICTORIA, Jocul didactic - mijloc de dezvoltare a comunicării verbale, RPed, 35, nr. 12, 1986, 41-42. [22] BOLDUREANU, IOAN VIOREL, Diateză și tranzitivitate în structura pronumelui personal și reflexia, DMod, [1], 1986, 92-96 [cu bibl.]. [23] BRANCUȘ, GR., îndrumări metodologice pentru analiza sintactică a frazei, LRȘ, 25-27 [reluare din LLR, 4, nr. 4, 1975, 18-20]. [24] BRANEA, STELA, NICULESCU, VIORICA, NICULESCU, VIRGIL, RĂDULESCU
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
lexicală + flectiv), cuprinde mai multe straturi semantice, dezvoltând între ele mai ales raporturi de interdependență dar și de dependență unidirecțională: • sensul lexical, care reprezintă nucleul semantic central; • sensuri lexico-gramaticale de gradul I: ‘verbalitate’, ‘substantivitate’ etc.; • sensuri lexico-gramaticale de gradul II: ‘tranzitivitate’, la verbe, ‘gen masculin’ etc., la substantive etc.; • sensuri gramaticale, de tip categorial: ‘nominativ’, la substantive, ‘prezent’, la verbe etc., sau de tip sintactic: ‘subiect’, ‘predicat’ etc. Sensurile lexico-gramaticale de gradul I reflectă apartenența cuvântului la una din clasele gramaticale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflectă apartenența cuvântului la una din clasele gramaticale ale vocabularului, deci, apartenența la clasele lexico-gramaticale ale limbii, numite în general părți de vorbire. Sensurile lexico-gramaticale de gradul II caracterizează cuvintele în funcție de apartenența lor la clasele lexico-gramaticale, reflectând existența unor subclase; ‘tranzitivitatea’, de exemplu, caracterizează clasa lexico-gramaticală a verbului și reflectă existența a două subclase: verbe tranzitive și verbe intranzitive; ‘genul’ caracterizează substantivul și diferențiază trei clase de substantive: masculine, feminine și neutre ș.a.m.d. „Localizate” în partea constantă a cuvântului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexico-gramaticale sunt, în general, lipsite de mărci specifice la nivelul structurii cuvântului (sau nu au totdeauna) dar sunt relevante, indirect, prin mărcile sensurilor gramaticale sau la nivelul relațiilor sintactice. De exemplu, la verb, sensul gramatical ‘diateza reflexivă’ implică sensul lexico-gramatical ‘tranzitivitate’: El se îmbracă. Intrarea în relație sintactică cu un complement direct marchează același sens lexico-gramatical al verbului, tranzitivitatea: El rupe o floare. Se constituie în mărci ale sensurilor lexico-gramaticale de gradul I unele sufixe derivative; -ește, de exemplu, marchează apartenența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
relevante, indirect, prin mărcile sensurilor gramaticale sau la nivelul relațiilor sintactice. De exemplu, la verb, sensul gramatical ‘diateza reflexivă’ implică sensul lexico-gramatical ‘tranzitivitate’: El se îmbracă. Intrarea în relație sintactică cu un complement direct marchează același sens lexico-gramatical al verbului, tranzitivitatea: El rupe o floare. Se constituie în mărci ale sensurilor lexico-gramaticale de gradul I unele sufixe derivative; -ește, de exemplu, marchează apartenența la clasa adverbelor a termenilor lexicali pe care îi generează: studențește etc., în opoziție cu -esc, semn al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prietenul meu, imediat. Acuzativultc "Acuzativul" Sensul fundamental al cazului acuzativ este dat de funcția sintactică de complement direct: „Nu alunga amintirile ce vin/plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.” (L.Blaga,89). Impus de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă, acuzativul este termenul opus direct nominativului în dezvoltarea opoziției activ-pasiv; nominativul este cazul activității iar acuzativul, cazul pasivității: Copilul (+activ) culege flori (+pasiv). Termenii opoziției se inversează când planul semantic funcțional-sintactic este dominat de desfășurarea planului semantic al categoriei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din fața casei. Dativultc "Dativul" Sensul fundamental al cazului dativ își are originea în funcția sintactică de complement indirect: „Mai aminti-mă-va un trecător/vreunui străin, sub ceasul lor?” (L. Blaga, p.224). Impus direct de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă sau indirectă sau a unui adjectiv, prin intermediul relației de dependență, dativul este cazul destinatarului unei acțiuni sau al beneficiarului unei însușiri: „El numa-n veci e-n floarea tinereții,/ Miresei dulci i-ar da suflarea vieții.” (M. Eminescu, I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
