314 matches
-
vietii); 4. Atributele lui Dumnezeu (raportul dintre ființă și lucrările lui Dumnezeu; originea divino-umana a atributelor lui Dumnezeu; atributele naturale, intelectuale și morale); 5. Dogmă Sfintei Treimi (descoperiră Sfintei Treimi în Sfântă Scriptură; formularea dogmei Sfintei Treimi și precizarea terminologiei trinitare; Persoanele Sfintei Treimi; raportul dintre Persoanele Sfintei Treimi - perihoreza și apropriere; învățătură despre filioque și combaterea acesteia); 6. Crearea lumii nevăzute (introducere; originea îngerilor; natură și funcția îngerilor; numărul și ierarhia îngerilor; starea morală a îngerilor; îngerii cei răi sau
ANEXE din 31 august 2006 cuprinzand anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului educatiei şi cercetării nr. 5.003/2006 privind disciplinele şi programele pentru examenul de bacalaureat - 2007. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/181621_a_182950]
-
specific la convingerile din religiile avraamice. Pentru majoritatea creștinilor credința în Sfânta Treime presupune existența a trei persoane sfinte distincte: Dumnezeu Tatăl (YHWH, Iahwe, Iehova), Dumnezeu Fiul (Isus din Nazaret) și Dumnezeu Duhul Sfânt, care împreună sunt un veșnic "Dumnezeu Trinitar." Această doctrină și desemnare, totuși, nu este împărtășită de toate confesiunile creștine, sau de celelalte religii avraamice. Pentru majoritatea creștinilor, Duhul Sfânt este a treia persoana a Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), și este Atotputernicul Dumnezeu. Duhul Sfânt
Duhul Sfânt () [Corola-website/Science/299637_a_300966]
-
roage pentru el. Pe atunci, creștinătatea era sfâșiată de niște curente de gândire care se confruntau violent inclusiv la nivel fizic; arienii erau discipolii unui preot, Arie, care neagă că Hristos ar fi Dumnezeu adevărat, Fiul lui Dumnezeu adevărat, spre deosebire de trinitarii din Biserica Romană; în această epocă arienii sunt foarte influenți pe lângă o autoritate politică aflată în căutarea unei noi credințe dintr-un imperiu decadent ce-și simte sfârșitul aproape. În timp ce Ilarie, un trinitar, victimă a dușmanilor săi politici și religioși
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
străin de credința sa; de altfel această atitudine poate să fie doar o simplă tactică, tatăl încercând să-și apere statutul său social privilegiat. În Iliria, credința dominantă era cea ariană, iar Martin care era un fervent reprezentant al credinței trinitare cu siguranță a trebuit să facă față unor dispute violente cu arienii, căci el este biciuit în public, apoi alungat. Se face nevăzut și se refugiază la Milano, dar acolo, de asemenea, arienii domină și Martin este din nou izgonit
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
își găsește adăpost pe o insulă pustie, Gallinara, nu departe de portul Albenga, unde se hrănește cu rădăcini și ierburi sălbatice. Martin se otrăvește cu spânz și este cât pe ce să moară. În 360, cu canoanele sinodului de la Niceea, trinitarii își recâștigă definitiv influența politică, iar Ilarie se întoarce la episcopia lui. Martin este informat despre eveniment și, la rândul lui, se întoarce la Poitiers. Pe atunci în vârstă de 44 de ani, el se instalează pe un domeniu galo-roman
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
a combătut această practică a fost Tertulian. Aceiași teologi au dezbătut, în așa-numita dispută asupra botezului, s-au ocupat și cu problema recunoașterii botezurilor efectuate de episcopii din afara comuniunii euharistice a bisericii. Consensul s-ar realizat prin acceptarea formulei trinitare a botezului, care a constituit baza unei recunoașteri sau respingeri a botezurilor efectuate în afara comuniunii ecleziale. Primirea Sf. Duh, care era, la început, asimilată actului botezului, a început să fie privită în aceeași perioadă - ca reacție la curentele gnostice din
Botez () [Corola-website/Science/299683_a_301012]
