504 matches
-
retrăgea la locul lui. — Heil Hitler, a zis vice-amiralul. Profesorul s-a apucat acum s-o aducă în simțiri pe nevasta lui. Avea vești bune pentru ea - că fusese iertată, că toți înțelegeau situația. Și în tot timpul ăsta bombele tropăiau și iar tropăiau deasupra capetelor noastre și cei trei copii ai profesorului n-au clipit din ochi nici măcar o dată. Nici că aveau să clipească vreodată, m-am gândit eu. Nici că eu aveam, m-am gândit, să mai clipesc. Vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
lui. — Heil Hitler, a zis vice-amiralul. Profesorul s-a apucat acum s-o aducă în simțiri pe nevasta lui. Avea vești bune pentru ea - că fusese iertată, că toți înțelegeau situația. Și în tot timpul ăsta bombele tropăiau și iar tropăiau deasupra capetelor noastre și cei trei copii ai profesorului n-au clipit din ochi nici măcar o dată. Nici că aveau să clipească vreodată, m-am gândit eu. Nici că eu aveam, m-am gândit, să mai clipesc. Vreodată. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
o ține, că n-o să le ia cu ea în pământ ! Prefăcută și cărpănoasă, d-aia o și înșală bărba-su ! Și de ce îmbătrânește, d-aia se face mai cărpănoasă. — Dar-ar dracu-n tine și-n cinzeci de leii tăi... Tropăie pe loc, să se mai încălzească puțin, și pe urmă se-apleacă gemând, ce ți-o fi și cu asta, ce greu îi vine-acu să se aplece. Ș-altădată ce mai freca dușumelile, ce mai căra, ce mai ridica, baremi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
are putere să ajungă până la ușă. — Au revoir, Papa, spusese, și vocea șoptită și-o auzise stridentă, nefiresc de tare și grăbită. Se răsucise brusc, învârtejindu-și fusta écossaise, de călătorie, sub pardesiu ; era gata să coboare scara de lemn, tropăind ușurată. Încă mai ținea mâna pe clanța al cărei mâner striat i se încălzise sub palmă când îi auzise șuieratul înfundat : — Drum bun... în viață... Da, sigur că da, atunci când ea își desprinsese ochii de el, vizibil grăbită să plece
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și a ceară, și a tămâie, ca-ntr-o biserică ortodoxă. Și a încă ceva, care îi făcea ușor greață. Ea respira tare, demonstrativ, din ce în ce mai zgomotos pe nări - ca un căluț, se gândea, așa i-ar fi spus Papa : — De ce tropăi ca un căluț ? obișnuia să-i spună, mângâind-o pe creștet. Și respirația ei zgomotoasă, și mișcările ei smucite, mai smucite ca de obicei, erau deosebit de reușite - se vede -, pentru că toți o urmăreau atenți. Toți n-aveau ochi decât pentru
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nemulțumită. Știu și eu, sigur că n-o să-ți cer o lucrătoare de mâna întâi pentru așa un fleac... Cred că Vica s-ar descurca, e și iute de mână, e și la locul ei, e și mai curățică... Totdeauna tropăise când cobora scara, tropăia ca un căluț atunci când alerga spre Papa, cu brațele larg desfăcute... Cine știe de ce pășea atunci atât de ușor, cu toate că ochii îi erau împăienjeniți de lacrimi. Lacrimile se rostogoleau calde, fierbinți pe obraz, și imediat altele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sigur că n-o să-ți cer o lucrătoare de mâna întâi pentru așa un fleac... Cred că Vica s-ar descurca, e și iute de mână, e și la locul ei, e și mai curățică... Totdeauna tropăise când cobora scara, tropăia ca un căluț atunci când alerga spre Papa, cu brațele larg desfăcute... Cine știe de ce pășea atunci atât de ușor, cu toate că ochii îi erau împăienjeniți de lacrimi. Lacrimile se rostogoleau calde, fierbinți pe obraz, și imediat altele îi abureau ochii, așa cum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Apoi ne-a povestit cum făcuse mustul. În seara precedentă, strugurii, care umpluseră cada de baie, fuseseră călcați în picioare, oarecum (îmi imaginam eu ascultând începutul poveștii) în stilul în care Odiseu și tovarășii săi, în filmul cu Kirk Douglas, tropăie strugurii în peștera lui Polifem pentru a-l îmbăta pe acesta și a scăpa astfel de soarta grozavă pe care ciclopul le-o pregătea. Curând s-a dovedit însă că strugurii, al căror must tocmai îl băuserăm, fuseseră prelucrați astfel
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dat o liră, pe care el acceptat-o înclinând grațios din cap. Cuprinsă de rușinea provocată de diferența dintre ce tocmai îi dăduse și suma cheltuită pe o cămașă și o poșetă de care nici măcar nu avea nevoie, a fugit tropăind supărată pe scări. Muncesc din greu pentru banii ăștia, se gândea ea nervoasă. Foarte greu, se convingea ea, gândindu-se la săptămâna care tocmai trecuse. Și nu mi-am mai cumpărat nimic de secole. Și, oricum, sunt luate pe credit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
