5,174 matches
-
dureros, dar nu părea speriată. Mai curând buimăcită de ce vedea: de mașinile acelea și de tunurile care se legănau greoi, surpându-se la vale, mașini și tunuri, unele după altele, mașini și tunuri, mașini și tunuri... La un moment dat, tresări. Ușile mari ale cârciumii se deschiseră ca sărind în aer, smulse din balamale. În prag apăru Invalidul. Era în cămașă, descheiat la piept, lăsând să i se vadă smocurile sure și învârtejite de păr care urcau mărăcinoase pe gât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
făcea totuși bine. O ajuta să suporte mai ușor scurgerea timpului. Întunericul mașinii zumzăia de pocnete mici, trosnituri și huruituri captate din aer. Bezna din jurul ei se dilată încărcată de bucuria și nerăbdarea care-o apucară. "A reușit, a reușit", tresări încordându-se și strângându-se, înfiorată în ea,, să-i facă mai mult loc pe canapeaua confortabilă. Glasul îi radia de ușurare și mândrie: Știam eu c-ai să reușești. Nici nu se putea. Doctore, urcă în față, îl pofti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
decât în depou când îi înghețau tâmplele și răgușea luându-se la întrecere cu zgomotele infernale, să strige mai tare. Se întreba ce era cu liniștea asta, de unde venea și de ce tocmai acum când zgomotele trebuiau să fie mai mari... Tresări. Încremeni locului. Urechea lui surprinse un strigăt depărtat. O chemare. Un glas. Apoi mai multe. De undeva din... Aruncându-se cu burta la pământ să nu-l descopere reflectorul care mătura retezând liniile, se silea să asculte toate zgomotele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ce-i face? Pe Tom să-l strige. Tom să vină. Îl orbeau cu lanternele, capul îi zvâcnea de bătăile dese, din ce în ce mai puternice ale inimii răsunătoare ca un gong. Hai, scoală! Scoală-te! simți o mână pe umăr. Umărul lui tresări, și parcă începu să plutească. Tot trupul se crispă, și, ciulindu-și urechea să audă comanda și puștile descărcându-se dintr-o dată, auzi vocea mamei: Scoală-te, Miluță! Trezește-te! Nu pot! șopti, și, mișcându-se greoi, alunecă pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
un scaun, îl privea, și el se frecă la ochi și-l văzu ca printr-o sticlă aburită. L-am visat pe Alexandru, spuse, și nu știa dacă visa în continuare sau era treaz. Tom nu se mișcă. Nici nu tresări. I se păru slăbit, îmbătrânit poate din pricina bărbii țepoase -, îmbrăcat neglijent, dar în același costum, în aceeași tunică fără decorații cu care-l văzuse deci nu se înșelase -, parcă venea sau mergea la un bal. Îl văzu limpede, liniștit, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în biserică la Mitocul Maicilor în Iași, într-o vineri, la slujba de Sf.Maslu. În momentul când preotul (părintele Popa prodecan la Facultatea de teologie) mi-a pus patrafirul pe cap și a început să citească Sf.Evanghelie, am tresărit: spunea clar să merg să spun oamenilor; erau cuvintele Mântuitorului de data asta, dar aceleași pe care le mai auzisem. Nici până atunci, nici după aceea și am fost foarte atentă nu am mai auzit în biserică acest îndemn. și
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
pătrunde sensul, cu ușurința celui care el însuși a trăit sau trăiește același sentiment, diferența fiind dată doar de situarea în timp. Visez cu ochii deschiși, lângă tine. Tu... dormi de-a binelea. Din când în când, te încrunți sau tresari ușor. Te privesc și nu mă mai satur să-mi umplu sufletul, ființa pe de-a întregul, cu miracolul făpturii tale perfecte. Pentru mine așa ești și așa vei rămâne, indiferent ce ne va rezerva ziua de mâine, viitorul. Cine
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
umilințele la care sunt supuși. Și de nesiguranța zilei de mâine. Se plâng guvernului, celor de dincolo de hotare, iar în ultimă instanță, lui Dumnezeu. Dar tu, tu cui te plângi, frumoasa mea Țară? FLASH 13 (De dragoste) Blestemată să fii! Tresări și deschise ochii. Cine vorbise? Putea să jure că o voce îi strigase asta la ureche. Și totuși era singur, în întuneric. Își roti privirea prin cameră. O liniște apăsătoare. Cifrele roșu-fosforescent ale ceasului arătau cinci fix. Devreme. Prea devreme
