485 matches
-
mult mai apropiată, acum... Focul de acolo se afla evident sub control deja, căci nu se mai vedea fum. Asta-l liniști pe Gosseyn, dar în el creștea un sentiment de disconfort pentru că se afla aici, pe malul acestui râu, tropăind pe pământul înghețat și cărând după el o creangă care abia de mai era puțin caldă, acum. Tot timpul cât merse, gândurile alter-ego-ului său se aflaseră în conflict cu propria gândire. Acolo, în spațiul îndepărtat, Gosseyn Doi se afla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Sau bine e să nu fi nici una, nici alta și să te prezinți mai degrabă ca un vrednic tradiționalist sau, dacă nu așa, atunci cu hotărîre să reneg toate acestea, altfel să privesc și spre stânga cea pururea tânără să tropăi, postmodern să mă ilustrez, adeptul fragmentarismului celui alunecos să mă revelez public. La întrebarea tradiționalistă a meșterului zidar Petrea din Maramureș (care tocmai munca la negru la subsemnatul execută, iară coregionalii săi îi spun P'ea): "Placu-ți, dumitale, dom
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
imediat. Cineva de la marginea cîrdului de copii sări, bătu din mîini deasupra capului și strigă: — O, cuvîntu’ mare și tare! Cuvîntu’ mare și tare! iar mulțimea izbucni într-un rîs batjocoritor. Fluturînd steagurile și suflînd în fluiere, se lălăiau și tropăiau în jurul lui Thaw, care stătea înțepenit, pînă cînd buzele începură să-i tremure și un strop de apă i se scurse din ochiul stîng. — Uite! țipară ei. Dă apă la șoricei! Țîncu’ smiorcăit! Țîncu’ smiorcăit! Clătită lașă, vîră-ți nasu-n melasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se știa, pentru că, spre marele lui necaz, n-avea frați, cum au alți copii. S-ar fi mulțumit și cu o soră, la o adică. Își scutură zăpada de pe surtuc, privi cu ciudă spre ghețușul pe care alunecase și ajunse, tropăind, lângă ceasul cu dorobanț, plasat peste ușa ziarului L’Indépendance Roumaine. La ora 12 fix, carillonul începea să cânte. Nicu se străduia să prindă întâlnirea cu dorobanțul. Nu era ușor, pentru că se orienta numai după soare și umbră. De data
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
dar nu-i lucru curat, nu s-a putut afla nimic. Acum e Fane la interogatoriu. Pe fața lui Costache nu se citea nimic, însă plutonierul se grăbi să dispară din birou. Pe la ora unu i-l aduseră pe Nicu, tropăind, încadrat de doi soldați. Băiatul își rotea ochii în toate direcțiile, a fugă, iar când văzu că nu există scăpare, îl privi pe conu Costache drept în față, cu un soi de neîncredere cercetătoare. Gura, cu buze subțirele, o avea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
interviu, în schimb, îl lăsase să stea în sala de conferințe, unde ea avea întâlnire cu musulmane sunnite, cărora le vorbea despre drepturile femeilor. Leclerc se afla acolo chiar ca un ogar între gâște. Fetele și nevestele vorbeau toate odată, tropăiau ca suporterii la un meci și aplaudau zgomotos. Lui, ca ziarist, nu-i venise să creadă: erau, totuși, în Africa musulmană a lui Ben Ali, iar iranianca, tunsă scurt și neînvăluită, avea detașarea intactă a unei ființe occidentale. Când plecase
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură "gunoaiele" de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: "Îndrăznește". Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl durea capul, în camera alăturată. De aceea trântea ușa și mă lăsa în pace. O singură dată l-am rugat din nou, după ce jurasem să nu-i mai cer nimic, să mă ducă într-o seară la circ
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