-
Isaia 7:15], dar nu specifică anume acea vârstă. Baptiștii insistă asupra botezului prin scufundare, modalitatea de botez ce a fost folosită de Ioan Botezătorul. Aceasta constă în coborârea candidatului pe spate în apă în timp ce botezătorul (un pastor) invocă formula trinitară din Matei 28:19 sau alte cuvinte legate de o mărturisire de credință. Această modalitate este preferată mai ales pentru imaginea paralelă a morții, îngropării și învierii lui Isus. Recunoașterea botezului prin alte modalități sau în cadrul altor grupări creștine variază
Baptism () [Corola-website/Science/299130_a_300459]
-
Doxologia finală nu apare în toate manuscrisele, dar este folosită în toate riturile, cu excepția celui bizantin, uneori cu caracter opțional. În riturile orientale, aceasta e rostită de regulă de preot. În ritul bizantin, această doxologie sau ecfonis are o formă trinitară: "Că a Ta este împărăția, și puterea, și mărirea (slava), a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit (Duh), acum și totdeauna (pururea) și în vecii vecilor. Amin" În versiunea diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de către Bartolomeu Valeriu
Tatăl nostru () [Corola-website/Science/299894_a_301223]
-
capul mirilor. Hirotonirea este singura taină ce se săvârșește în cadrul euharistiei. Hirotonia episcopului se face după trisagiu, a preotului se face înainte de anaforă, a diaconului se face la sfârșitul anaforei. Hirotesia ipodiaconului se face între chemarea Sfântului Duh și binecuvântarea trinitară de la începutul euharistiei. Alte hirotesii se fac independent de euharistie. În ritul bizantin maslul se face cu mai mulți preoți, de preferință șapte, iar uleiul se binecuvintează de șapte ori, chiar dacă sunt preoți mai puțini. Uleiul poate fi de orice
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
de-o unică substanță", fapt ce clasează creștinismul în categoria monoteismelor pluriforme, alături de religiile primitive, care, prin expresia unui monoteism pluriform (mai mulți zei sunt considerați a fi manifestări ale unui unic zeu) încearcă să răspundă aceleiași probleme ca dogma trinitară, adică a coexistenței unității divine și a pluriformității divine (multiplicității de manifestări ale acesteia), un exemplu fiind spiritul adorat de păstorii nilotici „nuer”. Dubla natură a uneia dintre manifestările dumnezeului creștin, anume a lui Iisus, divină și umană, nu face
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
creștin, anume a lui Iisus, divină și umană, nu face decât să complice și mai mult situația creștinismului din punctul de vedere al sistematicii istoriei religiei. De altfel, Biblia creștină, atât Vechiul cât și Noul Testament, nu conține afirmații sau speculații trinitare, în ea apărând doar formule liturgice triadice. Nucleul fundamental al credinței creștine constă în afirmarea lui Dumnezeu — creator al universului (și, prin urmare, al omului), ființă plină de iubire și de grijă părintească (într-adevăr, Crezul creștin enunță: „cred într-
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
păgâne", până la filozofi. Împăraților le-au fost recunoscute, din ce în ce mai mult, ample spații de intervenție în viața Bisericii, inclusiv convocarea de Concilii Ecumenice, care, în acele secole, au avut de înfruntat diferite controverse, mai ales cele care au sfârșit în erezii trinitare și cristologice. În urma acestor controverse creștinismul a ajuns la formulări riguroase a adevărurilor de credință (dogmele), cuprinse în crezul de la Niceea (numit și Crezul apostolic) și, mai apoi, în Simbolul (Crezul) niceno-constantinopolitan (secolul al IV-lea). Istoria prin care s-
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