eu niște sushi din ăla, se confesă Kathy. Și, știi ceva, nu e chiar atât de rău. Marcus Valentine, îmbrăcat foarte prost, trecu pe lângă ea. Automat, Lisa îi aruncă un zâmbet sclipitor. Și Jasper Ffrench, chiar și mai rău îmbrăcat, tropăi după el. Și iată-l și pe Calvin Carter, care zburase special de la New York pentru asta. Calvin strângea puternic mâinile tuturor adresându-li-se pe numele mic. —Minunat, Lisa, spuse el, admirând mulțimea superbă. Minunat. Bun, Lisa, hai să ținem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pe sergentul care m-a prins din urmă: „Ei, Misticule, Încotro Îți iei zborul?“. Misticul era porecla pe care mi-o atrăsese manevra cu mătăniile. Am fost conduși Într-o sală de cinema unde se aflau și alți recruți care tropăiau cerînd să Înceapă proiecția. Aș fi revăzut cu plăcere În seara aia un film de Hitchcock, dar mă așteptam mai curînd la un documentar despre elicopterele de luptă sau despre bolile venerice. Ne-am ales cu un film american În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tainele zilei de mâine (Viitorul vă preocupă. Viitorul vă dă insomnii), el se declară fericit de a se fi născut tocmai la Delphi și dezvăluie motorul prosperității orașului asaltat de cei dornici să-și cunoască soarta : Se îmbogățește nu pentru că tropăiți voi pe scenă, ci pentru că pescuiesc eu clienții obsedați de viitor (I, p. 13). Din punctul său de vedere pragmatic, viitorul e cea mai sigură dintre afacerile pe care mintea omului le-a imaginat vreodată, iar clienții săi sunt niște
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
stricat și că, în sfârșit, situației trebuie să i se pună capăt. Ajunseră într-un târziu pe strada Liteinaia. Încă mai era moină; un vânt deprimant, călduț, jilav șuiera pe străzi, echipajele își afundau roțile în noroi, trăpașii și gloabele tropăiau sonor, înfundându-și potcoavele prin bălți și lovind cu ele caldarâmul. Mulțimea posacă și plouată a pietonilor rătăcea pe trotuare. Nu lipseau nici bețivii. Vedeți aceste mezanine luminate? întrebă generalul. Aici locuiesc toți foștii mei camarazi, iar eu, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la sorți în mijlocul Adunării Populare - urma să fie aleasă una și aceea devenea vestală... O dor gleznele. De ce trebuie să dureze atât? Nu mai e în stare să stea la nesfârșit în picioare. Și alte vestale își foșnesc fustele și tropăie mărunt. S-au plictisit săracele. Mai ales cele tinere. O recunoaște după mirosul de transpirație pe cea de lângă ea. E Asinia Galla. Locul ei n-ar trebui să fie printre profesoare, dar așa s-a obișnuit, să-i stea tot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nu sunt de bun augur. Își impune să rămână calmă. Mergem mai întâi să-ți arătăm unde sunt depuse sulițele lui Marte, grăiește către copilă. Mângâie căpșorul văduvit pe păr: — Apoi ne luăm liber toată ziua ca să te sărbătorim. Fetița tropăie fericită lângă ea. După câțiva pași întreabă: — Da’ de ce avem și sulițe? — Fiind locul unde se adună colegiile preoțești, trebuie să existe și un sanctuar al zeului Marte, tatăl lui Romulus. O să-i spună altă dată că unde se înalță
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lucrul cel mai bun: se ocupă de ceea ce este omenesc și divin în ei și în ceilalți. Celălalt belește ochii neîncrezător la el. — Ia uite ce filozof stă cățărat în spinarea calului! hoho tește apoi. Pusio se foiește, subit rușinat. Tropăie, un timp, fără rost din picioare. Ca să și facă de lucru, își scoate din nou capul prin deschizătură. — E și Germanicus cu falnica Agrippina! exclamă la un moment dat. — Falnică pe dracu’! suduie Rufus. Trimite un scuipat între picioare. — O
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
