433 matches
-
hotârăt să meargă până la capăt. Până la ultima sabie, până la ultima săgeată, până la ultimul om. Oastea de plăieși, deocamdată prost Înarmată, ocupase latura stângă a poienii, iar coloanele ei se duceau, Înapoi În păduri, până pe culmea muntelui. Curând după miezul nopții, tropote Înfundate În pământul moale, acoperit de ace de brad căzute În primăverile veacului, se auziră dinspre Răsărit. Voievodul ieși În largul poienii, iar lumina albă a lunii se răsfrânse În pietrele de rubin ale coroanei. Scoase sabia cu care luptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de două zile sultanul părăsise tabăra. Nu definitiv, căci cortul imperial rămăsese În același loc, iar străjile din jurul lui nu se clinteau. Dar o situație urgentă Îl făcuse să pornească Într-o direcție necunoscută, Însoțit de o armată care, după tropotele cailor, putea număra aproape cincizeci de mii de oameni. Asaltul asupra Sucevei continua. Dar, parcă după semnalele de ridicare la luptă auzite cu o săptămână mai devreme, apărătorii Cetății de Scaun luptau cu o Înverșunare la care nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
atac. Zdrobiseră armata lui Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa prima șarjă din lupta grea și Îndelungată a eliberării. Auzeau tropotele spahiilor, gâfâitul cailor, clinchetele armelor lovite de oblâncul șeilor, și, deasupra lor, răsuflarea rară și adâncă a pădurii. Știau că pe flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din care puțini cunoscuseră gustul amar, de sudoare și de sânge, al primei bătălii. Dar ei, vânătorii domnești, erau elita cavaleriei moldovene. Ei, și nu altcineva, trebuiau să arate că turcii puteau fi Învinși. Lângă linia vânătorilor se auzi un tropot ușor. Comisul Jurj Întoarse privirile, uimit. - Măria ta... Călăreții Întoarseră și ei capetele. Într-adevăr, Ștefan plecase de la postul de comandă din centrul oștirii și venise printre ei. În jurul lui se vedeau mantiile albe ale Apărătorilor. - Vitejilor... spuse Ștefan, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Într-adevăr, Ștefan plecase de la postul de comandă din centrul oștirii și venise printre ei. În jurul lui se vedeau mantiile albe ale Apărătorilor. - Vitejilor... spuse Ștefan, fără să ridice vocea, ca și cum ar fi vorbit cu un prieten aflat lângă el. Tropotele spahiilor se apropiau. Arcașii Își lansaseră deja primele săgeți. Se auzeau cai prăbușindu-se, gemetele răniților, ordinele guturale ale căpeteniilor. - Voi sunteți vârful de atac al oștirii... Ați biruit, până acum, pretutindeni. La Vaslui, la Lipnic, la Baia, În Țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Până atunci, toată lumea rămâne pe poziții. * Încetul cu Încetul, ceața Începea să se ridice. Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui erau infime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu cumva făcuse o greșeală fatală așteptând un miracol. Nu fusese nici un miracol. Fusese doar ceață. * - Nu se poate... murmură Erina, cu ochii măriți de uimire. Oană se opri și el, ascultând zgomotele din jur. Pădurea fierbea. Nu se auzeau tropote dinspre zona În care se afla voievodul. Ceea ce Însemna că era Înconjurat. Așteptase prea mult... - De ce? Întrebă căpitanul, cu voce tare. De ce a așteptat? De ce n-a ordonat retragerea pe un aliniament mai puternic, pe o poziție mai Înaltă?... Riscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
indicate de Ștefan. Ienicerii se năpustiră pe urmele lor, dar un zid de săgeți Îi seceră de la primul pas. Răzeșii se retrăgeau, dar locul lor era luat de arcași. Înaintarea urdiei era, pentru moment, oprită. Dar, din spatele ienicerilor, se auzeau tropotele achingiilor. Cei mai sălbatici și mai sângeroși războinici ai Semilunei erau trimiși de Mahomed să deschidă drumul spre voievodul Moldovei. Alexandru preluă comanda celor o mie de călăreți. Din locul În care se aflau se vedea Întregul luminiș, și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trei sau patru secunde. Dar, dincolo de fum, nu mai era nimeni. Toți ienicerii căzuseră sub atacul umbrei, așa cum căzuseră achingii care Îl luaseră prizonier. În jurul lui nu mai era decât moarte. Simți că vântul slăbește, Încet, În intensitate și auzi tropote de cal. Mai sus, la peste cinci sute de pași, văzu mantiile albe ale Apărătorilor care Își croiau cu săbiile drum spre el. Spahiii se ridicaseră În șei și porneau spre el. Alexandru nu Înțelese decât că sultanul poruncise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