subordonat” să nu fie la origine un acuzativ „complement direct”. Verbul a da, spre exemplu, considerat ca verb liber, este în afara locuțiunii, tranzitiv: I-am dat o carte. Locuțiunile construite pe baza sa, în schimb, pot fi deopotrivă tranzitive, cu tranzitivitate directă: a da în seamă (pe cineva), indirectă: a-și da seama (de ceva) sau intranzitive: a da seamă („Ai să dai sama, doamnă!” - C.Negruzzi). Cu rare excepții, locuțiunile verbale au caracter personal. Puținele locuțiuni impersonale se constituie pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
definește poziția verbului în structura sintactică a unui enunț, perspectiva relațiilor sintactice prin care verbul guvernează un câmp semantico-sintactic, care asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită, verbele se disting în funcție de o trăsătură lexico-gramaticală, componentă a planului lor semantic: tranzitivitatea. Gramatica Academiei (și gramaticile curente) interpretează tranzitivitatea verbelor din perspectivă sintactică; se disting două categorii de verbe, în funcție de capacitatea lor de a primi complement direct; sunt tranzitive verbele care pot primi complement direct: „Purtăm fără lacrimi / O boală în strune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unui enunț, perspectiva relațiilor sintactice prin care verbul guvernează un câmp semantico-sintactic, care asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită, verbele se disting în funcție de o trăsătură lexico-gramaticală, componentă a planului lor semantic: tranzitivitatea. Gramatica Academiei (și gramaticile curente) interpretează tranzitivitatea verbelor din perspectivă sintactică; se disting două categorii de verbe, în funcție de capacitatea lor de a primi complement direct; sunt tranzitive verbele care pot primi complement direct: „Purtăm fără lacrimi / O boală în strune.” (L. Blaga); sunt intranzitive verbele care nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complement direct; sunt tranzitive verbele care pot primi complement direct: „Purtăm fără lacrimi / O boală în strune.” (L. Blaga); sunt intranzitive verbele care nu admit complement direct: „Și mergem de-a pururi / Spre soare apune.” (L. Blaga) Atât conceptul de tranzitivitate, cât și raportul dintre tranzitivitate, planul semantic al verbului și structura enunțului (în planul expresiei și în plan semantic) impun o interpretare mai complexă, cu luarea în atenție atât a dimensiunii sintactice, cât și a dimensiunii semantice în organizarea și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care pot primi complement direct: „Purtăm fără lacrimi / O boală în strune.” (L. Blaga); sunt intranzitive verbele care nu admit complement direct: „Și mergem de-a pururi / Spre soare apune.” (L. Blaga) Atât conceptul de tranzitivitate, cât și raportul dintre tranzitivitate, planul semantic al verbului și structura enunțului (în planul expresiei și în plan semantic) impun o interpretare mai complexă, cu luarea în atenție atât a dimensiunii sintactice, cât și a dimensiunii semantice în organizarea și funcționarea textului lingvistic. Având punct
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cel mai adesea în exterior, într-un subiect (sintactic sau numai semantic), semantica verbului își caută o limită externă, un punct de sosire, prin care se fixează și care totodată determină semantica și sintaxa enunțului în funcție de prezența acestei trăsături lexico-gramaticale; tranzitivitatea este o componentă semantică permanentă a verbului (realizată pozitiv sau realizată negativ), preexistentă înscrierii acestuia într-un context sintactic, dar îi condiționează verbului și îi orientează poziția și rolul în desfășurarea relațiilor și în dezvoltarea funcțiilor sintactice. Principiile necesar și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
orientează poziția și rolul în desfășurarea relațiilor și în dezvoltarea funcțiilor sintactice. Principiile necesar și suficient pe care se întemeiază funcția de comunicare și cunoaștere a limbii determină și condiționează în primul rând din punct de vedere semantic-ontologic, din perspectiva tranzitivității, poziția și funcționarea verbului în structura enunțului sintactic. Conceptul de tranzitivitate implică, într-o complementaritate absolută semantică-sintaxă, ideea unui transfer - condiție a realizării unui tot semantic: transferul acțiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice. Principiile necesar și suficient pe care se întemeiază funcția de comunicare și cunoaștere a limbii determină și condiționează în primul rând din punct de vedere semantic-ontologic, din perspectiva tranzitivității, poziția și funcționarea verbului în structura enunțului sintactic. Conceptul de tranzitivitate implică, într-o complementaritate absolută semantică-sintaxă, ideea unui transfer - condiție a realizării unui tot semantic: transferul acțiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut și asumat ca un complement necesar. Rămân înafara tranzitivității verbele nepredicative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Conceptul de