303 matches
-
copci înainte să vă gâdile până la moarte și împingeți-l în apă !“, își încheiară cele două artiste recitalul râzând cu gura până la urechi. Ah, ah, ah : prostituție ! o prostituție a valorilor trecutului, din care inuiții sunt forțați să trăiască. De când tundra s-a golit de vânători, oamenii au devenit niște dezrădăcinați debusolați care caută soluții ingenioase de supraviețuire. — Din ce se poate trăi la urma urmei aici ? o întreb pe Jennifer. — Majoritatea oamenilor sunt pe ajutor social de la guvern. Sunt câțiva
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
care se furișează duminica la ora două după-amiaza după perdele ca o pisică (ireală, străvezie, amenințătoare), ca un linx ce-i învăluie tiptil pe ei, pedestrașii verzi, încă inerți, încă ridicoli de mici, ce par să scruteze întinderile nesfârșite ale tundrei, fără vreun reper real, fără să poată spune dacă sunt vii sau dacă sunt morți, atât timp cât însuși Dumnezeul lor nu a hotărât vreun gest, nu a poruncit nimic decât nopții să se apropie, iar ea s-a apropiat (ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ar putea să se coboare și ceața la fel de bine cum s-ar putea să nu apară nicicând, un fel de plapumă nevăzută îi acoperă ca bolta unei peșteri, apoi se retrage ca și când nu ar fi fost scornită vreodată, totul redevine tundră și nemișcat ca la facerea lumii, numai că acum nu mai e nevoie de nici un cuvânt, e de ajuns să existe o mână, un braț, să se desfacă o palmă, iar degetul mare și cel arătător să-l înșface pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
privește ca un nebun prin binoclu, degeaba, un cuțit a străfulgerat în bezna nopții și s-a înfipt între omoplații plăpânzi ai unui alt soldat fără nume, fără istorie, cu o ultimă sforțare se îndârjește să arunce o grenadă, buuuuv!, tundra se zguduie, stâncile propagă ecoul, buuuv!, un indian bine camuflat după un deal ca o cută de pernă este aruncat în aer, aproape fără scăpare, după cuțitul pe care încă îl mai ține în mână îți poți da seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
hei, soldate Bob, unde te-ai ascuns până acuma?, nu mai e timp pentru introduceri, soldatul Bob își descarcă încărcătorul, tâf!, tâf!, tâf!, în țeasta indianului cu cuțit, pentru fratele meu Frenc, cretinule!, indianul în sfârșit moare, rămâne nemișcat în mijlocul tundrei, va fi răzbunat, apare marele Gioe Limonadă, pe cal, cu un lasou pe care tot pare să-l învârtă, de fapt, o bizarerie optică ți-ar putea spune că Gioe se mișcă cu tot cu calul, n-are a face, Gioe îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
adevărat prăpăd, după o stâncă, de la mari înălțimi, un indian pe cal aruncă săgeată după săgeată, telefonistul generalului nu va mai apuca să cheme întăriri, o baltă de sânge anunță răsăritul, care nu întârzie să apară odată cu o perdea trasă, tundra este înecată de sângele unor cadavre minuscule de plastic din care se înfruptă o haită de coioți invizibili. „Mațele soldaților nu au nici un gust“, mai apucă să spună o voce, de undeva din înaltul universului, și, după toată chestia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
poveste și am să-l caut pe Matei. Noi, frații Florian, avem de lămurit niște chestii: chestia 1 - mamă, ce nasoale sunt mâncărimile pe dinăuntru! chestia 2 - mi-e milă de războinicii ăia căzuți în luptele din spatele ușii închise, în tundra nesfârșită din camera Mateiului mic, acolo unde „noaptea se furișează duminica la ora două după-amiaza“, unde există „o stâncă uriașă care seamănă ca două picături de apă cu o carte“ și „un deal ca o cută de pernă“, unde „răsăritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-l primească cu brațele deschise pe indianul ciuruit de gloanțele lui Bob! chestia 3 - dacă n-ar fi fost vorba de „cadavre minuscule de plastic din care se înfruptă o haită de coioți invizibili“, dacă preeria n-ar fi fost tundră și dacă generalul n-ar fi fost însoțit de-un telefonist cu mult înainte de inventarea telefonului, mi-ar fi fost și mai milă. Și s-ar mai fi ivit o problemă. Mirosul. Mirosul cumplit din camera lui Matei. Gândiți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