forța la piept, ca și cum i-ar fi fost teamă că totul e doar o iluzie și că făptura aceea de fum, Umbra, se va risipi. - Fratele meu... auzi la ureche șoapta Înecată a lui Ștefănel. În apropierea lor se auziră tropote și zgomot de arme. Alexandru se dezmetici și privi chipul fratelui său. Care zâmbea parcă cu tristețe. - Sunt prieteni... șopti Ștefănel, fără a-și lua ochii de la Alexandru. În privirea aceea liniștită și albastră, Alexandru descoperi deodată un lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
umerii necunoscutului, care se ridicase. Erau umeri lați, de luptător experimentat. Mișcarea cu care se ridicase nu era europeană. Nimeni nu păstra piciorul stâng la pământ În timpul ridicării, ca și cum ar fi fost pregătit să scoată o armă cu mâna dreaptă. Tropote se auziră În apropiere. Erau Apărătorii conduși de Pietro. - Căpitane Oană! strigă Pietro, descălecând. Te-a adus Dumnezeu la ultima bătălie! - Nu e ultima, Pietro... mormăi Oană. Cine e necunoscutul care l-a salvat pe Alexandru? De ce n-ați ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Timpul se derulă Înapoi, ca o străfulgerare de imagini. Era noapte. În depărtări se auzeau zgomotele unei bătălii. Un cal galopa, tot mai departe de zgomotele acelea, care erau acoperite deja de vaierul vântului. Și printre foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre cerul Înstelat, unde se zărea, cu o claritate uimitoare, Calea Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor. Un fior Îl zgudui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-se cu sabia de o lovitură de suliță și lipindu-și spatele de voievod. Văzu răzeșii căzând unul după altul. Așa fusese, poate, la Valea Albă. Mai erau o mie cinci sute de pași. Oană auzea răsuflarea grea a calului, tropotele Apărătorilor În urma lui și zgomotele bătăliei departe, spre dealurile Ilișeștilor. Înțelesese prea târziu. Nu era vorba de o bătălie adevărată. Era vorba de asasinarea domnitorului. Ștefănel se afla la patru sute de pași și se apropia uluitor de repede. Voievodul lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe care Îi Învățase să călărească. Porneau de la marginea pârâului și alergau până la pădure, trecând pe lângă curtea unde moș Onofrei Îi urmărea, sprijinit În gard, cu un zâmbet șugubăț. - Gata! spuse Ștefănel. Dădură pinteni deodată și se lansară la galop. Tropotele cailor se apropiară de casă și apoi se duseră spre pădure. Erina privi pe fereastra bucătăriei și continuă să trebăluiască. Avea un sentiment ciudat, de fericire și de așteptare. Nu știa ce așteaptă. Dar i se părea că se Încheiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cei patru ciocniră, Înțelegând tot ce spusese fiul cel mare al căpitanului, cu doar trei cuvinte. Erau o familie, se bucurau de veștile bune și le trăiau Împreună. Începură să mânânce, când pe drumul care cobora din pădure se auzi tropot de cal. Erau doar doi, poate trei cai. Erina se uită, neliniștită, la Cosmin, apoi la Ștefănel. Nici unul din ei nu tresărise. Deci cei care se apropiau erau prieteni. Călăreții se opriră În fața curții și descălecară. Căpitanul se ridică de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-mi potolesc foamea de amintirile nenăscute ale mileniului III, caut o făclie miraculoasă cu care să-mi luminez calea prin tunelul timpului trecător, dar, trăiesc drama maratonistului silit să abandoneze cursa pe ultima sută de metri. Ipostaze Ascult murmurul visului, tropotele timpului, zborul gândului, glasul inimii. Aud zgomotele liniștii, șoaptele tăcerii, vaietele fericirii, hohotele bucuriei. Privesc încremenirea valurilor, liniștea furtunii, îmbrățișarea astrelor, dansul ielelor. Iscodesc necuprinsul Universului, neînțelesul haosului, filozofia absurdului, infinitul neînceputului. Vreau să descopăr piatra filozofală a existenței, misterul
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
