KorAP: Find »[drukola/base=tuareg & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 >

316 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

aurul, ca acela, pielea ori piatra, erau considerați de tuaregi o castă inferioară, situată la între un imohag și un ingad sau vasal, iar uneori, chiar între un ingad și un sclav akli. Dar chiar dacă făceau parte din acea castă, tuaregii recunoșteau că „zlătarii“ erau, probabil, clasa cea mai cultă din tot sistemul lor social, fiindcă mulți dintre ei știau să citească și să scrie, iar unii călătoriseră dincolo de granițele deșertului. Odată am fost într-un oraș, spuse într-un târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
tot după un grup de stânci. Abia atunci băiatul se întoarse și se așeză în fața jaimei. Tatăl său zâmbi ușor. — Nu-ți face griji pentru el, spuse. E targuí, și nu există nimeni pe lume în stare să prindă un tuareg solitar în deșert. L-au trezit lumina și liniștea. Soarele pătrundea din belșug prin fereastra zăbrelită, luminând șirurile lungi de cărți și făcând scrumiera de alamă plină de mucuri să arunce sclipiri argintii, dar, în ciuda orei înaintate, nu auzi nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
părere de rău. Era un targuí, fără îndoială, și la universitate învățaseră că acea rasă nu se aseamănă cu nici o altă rasă din lume și că morala sau obiceiurile ei n-au nimic comun cu morala și obiceiurile celorlalți muritori. Tuaregii sunt un popor mândru, nesupus și rebel, guvernat de propriile sale legi, dar nimeni nu-i explicase atunci că aceste legi includ posibilitatea de a asasina oamenii în somn cu sânge rece. „Morala este o chestiune de obiceiuri și niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
când am ajuns independenți, se demonstrează clar că cel mai mare dușman al unui negru este însuși negrul care vorbește alt dialect. Să nu comitem aceeași greșeală. Voi, care într-o zi veți conduce această națiune, țineți seama că beduinii, tuaregii sau kabilii din ținuturile muntoase nu sunt inferiori, ci doar deosebiți...“ Deosebiți. Niciodată nu ezitase în momentul în care ordonase un atentat împotriva uneia din cafenelele unde se întâlneau francezii, nici nu se gândise că un asemenea ordin însemna moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
prezenți și, neauzind un ecou la întrebarea lui, insistă: — Haideți, domnilor! N-am făcut un drum de o mie cinci sute de kilometri ca să stau să mă uit la domniile voastre. Se presupune că sunteți experți în problemele sahariene și obiceiurile tuaregilor. Repet: în ce direcție putea s-o ia? — în orice direcție, răspunse cu convingere un colonel cu înfățișare severă. A pornit spre nord, dar a făcut-o ca să caute o zonă stâncoasă unde să i se piardă urma. De aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
care ține în șah armata, îl neliniștește pe președinte, l-a răpit pe guvernator și l-a luat cu el pe Abdul-el-Kebir? E-o nebunie curată! — Nu, Excelență, interveni din nou generalul. Nu e o nebunie. Aici, legea le permite tuaregilor să-și acopere fața potrivit tradițiilor lor. Descrierea corespunde așadar unui targuí... Dacă ținem seama că, potrivit calculelor, există circa trei sute de mii, din care ceva mai mult de a treia parte trăiesc de partea noastră a graniței, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fi făcut dacă francezii ar fi încercat să ne distrugă în urmă cu câțiva ani, pentru că nu ne adaptam la felul lor de a fi? — Ceea ce am făcut până la urmă; ne-am fi cucerit independența... Poate că ăsta e viitorul tuaregilor, să-și obțină independența. — Ți-i imaginezi independenți? Oare francezii și-au imaginat vreodată că vom fi independenți, până n-am început să punem bombe și să demonstrăm că putem fi independenți? Gacel ăsta, sau cum s-o fi numind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
lasă total indiferent. Nu primi răspuns. Targuí-ul se mulțumise să ridice din umeri și își vedea de treaba lui, vârându-și curmalele în gură pe sub văl. — îmi ești prieten? întrebă Abdul pe neașteptate. îl privi surprins: — Da. Bănuiesc că da. — Tuaregii își scot vălul în fața familiei și a prietenilor... Dar tu încă n-ai făcut asta în fața mea. Gacel se gândi câteva momente și apoi, foarte domol, își ridică mâna și lăsă vălul să-i cadă, permițându-i celuilalt să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
