519 matches
-
salopeta lui, cu un braț sub spate. Fusese aruncat pe pantă, spre canal, iar picioarele Îi erau prinse sub el. Genunchiul drept atingea apa, care Începuse să-i ude șoldul salopetei. Deasupra capului lui, Jim putea vedea dîra de iarbă turtită pe care căzuse, tulpinile Începînd să se Îndrepte În soare. Se uită la pilot, de data asta bucuros de roiul de muște care se intercalase Între el și acest cadavru. Chipul japonezului era chiar mai copilăros decît Își amintea Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dar o pleoapă tremură cînd o muscă bău din pupila lui. Una dintre rănile de baionetă din spate pătrunsese pînă În partea din față a abdomenului și sînge proaspăt curgea din cracul salopetei. Umerii săi Înguști se mișcară În iarba turtită, Încercînd să-și Însuflețească brațele inutile. Jim se uită la tînărul pilot, Încercînd să Înțeleagă miracolul care se Întîmplase. Atingîndu-l pe japonez, Îl readusese la viață; desfăcîndu-i dinții, crease o mică breșă În moartea lui și permisese sufletului lui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Își aminti de bunica ei și de prietenele sale, lăudându-se cu cât aveau de așteptat pentru controluri și operații. Era aproape două când a apărut următorul client. Deși nu era deloc machiată, iar părul său lung și blond atârna turtit și necoafat, femeia „care era cam În a șasea lună de sarcină“ era ușor de recunoscut. Lui Ruby nu-i venea să creadă ce norocoasă era. Până la urmă, nu mai trebuia să scrie scrisoarea aia. Claudia Planchette, cu buzele-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
viața. Făcea parte din mine ca o coadă preistorică, ceva mutilat de evoluție, ceva din care păstrez haloul, ca o misterioasă prezență în gol. Mi-e foame. O fată se apropie de mine să-mi ia comanda. Are o față turtită, un șorțuleț cu dungi, o tavă sub braț. Este ultima femeie din povestea asta. 1 Persoană acuzată în timpul ciumei de la Milano, din 1630, că răspândește boala ungând ușile caselor, bisericilor etc. cu materii infectate (n.tr.). 1 Pieptănătură făcută cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
joși și cenușii, ca niște vălătuci. Afară nu se zărea nici un semn de viață. De parcă visul continua Încă. Dar acum nu mai erau alei pietruite, ci o stradă desfundată din capătul sud-vestic al cartierului Kiryat Yovel, un șir de blocuri turtite, construite repede și prost la sfârșitul anilor ’50. Locatarii Închiseseră aproape toate balcoanele, care cu ciment, care cu plăci de azbest, care cu sticlă sau cu aluminiu. Ici și colo se zăreau jardiniere goale și ghivece uitate pe balustrade ruginite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
putem pune în frigare. Nu e o idee așa de rea. Trebuie să mărturisesc că nu reușesc să stabilesc o legătură afectivă cu acest animal. Ed s-a așezat lângă mine, iar eu i-am pregătit unul dintre sandvișurile mele turtite. Pe final începuseși să te descurci. Eu zic că ai un talent înnăscut. Doamne, te rog, nu-l lăsa pe omul ăsta să creadă că mă voi mai urca vreodată pe cal. Am mâncat până la ultima firimitură de pâine sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
trăit la Berlin, regele boemilor, neastâmpărata „fantomă-haimana”, năluca Peter Hille. Purta un jachet măsliniu și un fel de manșetă în locul gulerului, fără cravată, acoperită de o barbă neagră, uriașă. Dacă i s-ar fi îndesat până peste urechi o pălărie turtită, Peter Hille ar deveni cea mai autentică sperietoare de ciori. El trăia mult în fundul pădurilor, nedespărțit de o raniță de pânză îndesată cu gazete. Treceau trei sau patru săptămâni până la reapariția lui, cu barba crescută și mai sălbatic, cu pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a îngrijorat peste măsură. Ce s-a făcut oare din păsărica împinsă poate de fatalitate între oameni străini, iarna, fără adăpost? Robert nu va putea niciodată să doarmă în podul unei case vechi, în tovărășia cucuvelelor, lângă gramofonul cu pâlnia turtită, alături de perele tomnatice întinse pe jos, pe pânza de saci, în formații strategice, ca o companie în marș, în desfășurare simetrică. Mi-aduc aminte de zilele când foamea mă silea să le dau târcoale, să ridic câte una și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
