34,237 matches
-
Soljenițîn și nici un „complice” de reputația literară și politică, de „bărbăția lui Tvardovski”. Când Blaga a fost propus în străinătate pentru Premiul Nobel, marii politruci de la București nu numai că nu l-au susținut, au protestat vehement și uitând orice umbră de patriotism, s-au opus categoric. Articolul despre „drama lui Ov.S. Crohmălniceanu” e în același timp o evocare a unui bun prieten și prin urmare aprecierile critice sunt pe alocuri de o firească subiectivitate, ceea ce recunoaște și S. Damian. Croh
Un analist și un evocator: S. Damian by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13595_a_14920]
-
actori care îi datorează SANDEI MANU formarea, roluri importante jucate la Național, la Bulandra, la Teatrul Mic, la Timișoara, Cluj. Sînt oameni care îi datorează protecția, meritată sau nu, succesul. Eu îi datorez cu totul altceva: recuperarea unor lumini și umbre de familie, a unei atmosfere pe care și eu, și fiica ei vrem să o păstrăm cu sfințenie pentru casele noastre, pentru copiii noștri, pentru cei pe care i-am iubit și îi vom mai iubi. LA MULȚI ANI, SANDA
Portret subiectiv by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13625_a_14950]
-
de cedarea lăuntrică, în diverse grade, la care concedea creatorul: „Scriam mult, angajat parcă într-o cursă contra cronometru, o încercare de a recupera golurile tăcerii, o căutare de a mă regăsi pe mine însumi, cel de la începuturile poeziei mele. Umbrele duplicității și ale compromisului erau foarte greu de înlăturat. De la satisfacțiile ieftine de a strecura cîte un vers de adevăr răzvrătit sau cîte o aluzie împotriva «liniei trasate» în continuare «de sus» pînă la satisfacția împlinitoare a regăsirii de sine
Răspunsurile poetului Alexandru Lungu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13617_a_14942]
-
o neobosită voluptate. Ea este dificilă pentru cel care nu are un suficient exercițiu al lecturii, pentru cel care citește doar epica unui text poetic, doar anecdotica lui, sau, dimpotrivă, pentru acela care nu vede în poezie decît jocuri de umbre, aerosoli și precipitații atmosferice difuze. Însă și cel care caută doar aburi lăptoși sau, viceversa, exclusiv narații baladești, ar găsi în lumea lui Șerban Foarță material pentru bucurii estetice enorme. Dacă poezia lui este, la prima vedere, o construcție în
La aniversară by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13623_a_14948]
-
pregătind focurile, cînd se ivi o caravană pe un deal din apropiere. În cîteva clipe avea să ajungă lîngă noi. O șoaptă se răspîndi prin grupul nostru: “Ei sînt, caravana fantomă.” Eram toți ca paralizați, aveam parcă pe frunte o umbră stranie și nu ne vorbeam decît cu glas scăzut, cu ochii fixați pe cei sosiți. Aceștia se apropiau, foarte repede după cum ni se părea nouă, într-un nor de praf și de ceață. Cînd fură alături, descălecară cu toții și dădură
Amin Maalouf - Periplul lui Baldassare by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13606_a_14931]
-
jocul imaginației. Principiu valabil în speță în cazul unui creator complex precum Hașdeu, gata a forța limitele disciplinelor, a le subordonă zborului sau vizionar. Astfel N. Iorga propune un portret suficient de subiectiv al lui Hașdeu, compus din lumini și umbre, cu precumpănirea bizară a umbrelor acolo unde s-ar fi cuvenit a recunoaște o profundă filiație. Am fi tentați a zice, o gelozie antipaterna îi dictează sentințe disprețuitoare asupra caracterului modular, aparent lipsit de țintă al activității în chestiune, asupra
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
speță în cazul unui creator complex precum Hașdeu, gata a forța limitele disciplinelor, a le subordonă zborului sau vizionar. Astfel N. Iorga propune un portret suficient de subiectiv al lui Hașdeu, compus din lumini și umbre, cu precumpănirea bizară a umbrelor acolo unde s-ar fi cuvenit a recunoaște o profundă filiație. Am fi tentați a zice, o gelozie antipaterna îi dictează sentințe disprețuitoare asupra caracterului modular, aparent lipsit de țintă al activității în chestiune, asupra structurii sale de eseuri în
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
oprind mașina. Am cotit spre apus, în loc să fi virat spre răsărit. Acum trebuie să ne întoarcem la intersecție. Femeia s-a uitat înapoi și a văzut cât de mult urcase soarele pe cer și cum, încet, încet, lucrurile își pierdeau umbra. A mai văzut și că roua se uscase pe ierburile de pe marginea șoselei. Să ne întoarcem, a spus ea. Bărbatul a răsucit volanul, mașina s-a întors pe șosea și au pornit înapoi. Femeia, obosită, a închis puțin ochii, și-
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