popoarele „barbare”, care au invadat Occidentul, erau deja creștine, dar în formă ariană. De aici efortul intens al Bisericii romane - care, în lipsa puterii provocată de căderea imperiului, progresa căpătând o crescută relevanță și civilă - pentru convertirea acestor popoare la ortodoxia trinitară. În aceste împrejurări, creștinismul a căpătat, în regatele romano-barbare, o importanță politică crescândă, sprijininind constituirea unor monarhii cu care a păstrat pentru foarte mult timp o strânsă legătură și, deci, un nou pol al dezvoltării creștinismului. Între secolul al III
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
mai sigură, chiar în palatul său. După aceea, s-a hotărât să-l ducă la Constantinopol, de unde fuga ar fi fost practic imposibilă. În luna mai a anului 1580, au ajuns în Algeria doi reprezentanți ai ordinului creștin denumit „Părinții trinitari”, care se ocupa cu eliberarea deținuților, uneori acceptând să fie luați ei înșiși deținuți în schimbul eliberării captivilor. Era vorba de călugării Antonio de la Bella și Juan Gil, care dispunea de doar 300 sute de escudos, a încercat să-l elibereze
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
Acest liturghier e folosit ca bază a articolului nostru, precum și liturghierul grecesc de la Atena. În ritul bizantin, liturghia cuvântului este împletită fie cu tipicele, fie cu vecernia. În cazul în care e împletită cu tipicele, conține o pregătire, o formulă trinitară, trei antifoane intercalate cu două sinapte, o procesiune de intrare cu evangheliarul, un isodicon, rugăciunea trisagiului și trisagiul, prochimenul, citirea apostolului, cântarea aleluii, citirea evangheliei, eventual predica, și ectenia stăruitoare. În cazul în care liturghia cuvântului este împletită cu vecernia
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
cele două biserici erau încă unite (fără ca la momentul respectiv adăugirea să reprezinte o problemă) iar pe de altă parte, în acel moment liturghia conținea diferențe locale și regionale însemnate, pe tot cuprinsul Imperiului. Înainte de secolul al V-lea, discuțiile trinitare erau orientate cristologic, problema purcederii Duhului neavând dezoltări speciale decât în măsura în care era presupusă de chestiunea economiei mântuirii, în raport cu care Duhul era dăruit de Fiul. În acest sens, termenul "Filioque" se găsește la autori mai vechi precum Ambrozie, Augustin, Maxim Mărturisitorul
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
înlocuit această declarație a punctelor fundamentale de credință cu altă asemănătoare, dar mai cuprinzătoare, formulată în 28 de paragrafe, grupate sub titlul: „Puncte fundamentale de credință ale adventiștilor de ziua a șaptea”. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea mărturisește credința trinitară și cristologică a primelor Simboluri creștine. Ea acceptă și mărturisește, de asemenea, doctrinele protestante exemplificate în formula „Sola Scriptura, Sola Fide, Sola Gratia” (Numai Scriptura, Numai Credința, Numai Harul). După falimentul profețiilor lui Miller, Biserica n-a mai propus și
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea () [Corola-website/Science/299018_a_300347]
-
pozițiile pe care le considera ca fiind ale lui Origen, dar care în realitate erau ariane, admițând inferioritatea "Logos"-ului față de Tatăl și recunoscându-i o divinitate - nu autentică - ci doar "asemeni aceleia a Tatălui". De altfel, toată teologia lui trinitară este foarte confuză (ceea ce este, în același timp, un lucru de înțeles pentru acea perioadă): numai Tatăl este Dumnezeu; Fiul este prima creatură a Tatălui, iar Duhul Sfânt este o creatură numai a Fiului. După Conciliul de la Niceea, Eusebiu a
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
despre El astfel: Tată și Dumnezeul adevărului" (discurs ținut în prezența lui Antonius Caesar). După ce Primul conciliu de la Niceea din anul 325 respinge arianismul, Conciliul de la Constantinopol din anul 381 îi acuză pe binitarieni ca fiind "semi-arieni", dar după ce doctrina trinitară a căpătat forță în cadrul creștinismului, această acuzație nu a mai fost formulată. Unii binitarieni susțin că, de-a lungul timpului, grupări precum paulienii, albigenzii și bogomilii au fost adepți ai viziunii binitariene. Mai târziu, binitarianismul a fost susținut de grupări
