2,886 matches
-
Steaua: „Am amintit mereu «stinsul amor». Azi mulți au uitat că iubirea poate avea înălțimea și lumina stelei chiar și în cădere. Balta: „Nu mai sunt înfrumusețată de o «lebădă murindă». Îmi ascult colcăielile șoptite ale celor cu inima ascunsă”. Trestia: „Răsărea sprințară iubita dintre multele-mi verticalități. Azi, omul, în general, nu se mai vrea «o trestie gânditoare», vrea o verticalitate doar în a-și atinge ținta.” Părul de aurși obrazul ca mărul: „Purtam în plete flori albastre, flori de
EMINESCU S-A VRUT TROIENIT «CU DRAG DE ADUCERI-AMINTE. AZI MULŢI VOR SǍ AIBǍ AMNEZIE, FIINDCǍ ÎŞI AMINTESC PREA DES DE LUCRURI NECUGETATE! de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385319_a_386648]
-
stelei chiar și în cădere. Balta: „Nu mai sunt înfrumusețată de o «lebădă murindă». Îmi ascult colcăielile șoptite ale celor cu inima ascunsă”. Trestia: „Răsărea sprințară iubita dintre multele-mi verticalități. Azi, omul, în general, nu se mai vrea «o trestie gânditoare», vrea o verticalitate doar în a-și atinge ținta.” Părul de aurși obrazul ca mărul: „Purtam în plete flori albastre, flori de tei și stele. Azi, e tot mai auriu părul, dar nu mai împodobește obraji roșii ca mărul
EMINESCU S-A VRUT TROIENIT «CU DRAG DE ADUCERI-AMINTE. AZI MULŢI VOR SǍ AIBǍ AMNEZIE, FIINDCǍ ÎŞI AMINTESC PREA DES DE LUCRURI NECUGETATE! de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385319_a_386648]
-
O adiere caldă de lumină; Un fir de iarbă, O floare în mohor, Scânteie vie În nămeți și gheață. Eu n-am fost un copac măreț Cu ramura spre cer, Am fost doar salcie Plecată peste ape. Am fost o trestie În pala vântului, Umilă, dar nu ruptă De viață. Citește mai mult Eu n-am fost lacrimăîn ochiul cerului pustiu!N-am fost nici cerșetorLa porți de vise! Am fost doar aripă albastrăși ulcior,Am fost doar lutși cântec și
FLORINA EMILIA PINCOTAN [Corola-blog/BlogPost/385232_a_386561]
-
sunt obișnuit. Sincer, eu tânjeam mai degrabă după alt pahar, cel cu ape furate și dulci. Mi dat însă cărticica dulce ca mierea, care în stomac se făcu amară - atât de amară ca a trebuit să vând fânul, lemnele și trestia la care țineam pentru zile negre - și să cumpăr, la un preț imposibil, de la Tine, aur curat, haine albe și alifie pentru ochi. Norcul meu a fost că prețul, fixat cândva, cu o veșnicie sau două în urmă, la masa
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
prin Bazna, undeva, Cum povestea-ntr-o sâmbătă seara, De-o țintă, de-o speranță, și de-o stea. Purta cu el ce-i bine, și ce-i demn, Ce-i poruncea Stapânul lui din ceruri: N-avea poveri de trestie, fân, sau lemn; Ci aur, și argint, și juvaeruri. În gând, văd florile de pe sicriu, Și meditând la viața ce s-a stins, Mă-ntreb pe mine, care-s înca viu: Oare de care lume-s eu cuprins? De grijile
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
și argint, și juvaeruri. În gând, văd florile de pe sicriu, Și meditând la viața ce s-a stins, Mă-ntreb pe mine, care-s înca viu: Oare de care lume-s eu cuprins? De grijile care vor arde seci, Ca trestia, și ca lemnul, și ca fânul? Sau de Comoara ce ramâne-n veci, Care de mult mi-a dat-o-n dar Stapânul? Se duc bătranii, și se duce-o lume De care tremurând mai povestim, Ei au trăit, și au
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
„Odată, am pornit dintr-o colibă căzută în genunchi sub povara (a)coperișului de trestii, să prind marea taină de a citi în suflete, să învăț rostul vieții și să învăț a fi om... Câtă dreptate are acest Fiu demn de viță veche românească, ieșit înspre lumină, nu are importanță de unde-anume - dintr-o văgăună
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93324_a_94616]
-
ni-l oferă cu generozitate, fără a aminti (mai cu sârg) de literatura propriu-zisă (dramaturgie, proză, poezie), pe care a lăsat-o posterității. Câtă subtilitate în frazarea: „Odată, am pornit dintr-o colibă căzută în genunchi sub povara coperișului de trestii, să prind marea taină de a citi în suflete, să învăț rostul vieții și să învăț a fi om... ” Da, voința de a pleca în lume, pentru a îmbrățișa lumina cunoștinței, dar fără a uita nicio clipă de unde a plecat
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93324_a_94616]
-
