795 matches
-
Bărbatul acesta turba de-a binelea la gândul că e vinovat, că lui nu-i stă în putință nici să primească și nici să-și dea brevet de virtute. Cu cât nevasta se arăta mai desăvârșită, cu atât creștea și turbarea lui. În cele din urmă nu și-a mai putut îndura vina și ce credeți c-a făcut? N-a mai înșelat-o? Nu. A omorât-o. Iată cum am avut prilejul să-l cunosc. Situația mea era ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
zoală, a început să urle, ca un descreierat. Au sărit vecinii, trecătorii. L-au dus la spital. Și-a tratat, ochii, mai bine de jumătate de an. În sfârșit, s-a văzut realizat. S-a văzut, pus la adăpost, de turbările vieții. Handicapat - nevăzător. Și-a cumpărat un baston alb, s-a îmbrăcat în haine deschise la culoare, și-a luat fiul de mână, și a plecat în stațiune. La odihnă și tratament. Acolo s-a împrietenit cu cineva. Sfătuit să
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de aur, cine credeți?, chiar Frau Proserpina În persoană. — Tu ești singurul ei elev! Glasul bătrînelului Îl convinse pe deplin, dar acum voia să plece și nu putea. Îl strîngea de mînă din ce În ce mai tare, gîfÎia, tremura de parcă fusese cuprins de turbare. N-are elevi fiindcă e bătrînă și rea. Bătrînă și rea! Bătrînă și rea! Își pierdu echilibrul, dar reuși să se sprijine de jumătatea Închisă a ușii. „Din fericire, oftă ușurat Julius, dacă se sprijinea de cealaltă, cădea În nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
decisivă, aceea a războiului și a morții: Personajul se confruntă cu moartea, dar mai ales, cu sine însuși. El face asociații, gândește cu o luciditate neobosită chiar și în aceste momente de teroare: ar vrea „ca să-i stea ferit de turbarea de fier, măcar craniul." În condițiile frontului, pentru individul redus la câteva reacții, timpul exterior și cel interior coincid. Războiul este o altă dimensiune a vieții, o experiență trăită intens și concentrat în conștiința individului: Este o confruntare a eului
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
roagă, Ea s-așază dulce, pruncă, Lângă el în mândră șagă, Și el brațele și-ntinde, Rumenește și s-aprinde, Pe când ochii lui o sorb, Dar nimic în braț nu prinde - Căci frumoasa-i fără corp. Ah, gândi el cu turbare, Tremurând învăpăiet - Dulce zână, cum nu are Corp frumos, precum o văd! - - Asta n-o pot, că ce pipăi, Numărul vieții o pripă-i, Trecător, de Unde - un șopot Și ființa lor o clipă-i, Eu eternă sunt și n-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
albăstruie Îi Împurpurează buzele, din care iese o voce șuierătoare și gâtuită, ca aceea a unui hidrofob, deoarece când ajunge În faza paroxistică, așa cum bine zice Charcot, această Înspăimântătoare maladie care este satyriasis-ul, pedeapsa desfrâului, imprimă aceleași stigmate ca și turbarea canină. E sfârșitul. Rodin izbucnește Într-un râs lipsit de noimă. Apoi se prăvălește la pământ fără suflare, imagine vie a rigidității cadaverice. Într-o singură clipă a Înnebunit și a murit blestemat. M-am mărginit să-i Împing trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
simțit mai bine decât În clipa În care le-au fost aduse la cunoștință rezultatele grafiate câteva rânduri mai sus. Nu se poate descrie În cuvinte ce au simțit, ele, acea clipă. Dar, nici ce au simțit, mai apoi, când, turbarea de după rezultate, a ajuns aproape de apogeu. Turbarea Învinșilor, evident, vreau să zic. Fiindcă, aceasta, a fost atât de fierbinte, atât de incandescentă, Încât, era gata-gata să producă ireparabile ex și implozii, În creerele și-n inimile tuturor perdanților. Și atunci
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
care le-au fost aduse la cunoștință rezultatele grafiate câteva rânduri mai sus. Nu se poate descrie În cuvinte ce au simțit, ele, acea clipă. Dar, nici ce au simțit, mai apoi, când, turbarea de după rezultate, a ajuns aproape de apogeu. Turbarea Învinșilor, evident, vreau să zic. Fiindcă, aceasta, a fost atât de fierbinte, atât de incandescentă, Încât, era gata-gata să producă ireparabile ex și implozii, În creerele și-n inimile tuturor perdanților. Și atunci au fost puse În funcțiune, imediat, contraarmele
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