gaz... ), Doamna a zâmbit subțire și m-a iertat definitiv. Venisem o dată cu o lecție învățată după Xenopol și ani de zile nu m-a mai ascultat, punându-mi notă maximă. Aveam și hopuri. Corigent la Geografie fiindcă nu știusem clima tundrei, am uitat să mă duc în toamnă la examen și era să rămân repetent, m-au împins colegii în clasă, luându-mă din curtea Teatrului, unde băteam mingea într-o frenetică neștire. Mi-aduc aminte de școală ca de o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
vieți sociale agitate de care Încercase pînă atunci să scape. Ce naiba-l apucase?.Ultima sa carte se vînduse bine, avea bani În perspectivă și se hotărîse să-și ia o vacanță. Ar fi putut străbate stepe și deșerturi, pampa și tundra, ar fi putut vizita Orașul interzis la Pekin și muzeul Munch la Oslo; În loc de asta, se auzise pe sine anunțîndu-i editorului că avea de gînd să se pună iar pe treabă. Oare clipele trăite fuseseră atît de palpitante Încît meritau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mâncare în farfurie... Ca s-o văd la joc, luată de acel flăcău cu cizme bine lustruite peste cioarecii lui strânși pe pulpe, (mă întrebam cum dracu îi trăgea pe picioare) mândru, cum să nu, blond ca și ea, cu tundră sură, ce să mai vorbim. Se ținea de el răpită, pierdută în vârtejul dansului, prea strâns lipită de el și cu o expresie de beatitudine pe chipul ei feciorelnic. "Se mărită cu el, e cel mai bogat din sat", mi-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pentru prima oară, respiră cu adevărat ușurat. De acum se putea ocupa liniștit de acel lider mărunțel și efeminat, complexat de aceste neajunsuri și dorind să se dea mare și tare atacând nesfârșita întindere de stepe, munți, pustiuri, câmpii, fluvii, tundre și taigale, numită Rusia. Oare Napoleon are măcar vreo vagă idee câte mii de verste va avea de străbătut? Chelnerul îl auzi hohotind bătrânește. ― Nu-i bai! Îl voi lăsa să le numere la pas. PAGINĂ NOUĂ PE DREAPTA Partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aer ca pe niște săgețele. Adam privea cum bucățele din atlas zburau În jurul lui; harta verde și roz a Statelor Unite a plutit În cercuri ca Într-un vis, până când s-a lovit cu botul de tablă și a căzut. Albeața tundrei canadiene a ieșit pe geam Într-un zbor arcuit, În sus, spre lumina prăfoasă; iar suprafața tăcută a Oceanului Pacific, pe care Adam Îl iubea nespus, punctată de insule (Fiji? Tahiti?), zăcea pe pardo seala crăpată de ciment, În așteptarea cuiva
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
El, dacă nu și-a mai văzut umbra, s-a liniștit, asta însemnând că a venit primăvara și nu mai trebuia să hiberneze. Se dăduse peste cap de câteva ori de bucurie că din nou poate vedea lumina zilei și tundra cea dragă, acoperită de zăpadă. Erau minus patruzeci de grade, dar nu-i era frig având blană albă, groasă, iar aerul din firele de păr, îi asigura temperatura necesară. Într-o zi hotărâse să pornească la drum în căutarea unei
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
de interes pentru funcțiile de stat, lipsa de vocație profesională ca agent secret, modul obscur și ambiguu în care ți se prezentau sarcinile de îndeplinit, erau motive suficiente să te facă să preferi celula ta model nesiguranței unei călătorii în tundrele boreale ale Ircaniei. Dar gândul că rămânând în mâna lor te puteai aștepta la mai rău, curiozitatea față de această însărcinare, „care credem că vă poate interesa ca cititor“, ideea că ai putea să te prefaci implicat, pentru a le arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
stau și mă întreb de când a plânsului rădăcină coboară atât de adânc în turba străină. spaima e, cumva, cu trupul de iască sau renașterea ce stă să înflorească? cine sunt eu? cine sunt eu, întinderi nelămurite ce ard mocnit în tundra interioară? sunt primul meu țipăt aruncat lumii ca o momeală. cine sunt eu, peșteri nesfârșite ale universului ce palpită întunecat? sunt firava lumină a primului meu zâmbet conștient. cine sunt eu, lumină a conștiinței, răsărind ca limba de șarpe șuierătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