puțului minei, concasorul de piatră, sala cazanelor, cu baraca pentru dușuri și vestiare lipită de ea, apoi clădirea aducând a vilă a conducerii și, depășind totul în înălțime, dealurile de steril, în parte sub formă de conuri albe, în parte turtite și întinse mult în lungime, pe care zi de zi era descărcată piatra spălată, sterilul: vagoneții-platformă mergeau într-un funicular pe role. Ajungeau sus pline ochi, rulau la vale golite. Scârțâitul lor care ba creștea în volum, ba scădea mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Nu lucrul după model - obișnuitul nud de femeie cu picior de bază și picior activ, la care era de învățat ce mai trebuia învățat în continuare -, ci găina masivă, apoi un corp de păsăre alungit ca un băț și peștele turtit, conceput într-o formă frântă, erau cele care dădeau direcția. Peștele se baza pe primele desene pe tema Calcanul, iar în poezii precum Flașnetă cu puțin înainte de Paște și Apă mare, un text care a generat prima mea piesă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
echivalente ale unor astfel de cuvinte am lăsat cititorului Întreaga plăcere de a le identifica și descifra. Vizcacha. Rozător (Lagostomus maximus) din familia șinșilelor, care trăiește În pampa sud-americană; este cenușiu-Închis pe spate, are până la 66 cm lungime, capul mare, turtit, și picioarele dinapoi mai lungi, coada de 20 cm și burta albă. Trăiește În grupuri de până la 30 de indivizi, săpându-și galerii și Încăperi subterane (vizcacheras). Xirgu, Margarita. Mare actriță spaniolă de origine catalană (1888-1969). A studiat și debutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
smochina-n cap ca lui Puiu, dar lui Shakespeare nu, că nu iubea natura. Deși emisiunea irumpe la ore tîrzii, n-am mai putut dormi, propunîndu-mi să Îndrăgesc de acum Înainte familia rozaceelor cu fructe globuloase. Ele, chiar și cele turtite, reprezintă realitatea, În fața căreia orice formă de artă este superfluă. În Niki, cei doi scenariști au vrut evident fără a reuși să copieze realitatea, care, așa cum s-a demonstrat În emisiune, e mai falnică decît orice imaginație, și au inventat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și strigă spre una dintre fetele care stătea ceva mai departe, În fața bancului: Winnie! Asta ești tu, uită-te! Ținu figurina În sus și o făcu să meargă legănîndu-și șoldurile. Winnie țipă. Avea o față cu o diformitate, un nas turtit, o gură țuguiată și vocea foanfă. Uite ce-a făcut! le spuse ea colegelor. Celelalte fete văzură și se puseră pe rîs. Len mai adăugă ceară la sîni și pe fund. Apoi o făcu să se miște mai afectat. — O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
uită la ceas. — Cred c-ar fi bine s-o luăm din loc. Se Întoarseră la mașină. Ea scutură pledul, iar el Îl Împături și-l puse Împreună cu paharele În portbagaj. Acolo unde fusese pledul era un pătrat de iarbă turtită. Era păcat, Într-un loc atît de frumos: călcă peste el, Îndreptînd iarba cu picioarele. În tot acest timp, mașina stătuse În soare. Ea se urcă și aproape că-și fripse piciorul cînd atinse pielea fierbinte a scaunului. Reggie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
scoase cascheta, ștergîndu-i interiorul cu o batistă, apoi Își suflă nasul. În spatele lui era un șir de case, Întunecate, care se proiectau pe cerul aproape Întunecat. Uitîndu-se prin praful rotitor, Kay văzu că una dintre case era aproape demolată - fațada turtită, adusă la starea de moloz și grinzi, de parcă s-ar fi aflat sub cizma pusă la Întîmplare de un uriaș hoinar. — Ce a fost? Îl Întrebă ea pe gardian, În clipa În care coborî Împreună cu Mickey. Exploziv? Acesta Își puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
bombelor. El o asculta dînd din cap. — Taunton, repetă el. Am fost acolo o dată. SÎnt niște cîrciumioare bune, din cîte-mi amintesc. Una se numește Ring - ai băut acolo? Proprietarul - Își strînse el pumnii - boxa. Un pitic, cu nas mare și turtit. Își ține o pereche de mănuși Într-un pahar, pe tejghea. Doamne! Oftă și-și Împreună brațele, pentru că trenul mergea acum mai lin. Ce n-aș da să fiu acolo acum! Cu un pahar de Black and White lîngă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mama Rozei, cine știe! Sunt tristă, ca o gară părăsită. Încă mă ține captivă imaginea de adineaori, de pe drum: o fetiță zgribulită, murdară de noroi, care fuge cu pași mărunței prin ploaia deasă, fără să ocolească bălțile. Sub brațul slăbănog, turtită, stă o pâine, umezită deja și mușcată la un capăt. Nu știu de ce, dar am certitudinea că nu voi scapa ușor de privirea micuței Roza, o fetiță cu nume de floare, plină de tristețe, de neputință, a cărei petale au
