1,704 matches
-
lene ori sprințara muză ar fugi sastisită de dânsul, ci altceva se-ntâmplă atunci: o sfială, o reținere, mai pe românește o jenă. Urmându-și pas cu pas făpturile, împărțind cu ele bucuriile și necazurile, frigul, foamea, setea, marșurile lungi, umezeala, șicanele, bătăturile, nedreptatea, reumatismul, confiscarea parțială a averii și câte și mai câte, povestitorul simte din când în când nevoia să se retragă, să tragă binișor un glasvand dincolo de care eroii săi să nu mai fie decât niște siluete fumegoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a mers faima în lumea întreagă. Cine-și închipuie că bătrânii aveau o viață ușoară la Veneția se înșeală. încă de prin secolul al XIII-lea puteau fi văzuți în grupuri de câte doi-trei asistând neputincioși cum crește apa. Igrasia, umezeala, condensul, inundarea subsolurilor, bulele papale îi secerau pe capete. în 1362, de pildă, la recensământul lor, mai existau 14, ce-i drept sănătoși tun, toți unul și unul. Episodul 145 VENEȚIA - ORAȘ DESCHIS Vorbind despre Veneția, nu se poate, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai mare dintre frați trebui să admită că nu exista nici cea mai vagă posibilitate de a-și atinge scopul - dacă aveau vreun scop - înainte ca setea să-i doboare pe rând. Până acum n-am găsit nici urmă de umezeală, și cel mai bun lucru pe care l-am putea face ar fi să mergem să aducem apă, spuse. Doi dintre noi ar trebui să meargă până la puțul Sidi-Kaufa și să vină înapoi cu toată apa pe care o pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
doar palmierii au fost în stare să-și întindă suficient rădăcinile și să se mențină vii. În cele din urmă însă când albia pârâului a secat de tot, rădăcinile s-au îndreptat spre un alt loc, unde încă mai era umezeală. — E aici, dedesubt, spuse cu convingere Suleiman, dar nu știm la ce distanță. — Și ce putem face? — Să săpăm un tunel orizontal, urmând drumul pe care ni-l indică rădăcina. — Cât? — N-am nici cea mai vagă idee. — Să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
consideră mai de-ai casei Îl mîngîie ușor pe chelie, cîteva femei Îl sărută pe frunte sau pe obraz. E vizibil iritat de contactul cu aceste epiderme străine care Își prelungesc prezența În porii lui. I-a rămas În palmă umezeala rece, cleioasă a mîinilor lui Titi, degeaba s-a șters cu batista. Pe obrazul stîng persistă parfumul cunoscut de gardenie - acolo l-a sărutat Wanda; Îl folosește și nevastă-sa, amîndouă l-au primit de la același bărbat. Pe obrazul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu vrei să fii văzută poate cel mai nimerit ar fi la Bellu. Glumesc. Acum vreo douăzeci de ani mă plimbam pe acolo cu — Perfect. Ne Întîlnim peste o oră pe aleea principală. Plouase și nisipul aleii le trăda urmele. Umezeala devenise agresivă, insuportabilă. Plutea o oarecare iritabilitate În aer care le contamina glasurile, gesturile. — ...știu că sînt penibil, dar el poate. Pe el nu-l refuză nimeni. Trebuie să obțin această expoziție. Înțelegi, e vital pentru mine. Mă apropii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-i spună lui tanti Mae de ce. Probabil că și ea râgâie acum acasă și și-ar da seama. Mă întrebam și cât mă va mai lăsa doamna Watkins să aștept în camera asta. Pantalonii începuseră să mi se usuce, dar umezeala ajunsese la piele și era inconfortabilă. Îmi doream să fiu afară la soare, unde s-ar fi putut usca mai repede, până la piele. Erau două ferestre în cameră, dar una nu avea geam. Venea puțin aer prin el, am încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
își caută geanta. Eu i-am spus că aveam niște medicamente scumpe în coșul de la bicicletă și nu puteam să îmi iau ochii de la ea nici un minut. A zis că nu o să fure nimeni nimic și că oricum era cam umezeală afară. I-am zis iar nu, așa că s-a dus să ia banii. Când s-a întors, mi i-a dat și a trântit ușa. M-am urcat pe bicicletă și m-am întors la magazin și nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ar fi fost un lucru obișnuit de discutat, cum e vremea sau noile case de pe dealuri. Mi-a venit în minte noaptea aceea, când ne-am ascuns în casele cele noi. Buzele ei erau purpurii atunci, iar luna strălucea în umezeala lor și puteam vedea micile șanțuri