și pe mine, când ați pus atâta lume pe drumuri. Și dacă se descoperă că nu eu sânt alesul? - Cum să nu fiți dumneavoastră alesul? - Dragă, uită-te la fotografia lui Robin! De la mustață în sus, l-a apucat cu turbare. - Dar noi ce păzim? - Dar noi ce-am păzit?! - În primul rând, puse discuția pe degete aceeași Cocondy. Ce calități, cerute în testament, trebuie să îndeplinească moștenitorul?... Adică dumneata. "Desăvîrșit" ești. Te-a ascultat o lume întreagă. Cântecele dumitale au
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
șase făceau, pestriți, orbi și grași. Dacă mai scăpa câte unu-ldoi, s-apucau să sugă țâțele roșii și 213 pline. Atunci nu te puteai apropia de ele. Rânjeau colții și se dădeau la picioare. Într-o vară îi apucase o turbare. Muriseră pe capete: al mecanicului, ai oltenilor și vreo câțiva străini. Se mușcau unul pe altul și înțepeneau. A murit și al lui Gogu. Îl sângerase unul de beregată. Mergea tot cu capul în jos și nu mai mânca. După
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de drac părăsit. Mâhnirea este veghea la nivelul unei inimi de diavol. Nevoia apăsătoare de a te ruga și neputința de a te adresa totuși cuiva... Și apoi cealaltă nevoie: de a te trânti la pământ, mușcîndu-l înfuriat și vărsîndu-ți turbarea sau religiozitatea negativă a cărnii. Să fie creierul alee pentru îngeri ce poartă potcoave, de nu pot să-nțeleg ecoul lui vulgar și divin? Sau se vor fi aprins plînsurile? Ori vânturi ce-ntețesc incendiul lacrimal al lumii? Când zăresc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o altă cale ca să scapi de nenorocire decât fugind de această casă. Vrei un părinte?... Iată-mă... Vrei o casă? A mea îți stă deschisă. Vrei un amant, Cezara?... Iată-l. Și eu am iubit... cunosc din tinereță această dulce turbare... Tu ești însetată după ea... și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți cari au rămas în cer sunt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o altă cale ca să scapi de nenorocire decât fugind de această casă. Vrei un părinte?... Iată-mă... Vrei o casă? A mea îți stă deschisă. Vrei un amant, Cezara?... Iată-l... Și eu am iubit... cunosc din tinereță această dulce turbare... Tu ești însetată după ea... și cu toate astea ai fi în stare să scapi din mână cel mai frumos model de pictură [? ]... Un înger de geniu, căci demonii sunt îngeri de geniu... ceilalți cari au rămas în cer sunt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încet, încet. Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fața ei roșită de căldură și strînsoa-ea brațelor mele, simțurile mele erau îmbatate și nu puteam răspunde de ele de iritate ce erau, privirea mea era un foc, strânsoarea mea o turbare. - Poesis, zisei cu voce înecată, te iubesc! - Tst! tată-meu! țipă ea încet, sculîndu-se și răzimând mâna dreaptă de marginea ferestrei. Mă sculai din genunchi la această veste neașteptată. Ea rupse floarea de crin din oala din fereastră și apăsă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de lucru. Niță culegea de prin iarbă niște lăptuci, pe care le scurgea în gloanțe mari de mămăligă, pe care apoi le băga în traistă. Înserase de mult, feciorii dormise - numai eu mă primblam tăcut, capul coprins ca de-o turbare neștiută, inima plină, de-un pustiu cumplit, nemaisimțit. Mai aveam ceva pe pămînt? El îmi mai rămăsese, și el se dusese asemenea. De-aș [fi] avut frate și de mi-ar fi murit, cine știe de mă durea mai mult
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Almanzor, striga unul. - Să trăiască, răsunară suteranele... Părea c-o mie de glasuri răspund la esclamarea lui, simțeai că ești într-un labirint de suterane la care aceasta era numai tinda... Ropotul înfricoșat al cavalerilor de piatră, strigătele lor sălbatece, turbarea lor înfiorătoare îl făcea pe bătrân să se-nfășure-n mantaua lui... El nu zicea nimic... dar ei nici observau prezența unui om viu... Părea că el e mort sau că nu e de fel și numai ei sunt. Apoi vorbele lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
D-zeul meu! Un râs satanic, nebun... - Oh! Oh! strigă marchizul, aici e mai mult decât umbra mea... Apucă o spadă lungă și-ncepu să manevreze pe lângă oglindă. Și chipul manevra c-o spadă... Ieși dar, zise el vânăt de turbare, ieși, umbră, să mă lupt cu tine... Să vedem cine-i marchizul Bilbao, eu ori tu... " Oglinda se-ntoarse-n țâțâni și un chip uscat ce era marchizul însuși într-un al doilea esemplar se arată dintr-un gang înfundat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i putea, doctore... Simt demonul din mine trezindu-se și strîngîndu-mi sufletul cu ghearele lui... Asta-i, asta-i ce doresc... Numai nimic nu jumătate, nimic nu meschin... totul întreg, sau să turbez de bucurie, sau să turbez de durere... Turbarea, iată idealul meu! Sania zbura pe stradele ninse și largi ale orașului, în aer clipea, ca o pleavă [de] diamante, câte un fulg de ninsoare, luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
