378 matches
-
sau în umbra văii. Dangătul prelung de clopot răsunând de veacuri zbura din pisc în pisc sau aluneca pe afund de vale...Era clipa rugii de seară. Măria sa Vodă călca gânditor spre locul de taină al întâlnirii cu Dumnezeu... După umblet prelung și adăstare cuviincioasă în fața icoanelor, am pornit cu pas ușor spre casă...Abia târziu, când spuza stelelor înnobilează înaltul bolții a venit și somnul binefăcător...Un vis a pornit a mă purta pe aripile lui vrăjite...Iată-mă-s
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
rest am rămas aceiași. „Mulți dintre domnișorii cei tineri - scria, încă în 1818, Constantin Diaconovici Loga -, carii prin alte țeri se trimit să călătorească pentru procopseală, ei în loc de virtute și alte bunătăți aduc acasă obiceaiuri din afară, mode de îmbrăcăminte, umblete strâmbe, vorbitură multă și fără socoteală; apoi totuși unii îi țin de oameni luminați, și slăbiile streinilor le socotesc a fi mai prețuite decât modestia sau smerenia cea țărănească.“ (Ortografia sau dreapta scrisoare...) Pasajul a fost reprodus în Povățuitoriul tinerimei
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
Brăileni (împreună cu Grigori Gogolea, care a venit cu entuzisam în slujba Voievodului creștin). 1474 vara Solie dela Turci. 1475 iarna Podul Înalt. Samoilă Strâmbă-lemne Onofrei Sfarmă-piatră Izvorul alb Amfilohie Șendrea Stratonic cel nebun 45 de ani canonul muțeniei, vara canonul umbletului analoghion egumen Varlaam dela Zografu Pehlivan, cățelul Jderului celui mic fumuriu zbârlit ca Tărăbuță. Niță Negoiță slujitorul lui Simion om smead și întunecat. Lazăr Pitărel Mama Marușcăi jup Anca Stratonic Drăghici Toader Calistrat Jupâneasa Teodora Malorosianca naltă oacheșă Simion Jder
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
anunța dominantele liricii lui: amestecul „neghinei” terestre în „spicul de aur” al idealului și tumultul „inimii” întrecând „armoniile gândirii” (Inimei). Acompaniamentul grav, elegiac, al neliniștilor stârnite de spectacolul „eternităților contradictorii”, o gesticulație patetic-romantică, ce transformă în procesiune sacramentală căutările sau umbletul în lume al omului, irizările simbolice, sugestia reușesc, în Drumul, să transmită prezența misterului. În ciuda mimeticelor Nevroze și a clișeelor simboliste (Parc mort, Căderea frunzelor), a neputinței de a ocoli conceptul și alegoria, C. reușește să dea o cosmică arcuire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
în străinătate, și care se abat de la comportamentul onest și de bun simț al românilor autohtoni. El a criticat pe ,,domnișorii cei tineri” care, instruiți în străinătate, manifestă un dispreț față de semenii lor localnici, importând obiceiuri urâte, ,,mode de îmbrăcăminte, umblete strâmbe, vorbitură multă și fără socoteală”, considerând asemenea ,,slăbiri preluate de la străini mult mai de preț ,,decât modestia sau smerenia cea țărănească”. Un principiu pedagogic care se impunea tot mai mult în sistemul de educație al începutului de secol XIX
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
vor îngriji proprietarii, care știu să-și facă datoria din punga lor, nu din opere de binefacere. Eu am pornit cu d. Wangler de am dus banii strânși în comunele vecine. Aceste expediții ar fi răsplătit orice osteneală; mai întâi umbletul prin pădurile de fag, apoi spiritul țăranilor cu care aveam a face. Fără a ști cine sunt, când vorbeau de guvernul liberal îl numeau: „Ai noștri, când se vor întoarce“... și [erau] plini de dipreț pentru cei care au lucrat