micșorându-se la propriu. Teamă, sau sfiiciune? — Nero, spune încet Seianus, umblă vorbe prin lume, vorbe de pizmă care mă amenință... Și ce treabă ai tu cu ele, dacă sunt nefondate? Pornește înspre atrium, cu pași mari. Aelius Seianus aleargă tropăind să-l ajungă din urmă. — Mulțumesc, Nero, spune cu efuziune în glas. Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Și câte alte secrete se ascund sub pietrele din inima ta? ar dori să-l întrebe Tiberius, dar își mușcă buzele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că or să aibă ei grijă, a doua zi aveam să mergem la Upim, la magazin, unde era un raion Întreg de jucării, o minunăție, și aveam să găsesc trompeta pe care o voiam. Am petrecut noaptea treaz și am tropăit din picioare toată dimineața următoare. După-amiază ne ducem noi la Upim, și erau trompete de cel puțin trei feluri, fie că erau ele niște chestii de tinichea, dar mie mi se păreau alămuri demne de o fosă de orchestră. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și se Îndreptau spre Închisoare. În toate colțurile clădirii se auziră mesele izbindu-se și rîcÎind pardoseala din beton; oamenii săreau de la ferestre aruncîndu-se direct În paturi. În următorul minut luminile electrice fură aprinse. Domnul Browning și domnul Chase veniră tropăind puternic pe scări și o luară la goană pe coridoare, izbind În uși, deschizînd la repezeală vizoarele: Pacey! Wright! Malone, nemernicilor - Dacă vă mai prind, nenorociților, că nu sînteți În pat, toți o să fiți bătuți de acum și pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mele. Începe să ningă mai puternic pe când duc un Bladesey cam lipsit de chef Într-o bodegă slinoasă din Cowgate, una dintre cârciumile alea cu permis de vânzare a băuturilor alcoolice până târziu, care-i plină de studenți și bețivani. Tropăi cu picioarele În pământ pentru a-mi scutura zăpada de pe ghete și mă fac de Încă două halbe. Găsim niște locuri și-l aud piun puțoi de la masa alăturată că vorbește despre fotbal, zice ceva degenu că Stronach a jucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
despre tinerețe, frumusețe, drame, război și despre sfârșit. Nu mai eram decât noi doi, Mazerulles și cu mine, împreună cu o mică fantomă care ne vizita la fiecare frază rostită. Inspectorul a înțeles că nu mai era nevoie de el. Imbecilul tropăia în spatele nostru, răsuflând zgomotos și repetând „Bine... Foarte bine... Foarte bine“, de parcă ar fi vrut să scape de noi mai repede. Am ieșit din birou împreună cu Mazerulles, fără să-mi iau la revedere de la gulerul tare care puțea a amidon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bătăile, violul conjugal, abandonul copiilor noștri de către tații lor, sărăcia, dubla zi de muncă. Vom uita de toate proiectele personale părăsite în favoarea afirmării bărbaților noștri soți și bărbaților șefi. Vom uita că parlamentul este plin de aleși care se amuză, tropăie și fac glume deocheate dacă le prezinți proiecte de legi împotriva violenței, hărțuirii sexuale, sau proiecte de legi în privința egalizării șanselor pentru femei. Vom uita că suntem interesante pentru presă numai dacă suntem top-model, facem prostituție telefonică, apărem la cronica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
acaparatoare... (mă obsedează din copilărie fragilitatea amenințătoare a plaselor de paianjen)... uneori, zărindu-le îmbrobonate de rouă, între scaieții câmpului, am așteptat, ciulit la maximum, să cedeze, să se rupă, să cadă sub greutatea sferulelor transparente, sau să se prăbușească, tropăite de ghemotoacele acelea de coșmar, cu multe lăbuțe păroase, tarantulele... mă rog, cred că atunci când scrii, numai atunci, dar strict numai atunci trăiești... restul e o „documentare“, pe viu, desigur... un soi de tăvăleală de care, mai târziu, reușești, câteodată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
schimbat în ultima clipă amfiteatrul! Chipurile au manifestări cu niște oaspeți din străinătate! Nu-i nimic. Mergem în clădirea de alături!“. Nimeni nu era dispus să dea examen, stând în rândurile din față. Am rupt-o la fugă care-ncotro, tropăind pe scările în spirală... Din păcate, eu am rămas blocat, am ajuns odată cu profesorul, printre ultimii. M-am pus în prima bancă, fie ce-o fi! Profesorul și-a lăsat geanta și pachetul pe noua catedră și a reluat discursul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
cu soacră-sa. Acum, de îndată ce pleacă de la birou se duce întins acasă, să vadă ce au mai făcut nebunii ăia de copii, vecina de jos o sună de două ori pe zi, doamnă, îi zice, înțeleg, sunt copii dar ei tropăie ca o turmă de elefanți, nu se mai poate! Eu ce să le fac? Înainte mai treceam pe la vreo prietenă, mai treceam pe la magazine, acum merg trap acasă! Și soțul ce spune de toate astea? El? Nimic. Nu-mi dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]