de pe ele, mai subțiri decât un ac. Când a terminat de vorbit, reținusem doar că pleca a doua zi cu trenul. Am ieșit de după tejghea și am prins-o de mână, dar am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și acum parcă îi vedeam aura albastru-închis în jurul meu. Nu puteam să mai aștept; ar trece ore până să se ducă. Cel puțin mirosea scump. Făcându-mi curaj, am împins ușile grele de sticlă. înăuntrul galeriei era răcoare și puțină umezeală. Un val de liniște zăcea în aer. Avea același efect asupra mea precum școala; mă făcea să vreau să mă zbengui și să țip cât pot de tare și ostentativ ceva despre chiloții directorului. Era puțină lume care se plimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
la Stockholm, el mă întreabă neliniștit: - E ceva de povestit azi? - Se pare că stă să plouă, îi răspund eu din camera ocultă a inimii. Căci ploaia e evenimentul numărul unu al acestui oraș modern. Toată ziua mă plimb prin umezeala și întunericul inimii lui. Și asta, pentru mine, e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat aici, în viață. MEMENTO PURCELL ' Tis Love that has varm'd usă (Purcell: King Arthur) Ideea călătoriei în Elveția fusese grea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
privea de la masă fără să spună un cuvânt. Apoi a venit lângă mine, exact când Sucki și-a luat zborul atât de sus, încât a dispărut în culoarea roză a zorilor. Amuțisem, îmi simțeam obrajii arzând și un fel de umezeală îmi apăruse în găurile ochilor. Lacrimile se țineau acolo, căzând apoi ca picăturile de ploaie direct pe mâinile mele, fără să se prelingă pe pielea feței. - Fantastic! repeta soțul meu cu o bucurie spontană. N-aș fi putut să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
după ce pipăii cu grijă hârtia de o sută de ruble de la Iag, ieșii în stradă, era ora unsprezece și, deși nu era soare, iar cerul atârna prăfos și apos, nu puteam privi în sus pentru că îmi lăcrimau ochii. Zăpușeala și umezeala creșteau cu fiece clipă. La fel și neliniștea mea. Se făcuse stăpână pe toate simțurile mele, dar o simțeam mai dureros în partea de sus a stomacului, care, brusc, părea că se îmbolnăvise. În drum spre florărie, am hotărât, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mașină de cărat bușteni, deci nu se putea aștepta ca suprafața caroseriei să fie intactă. Nu se vedea nimic neobișnuit, urme de lovituri sau zgârie turi proaspete. Ajunsese în spatele mașinii și se uita în lungul drumului pe care venise camionul. Umezeala rămasă în urma ploii din noaptea trecută începea să dispară. Apa se scursese de pe drum și suprafața acestuia deja prindea să se usuce. Doar pe margini mai erau câteva băltoace dar și acestea urmau să dispară foarte repede. Cristi căuta urme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scufun date. Apa se arunca furioasă peste ele, dispărând de partea cealaltă într-o vâltoare invizibilă din locul în care se aflau cei doi. Pe măsură ce se apropiau, zgomotul cascadei devenea tot mai puternic. În aer plutea un miros intens de umezeală. Pe cât de năvalnic era pârâul de munte până la barajul natural pe atât de liniștit era dincolo de acesta. Apa se aduna într-un bazin mare aflat la poalele stâncii, după care pornea lin mai departe. Panta terenului scădea brusc iar râul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
printre aceștia așa încât le ocoleau, încercând să păstreze totuși direcția. În fața lor se afla un trunchi imens prăbușit de-a curmezișul. Mușchiul verde năpădise scoarța groasă și un mănunchi de ciuperci de lemn se ițea de dedesubt. Broboane mici de umezeală străluceau pe pălăriile mici și cafenii. Trebuie să fim atenți să nu ne rătăcim, spuse inspectorul, privind atent în jur. Fii fără teamă! îl liniști Ileana. Nu-i nici un pericol, cunosc pădurile acestea ca pe propriile mele buzunare, știu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