cu ochii tot ațintiți pe șosea. Și atunci ea, însetată, și-a imaginat că simte apa limpede și rece învăluindu-i umerii și și-a mai imaginat și iarba pe care aveau să se întindă amândoi, unul lângă altul, la umbra frunzișului și a fructelor. Acolo se vor opri. Acolo vor avea timp să-și aștearnă privirile peste lucruri. Acolo vor avea timp să atingă lucrurile. Acolo vor putea respira pe îndelete parfumul trandafirilor. Acolo totul va fi zăbovire și prezență
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
a spus femeia. Aici era. Mi-e frică. Să ne întoarcem repede la șosea. Și au luat-o înainte pe șosea în căutarea mașinii. Când o să ajungem în ținutul unde ne ducem, ai să te odihnești, întinsă pe iarbă, la umbra pomilor și a poamelor. Trebuie să găsim repede drumul, a spus femeia. În depărtare, printre pini, a apărut o casă. Mergem până acolo, a spus bărbatul. Poate vom da peste cineva care să ne arate drumul. Sufla o briză ușoară
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
câmp. Dar nu se vedea nici un drum. În mijlocul câmpului era un măr încărcat cu mere roșii, lucioase și rotunde. Sunt frumoase a spus femeia. A cules unul pentru ea și altul pentru bărbat. S-au așezat amândoi pe iarbă la umbra liniștită a pomului, și pulpa elastică, răcoroasă și curată a mărului plesnea între dinții lor. Pe urmă, bărbatul a spus: Să mergem. S-au ridicat și au pornit mai departe. Ajunși la capătul câmpului, lângă gardul care-l despărțea de
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
au intrat în pârâu. Când râzând, când tăcuți, au înotat mult. Se cufundau cu ochii deschiși, atingând pietricelele lustruite de pe fund, străbătând o lume suspendată, străvezie și verde. Păstrăvi albaștri lunecau pe lângă gesturile lor. Pe urmă s-au întins, în umbra aurie a pădurii, pe iarba de pe mal. Profilul femeii se decupa printre flori. Aici e ca în ținutul unde ne ducem, a spus ea. Așa e, a răspuns el, dar aici e doar un loc de trecere. Și amândoi s-
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
bărbatul. Departe, printre copaci, au văzut o lumină roșie. E apusul soarelui a exclamat femeia. Deja apusul soarelui. Să mergem repede, a spus bărbatul. Se înoptează și încă nu am găsit drumul. Și aproape că au început să alerge. Printre umbrele asfințitului au auzit, deodată, voci. Oameni a exclamat bărbatul. Suntem salvați Salvați? a întrebat femeia. Și din nou s-au auzit voci. Sunt în partea aceea, a spus femeia, arătând spre stânga. Ba sunt în partea cealaltă, a spus bărbatul
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Dar pe măsură ce alergau, vocile se auzeau tot mai departe. Merg mai repede decât noi s-a plâns femeia. Dar, a răspuns bărbatul, dacă vom putea măcar să mergem pe urmele lor, vom fi salvați. Așa au făcut, ascultând și alergând, în timp ce umbrele asfințitului creșteau. Până ce vocile nu s-au mai auzit și s-a lăsat noaptea, o noapte deasă și întunecată. Luna încă nu răsărise. Din toate părțile îi înconjurau umbre, zgomote, murmure pe care ei le confundau cu siluete, persoane, voci
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
lor, vom fi salvați. Așa au făcut, ascultând și alergând, în timp ce umbrele asfințitului creșteau. Până ce vocile nu s-au mai auzit și s-a lăsat noaptea, o noapte deasă și întunecată. Luna încă nu răsărise. Din toate părțile îi înconjurau umbre, zgomote, murmure pe care ei le confundau cu siluete, persoane, voci. Dar erau doar bezne, trunchiuri de copaci, vreascuri trosnind, foșnet de frunze. Ne-am rătăcit? a întrebat femeia. Nu știu, a spus bărbatul. Au mers înainte cu pași lenți
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
să o citesc, o prietenă, mare amatoare de biografic, în sensul comun al termenului, mi-a trezit suspiciuni când m-a prevenit Peter o sa moara fără să-și dezvăluie secretele. Acum, după ce am întors ultima pagina, precumpănitor nu este sentimentul umbrei și al disimulării, ci cel al luminii mereu sporite, dobândite prin efort, prin permanentă interogație la care Brook își supune propria viață. Pe parcurs, el ne împărtășește observațiile lui despre teatru, despre interpretare, asupra fluidității o virtute cardinala pentru teatrul
Georges Banu - Itinerar formativ by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13749_a_15074]
-
introduce grația unei metafizici care cedează pasul badineriei: "Adam se-ntinsese în iarbă/ Jumătate lucru verde-nisipos,/ Jumătate ființă murmurînd/ Cerul de ce e prea jos. ( ...) Adam era lipit pămîntului/ Și cum nu știe a visa/ El adormise ca un mormînt/ Pe umbra tulbure a sa.// Domnule somnule ce naibii faci/ Cu-acest mormînt previsătoriu?/ Un coridor, un coridor/ Pentru ivire de ivoriu.// Apoi s-a trezit pe-un bălegar/ De vise și de bumerange/ Lumina-i deschisese ochii/ Ca două goange.// Și