targuí-ul cu convingere, tăgăduind din cap de mai multe ori. Oricât de bună ar fi puterea, nu merită douăzeci și doi de ani de închisoare pentru trei ani și jumătate de putere. Nu. Nici dacă ar fi invers. Pentru noi, tuaregii, libertatea este întotdeauna cel mai important lucru. Atât de important, încât nu ne construim case de piatră, pentru că ne sufocăm când simțim ziduri în jurul nostru. îmi place să știu că pot ridica oricare din pereții jaimei mele, să văd imensitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să fim francezi. Dar nu e așa de ușor să lupți împotriva corupției, pentru că e de-ajuns un foarte mic efort ca să devii corupt. îl privi fix. — înțelegi ce îți spun? — Sunt targuí, nu tâmpit. Deosebirea dintre noi e că tuaregii se apropie de lumea voastră, o observă, o înțeleg și se îndepărtează. Voi nici nu vă apropiați de lumea noastră și nici pe departe nu reușiți s-o înțelegeți. De asta vă vom fi întotdeauna superiori. Abdul-el-Kebir zâmbi pentru prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se îndepărtează. Voi nici nu vă apropiați de lumea noastră și nici pe departe nu reușiți s-o înțelegeți. De asta vă vom fi întotdeauna superiori. Abdul-el-Kebir zâmbi pentru prima oară după mult timp, sincer amuzat: — E adevărat că voi, tuaregii, continuați să vă considerați rasa aleasă de zei? Gacel arătă spre exterior: — Ce altă rasă ar fi supraviețuit două mii de ani pe aceste nisipuri? Dacă se va sfârși apa, eu voi continua să trăiesc, pe când pe tine te vor mânca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de pe fața pământului, chiar dacă nu se simt în stare să construiască nimic deasupra mormintelor voastre. Gacel închise ochii, fără să se îngrijoreze prea tare de amenințare sau avertisment: Nimeni nu-i va putea distruge niciodată pe tuaregi, spuse. Nimeni, doar tuaregii înșiși, și de ani de zile domnește pacea și tuaregii nu se mai luptă între ei. Făcu o pauză și, fără să deschidă ochii, adăugă: — Acum ar fi mai bine să dormi. Va fi o noapte lungă. Și-a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
construiască nimic deasupra mormintelor voastre. Gacel închise ochii, fără să se îngrijoreze prea tare de amenințare sau avertisment: Nimeni nu-i va putea distruge niciodată pe tuaregi, spuse. Nimeni, doar tuaregii înșiși, și de ani de zile domnește pacea și tuaregii nu se mai luptă între ei. Făcu o pauză și, fără să deschidă ochii, adăugă: — Acum ar fi mai bine să dormi. Va fi o noapte lungă. Și-a fost, într-adevăr, o noapte lungă și obositoare. Din clipa când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
poate paisprezece cadavre - ce se interpunea între ei doi. Sau poate era diferența de rase și culturi, faptul că un om de la țărmul mării, cum afirmase Gacel, nu va învăța niciodată să cunoască un targuí și să-i accepte obiceiurile. Tuaregii sunt singurul dintre toate popoarele islamice care, deși se călăuzesc cu fidelitate după învățăturile lui Alah, proclamă egalitatea între sexe, iar femeile lor nu numai că nu și-au acoperit niciodată fața cu văl - spre deosebire de bărbați - dar se bucură de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
bucură de libertate absolută până în momentul când se mărită, fără să dea socoteală de faptele lor nici părinților, nici viitorului soț, pe care, în general, și-l aleg ele, în funcție de sentimentele lor. Erau vestite în deșert „petrecerile tinerilor necăsătoriți“ ale tuaregilor, acele ahal în care băieții și fetele se adunau seara să mănânce împreună la lumina focului, povesteau istorii și cântau la amzad-ul cu o singură coardă, dansând în grup până la ceasul dimineții, ceasul când femeile luau în mâini palmele bărbaților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
primească ce e mai bun din ce i se oferea, refuzând tot ceea ce îi îngrădea libertatea și caracterul; și Abdul-el-Kebir s-ar fi simțit fericit și mândru să fie conducătorul lor, cu toate că știa că acest popor nu putea fi cârmuit. Tuaregii ar fi știut să accepte și să înțeleagă ceea ce el încerca să ofere, nu l-ar fi trădat niciodată și niciodată n-ar fi consimțit ca alții să-l trădeze, pentru că atunci când cei din neamul lor jură credință unui conducător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și servitorii suntem egali? — în fața legii, da. Nu mă refer la lege. Vreau să spun, dacă servitorii și stăpânii am fi pe deplin egali. — într-un anumit fel - încercă să descopere unde voia să ajungă, fără să se angajeze. Voi, tuaregii, sunteți ultimele ființe de pe pământ care mai aveți sclavi și nu vă rușinați de asta. Nu e drept. — Eu n-am sclavi. Am servitori. — Adevărat? Și ce faci dacă fuge vreunul și nu mai vrea să lucreze pentru tine? — îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