reproșuri, rugîndu-mă să-i arunc din când în când câte o ciosvârtă de dragoste. Aveam și pregătit un discurs pentru o asemenea ocazie: "Dragă Emilia, nu am energia să te iubesc. Adevărul este că..." etc. etc. Adevărul este că viața tropăia pe lângă mine și eu n-o observam de multă vreme, îmi astupasem urechile ca să n-o aud, iar Emilia m-a trezit cumva din amorțeală. Am intrat atunci cu furca în sufletul meu, am răscolit cu răutate și am aflat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vă las adresa pentru cazul că vă schimbați părerea". A fost o iarnă foarte friguroasă. N-au căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate erau reci. Până am cumpărat niște lemne am crezut că înnebunesc. Îmi blestemam zilele. Și nici atunci nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întîmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam tropăind de nerăbdare, spunîndu-le că vroiam să fac mai întîi o baie. Înotam până mă dureau brațele, apoi mă uscam, culcat pe una din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea, mai ales în atâta lumină
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lovit-o. Era ceva foarte scârbos, jur, domnule sculptor. Îmi venea să le strig: "Mă, nenorociților, dacă nu puteți lăsați fata în pace, n-o mai chinuiți". Dar îmi era frică. Erau atât de întărîtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
picioare și îl repuse încet în picioare. Au pornit din nou și au ajuns in Piața Armelor. Crengile ficușilor și palmierilor atârnau nemișcate, cenușii de praf, în jurul unei statui a Republicii, prăfuite și murdare. S-au oprit sub monument. Rieux tropăia, scuturându-și unul după altul picioarele lui acoperite cu un fel de grund albicios. S-a uitat la Rambert. Cu pălăria de fetru puțin pe spate, cu gulerul cămășii descheiat pe sub cravată, prost bărbierit, ziaristul avea un aer încăpățînat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
găsi un unghi potrivit: pietrele se încovoiau și se curbau prea brusc. În cele din urmă ajunse la o scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru a-și păstra echilibrul. Le urcă tropăind, respirând sacadat. Odată ajunsă în vârf, trebui să se întoarcă pe o parte doar ca să treacă, atât de îngustă era despărțitura. Auzi o femeie țipând în spatele ei: cineva tocmai văzuse arma. După asta ieși din nou într-un spațiu deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Al tira! Nu trage. De sus, Uri auzi un răspuns: —Hadel esh! Nu mai trageți. Se ridică încet. Maggie rămase ca moartă la pământ. Acum Uri auzea mai multe voci strigând în ebraică, în timp ce mai bine de zece oameni coborau tropăind scările: poliția israeliană. Armele lor semiautomate erau îndreptate către doi bărbați care stăteau pe marginea dealului, chiar mai jos de model. Identificați-vă! urlă comandantul poliției. Era liniște. —Identificați-vă sau tragem! Erau cumva palestinieni care învățaseră ebraica în pușcărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se rupă toate sârmele pe care se bâțâie! Ignatius zornăi boabele de porumb rămase în ultima pungă. — Mulțumescu-ți ție, Doamne, că scena aceasta a luat sfârșit. Când părea să se înfiripe o scenă de dragoste, sări de pe scaun și porni tropăind spre tejgheaua cu dulciuri ca să mai cumpere floricele. La întoarcere, văzu că cele două mari figuri trandafirii erau pe punctul de a se săruta. — Probabil că le miroase gura, anunță Ignatius peste capetele copiilor. Mi-e și silă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
te liniștești, mătușă Santa, spuse agentul Mancuso mohorât. — Drace! Doar n-am să mă opresc acu’, când am ajuns aici, răspunse femeia, ridicându-se ritmic. Cine zice c-o bunică nu mai poate dansa? Ținând brațele ridicate în sus, femeia tropăia pe fâșia de linoleum. — Doamne! exclamă doamna Reilly, râzând în hohote și aplecând sticla de whisky spre paharul ei. Ce-ar fi dacă Ignatius s-ar întoarce acasă și ar vedea asta! — Mai dă-l în mă-sa pe Ignatius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius. Își smulse eșarfa de la șapcă și-și apără nările cu ea. — Mulțumesc, da, răspunse el cu vocea înăbușită. Un Doctor Nut, dacă ești amabilă. Și ai grijă să fie foarte rece. — Să văd ce avem, spuse enigmatic femeia și tropăi îndărăt la bar cu sandalele ei de paie. Ignatius o urmări din ochi cum comunică printr-o pantomimă cu barmanul. Făcură tot felul de gesturi, cele mai multe dintre ele indicându-l pe Ignatius. Cel puțin, gândi el, aici va fi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