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mult de 8-9 ani. Ochi albaștri și câțiva pistrui simpatici, împrăștiați pe obraz. Un palton subțire, în carouri alb-negru, îi înfășoară trupul destul de firav. - Cum te cheamă ? - Alma. - Ce nume frumos! Îmi pari tristă, Alma. Cine te-a supărat? - Tu! Tresar. La acest răspuns nu m-aș fi așteptat. O privesc atent, să văd dacă nu cumva mă atrage într-o glumă de copil. Nu, nu se pare. E prea serioasă fetița și dacă nu mă înșel, parcă de curând a
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
sape în mine răni adânci, făcându-mă să simt ce n-aș fi vrut niciodată să trăiesc: dispreț, ură, dorință de răzbunare. De ce? De ce ai uitat de mine? Boabe de rouă încep să-i alunece din ochii ei mari, albaștri. Tresar ca vinovată și brusc, îmi dau seama că are dreptate: ne cunoaștem de o viață. O viață ce va număra, în curând, treizeci și nouă de toamne. Chipul ei a rămas însă de copil inocent. Și iată-mă aici, acum
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
celor rămași. Se apropie cu strângere de inimă, evitase cât putuse, de-a lungul vieții, contactul cu astfel de locuri, doar evenimentele din familie obligând-o să pășească pe aleile tăcute ale cimitirelor. - Bună dimineața, vă pot ajuta cu ceva? Tresări. Probabil părea debusolată, de vreme ce paznicul de la intrare o întâmpină cu o asemenea amabilitate. Nu putu să articuleze niciun cuvânt, arătându-i doar un nume scris pe spatele unei fotografii vechi. - Aveți un pic de mers, drept înainte până dați de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
e nimeni aici? Chiar nimeni? Strigătul, ușor gâtuit, i se pierdu repede printre copaci. Oftă, zgribulit în mantia lui de un roșu perfect. Cine știe câtă vreme va rămâne aici, nebăgat în seamă. - Bună dimineața! Cine te-a adus aici? Vântul cred. Tresări și privi în stânga, de unde venea vocea. De pe o buturugă îl privea curioasă o ...pară. Verde, aproape că ar fi confundat-o cu iarba din jur,dacă nu i-ar fi vorbit. - Da, vântul... De unde știi? - Ei, frumosule, am ceva vechime
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
trezească peste puțin timp. Urma prima lor zi de concediu la mare, iar trândăvia nu era În firea lor. Când Teia văzuse că s-a făcut timpul, trăsese draperia În lături și un soare strălucitor izbi fața Andreei. Tânăra fată tresărise În primul moment dar zâmbise mamei, care o Îndemna să se pregătească de masă. Destul cu lenevitul. Se cunoaște că Îmbătrânești, tu nu mai ai somn? Bombănea Andrea Îndreptându-se spre baie. Visam așa de frumos... În scurt timp Teia
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Cu panglicile roz, dure și ferecate peste evantaiul timpului, să mai râvnească la lumina împărătească. Arinna era cea mai frumoasă, bogată la minte, în vechime purta nostalgia învingătorilor din statul Hitiților ei, intrați în declin. Se închina la soare, plantele tresăreau sub pasul ei, ardeau, bărbatul era zeul furtunii, cetatea era puternică sub mâna ei de scântei. Așa s-au născut, sub pânza vrăjită de regi, reginele rare, în belșugul verde al femeilor de viță mare. Așa a venit ea, nepoata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de zei. Niciodată nu am fost atât de obosită, ca o pasăre cu aripa rănită, coborâtă ca un evantai în jurul trupului de alăută, cândva îndrăgită. Privirile îi pier, nu se mai văd în albastru de cer. Și eu nu mai tresar, când adorm în rochia de jar. Gândurile nu mint, durerea e de argint înnegrit, vechi ca rochia de moar din vremuri străvechi uitată și de calendar. Aripile se desfac de-a lungul lunii coborâtă în umbre de lac. Anii s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nu este iubirea țărânei, ci iubirea trecutului! Așa au dăinuit popoarele peste timp în fiecare minut al istoriei, statui de bronz geometrizate în faguri, așezate în praguri de cetate. Pâinea mereu s-a înnoit, a crescut pe vatră, pietrele au tresărit în prund, sub amforele de lut se ascund. Coroane de spini au crescut, pe capetele rămase în somn sub portretul de glorii ale bătrânului domn. Am visat o pădure de cerbi! Aveau ramurile umbroase și dure, bătrâni ca a lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de spălat. Între timp Shelley luase phönul și se băgase sub pat, încercând să usuce salteaua. Lucy, neștiind că sora ei era sub pat, încerca să spele salteaua pătată cu cacao. − Aaa! Ce faci acolo? se auzi de sub pat. Lucy tresari. − Trebuie să scot culoarea asta. Dar acum mă duc la mașină de spălat, zise Lucy. Chiar atunci intra mama și se duse în camera ei. − Shelley, ce faci aici? Ce s-a întâmplat cu patul meu? − Aaa...... a căzut o