Binitarianism () [Corola-website/Science/312266_a_313595]
-
Părinților Bisericii, dar îi și citează in extenso, fapt care deși evidențiază lipsa-i originalitate, în același timp ne arată cunoașterea sa profundă asupra acestei materii. A introdus în teologie tratarea amplă a problemelor cosmologice, antropologice și clarificarea anumitor noțiuni trinitare, și termeni noi precum: físis (natura), hìpóstasis (persoana) și perikóresis (perihoreza) (*unirea hipostatică în Cristos), anumite considerații despre cultul imaginilor. Doctrina sa spirituală, care a avut o foarte mare influență în secolele următoare, a fost fondată pe ideea că viața
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
martie 274). Îndată după alegerea lui Felix ca succesor al lui Dionisiu, a ajuns la Roma raportul Sinodului din Antiohia ținut în 268, sinod în care a fost depus episcopul locului Paul din Samosata, din cauza învâțăturilor sale eronate cu privire la doctrina Trinitară. Fragmente din această scrisoare trimisă lui Papa Dionisiu, dar ajunsă la Papa Felix I, (fragmente ce pun clar în lumină rea-voința lui Paul din Samosata) s-au păstrat și au fost publicate în colecțiile conciliilor de Mansi, Hefele-Leclerq și de
Papa Felix I () [Corola-website/Science/305389_a_306718]
-
pe care îl au mirenii în raport cu religia. Conform dezbaterilor ce s-au desfășurat între secolul al V-lea și secolul al VII-lea, principiile morale ale laicatului trebuie să reflecte jurămintele ascetice. Credința laicilor va fi călăuzită de un ansamblu trinitar de principii numit "Cele trei giuvaeruri ale jainismului", care desemnează corectitudinea cunoașterii, credinței și purtării. Ei vor respecta de asemenea și o sumă de opt norme morale, asemănătoare, dar într-o formă diminuată, cu cele îneplinite de monahi: mirenii trebuie
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
rânduri. Conform tradiției, cele patru brațe ale ei reprezintă cele patru existențe pe care le poate avea sufletul prin reîncarnare: om, plantă / animal, ființă celestă și demon.. De obicei deasupra svasticii sunt așezate trei puncte care fac referire la calea trinitară către mântuire (credință - cunoaștere - purtare), sau care simbolizează cele trei lumi ale universului în care sufletul se naște, trăiește, suferă și moare: zona joasă (iadul), zona mediană (pământul), zona superioară (cerul). Ascendent celor trei puncte se folosește un nou simbol
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
se consideră de la un anumit moment al istoriei sale "poporul ales al singurului Dumnezeu", acel Dumnezeu care le-a revelat cartea sfântă - Biblia. În creștinism, unicitatea lui Dumnezeu include divinitatea Fiului său și divinitatea Duhului Sfânt, aspect exprimat în doctrina trinitară, definită ca atare în secolul IV, în urma controverselor cu arianismul. Viziunea trinitară nu o întâlnim la mormoni și la Martorii lui Iehova, care au doctrine diferite: în cazul mormonilor triteismul, în timp ce Martorii lui Iehova susțin că Isus Cristos este inferior
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]
-
singurului Dumnezeu", acel Dumnezeu care le-a revelat cartea sfântă - Biblia. În creștinism, unicitatea lui Dumnezeu include divinitatea Fiului său și divinitatea Duhului Sfânt, aspect exprimat în doctrina trinitară, definită ca atare în secolul IV, în urma controverselor cu arianismul. Viziunea trinitară nu o întâlnim la mormoni și la Martorii lui Iehova, care au doctrine diferite: în cazul mormonilor triteismul, în timp ce Martorii lui Iehova susțin că Isus Cristos este inferior Dumnezeului Tată Iehova. Cu toate aceste diferențe, toate aceste culte susțin că
Monoteism () [Corola-website/Science/296673_a_298002]