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Roșu e azvârlit în aer cu un nechezat mândru și cade cu țeasta zdrobită. Nouă călăreți sunt uciși astfel. Atunci bătrâna spune: "Nu-ți mai fărâma oastea, Că nimeni n-o-ncălica, Afar' numai de Corbea! El singur l-o-ncălica, Să v-arate umbletul Cum n-a mai văzut omul! Ștefan-vodă mi-auzea Și din palme că-mi bătea Poruncă la slugi dedea Ca s-aducă pe Corbea". Boierii, urmați de slujitori, îl iau pe prizonier cu lanțul la gât și-l pun pe
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
capul, iar sprâncenele îi ascundeau ochii. Voievodul spune: "Corbeo, nu mai suspina C-a sosit și ziua ta; Că azi mi te-om cununa, Ca să joci la nunta ta. Pân' s-o găti mireasa, Ia-ncalică pe Roșul, De ne-arată umbletul, Că ne-a secat sufletul". Corbea răspunde liniștit: "Cum o vrea măria-ta, Dar să-ncalic n-oi putea, Că mi-e legată mâna. Ștefan-vodă poruncea Și pe stânga-i slobozea. -Să-ncalic, măria-ta, Teamă mi-e că n-oi putea
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Câmpiile Elizee. Interesant este că naratorul execută, cu abilitate, o mutație de perspectivă, descriind tabloul prin ochii bătrânului: "Era Măriuca. Mai încolo era Vlad și tocmai în fund venea o femeie care nu putea fi decât Agripina, dar care avea umbletul unei nebune". După ce fetița reușește să-i comunice esența pericolului, Dănilă are în față figura femeii epuizate: "Agripina, roșie-vânătă la față și cu cămașa sfâșiată pe pieptul umflat ca un cimpoi, venea tot blagoslovind cu capul și cu mâinile". Finalul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și nu s-a plâns de bătături... Are dreptate... Simplă coincidență? Afurisita mână a zeiței Fortuna? Știe, eventual, doar Antichr... Nu - Nici el! La TVR2 se transmite un reportaj cu niște excursioniști perpedeși. Vai, nouă, și ce faini sunt! Ce umblet pe jos!... Or fi rumânași de-ai noști? Nu contează... O prezentatoare simpatică și suplă ne lămurește apetisant că mersul pe jos ajută la menținerea unui tonus bun, păstrează eleganța, sprinteneala la umblet și verticalitatea trupului la români... -Din ce
La mâna zeiței Fortuna... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11618_a_12943]
-
Vai, nouă, și ce faini sunt! Ce umblet pe jos!... Or fi rumânași de-ai noști? Nu contează... O prezentatoare simpatică și suplă ne lămurește apetisant că mersul pe jos ajută la menținerea unui tonus bun, păstrează eleganța, sprinteneala la umblet și verticalitatea trupului la români... -Din ce în ce mai cocârjat în ultima vreme, completează răutăcios Haralampy. -Mersul pe jos dă poftă de mâncare, continuă prezentatoarea... -Poftă de mâncare?!, sare prietenul. Oprește imediat televizorul! Asta să fie la ei! Vrea
La mâna zeiței Fortuna... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11618_a_12943]
-
năvălea haotic și uneori cu rezultate contradictorii datorate îndeosebi suprapunerii serviciilor prestate de puzderia sa de divizii, direcții, departamente etc. Nicolae Manolescu constată cu justețe în postfața volumului: „Securitatea avea numeroase departamente și secții (numerotate!). Deseori nu știau unele de umbletele celorlalte, cînd nu se călcau de-a binelea pe picioare” (în Securitatea noastră cea de toate zilele, p. 512). Angajații Securității redactau rapoarte ce devoalau grade diferite nu doar de epoleți, ci și de cultură, motivație, inspirație etc. Din varii
Un mare disident: Dorin Tudoran by Radu Călin Cristea () [Corola-journal/Journalistic/5825_a_7150]
-