nici o adiere de vânt. Mirosul de descompunere din sicriu e din ce în ce mai puternic. Ne petrecem noaptea sub cerul liber, chinuiți de căldură și țânțari. Eu și frații mei auzim cum ne chiorăie mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor copite de cal. Mă gândesc că visez. Însă nici nu mă dezmeticesc bine, că în fața mea se ivește un călăreț. Mă simt amețită din cauza oboselii și a foamei. Omul descalecă și se îndreaptă direct spre mine. Fără să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pâine. La vederea arătării, unul dintre soldați rămase cu gura căscată, iar celălalt pipăi piedica armei, Însă nu apucă să armeze sau să scoată vreo vorbă și se mulțumi să vadă clătinându-se coada ca un ciomag și să audă tropotul Înfundat al celor patru bucăți de iască. Canafas se pierdu printre tufișurile și copacii din imensa incintă a balamucului. Câțiva paznici alergară după el, Însă se lăsară păgubași, Înfrânți de Întinderea curții. Adulmecând aerul cu nările uscate, scorojite și pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
în zare detu nă. știu eu, mama și‐a zis că mă nasc într‐ o zodie bună, Ea mă vedea cum în șa voi sălta împreună Cu îndrăzneața fecioară‐a pământului, brună, și‐n goană nebună vedea de pe‐ atunci cum răsună Tropotul lung și mereu al galopului meu. știu eu, mama și‐a zis că mă nasc într‐ o zodie bună și că‐s menit să înving veșnicii și genună, Dar nu știa de pe‐atunci că în mine‐o să pună Suflet prea
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
bună și că‐s menit să înving veșnicii și genună, Dar nu știa de pe‐atunci că în mine‐o să pună Suflet prea grav și răsunet prea slab, că adună Abur de vis și de boltă ce‐ar fi să răpună Tropotul lung și mereu al galopului meu. Iată‐ mă azi înarmat cu aceste credinți, Cu îndârjirea păstrată ‐ cuțit între dinți - Dar cu prea multă dorință să vii, să‐ mi alinți. Brună fecioară a păcii adânci și cuminți, Tropotul lung și mereu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
fi să răpună Tropotul lung și mereu al galopului meu. Iată‐ mă azi înarmat cu aceste credinți, Cu îndârjirea păstrată ‐ cuțit între dinți - Dar cu prea multă dorință să vii, să‐ mi alinți. Brună fecioară a păcii adânci și cuminți, Tropotul lung și mereu al galopului meu. ÎNTÂLNIRE CU MAMA Deci iată cartierul de târg moldovenesc În pomi e aur și‐ n geamuri galben soare, Desigur că pe mama acasă‐am s‐o găsesc Acu, tata‐ i la uzină pe câte
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
tremurau de emoție. Distanța era atât de mică încât, dacă oamenii lui Honda ar fi strigat, glasurile inamicilor ar fi ajuns înapoi la ei. Chipurile soldaților dușmani se vedeau bine, iar pașii celor douăzeci de mii de oameni, amestecați cu tropotul nenumăratelor copite ale cailor, traversa râul, răsunând în piepturile oamenilor care priveau. — Kazumasa! răcni Honda în spatele lui. — Ce e? — Vezi ce e pe malul opus? — Da, este o armată imensă. Coloana pare mai lungă decât însuși râul. — Tipic pentru Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sfârșit vorba, izbucnind într-un râs de zile mari. Ne-am îmbrățișat. În Chervăsărie, care se afla la o aruncătură de băț, era atâta hărmălaie de nu se auzea nici în cer nici în pământ. Strigăte ale cotiugaragiilor și negustorilor, tropote și nechezat de cai, huruit de harabale goale sau pline, galop de cai îndemnați de călăreții de Țarigrad, care abia au ieșit din Curtea domnească cu vreun răvaș sau poruncă către cine știe cine... Peste toate plutea, ca niște păsări mari cu
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
nu se putea ca vornicii de poartă să măsoare în sus și în jos din „zăpladzii Dancului” și stăpânul mănăstirii să nu știe ce se întâmplă. În timp ce sporovăim despre casele ce le avem în față, în lungul uliței se aude tropot de cal, pocnet de bici și strigăt de durere... Ce se aude, părinte?întreb eu înspăimântat. Asta mă întreb și eu. Cred însă că vreun nenorocit care cine știe ce a făcut este fugărit de darabani... Nu a trebuit să treacă prea
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
frații Dima și Constantin - suiulgii domnești - care au avut acel loc în dar de la vodă și care l-au schimbat cu mănăstirea Trei Sfetitele... În timp ce ne batem capul cu Locman și cu feciorii lui Fote, din susul uliței se aude tropot de cai și uruit de trăsură. Îmi îndrept privirea într-acolo și bag de seamă că norodul de pe uliță face aceleași temenele ca și la trecerea lui vodă. Trece doamna lui vodă, însoțită de copii. Vezi? Este condusă de o
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]