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
trece În viteză pe lângă mine, gol ca un dric. Sunt Înnebunită acum. Se apropie al treilea taxi. Îi ies În față ca să-l opresc. Taximetristul trage de volan ca să mă evite și-i văd prin parbriz fața lată de ciupercă turtită strigându-mi: —Vacă proastă, nu poți dracu’ să te uiți pe unde mergi? Stau pe bordură, plângând de frustrare și milă de mine Însămi, când se aude o mașină de pompieri venind În viteză pe stradă, cu vaietul acela inconsolabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Rămăsei câteva clipe lângă ușă să mă uit... Nu se putea bănui de afară această întindere, acest plafon în care fuseseră înfipte în mici lăcașuri hexagonale, de o armonie geometrică simplă și delicată, zeci de becuri albe mate și ușor turtite, o multitudine... Feerie de lumină... Abia aici văzui cât de mari erau și ferestrele, pe jumătate acoperite de draperii albastre, și cât de întinsă era casa, fiindcă în fund, ridicată mai sus cu câteva trepte, se vedea în prelungire o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
al lui Spunkmeyer. Era mai bătrân decât cel din urmă, dar și mai urât. În afară de un anumit număr de puncte comune cu Sulaco, printre care spatele lat, avea brațele unui marinar chior pomenit în vechile povești cu pirați, un nas turtit care ar fi descumpănit și pe cel mai priceput chirurg plastic și o cicatrice oribilă care-i deforma gura și-i impunea un rânjet perpetuu. În acest caz chirurgia estetică ar fi fost eficace, dar el ținea la cicatricea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
farfuria în care apărea hrana. După trei săptămâni de somn profund, era înfometat, dar nu uitase comentariile culinare proprii fiecărui soldat.) Ce-i chestia asta? ― Ouă, tâmpitule, răspunse Ferro. ― Știu cum arată un ou, handicapate. Eu vorbesc de șmecheria asta turtită, gălbejită și prost prăjită pe-o parte. ― Turte de porumb, parcă. (Era Wierzbowski. Atinse cu degetul porția lui și adăugă:) Băi, dar ce-aș mai mânca noște poontag arcturian. Vă amintiți? Hicks, așezat în dreapta lui, își ridică repede ochii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
apropie de cilindri. ― Tuburi de stază. Material standard pentru un laborator medical de această importanță. Șapte tuburi. Fiecare conținând un specimen. Lucrurile acestea aflate în suspensie semănau cu niște mâini tăiate, cu prea multe degete. Acestea creșteau dintr-un corp turtit, a cărui epidermă fără culoare aducea cu pielea tăbăcită, fină, translucidă. Niște pseudobranhii pluteau leneș în fluidul de stază. Nu erau vizibile organe de văz sau de auz. O coadă prelungea partea de jos a acestor dihănii și se legăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o mașină ca lumea și vă găsesc portofelul pe care l-ați pierdut sau chiar și pe verișorul Jed pe care l-ați pierdut din vedere de-atâta vreme, făcu el dând o palmă afectuoasă consolei. Bijuteria asta e cam turtită, dar e a naibii de eficace. Gorman se aplecă peste umărul comtehului. ― Care e starea lor? ― Nu știu. EBP-urile sunt rezistente, dar nu intră în amănunte. Se pare totuși că sunt toți acolo. ― Unde? ― Colo sus, în stația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Dar își dădu seama că străinii încă aveau nevoie de el. Și dovediseră aceasta pe timpul a trei acțiuni de control. De fiecare dată, l-ar fi putut omorî; dar n-o făcuseră. Rămase totuși, cu fața în jos, cu nasul turtit de ceea ce părea o podea moale, netedă. Ochii priveau direct în porțiunea aceea plată, cenușie, puțin lucioasă. Încă presupunea că aceasta era podeaua laboratorului către care țintise, din sistemul acela stelar îndepărtat pe care tânăra femeie, Strella, îl numise Meerd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
dintr-un Oltcit. Scena avea ceva grotesc, nefeminin, ca și înfățișarea ei neutră și inutilă, și, în clipa aia, m-am gândit la sânul lui Jeni, cu tot cu mamelon, uitat prin cine știe ce „Aprozar“ de provincie: mic, pământiu, trist ca o castană turtită. L-ar fi putut așeza pe tejghea, printre cartofi, n-ar fi spus nimic nimănui, nici măcar mie. Oamenii ăștia care însemnaseră ceva pentru mine nu dispăreau, dar eu nu-i mai observam, privirea îi ocolea sau trecea prin ei, grăbită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]