Dîmbovița? Ești curier? - Nu. - Ieși afară!" Maeștrii înșiși, rupți de lume, secați de viața ei: "acum cine știe ce legi merge să-nfrunte, să le accepte ori să le dărîme, ca un leu civilizat, tuns, paralitic - labele i s-au uscat de-atîta umblet în mașină." Încet, însă, succesul se ițește. De la Adevărul literar, de la România literară. Din Sărindar, din Brezoianu, din Pasajul Victoria. Bețiilor lui, simple fraternizări între săraci sau familiarități cu lumea "mare", ajunsă, li se opune, nelipsită, veșnica foame. Foamea azilului
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
Sfântul! Cum să taie Sfântul păsări, măi copile?" Omul pe care îl oprisem se uita la mine cu căldură. Nu părea contrariat și nici un fel de reproș nu se citea pe chipul lui. Apoi a pornit mai departe cu același umblet liniștit. Abia când am reintrat în dispensar am înțeles gafa. Îl oprisem pe Petrache Lupu, a cărui privire limpede și liniștită mi-a rămas întipărită în minte până în ziua de azi", scrie Dan Chiachir în cartea sa "Când moare o
Românul care l-a întâlnit pe Dumnezeu. Ce spune un mare scriitor by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/34633_a_35958]
-
nisipul adâncurilor. Oameni din țări îndepărtate și soldați îl încremeniseră pe el și întreaga suflare a portului. Soldații veghei de pe malul Bosforului, imaginea tunarilor osmanlâi ce păzeau strâmtoarea și a submarinelor pe sumbrele ape ale Mării Negre, toată deșertăciunea zilelor de umblet zadarnic pe țărm în așteptarea unei flote comerciale, a unor vapoare pline de mărfuri, de comori și de marinari însetați de petreceri, creșteau, prindeau din nou viață în mintea fostului cambuzier. Se târâ până în fotoliul cu sculpturi baroce și căzu
Sfârșitul unei lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10613_a_11938]
-
în mine ca pe-un pat!" Nu trebuie să-l adorm și pe cititorul acestei confidențe autocritice, de aceea accelerez relectura volumului meu de debut! Sfârșitul unei poezii aduce comparația sugestivă a unui copac cu "o statuie / ce-și poartă umbletul tăcut / în inflexibilul genunchi". Un vers citeț încheie piesa "Din tren" prin: "Un viaduct subțire ca un strigăt". Urmează vreo șase poeme "libere", dar neîmplinite artistic. Vin la rând diverse celebrări ascultând de "comanda socială": "Zidar", deja amintitul "Miner", "Șarja
O relectură autocritică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8340_a_9665]
-
l-am văzut pe Cioran pe bicicleta blindată Încearcă să învârtească străzile ca pe niște pedale lipind afișe pe rugăciunile către Dumnezeu încetinește trecerea timpului prin fulgere și tunete Aleargă între doi copii nenăscuți în realitatea spumegând urmărindu-și propriul umblet de la potop până sub clarul violet de lună
Bicicleta Cioran by Petru Cârdu () [Corola-journal/Imaginative/6351_a_7676]
-
traversări iarna e aproape stinsă în oboseala fisurînd dezghețul, sunt ceea ce se întîmplă, soarele înserat și rece-n bălți, înscrie timpuri mîntuite între înfiripări, firav pasul în clipă umbletul mă respiră, pas cu pas în golul ivind petale albe primele, între frunzele căzute, doar mers îmi mai sunt acum să fi fost totul în van, golul de mîhnire dintr-un ochi aici, unde nimeni nu cunoaște răspunsul? trec pădurea
Andrei Zanca by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/10488_a_11813]
-
încă, unul adevărat, ca Ion Caraion, care suferise el însuși de pe urma Securității, arestat, bătut, umilit și, ceea ce ea nu știa, „recrutat” ca informator, își va înjosi în așa măsură condeiul, încât să umple zeci, da, zeci de pagini, cu descrierea umbletelor și vorbelor ei nevinovate? Securitatea i-a folosit talentul în speranța de a o determina pe Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu să-și convingă fiica, aflată la Paris, să revină în țară și să „colaboreze”. Fiindcă n-a cedat recomandărilor mieroase ale poetului