care a avut norocul să se salveze din masacrul din februarie 1941 de la Lunca, și al lui Florea Sainciuc, deportați apoi în Rusia, în ținutul Krasnodar: „Flămânzi, goi și desculți, au fost impuși la munci grele, la tăiat și adunat trestii din mlaștini. Salvarea lor a fost Constantin, care era mai în vârstă și cunoștea puțin rusa. Munceau alături de ei și câțiva băștinași, care le-au spus că dacă mai lucrează într-un astfel de hal, sleiți de foame, uzi pe
ÎN MEMORIA CELOR CE AU FĂCUT SĂ DĂINUIE CREDINŢA, LIMBA ŞI NEAMUL [Corola-blog/BlogPost/93523_a_94815]
-
care era mai în vârstă și cunoștea puțin rusa. Munceau alături de ei și câțiva băștinași, care le-au spus că dacă mai lucrează într-un astfel de hal, sleiți de foame, uzi pe timp rece și răniți la picioare de trestii, mult nu vor duce-o. Atunci au hotărât să fugă. Au făcut o plută din bârne și astfel au ajuns la marginea unui oraș, însă au fost reținuți de miliție și închiși în pușcărie pe 10 ani. După cinci ani
ÎN MEMORIA CELOR CE AU FĂCUT SĂ DĂINUIE CREDINŢA, LIMBA ŞI NEAMUL [Corola-blog/BlogPost/93523_a_94815]
-
mine și nu înțelegeam nimic; doar câteva vorbe le-am priceput, pentru că le-au repetat aproape toți: „Să vedem cât o să mai râzi!”. Părându-li-se că am început să-mi pierd verva, mi-au împins sub nas, cu o trestie, un burete vârât în oțet, însă eu am refuzat să îl miros și, înșfăcându-l cu dinții, am început să-l scutur, așa cum face un câine c-un pisoi. „E tare tipu’!” s-au amuzat, și mai mult, soldații. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
limpezi. Pe margini, în propria lor mătasă, tânjind după amintirea zilelor când, cu oarecare efort, puteau deveni reptile și apoi - de ce nu? - chiar păsări, broaște evlavioase ridicau ochii spre cer, intonând inutil imnuri imploratoare. Le răspundeau, de peste șapte specii și trestii, pescărușii, îndepărtatelor lor rude care plecaseră în aer cu mult timp înainte și reveneau în apă numai după hrană. Pretutindeni se năștea, colcăia, îmbătrânea și dădea ortul popii viața. Cu excepția lui Covaliov care trăgea la rame de-i ieșeau ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dublă odată cu trecerea anilor a lui Barzovie-Vodă, mai încolo zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare, galopează spre Stambul stârnind praful, iese prin Dardanele, zigzaghează printre insulițele Egeei, se coboară în Mediterana, urcă spre Adriatica și - quod erat demonstrandum - trage pe unul din cheiurile puturoase ale Veneției. Episodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apoi bătrânul, clătinându-se maiestuos, se ridică în șa și dădu semnalul de atac. El ochi o casă mai arătoasă, porni în galop chiuind și, cu destulă precizie pentru starea în care se afla, aruncă șomoiogul aprins pe acoperișul de trestie al casei. întoarse iapa și intră în curte cu sabia scoasă. Din tinda casei țâșni o femeie despletită, grăsuță numai în cămașă. Atamanul voi să se repeadă spre ea, dar deodată încremeni. încremeni și femeia uitându-se la el. — Vasia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prin vis, lovindu-se unii de alții În camioane cu destinație necunoscută, aud sunetul strident al sticlelor goale cum se ciocnesc În navete. Voi păsări, voi cerbi, - aici nimic nu scapă de uscăciune. „Am văzut un pui de drac / lîng-o trestie pe lac / broasca face oac, oac, oac / mîine pornim la atac...“ Oare degetele cîtor mîini trebuiesc pentru un scut și gîtlejurile cîtor oameni pentru un tun? Vreau o rochie lungă, neagră, de dantelă, cu decolteu adînc la spate, o pereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lucru? Îmi vine brusc În minte povestea rățuștii urîte. Simt ciocul de lemn al mamei uriașe, nesimțitoare, teribilă În rigoarea rotirilor ei concentrice, izbindu-mă la intervale egale cu o precizie de metronom În moalele capului. Dar, de undeva dintre trestii, cele treizeci de foueteuri ale Odettei-Odylle, tutu-urile ei În alb-negru, clișeul unei realități infinit mai vii, dacă o compari cu ciocul de lemn, te ridică deasupra lacului Într-un balon de săpun. „La Obor se găsește osînză cu 18
