1,249 matches
-
și noapte din fiecare anotimp. De dor, mama, ochii mei mereu au plâns ,, Din petalele sufletului meu,, am scris o carte Sunt părți din mine în ea cu al tau surâs Pe fiecare petala a vieții-n parte. Azi prin unghere soarele împrăștie norii Speranțe-nmuguresc pe ramuri de gand, În grădina au înflorit mama dragă bujorii În iriși de gand clipe zâmbesc și plâng. Din preaplânsele ploi din mine, de afară Cu Tine Doamne privesc prin ochi de răsărit Ciripesc
PRIMĂVARĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383596_a_384925]
-
din 21 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Custurile scindară în brad felii și curg Reci valuri de rășină cioplite în amurg Pe limpezile umbre căzute în poteci Prin care noaptea-și suie la tâmple lilieci. Lumina se ascunde grăbită-ntre unghere Și noaptea își mânjește capcanele cu miere. Prin căi crepusculare, un suflet de omidă Se întrupează-n flutur în cuib de crisalidă. Prin zariști carpatine sub tulnice de vânt Se-aude frunza-n codru pe ramuri tremurând. Pe-aici își
AMURG ḮN APUSENI de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2121 din 21 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382900_a_384229]
-
Poezie > Vremuri > S-A-NSENINAT Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului S-a-nseninat și iată ce splendid asfințit, când inima deodată râzând a-nmugurit. O tandră adiere în suflet mi-a pătruns și tristele-i unghere cu chiot i-au răspuns. Ce binecuvântare a-ncins ființa mea că dintr-o dată-îmi pare că m-am născut abia. Destinul meu tresaltă, surâde încântat că în sfârșit de-o altă lumină-s sărutat. Au înflorit în mine speranțele
S-A-NSENINAT de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382914_a_384243]
-
le remarce acea notă aparte, pe care le-o dă lumina ce izvorăște din ele. Asemeni unui școlar neastâmpărat, pare că nu poate sta o clipă locului în banca sa, irumpând acolo unde nu te aștepți și scotocind prin toate ungherele. O mișcare uneori subtilă, alteori febrilă, pare să cuprindă universul pe care îl surprinde penelul pictoriței. Și această mișcare, văzută ca o competiție, cuprinde și opune în același timp cele doua creații: cea divină și cea umană. Este competiția între
PENELUL LUMINII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382890_a_384219]
-
Acasa > Poeme > Emotie > LUNĂ PLINĂ Autor: Daniel Bertoni Albert Publicat în: Ediția nr. 2303 din 21 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului LUNĂ PLINĂ autor, Bertoni D Albert Este -o Lună plină, strălucind pe cer Raze de lumină, pătrund în ungher Și lovind cu forța unui semizeu Alung din odaie, un bătrân Morfeu Gândurile toate, acum dau năvală Conștiința -mi moartă, la viață se scoală Ridicând privirera către mândra Lună Raza -i de lumină, mă prinde de mână Nici nu îmi
LUNĂ PLINĂ de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2303 din 21 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383040_a_384369]
-
a plecat la muncă împreună cu verișoara ei. Deși măturase toată viața, aici părea a fi stângace, dar cu răbdarea pe care o avea, a reușit să facă față, apoi să treacă prin cele trei apartamente. A făcut curățenie prin toate ungherele, la inginer a găsit o pânză de păianjen ca o țesătură de borangic făcută de prințesele din poveste, a curățat tot, la un moment dat, verișoara ei a protestat: -Lasă dragă, crezi că diseară când vor veni, mută fotoliile să
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385342_a_386671]
-
că diseară când vor veni, mută fotoliile să vadă dacă am făcut curat? -Nu știu, poate nu le mută, dar dacă o fac ? Îmi pierd serviciul, pentru ce, pentru că sunt superficială? Facem curațenie temeinică, nu lăsăm nici cel mai ascuns ungher, fără să-l curățăm. Da, verișoară? -Da, am înțeles. Te rog să mă ierți!Glasul femeii tremura, lacrimile se înodau în barbă. Olga și-a îmbrățișat verișoara, apoi i-a zis: -Fii liniștită, nu te acuz, hai să terminăm, că
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385342_a_386671]
-
margină, pe care o lipeau și astel apărea țigara. Cu ea între degete mergeau la felinar, acționau micul levier pentru ridicarea sticlei și aprindeau țigara. Primele fumuri erau trase cu poftă, parcă ar fi vrut, să le plimbe prin toate ungherele corpului, abia când simțeau că fumul a ajuns în unghiile de la picioare și în părul de sub căciula mițoasă, trăgeau mai rar din țigară, dându-și răgaz, să schimbe două trei cuvinte între ei. -Parcă te-aș cunoaște, zise unul dintre