boa constrictor în forma unui înger căzut, ea îi ținea capul lui cel frumos în brațe, vrea să-l înădușe cu această singură-mbrățișare... - Cezara, pentru D-zeu, ce ți-i? întrebă el încet. - O! te iubesc, șopti ea cu turbare... nu vezi tu cum turbez de amor și de dorință, frumosul meu copil... - Publicul râde... taci... Cortina jos... - Ah, cortina nu cade... nu te las, nu te las! El se desfăcu cu putere... Publicul aștepta... El începu să improvizeze. Declamă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rochia albastră... El își băgă mînile între sânii ei... Ea răsufla greu și se-ntoarse c-o ochire rece la el... - Aide! nu fi copil... Vino ici la picioarele mele... îngenunche... Scoate-mi botinele și ciorapii. El nebunea. Lacrimi de turbare îi împlură ochii când simți în mâna lui acel picior gol, neted, mic... el îl apropie de gură... {EminescuOpVII 266} - Mă iubești tu, Cezara? zise el încet. - Nici pin gând nu mi-a trecut... Aide, dispruțuitorul femeilor... Și bucată cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îl strânse la piept, îl dezmierdă... - Cum mă faci să pătimesc, șopti el încet. Bine, încă n-ai cunoscut tu ce voi eu să cunoști... Amicul meu, ai alegerea între două lucruri: între urât, ordinar, meschin și între durere, pasiune, turbare... între Lili și mine. Eu nu te-nșel, ți-o spun dinainte: eu voi usca viața ta de m-alegi pe mine... eu te voi omorî... dar nu-ți voi coase halat, nici ți-oi împleti pungi de tutun.. eu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fost descoperit cel dintâi. Ablațiunea cortexului la pisică (Magoun, 1954, apud Magoun, 1960) și a bulbului olfactiv la șobolan sau stimularea electrică a anumitor regiuni ale sistemului limbic declanșează la animal o stare de mânie de o violență intensă (numită „turbare”), ce culminează cu omorârea semenilor din jur, acesta fiind și cazul celebrilor șobolani „ucigași” (Karli, 1971). În condiții normale, incitatorii naturali sunt iritarea (răni, durere) și frustrarea. Reacțiile corespondente sunt atacul și lupta, care implică, mai ales în cazul animalelor
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
incitatorii naturali sunt iritarea (răni, durere) și frustrarea. Reacțiile corespondente sunt atacul și lupta, care implică, mai ales în cazul animalelor, mușcături. Unele stimulări ale cortexului (olfactive la șobolan, cu siguranță vizuale la om) modulează și inhibă reacțiile paroxistice de turbare pentru a produce mânia sau ceea ce numim agresivitate. Concluzie Cortexul, sediu al deprinderilor sociale și morale, este dezinhibat de anumite substanțe, cum ar fi alcoolul. Pe de altă parte, personalitatea individuală se vede minimizată, chiar abolită într-un grup. Această
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
pasu-i urmează; Seceta seacă, sterpează, Foametea rumpe, răcnește, Boalele zbiară, turbează, Moartea doboară, cosește Osînda tu cînd ții”... Avem aici concentrate aproape toate elementele lirismului său: viforul, cerul dezlănțuit, negura, norii, focul, fulgerul, marea Întărîtată, munții ce fumegă, vulcanii În turbare, văzduhul spintecat de flăcări și alte locuri și lucruri rele, Într-o corespondență curioasă cu forțele mari ale universului. În intuiția acestor legături secrete, Heliade arată că a deprins lecția romanticilor. Cel puțin teoretic. Este Încă departe de percepția proceselor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
decît alți poeți ai timpului un moralist neînduplecat, la mînie (Ingratul, Un muieroi și o femeie, În fabule) scoate urlete de indignare. Își copleșește, realmente, adversarul prin aluzii din ce În ce mai compromițătoare pînă ce poemul devine un blestem teribil: „Să urli de turbare cînd ți-or cădea blesteme A două inimi calde ce tu le-ai dezunit Și-n viața de acuma, și-n cea de apoi vreme: Să tremuri ca un cîine În rane schilăvit. Ca molipsit de crime veninul s-aibi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]