„Păunescu a făcut (rău) cât jumătate din Securitate“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4090_a_5415]
-
dai într-o mică piațetă de restaurantul La Méthode, cu strada Descartes, lăsând în stânga străduța Laplace. Nu lipsește nici romancierul pornit în căutarea timpului pierdut, evocat pe firma localului pe care scrie apăsat La Madeleine de Proust. Istovit de atâta umblet pe jos, pe înserat, în iulie, când ziua-i lungă, mă întind pe pajiștea dindărătul Catedralei Notre Dame, să-mi trag sufletul. La un moment dat, văd o fată legată la cap și cu o fustă țipătoare cerșind în preajma mea
Reflexe pariziene (1) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14927_a_16252]
-
zilnic/silnic. Ca altădată, în ev prerevoluționar. Nu-i așa? Ne întoarcem la moluste, la viermi ne ducem. N-avem a măsura stricăciunea dinlăuntru. Măsurătoarea o fac toți ceilalți, din afară. Molusca se pare că n-are cuget; doar ceva umblet: peste mări, peste oceane, peste oameni. Ea umblă. Și merge, merge-nainte. Tot înainte! Și broasca umblă. Mai ales cea îmbăloșată, râioasă în vorbă și-n gușele cele noi, orăcăinde, nu cea cu carcasă de Panzer și picioarele iutelui iepure
Din Irlanda în Irak sau din puț în lac by Mihai Minculescu () [Corola-journal/Journalistic/13027_a_14352]
-
evidentă, el își dă seama că nevoii care îl trage înapoi către origini nu i se poate opune cu nici un chip (,N-am încotro! Mi-e tare dor/ Și trebuie să dau de ei", § 18). Apolodor își caută locul, iar umbletul lui prin lume este călăuzit de o busolă ce indică neobosit Polul Sud. În afara fraților de sînge, pe care îi caută străbătînd lumea în lung și-n lat, Apolodor are - fără să știe, dar nu fără să o arate - și
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
roman. După ce se despart, Vitoria știe mai temeinic că nu-i părere teama care-o încearcă. Și, vărsând din pahar pentru Nechifor, arată că ce știe ea o să afle, în urmă, toți. De aceea, lucrurile trebuie dovedite cum cere rânduiala. Umbletul ei după vorbe vii recuperează o istorie care nu e scrisă de unii și citită de alții, ci împărtășită de toți. Posibilitatea care i se dă Vitoriei, să facă singură, în câteva luni, ceea ce stăpânirii pământești i-ar fi luat
Veste, poveste... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4785_a_6110]
-
o valoare de epigraf - definitivă, în candoarea ei aparentă -, unei mărturisiri neașteptate, aparținîndu- i lui Ștefan Luchian. Se ivea amical, într-o scrisoare trimisă de la Moinești, unde pictorul, la zenitul acuității sale, nu-și cruța puterile, se așternea într-un umblet epuizant pe cît de rodnic. Smulgea acolo suferinței și bolii, condiției lui precare, cununi de strălucire intactă, de ferice izbîndă. „Ai să rîzi, dar simt că locurile astea mă iubesc.” Nu numai pictorul, așa dar, coincide cu peisajul într-un
Locuri care ne iubesc by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4451_a_5776]
-
de odinioară, în tinerețe fusese mult mai deschis și mai comunicativ. El scrisese manifestul intelectual și politic al generației. Acum făcea pe Sfinxul. Avea ceva de ascuns. Când l-am cunoscut, în octombrie 1967, la Paris, n-aveam idee de umbletele lui politice din anii1930-1940. Era pe punctul de a fi publicat în țară. Mi s-a părut, politic vorbind, naiv. Nu mult după aceea, se lăsase aproape convins să viziteze Bucureștiul, spre groaza lui Ionesco. Noroc cu interviul pe care
Cei trei din Piața Furstenberg by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3618_a_4943]