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2134 din 03 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385352_a_386681]
-
le pasă, lăsând-o într-o stare de plâns. Limba Română rămâne în făptura-i de crăiasă, nesupusă și sus-pusă, chiar și atunci când ne înstrăinăm, renunțăm la ea ca la ceva inutil ce ne „întunecă” viitorul, o punem într-un ungher la bucătărie printre blidele nespălate... Murim noi ca oameni demni de respect, dar nicicând nu va apune Limba Română. Or, Ea dăinuiește în eternitatea eminesciană, în doine și balade îngânate de izvoare, iarbă și frunze, dacă vocea omenească a urmașilor
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92332_a_93624]
-
mă, gata! Pentru astăzi ați învățat destul cum se câștigă banul! În altă zi, “domnul” Dode s-a gândit să ne trezească simțul patriotic (doar eram în vreme de război, cu soldații români pe coclaurile rusești). Voia să scoată din ungherele ascunse ale sufletelor noastre mult doriții eroi de care țărișoara noastră avea atâta nevoie la Cotul Donului. Simțise “domnul” Dode că pe noi nu prea ne durea în “cotul” Donului, unde mulți părinți sufereau, iar unii mai și mureau. - Flăcăi
DOMNUL DODE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383077_a_384406]
-
cautMă rog iubirii să mai stai... V. LUNĂ PLINĂ, de Daniel Bertoni Albert, publicat în Ediția nr. 2303 din 21 aprilie 2017. LUNĂ PLINĂ autor, Bertoni D Albert Este -o Lună plină, strălucind pe cer Raze de lumină, pătrund în ungher Și lovind cu forța unui semizeu Alung din odaie, un bătrân Morfeu Gândurile toate, acum dau năvală Conștiința -mi moartă, la viață se scoală Ridicând privirera către mândra Lună Raza -i de lumină, mă prinde de mână Nici nu îmi
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
atât de prețuit și, În același timp, să se evidențieze ca maestru al Artei medicale. Ai Încredere În mine, messer Alighieri, și Îngăduiește-i puținei mele științe să adauge un grăuncior la a dumitale, care e mai mare. Într-un ungher al prăvăliei se găsea un lădoi din lemn masiv, cu muchiile Întărite prin benzi metalice și Închisă printr-un lacăt de siguranță cu cheie dublă, aidoma celor de la sipetele celor mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Vasiliscul, zise poetul, devenind serios. Dar vasiliscul nu există. — Dar otrăvește și ucide ca și când ar exista, la fel ca vorbele calomniei. 8 În aceeași zi, după crepuscul Dante ajunse la masa Înțelepților fără să șovăie. De acum era limpede că ungherul acela al tavernei constituia cu adevărat un spațiu privat. Aliniați pe scaunele lor erau toți bărbații pe care Îi cunoscuse. Aceștia se ridicară În picioare, răspunzându-i În tăcere la salut. Îl priveau plini de curiozitate, Însă nici unul nu părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
despre Venus ca despre steaua pentagonală. Probabil că, În mintea sa, cunoștea motivul, chiar dacă acum, la lumina zilei, facultatea de a stabili o legătură Între fapte părea să-i fi dispărut. Își recapitulă În pripă noțiunile de astrologie. Într-un ungher al camerei, ascuns sub o grămadă de cărți, era tratatul lui Guido Bonatti. Îl luă și Îl răsfoi absorbit. Spera că acea vagă senzație va căpăta În cele din urmă contur. Filele mari ale volumului Îi alunecau pe sub ochi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care Baldo Îl ura, și de care poate că se și temea. I se păru că aude iarăși cuvintele Pietrei. „Nimeni nu te iubește“... Alungă acea imagine cu un gest de furie. Avea să o pedepsească, odată cu el. Într-un ungher al Încăperii era un cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În părul Antiliei, și din nou parfumul ei Îi pătrunse În nări și Îi puse stăpânire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-o tot Înainte la galop. Unul dintre cei doi, un tânăr blond, Îl fixă pentru o clipă cu ochii săi albaștri, În timp ce trecea pe lângă el. Poetul se gândi să Îi urmărească pe cal, Însă Își văzu animalul țeapăn Într-un ungher, prostit, incapabil nici măcar să pască puțina iarbă. Era atât de extenuat, Încât ar fi pierit după câteva lovituri de pinten. Dante Își Îndreptă privirea spre Apus. Dinaintea ochilor săi se Întindea orizontul, o linie cenușie care separa două mase Întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