câte unul în depărtare, lumina lor nemaiputând să alunge întunericul de lângă el. Parcă și zgomotul picăturilor era mai slab sau era numai o impresie? Nu, ploaia chiar se ostoise acum. Distingea din nou brotăceii din pădure care se bucurau de umezeala căzută de sus din belșug. Nu mai era atât de încordat, dacă iar fi spus cineva cu numai o zi în urmă cât va fi de bucuros la auzul orăcăitului unor broscuțe, nu l-ar fi crezut în ruptul capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și ea cu el dar inspectorul o refuzase ferm. Dimineața era aproape și nu voia ca socrii lui să intre la bănuieli negăsindu-i acasă pe nici unul dintre ei. Zgribulit, Cristian Toma își trase fermoarul hanoracului până sus. Era multă umezeală și i se făcuse frig. Se retrase în umbra copacilor și porni să dea ocol împrejmuirii. Nu mai avea ce să facă acolo, deocamdată se lămurise cum stăteau lucrurile. Cei doi bărbați pe care îi văzuse nu păreau a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de sus. Cristian sări și el repede de pe stâncă, ajungând în locul unde stătuse socrul său câteva clipe mai înainte. Se aplecă înainte și trecu prin cascadă. Erau acum într-o scobitură săpată de ape în stânca de deasupra lor. Din cauza umezelii, totul era acoperit cu un mușchi alunecos ce mustea de apă. Picături mari se prelingeau din tavanul nu prea înalt de deasupra. Mirosea puternic a mucegai și se simțea un curent rece. Nu așa se intră aici, îl mustră socrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
minute. În curând, apăru gura neagră a unui tunel ce se pierdea în întuneric. Pop scoase din buzunar o lanternă și intră înăuntru. Cristian îl urmă imediat. Aici aerul era uscat, zgomotul apei rămăsese în urmă și nici mirosul de umezeală nu se mai simțea. Socrul său îl aștepta, luminând cu lanterna înspre el. Stai aproape de mine! îi spuse acesta, după care se răsuci pe călcâie și porni voinicește prin tunel. La început, drumul mergea drept, după care podeaua începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Limpezimea zorilor se filtra de pe balcoane și cornișe În raze de lumină piezișe ce nu ajungeau să mîngîie pămîntul. În cele din urmă, tata s-a oprit dinaintea unei porți mari din lemn lucrat și Înnegrit de vreme și de umezeală. În fața noastră se ridica ceea ce mi s-a părut a fi cadavrul părăsit al unui palat sau un muzeu de ecouri și de umbre. — Daniel, ce-ai să vezi astăzi n-ai să poți povesti nimănui, m-a avertizat tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe care eu o văzusem de vreo cîteva ori asfixiindu-l În sărutări pe un marinar cu mîini iscusite care uneori o Însoțea pînă la intrare. — În seara asta ai un aer meditativ, spuse tata, căutînd să facă conversație. — O fi umezeala, care dilată creierul. Așa zice Barceló. — O mai fi și altceva. Te preocupă ceva, Daniel? — Nu. Mă gîndeam doar. — La ce? — La război. Tata Încuviință cu un gest sumbru și Își sorbi supa În tăcere. Era un om rezervat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fie Îngropată undeva unde nimeni să n-o mai poată găsi. Isaac aruncă o privire bănuitoare pe străduță. Deschise un pic ușa și Îmi făcu semn să mă strecor Înăuntru. Vestibulul Întunecat și insondabil mirosea a ceară arsă și a umezeală. Se putea auzi o picurare intermintentă În beznă. Isaac Îmi Întinse opaițul ca să-l țin În timp ce el scotea din pardesiu un mănunchi de chei care ar fi stîrnit invidia unui temnicer. Conjurînd vreo știință necunoscută, nimeri cheia pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cap cu bigudiuri pe potrivă. — Uitați-vă, domnu’ Sempere, asta-i o casă respectabilă. Eu am clienți berechet și nu-i musai să-nghit toate pănărămile astea, ne spuse ea În timp ce ne conducea pe un culoar Întunecat ce mirosea a umezeală și a amoniac. — Înțeleg, murmura tata. Strigătele lui Fermín Romero de Torres se auzeau năruind pereții În fundul coridorului. Îrin ușile Întredeschise se iveau felurite fețe supte și Înspăimîntate, fețe de pensiune și de supă botezată. — Haide, ceilalți la culcare, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
SÎnteți un diavol. Ușa a cedat precum lespedea unui mormînt, cu un scîrțîit brusc, exhalînd suflul fetid și viciat al interiorului. Am Împins-o spre Înăuntru, dezvăluind un culoar ce se adîncea În Întuneric. Aerul duhnea a Închis și a umezeală. Volute de jeg și de praf Încununau colțurile tavanului, atîrnînd ca niște fire de păr alb. Dalele crăpate ale pardoselii, erau parcă acoperite cu o mantie de cenușă. Am zărit ceva ce părea a fi niște urme de pași care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]