alt puț pe o distanță de cinci sute de kilometri în jur, până nu aflu unde se ascunde familia lui Gacel Sayah. Bătrânul ridică din umeri neputincios: — Au plecat. Au strâns tabăra și au plecat. De unde să știm încotro? — Voi, tuaregii, știți tot ce se întâmplă în deșert. Cum moare o cămilă sau se îmbolnăvește o capră, se duce vestea din gură-n gură. Nu știu cum faceți, dar așa e. Mă iei drept prost dacă vrei să mă faci să cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în seara asta du-le un pic de mâncare și de apă, ca din partea ta. Solidaritatea frățească a celor de aceeași rasă, știi tu... încearcă să te întorci cu informația de care am nevoie. — Dacă bănuiesc că vin ca spion, tuaregii ăștia sunt în stare să-mi taie gâtul. — Dar dacă n-o fac, o să fii caporal. îi vârî în palmă un pumn de bancnote mototolite. — Convinge-i cu asta. Sergentul major Malik-el-Haideri îi cunoștea bine pe tuaregi și-i cunoștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ci toate patru împreună, și asfel copitele lor nu se vor adânci în nisipul tare al dunelor. Iar dacă nisipul e moale, vântul șterge urmele în mai puțin de un ceas. Făcu o pauză, în timpul căreia ceilalți îl observară, așteptând. — Tuaregii călătoresc noaptea și se opresc la răsăritul soarelui. Dumneavoastră nu decolați niciodată înainte de opt dimineața, ceea ce înseamnă că ajungeți la erg în jurul amiezii... în aceste patru ore, nu rămâne nimic din urmele lăsate de o cămilă pe nisip. — Dar ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
șase degete din gamela de tablă. Din nou mulțumi în gând că era în continuare inconștient, pentru că altfel n-ar fi putut nicicum înghiți asemenea scârboșenie, având în vedere că nu era un om obișnuit să bea apă putrezită, așa cum tuaregii făceau adesea. „De fapt, e totuna dacă moare din cauza asta sau de sete, se gândi. Și dacă o suportă, va putea merge mai departe.“ Se întinse, hotărât să adoarmă, dar de data asta somnul nu veni imediat, ca de obicei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în căutarea oazelor din nord. Mehari-ul rămăsese înșeuat, dar își pierduse călărețul și încărcătura pe drum, ceea ce însemna că stăpânul murise înaintea lui și că el continuase singur, căutându-și salvarea fără s-o găsească. Atât beduinii, cât și tuaregii scoteau harnașamentele de pe animalele care erau gata să moară, chiar dacă asta nu era decât o dovadă de recunoștință și respect pentru serviciile aduse. Dacă stăpânul acestuia n-o făcu, însemna fără îndoială că nu putuse s-o facă. Cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că era prima ființă umană care întâlnea rămășițele „Marii Caravane“. Fâșii de pânză acopereau pe alocuri corpurile călăuzelor și ale conducătorilor caravanei, mulți dintre ei își strângeau la piept armele și gerbele goale, iar cămilele aveau peste cocoașele lor șei tuarege decolorate de soare, harnașamente de argint și cupru, legături mari cu marfă desfăcute de vreme, care-și împrăștiaseră peste nisipul tare conținutul prețios. Colți de elefant, statuete de abanos, mătăsuri care se rupeau când le atingeai, monede de aur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
posibilitate de întoarcere. îi rămânea deci o singură posibilitate, să se îndrepte spre est, abătându-se din drum apoi spre sud, și să spere că, cel puțin în acea direcție, hotarele „pământului pustiu“ erau mai aproape. Gacel cunoștea bine călăuzele tuarege și știa că, atunci când unul dintre ei greșea direcția, se încăpățâna în greșeala lui indiferent de urmări, pentru că acea greșeală însemna că pierduse cu totul noțiunea spațiului, a distanței și a locului unde se afla și nu-i mai rămânea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pentru că acea greșeală însemna că pierduse cu totul noțiunea spațiului, a distanței și a locului unde se afla și nu-i mai rămânea decât să-și caute salvarea mergând înainte, cu credința că instinctul îl va călăuzi până la apă. Ghizilor tuaregi nu le plăcea să schimbe ruta dacă nu erau pe deplin convinși că știu încotro se îndreaptă, căci, prin tradiție, știau de veacuri că nimic nu e mai rău în deșert și nimic nu-i obosește și nu-i demoralizează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]