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3077]
-
Nu putea deloc să-i ridice din pămînt pentru a se uita iar la Ilinca. Mi-aduci, mă, ori nu?! Glasul Ilincăi sunase acum altfel ca prima dată. Parcă mai aspru, mai țipător, parcă era un fel de poruncă. Bărzăunul tresări surprins neplăcut. Ridică ochii și privi spre umărul Ilincăi spunînd cu destulă greutate: Ți-aduc... Ți-i aduc pe toți dacă vrei tu... Chiar? făcu fata ochii mari. Da... dacă mergi și tu... acolo... cu mine... să te uiți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și pe Nuțu la mlaștină, o uitase între celelalte. Iar Matei tocmai pe aceea o pusese prima dată!... Cît de neatent a putut fi! Și acum totul se putea transforma în dezastru pentru el!... Domnul Nicanor, de cum auzi răgetul leului, tresări puternic, făcu niște ochi ca de buhă și porni aprig spre Matei. Acesta stătea încremenit lîngă casetofon și nu mai știa ce să creadă. În fața unei astfel de situații, Bărzăunul se consideră un om pierdut și o zbughi pe ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în general valoare primordială în univers. Ca și la Eminescu, la poetul din Lancrăm totul se petrece pe plan cosmic. Un element, un fapt cu rezonanță de nemărginire transmută lucrurile printr-o magie rară în peisajul albastru al nesfârșiri: "Inima tresare și răspunde-n Ursa Mare"; ".Oaspeți suntem/ în tinda luminii/ cu cerul vecini"; S-a întors, ah! în lume-o stea/ mi-s arse mâinile de ea"; În seara aceea ceva se schimbase nespus/ aici-n pământeana epocă/ și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu descătușare, completându-și frazele, ca niște adolescenți fermecați unul de celălalt și de puterea lor de sincronizare, își atinseseră dege tele roșind, plutiseră prin autobuze, în drum spre serviciile lor mohorâte și zburaseră înapoi acasă, la sfârșitul programu lui. Tresăriseră vinovați ca doi îndrăgostiți surprinși sărutându se când soneria îi împiedicase să-și împărtășească până la capăt toate detaliile divorțului născut din senin, ca o idilă de primăvară. David și cu mine i-am ascultat uluiți turuind despre cum și ce
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
gândurile sărutându-se așa cum ei nu o mai puteau face și plânseseră mai adânc, fără lacrimi, în drăgostiți de respirația celuilalt, de pielea lui, în care se ghiceau amprentele altor anotimpuri. — Trebuie să pleci, îi spusese Dominique în zori. Ivan tresărise, cu auzul cambrat sub vocea ei ca spinarea unei pisici în așteptarea atingerii stăpânului. Era prima oară când o auzea vorbind, de când înțelesese că știa. Se simțea amețit de ceva mai tare ca vinul, o stare de nenumit care-l
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
se ghicea pe geam de un pervaz lat, doldora de perne colorate, care te chema să te tolănești acolo un ceas sau două, poate cu o carte sau cu o cafea... — Vai, Alexandre, de ce nu mi-ai spus? E extraordinar! Tresărise. Nu era obișnuit cu entuziasmul din vocea ei. Blazare molatecă, ironie cărnoasă, căscatul reținut, zâmbetul de complezență, asta da, pe astea se aștepta să le audă și să le vadă, ca pe exponatele niciodată date la restaurat dintr-o sală
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
obosit de întîmplările de peste zi și legănat de șoaptele nopții, puiandrul închidea ochii și aluneca abrupt pe cărările somnului. Vise agitate, cu lupi arătîndu-și colții în lumina lunii, cu guri de fiare sălbatice căscate să-l înghită, îl făceau să tresară îngrozit. Mult după miezul nopții a reușit să adoarmă de-adevăratelea; și, în cele din urmă, imaginea translucidă a unei lupoaice care-l chema din depărtări, de pe-o creastă de stîncă, îndemnîndu-l să fie încrezător și să se apropie
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
se oprească, răpus de somn. Închise ochii. Își ascuți auzul; zgomotul salturilor lui temerare avea să-i comunice exact poziția în care se găsea. Cîteva clipe măcar, să relaxeze mușchii, gîtul, capul... O secundă de liniște îi trebuia... Relaxare... Liniște... Tresări speriată. Ațipise. Sări, confuză, în picioare. Puiul. Lupino! Unde era copilul? Lupino! Lupino! Chemarea repetată se risipi printre copaci. Inima îi bătea nebunește în piept. Un gînd negru, o presimțire îngrozitoare o făcu să tremure ca scuturată de friguri. Lupinoooo
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]