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
un lest delicat: "Mă întîlneam cu fluviul pe mal / Două trupuri străine și plînse/ Parcă de altcineva/ Care și ne șoptise/ Jocul dual: de a ne bea" ( Fluviul Athanor). Ca și: " Intram ca prin oglinzi virgine/ Goală în gol/ Dar umbra-mi rămînea pe ape" ( ibidem). Sau cochet-apoftegmatic: "Mă ascundeam după mine silit" ( Scara cărții). Pentru a dovedi că nu se ascunde de sine chiar "silit", ci ( frecvent) cu o anume dezinvoltură, cu ajutorul fanteziei în a cărei transparență îi apare chipul
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
te lasă perplex. Sentimentul inutilității dublează întotdeauna acest tip de blocaj. Paul Doru Chinezu scrie o poezie pe care o vrea concisă, de tip haiku în care 10-15 cuvinte apar cu predilecție în mai toate combinațiile: timp, întuneric, oglindă, infinit, umbră, singurătate, ploaie ș.a. Se vede că autorul mizează pe încărcătura semantică a cuvintelor și crede cu naivitate că asta e de-ajuns. Nu orice alăturare face din cuvintele generoase la capitolul semnificație ( dar și, nota bene, tocite prin supralicitare) un
La o primă și ultimă lectură by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13764_a_15089]
-
măsură, responsabilă și neconvențională în același timp, scriitor cu o inconfundabilă stilistică a colocvialității și etnograf mobil, cu o înțelegere largă a universului rural și a primenirilor din interiorul acestuia, Irina Nicolau era și un moralist rebel, lipsit de orice umbră de bigotism, și un pedagog imposibil, adică incapabil să plictisească oricare ar fi fost obiectul didactic. Pînă și fenomenele care, de obicei, stîrnesc revolte și excită fondul agresiv al celor mai blajine dintre făpturile culturale, cum ar fi, de pildă
Exuberanță și melancolie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13827_a_15152]
-
ochi leneși, adumbriți, volutele fumului: alte și alte gînduri de punere în scenă. Juxtapus. Înainte de-a păși în încăperea de ultimă reclamă, printre obiectele supuse de designerul homopedant unei ordini maniacale, întîmpinat hipnotic de șarmanta midinetă, sînt rugat, fără umbră de umor, să-mi șterg tălpile pantofilor de prosopul parfumat cu Gianni Versace. Chiar atunci aruncat pe gresie. Ca provocatoare batistă. Cînd poetul stătea dincolo, în Sublima Pantă, odăile lui, cuvios monahale, intimidau prin ordine strictă. Dincoace, la bloc, într-
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]
-
trecea țigara în dreapta, da, promitea că va fi mîine la Dalles și-și va ține conferința despre Țuculescu, își aprindea altă țigară, uitînd s-o stingă pe cealaltă, bătea la ușă factorul și-i lăsa maldărul de ziare, intra o umbră și lăsa cafelele pe biroul lui de strateg al donquijoteștelor bătălii, se așeza la mașina de scris: "Să notăm, să nu uităm ce-am vorbit...". Împrăștiatul, atît de meticulos ordonîndu-și bioritmul într-o incredibilă cadență Fascinante, vizitele acestea (ale de
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]
-
temei preotului dintr-un sat izolat. Cititorul ia însă la fel de greu în considerare farsa cum o ia preoteasa care se pomenește în patul conjugal al bețivanului ei soț cu un călugăr. Peste Strigoii sau Faraonii plutește, la o lectură actuală, umbra lui Vasile Voiculescu. În fine, Jandarmul e singura care i-ar fi putut aduce scriitorului marea notorietate, dacă n-ar fi venit prea tîrziu. E povestea obsesiei a două tinere femei pentru un bărbat ciudat (același străin nimerit de neunde
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
Constanța Buzea Seul icoanelor curge pe crengi, parcul e tulburat/ de sintagme./ Apusul desenează spirale..., gândul e faun, culege vopsite insecte/ În umbră se roagă copilul, fluture/ strivit în scrumieră;/ O clipă din voce rămâne, conturul i se dizolvă în opiu./ Ruginită e aura cu care mă leg, ochii bătătoriți/ de amurguri". Textul dvs., emoționând vers după vers, lăsând în suspensie de atâtea
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13855_a_15180]
-
lasă pasărea din mînă" (elegie). La treapta meditativă ( pe care urcă totuși autorul care parcă nu se-ndură a se maturiza lăuntric, ceea ce reprezintă un avantaj), aceeași devălmășie fertilă între concepte, percepții, visuri, frînturi reflexive și răsfrîngeri emoționale deviate. Tăcerea, umbra, cerneala, moartea se întîlnesc, se încîntă reciproc, într-un dans a ceea ce ar fi putut fi. Sfîrșesc prin a se întrepătrunde într-o incantație a posibilului pur, a fremătătoarei neîmpliniri al cărei rost nu ar putea fi decît gratuita sa
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]