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din alte ere developînd ciclurile amoebei și ale peștelui, ale șacalului și leului - august soare de foc, coarnă roșie aprinsă, el se naște azi sub acest semn maxim - Maximilian, nume de Împărat care-și refuza diminutivul. O femeie tînără, o trestie tremurătoare Îl Învăluie În neliniștile ei, Își desface părul, Îi Întinde pe apă ca pe un năvod: vino rață de-l răsfață și tu pește de mi-l crește, cheamă necuvîntătoarele blînde, Înduplecă stihia, alungă cu brațul chipul letargic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într-o mînă, ca un căruțaș destoinic, Înfășurînd ambele curele În palma sa mare, Într-o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vîrf, din fîșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde se sfîrșea Împletitura, ajungea un solid bici aprig ce șfichiuia ca un șarpe. Proprietarul Îl folosise pînă atunci doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu un neamț care-l insultase pe el și pe români, în general. A fost lovit cu sabia în cap, avea o cicatrice pe care o arăta cu mândrie. Cobora des de la curtea lui ținându-se în cârjă (era din trestie de mare, a folosit-o și tata!) la școală unde era și locuința noastră și totdeauna era servit (nu refuza niciodată) cu dulceață sau miere de albine și apă rece, apoi, după un schimb de amabilități și vești, pleca în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
celuilalt tovarăș de reflecții, care ședea la o oarecare distanță, un bărbat palid, cu fața plină de pistrui și cu părul roșcat. - Mâna lui Dumnezeu, răspunse Întâiul printre Învățații creștinătății, fala curții sale, Michael scoțianul, cel subțire precum una din trestiile de râu care susțineau bolta de viță-de-vie. - Și cât de Înalte sunt cerurile unde locuiește Dumnezeu? Îmi poți spune, Guido? - Până Într-acolo unde ajunge lumina lor, maiestate, răspunse astrologul, culegând fructul cu mâna stângă. Care e lumina lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cap o coajă de ou roșu, de la Paști, și striga ca o nebună: Scaliene, pornește ploile!, să deschidem porțile, mă! L-au îngropat apoi, s-au dus spre un loc ascuns între ierburi, prima fată ducea steagul făcut dintr-o trestie cu o batistă albă în vârf, după asta mergea popa, două fete care duceau sicriul cu Caloianul, făcut dintr-o scândurică pe care puseseră păpușa împodobită, ce știau ele, fetele, să facă un sicriu?, apoi urma Romanița mea, dascălul, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
obișnuit cu asta. Hans comandă ceva și mai scump, maică‑sa s‑ar răsuci pe scaunul vechi de bucătărie, dac‑ar ști. Orele suplimentare făcute pe ascuns. Anna spune că în natură cel slab se supune celui puternic, de exemplu trestia vântului nordic. Sau tăcerea - pădurii. Rainer: Va să zică va fi un atac în scop de jaf. Hans: Doar nu m‑am dilit. Nu știți ce vorbiți, e o nebunie. Rainer: Nebunie? Asemenea categorii nu există pentru mine, fiindcă totul e sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vremea lui Iulian Apostatul vestiră de acel glas de coabe auzit, sfâșiind mările: "Pan, marele Pan a murit!" Mort, așadar, Peisagiul; închise ochiurile de păduri; sleite gâtlejurile de ape; isprăvit jocul pâclelor, ca un suflet jertfit pe zări; spart sirynxul trestiilor; corul de oceanide al frunzelor pe veci întristat! Dar zvonul s-a dovedit de minciună. După ierni pustii cătușele de argint ale fântânilor prinseră să se topească. Alte primăveri coborâră din munte. Luxul izvoarelor și umbra codrului fură din nou
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
-ne reale puteride viață.Viață care clocotește în adâncul apelor, la suprafața lor și nu mai puțin înatmosfera calmă, tăcută.Oare așa a început lumea?Am pășit și uneori m-am abătut în pădurile de sălci și de plopi, desișurilorde trestii și papură...am atins uneori, doar cu privirea mulțimea plantelor acvatice. Viețuitoarele, mulțimea păsărilor care-și duc traiul în acestimperiu al frunzelor, al verdelui nuanțat. Am ascultat gânguitul în limbi,nedeslușite de noi cei care pretindem că posedăm un car
DELTA DUNĂRII de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364295_a_365624]
-
fundul apei Cerul se privește în oglinda apei Stele sus , planete pe fundul oceanului, Nimeni nu cere socoteală sapei Când imaginea cade în lentila ocheanului. Pești pe uscat înoată nevăzuți, țurcă pe fundul oceanului aerian,t ăcere, cănd pe o trestie un vieme urcă din apă , îi cresc aripi, zboară și piere. O lume de apă lasă în urmă, Peștele foamea o potolește cu carnea lui, Acum, fluturele uită ce lasă în turmă înțelegând atmosfera prin trecerea nimănui. La colț de
FOTOGRAFUL DE PE PLAJE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364461_a_365790]