tranzitivitate implică, într-o complementaritate absolută semantică-sintaxă, ideea unui transfer - condiție a realizării unui tot semantic: transferul acțiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut și asumat ca un complement necesar. Rămân înafara tranzitivității verbele nepredicative, lipsite de conținut semantic autonom, și verbele impersonale absolute, autosuficiente sub aspect semantic. Acestea din urmă intră uneori în relații sintactice care generează complement direct, dar aceste situații nu sunt definitorii; complementul direct nu reprezintă limita exterioară, punctul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intră uneori în relații sintactice care generează complement direct, dar aceste situații nu sunt definitorii; complementul direct nu reprezintă limita exterioară, punctul de sosire și încheiere a acțiunii verbale, ci doar un obiect pasiv aleatoriu: M-a nins. Rămân înafara tranzitivității și expresiile verbale impersonale care exprimă stări atmosferice, momente temporale: a fi toamnă, târziu, a fi frig, cald etc., și expresiile corespunzătoare marcate, prin dativ, de trăsătura + uman: a-i fi frig, a-i fi cald, precum și verbele impersonale relative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc., și expresiile corespunzătoare marcate, prin dativ, de trăsătura + uman: a-i fi frig, a-i fi cald, precum și verbele impersonale relative: a-i conveni, a-i plăcea etc. Celelalte verbe se grupează în două clase, în funcție de prezența sau absența tranzitivității: • verbe intranzitive • verbe tranzitive 1. Verbe intranzitive Sunt intranzitive verbele al căror plan semantic se definește pe deplin în interiorul relației cu un subiect; în consecință, nu au nevoie de un complement semantic secundar și, de aceea, nu guvernează relații sintactice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului regent: a (nu)-i păsa, a (nu)-i arde etc.: „De astăzi nu-mi mai pasă / Că cea mai dulce-ntre femei / Mă lasă.” (M. Eminescu) Nu-i mai arde de nimic. Verbe cu dublă tranzitivitatetc "Verbe cu dubl\ tranzitivitate" Verbele tranzitive admit, în general, un singur complement direct (care poate fi un complement simplu, un complement multiplu: „Eu iubesc vânatul, jocul” (M. Eminescu); o propoziție completivă: „Arald, nu vrei pe sânu-mi tu fruntea ta s-o culci?” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cer, de aceea, două complemente: un complement al obiectului acțiunii (termenul poartă trăsătura semantică - uman) și un complement al destinatarului (beneficiarul) acțiunii (termenul lexical prin care se realizează se caracterizează prin trăsătura semantică+ uman). Complinirea semantico-sintactică a verbelor cu dublă tranzitivitate se realizează în două variante: • prin două complemente directe; mai ales verbe didactice: a asculta, (Profesorul (1) îl ascultă (1) pe elev (2) conjugarea verbului.), a învăța, a întreba, a ruga, a sfătui etc.: „Și de-aceea de azi-nainte
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a conferi, a promite, a făgădui etc.: „Ți-aș da pământul în bucăți / Să-l faci împărăție.” (M. Eminescu) Observații: Cea mai mare parte din verbele limbii române își au fixată poziția la una din clasele definite de specificul realizării tranzitivității. Există, însă, o serie de verbe care se caracterizează prin poziții variabile, fie în funcție de diferite componente ale planului lor semantic, fie în funcție de semantica termenului complement, fie în mod aleatoriu: un verb este intranzitiv, ca verb subiectiv: „Adormind de armonia / Codrului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau figurat: „De treci codrii de aramă, de departe vezi albind.” (M. Eminescu) b. Raportul dintre planul semantic al verbului și planul semantic al termenului prin care se realizează funcția de complement poate determina situarea verbului în clasa verbelor cu tranzitivitate simplă sau în clasa verbelor cu dublă tranzitivitate (complement direct + complement indirect; ambele complemente prezintă aceeași trăsătură semantic-ontologică: + uman /- uman: a despărți, a rupe, a desprinde, a compara, a confrunta etc.: Ei au despărțit copiii. I-au despărțit pe copii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
departe vezi albind.” (M. Eminescu) b. Raportul dintre planul semantic al verbului și planul semantic al termenului prin care se realizează funcția de complement poate determina situarea verbului în clasa verbelor cu tranzitivitate simplă sau în clasa verbelor cu dublă tranzitivitate (complement direct + complement indirect; ambele complemente prezintă aceeași trăsătură semantic-ontologică: + uman /- uman: a despărți, a rupe, a desprinde, a compara, a confrunta etc.: Ei au despărțit copiii. I-au despărțit pe copii de părinții lor. Au opus cunoașterea prin artă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]