sticlă simplă. Purta ochelarii ca pe o dovadă a dăruirii și intensității cu care își urmărea scopurile. Cerceii care se bălăbăneau reflectau ca niște ornamente chinezești de sticlă luminile de pe stradă. Sunt sigură că e cineva înăuntru! Te-am auzit tropăind prin hol. Trage jaluzelele astea păduchioase. — Da, da, sunt aici, strigă Ignatius. Trase de jaluzele și le deschise rupându-le. Mulțumesc Fortunei c-ai venit. — Isuse! Arăți îngrozitor! Parcă ai fi epuizat nervos, sau ceva asemănător. De ce porți bandajul? Ignatius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-o pe Asya cu cotul, Însă aceasta nu s-a grăbit să traducă, În principal fiindcă atenția Îi era fixată asupra unui trecător. Era un flăcău deșirat, În zdrențe, care trăgea pe nas aurolac dintr-o pungă de plastic În timp ce tropăia din picioarele desculțe și murdare În ritmul imnului. La fiecare câteva secunde, băiatul se oprea din inhalat și rostea cuvintele imnului, Însă În urma celorlalți, ca un ecou straniu: „...sub pașii noștri grei... Între timp ceilalți petrecăreți au Început și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe sergentul care m-a prins din urmă: „Ei, Misticule, Încotro Îți iei zborul?“. Misticul era porecla pe care mi-o atrăsese manevra cu mătăniile. Am fost conduși Într-o sală de cinema unde se aflau și alți recruți care tropăiau cerînd să Înceapă proiecția. Aș fi revăzut cu plăcere În seara aia un film de Hitchcock, dar mă așteptam mai curînd la un documentar despre elicopterele de luptă sau despre bolile venerice. Ne-am ales cu un film american În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cele spuse de el, nu e greu de imaginat cu cât entuziasm, dar el tresări brusc, uitând parcă de sentimentele pasionate, Am uitat să scot valiza din mașină, atât a spus. Fără să prevadă încă consecințele prozaicului act, cu Găsit tropăind pe urmele lui, deschise ușa furgonetei și luă valiza. Avu o primă intuiție asupra a ce urma să se petreacă intrând în bucătărie, a doua când intră în cameră, dar siguranța absolută n-a avut-o decât atunci când Isaura, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură „gunoaiele” de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: „Îndrăznește”. Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl durea capul, în camera alăturată. De aceea trântea ușa și mă lăsa în pace. O singură dată l-am rugat din nou, după ce jurasem să nu-i mai cer nimic, să mă ducă într-o seară la circ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rugându-mă să-i arunc din când în când câte o ciosvârtă de dragoste. Aveam și pregătit un discurs pentru o asemenea ocazie: „Dragă Emilia, nu am energia să te iubesc. Adevărul este că...” etc. etc. Adevărul este că viața tropăia pe lângă mine și eu n-o observam de multă vreme, îmi astupasem urechile ca să n-o aud, iar Emilia m-a trezit cumva din amorțeală. Am intrat atunci cu furca în sufletul meu, am răscolit cu răutate și am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vă las adresa pentru cazul că vă schimbați părerea”. A fost o iarnă foarte friguroasă. N-au căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate erau reci. Până am cumpărat niște lemne am crezut că înnebunesc. Îmi blestemam zilele. Și nici atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânii mă așteptau pe peluza din fața azilului să le povestesc ce se mai întâmplase în noaptea dinainte și cu ocazia asta profitau și de soare. Treceam de fiecare dată pe lângă ei fără să mă opresc, dar mulțumit că-i vedeam tropăind de nerăbdare, spunându-le că vroiam să fac mai întâi o baie. Înotam până mă dureau brațele, apoi mă uscam, culcat pe una din stânci. Nu mă grăbeam, îmi plăcea să fiu așteptat, asta îmi dădea, mai ales în atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]