preacuvioșia-ta că sus, în împărăția Sa, Domnul are nevoie nu de oameni sarbezi la față, ticăliți și ofticoși, ci de oameni unul și unul, cu știință-n ale flintei, cu păcatul la cingătoare, la vedere, nu ascuns în cine știe ce ungher al trupului ori al minții. Căci lupta Celui de Sus cu Necuratul nu s-a sfârșit; dimpotrivă, ea se-ascute. — Să lăsăm judecății Domnului treburile acestea - grăi blând Metodiu. — Ba nu, preacuvioșia-ta, să nu le lăsăm! - se înfierbântă Vasea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și consistența, transformându-se într-o masă vâscoasă, neagră și greoaie ce se împrăștie formând ochiuri mari de lichid, care după câteva zile devin întinderi enorme de rocă. De-acum nu mai asudau. Nici măcar nu mai asudau. Retrasă într-un ungher al jaimei celei mari, Laila închise ochii și-și reaminti încă o dată chipul ars de soare al bărbatului pe care-l iubise mai presus de orice, căruia îi fusese credincioasă până și în gând, dar pe care, în acele momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
amanți, ar fi știut s-o ocrotească așa cum o ocrotise câtă vreme îi mai rămăsese o suflare de viață. Dar ea, care ar fi putut învăța atâtea de la acel maestru extraordinar, nu făcea altceva decât să se ghemuiască într-un ungher, neajutorată și neputincioasă. Nu plângea, pentru că maică-sa o învățase că o adevărată targui nu plânge. Nu implora, pentru că generații de sânge imohag curgeau prin venele sale. Nu făcea decât să-și blesteme în gând propria-i prostie. Răsună un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a venit rândul să trăim n-are nici o legătură cu cea a strămoșilor noștri, care rătăceau la voia întâmplării, păstorind și luptând, dar liberi și independenți ca niște stăpâni incontestabili ai deșertului. Noi suntem obligați să ne ascundem într-un ungher mizerabil - și nici măcar aici nu suntem lăsați să trăim în pace. — Dar suntem în continuare tuaregi. — Un tuareg obligat să fugă veșnic nu e tuareg, nu e nimic. Eu de mult timp visez să plec de aici, să cunosc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aici să vânăm și cât ne-a trebuit ca să-l cunoaștem ca acum? De șase sau șapte ani. — Asta-i cea mai bună armă a noastră - spuse cu hotărâre Gacel. Nevoia ne făcea să urmărim vânatul până în cel mai tăinuit ungher al celei mai îndepărtate peșteri; și îmi amintesc că de mai multe ori ne-am și rătăcit. Cunoaștem terenul ca-n palmă și trebuie să profităm de asta. Dar sunt mulți - și, cu cât am omorî mai mulți, cu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stea în același loc din motive complet străine de dorința lui, Gacel Sayah năzuia să săvârșească aceleași isprăvi ca tatăl său, singurul războinic în stare să străbată de două ori Pământul pustiu din Tikdabra și să cerceteze cele mai uitate unghere din Tenere. Drept e că acum avea ocazia să-și găsească o soție frumoasă cu care să se stabilească în vreo oază fertilă din Ciad, sau chiar să coboare până la malurile Nigerului și să-și cumpere o casă mare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se orienteze. Rămase acolo ca o piatră între atâtea alte pietre, cu speranța că sufletul celor ce-l abandonaseră se va înmuia. Rămase acolo mai bine de o oră. Dar totul era de prisos; și în cel mai adânc ungher al ființei sale știa că până și piatra de care se sprijinea ar putea ajunge să fie mai umană decât cei trei asasini indiferenți. Nici măcar nu plângea. Nici măcar nu-și blestema soarta și nici nu se lamenta pentru că săvârșise absurda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rău îmi pare că prea târziu am înțeles acest lucru! Știi ce a urmat. Am continuat să ne întâlnim, ascunzându-ne de soțul meu. Dar aceste noi întâlniri nu mai erau ca înainte. De fiecare dată, mă duceai în nu știu ce ungher, smulgeai hainele de pe mine și de pe tine și mă posedai din ce în ce mai brutal, mai fără de tandrețe, mai plin de cinism. Nu-mi reproșa că ți-am permis să faci asta! Să nu crezi că, procedând astfel, mi-ai adus măcar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cană de sticlă și două ceșcuțe de cafea. Turnă lichidul fierbinte și lăsă ibricul pe masă. Adu, te rog, și niște apă rece, drăguță! îi ceru Pop. Se ridică apoi de la masă și deschise larg fereastra. Scoase apoi dintr-un ungher o scrumieră uriașă pe care o așeză între ei. Asta, ca să meargă bine cafeaua, spuse Simion Pop, trântindu-se înapoi pe scaun. Știu că îți place să savurezi o țigară la cafea, adăugă el, scoțând din buzunarul de la pantaloni pachetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]