Petrecerea se Încheiase. Urmau socotelile. 37. Ora patru e o oră potrivită pentru un final de revelion, zise Flavius-Tiberius. În aer plutea un miros ciudat de ierburi arse. Îl simți și tu? Ce anume? Mirosul ăsta? Cred că mica noastră tundră pubiană arde mocnit, zise ea, trecându-și În jurul gâtului un capăt al fularului nesfârșit de lung al lui Flavius-Tiberius, de care acesta nu se despărțea decât cel mult În pat. Poate nici atunci. Îl și vedea gol pușcă Învelit doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tatălui meu. Tânjeam din ce În ce mai mult, În taină, după ceea ce nu găseam la noi: spațiu, sălbăticie, dealuri, păduri... Cred că tânjeam mai cu seamă după crânguri, după copacii „adevărați“. Cu una sau două excepții - și anume terenurile mlăștinoase din Essex și tundra arctică -, am urât Întotdeauna ținuturile plate și lipsite de arbori. Acolo timpul pare că s-a Înscăunat ca stăpân și ticăie fără remușcări, asemeni unui ceas. Copacii Însă urzesc timpul sau mai degrabă plămădesc o varietate de timpuri: când dense
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
el, drăguțul meu Swallowtail i-a zburat În față cu un foșnet puternic și apoi s-a Îndreptat spre fereastra deschisă și curând nu mai era decât o pată aurie plonjând și plutind, Înălțându-se spre răsărit, peste păduri și tundră, spre Vologda, Viatka și Perm, dincolo de lanțul uscățiv al Uralilor până la Iakuțk și Verknie Kolimsk, de la Verknie Kolimsk, unde și-a pierdut o coadă, spre frumoasa Insulă St. Lawrence, de-a curmezișul Alaskăi la Dawson și spre sud de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mai bine întipărită în memorie, nu pentru natura și florile trezite la viață, ci pentru baia în apa rece ca gheața în apropierea căreia, în mijlocul unor tufe de mărăcini uscați, mai existau pete alb-murdare de mersolat ca în zonele de tundră, un fel de zăpadă încă ne topită, amestecată cu noroi. Cu toate acestea, nimeni nu a răcit, nimeni nu s-a îmbolnăvit, dar nici unul din participanți nu a recunoscut vreodată, că li se făcuse pielea ca de găină, că li
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cer, iar schiurile, care-i erau strâns legate de picioare, nu mai aveau pe ce aluneca: sub ele era un sol tare și înfricoșător. Nu era nici zăpadă, nici gheață sau apă și nici pământ cu iarbă precum vara în tundră. Gheața și zăpada aceea albă și moale, în care părinții, moșii și strămoșii lui s-au scăldat de la naștere până la trecerea în rândul spiritelor, nu mai exista. De la înălțimea la care se afla, în primul moment, privirea îi alunecă undeva
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
flămânde se căutară scoțându-și ce veșminte aveau de prisos; se uniră într-o frenetică, profundă și neașteptată repezeală, agonizând de încordare; dorința îi ascunse până nu le mai păsă de nimic. În depărtare se auzeau nedeslușit grohăiturile mistreților de tundră, împletit cu geamătul lor, distributiv, amestecat cu șoaptele chinuite din chemările greierilor; perechea stoarsă de nerăbdări știa că se află la adăpostul clipelor nesfârșite intrate în galeria rătăcirilor! Pasiunea care-o pândea de-atâta vreme îi liniști pe amândoi; rămaseră
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
-i o mână pe braț. Nu te apropia de ea. E slăbită, a fătat pui mulți și are mințile rătăcite. Acum omul n-o mai poate ajuta. A ajuns la Dumnezeu. Cățeaua cotește pe linia tramvaiului și la chioșcul S.C. Tundra SRL, dispare. Atunci, întreabă Sandu, ce ni se întâmplă nouă acum cu adevărat, Iulia? Acum, aici, în clipa asta, unde suntem noi în realitate și cine? Tinerii s-au oprit față în față sub un felinar pe strada Corbeni. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Siberia este, în mod straniu, revăzut ca o vreme aproape privilegiată de confruntare cu singurătatea intelectuală și cu imensitatea spațiului rusesc. În 1933, într-un amplu roman autobiografic, În preajma revoluției, Stere va vorbi despre tinerețea sa: "Spațiul infinit, mărginit de tundre sterpe care se pierd în nord spre regiunile polare, iar în sud spre platourile misterioase ale Mongoliei, stepele și deșerturile aride ale Asiei centrale, un spațiu virgin bătut de vînt unde lumina este imobilă, fără strălucire și fără viață, o
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
cruntă. În evocarea priveliștii siberiene, C. Stere pune un patos extraordinar. Fără paletă bogată și vocabular afară din comun, el are o înfricoșare religioasă de geologicul gol. Cel puțin trei descripții, adevărate imnuri ale sublimității naturii, sunt de neuitat: taigaua, tundra de-a lungul fluviului Obi, aurora boreală. Paginile par rupte din Atala sau din Il Milione al lui Marco Polo. De la volumul V, C. Stere se pierde într-o bârfeală cifrată împotriva contemporanilor săi, căzând în cele mai triste platitudini
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]