305 matches
-
fenomen este de preferat. Acest principiu își găsește formularea deseori în felul următor: "entitățile nu trebuie să fie multiplicate dincolo de necesar". Ockham este uneori considerat ca fiind un reprezentant al conceptualismului și nu al nominalismului, pentru că în timp ce nominaliștii susțineau că universaliile sunt doar niște cuvinte, nume pentru realitățile existente, conceptualiștii susțineau că sunt reprezentări mentale, care au o existanță individuală, fie și numai în mintea umană. O contribuție foarte importantă a fost cea adusă de în domeniul logicii. Finalitatea acesteia este
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
scrieri academice (filosofice și teologice), respectiv scrieri politice. Din prima categorie fac parte lucrările de logică: Tot în categoria scrierilor academice se înscriu tratatele teologice: Scrierile politice (unele cu caracter antipapal) includ: Am putea înțelege atât teoria lui Ockham despre universalii cât și doctrina sa în general pornind de la două principii-pilot. Primul este unul teologic și reprezintă un efect al doctrinei creației. Una din consecințele principale ale Condamnării din 1277 a fost renunțarea la problema intermedierii. Cerul inteligibil nu mai este
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
renunțarea la problema intermedierii. Cerul inteligibil nu mai este înțeles ca o succesiune de cauze intermediare și astfel se instaurează, odată cu nominalismul, o distanță între Dumnezeu și natură, un „gol” care nu mai poate fi recuperat nici prin apelul la universalii, nici la sferele lui Aristotel. Dumnezeu este omnipotent în mod necondiționat și nemijlocit astfel încât poate interveni în orice moment și loc. În acest sens, Condamnarea episcopului Tempier face posibilă o nouă emfază asupra puterii absolute a lui Dumnezeu. Cel de-
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
el conduce direct la nominalismul ockhamian, conform căruia se poate respinge orice principiu realist în explicarea lucrurilor, singurele realități acceptate fiind substanțele individuale și calitățile individuale. Nu există în realitate nimic „comun” indivizilor. De altfel, Ockham nu respinge numai realitatea universaliilor cum ar fi genurile sau speciile ci, împreună cu ele, toate „realitățile” care fuseseră desemnate prin categoriile aristotelice (cum spuneam, în afară de substanța primă și calitate). La acestea două, la substanță și calitate, se pot reduce toate celelalte. Nu există nici genuri
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
este alcătuită dintr-un număr de indivizi izolați care nu au nimic în comun (și Ockham afirmă aceasta cu convingerea că respectă cuvântul lui Aristotel). Din moment ce realiștii eșuaseră în identificarea unui concept substanțial comun despre Dumnezeu și despre indivizi, deoarece universaliile totuși nu se aplică indivizilor (cum fusese cazul la Toma în "De ente et essentia", de exemplu, cu conceptul de esență), înseamnă că nu trebuie să evităm situația, mult mai la îndemână, conform căreia chiar nu avem un concept comun
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
că, dacă au vreo realitate, termenii universali sunt în orice caz cuvinte sau nume. Aici trebuie căutată soluția și pentru aceasta trebuie să știm în ce constă limbajul. În "Summa Logicae", partea I , Ockham își exprimă poziția sa definitivă față de universalii după ce elaborează în prealabil teoria sa despre termenii orali, scriși și mentali, conform căreia universaliile nu ar fi decât niște nume vorbite sau scrise care stau pentru termeni mentali.
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
trebuie căutată soluția și pentru aceasta trebuie să știm în ce constă limbajul. În "Summa Logicae", partea I , Ockham își exprimă poziția sa definitivă față de universalii după ce elaborează în prealabil teoria sa despre termenii orali, scriși și mentali, conform căreia universaliile nu ar fi decât niște nume vorbite sau scrise care stau pentru termeni mentali.
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
ul este o poziție filozofică care susține că nu există decât forme sau acțiuni particulare denominabile distinct, negând existența universaliilor, adică a realităților generice, independente de subiect. Doctrina platonică afirmă existența formelor idei, independent de subiectul uman. Formele universale platonice sunt niște prototipuri modale perfecte și absolute, neschimbătoare, la care participă formele corespondente din lumea umană. Spre exemplu pentru fiecare
Nominalism () [Corola-website/Science/308678_a_310007]
-
formele corespondente din lumea umană. Spre exemplu pentru fiecare forma perceptibilă sau conceptibilă, există o formă idee, o formă universală, perfectă și stabilă, care dă atributul formei sau calității din lumea umană, dar cu care nu se confundă. Astfel avem universaliile calificante modal precum binele, frumusețea sau dreptatea universală, din care se împărtășesc binele, frumosul și dreptatea umanului, incomparabil mai restrânse caracterizant, mai puțin perfecte și mai puțin rezistente la schimbare. Avem deasemeni conceptele de roșu, albastru sau verde universal, la
Nominalism () [Corola-website/Science/308678_a_310007]
-
dreptatea umanului, incomparabil mai restrânse caracterizant, mai puțin perfecte și mai puțin rezistente la schimbare. Avem deasemeni conceptele de roșu, albastru sau verde universal, la care participă, dar cu care nu se identifică culorile corespunzătoare perceptibile de ochiul uman. Avem universaliile absolute de tip 'mărime, cantitate, greutate, paritate, egalitate' și altele asemeni și mai distingem mărimea, greutatea, egalitatea, paritatea, accesibile umanului, diferite prin amplitudine și perfecțiune de cele absolute. ul neagă existența independentă de subiect a formelor în sine, a existențelor
Nominalism () [Corola-website/Science/308678_a_310007]
-
Printre controversele purtate de Abélard se numără și aceea cu Fulbert, a cărui nepoată Héloïse a fost elevă, iubită și soție secretă a lui Abélard. Din anul 1118 se retrage la mănăstire. Abélard a jucat un rol important în cearta universaliilor. S-a opus teoriilor realiste dar totodată a avut o atitudine critică și față de teoriile nominaliste despre universal. Abélard s-a născut la Palais, în Bretania, în 1079, ca primul fiu al unui cavaler pe nume Béranger, proprietarul satului natal
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
albină). Primul său profesor de filosofie este Roscelin, un nominalist irecuperabil, care avea o școală în Bretania. Al doilea profesor al lui Abélard, Guillaume (lat. Guilelmus) din Champeaux, Arhidiaconul școlii catedrale din Paris, a fost realist, având deci încredințarea că universaliile sunt însăși esența existenței. Între aceste două poziții extreme, Abélard a încercat să afirme o opțiune proprie, exprimată însă în cadrul unor polemici aprinse și, din acest motiv, formulată oscilant, insuficient de clar. Filosofia sa este de altfel o veșnică polemică
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
învăța mai multă retorică din gura sa” dar își reia vechiul obicei de a-și contrazice profesorul. De data aceasta cu mult mai mult succes, căci îl determină (Abélard având doar vreo 25 de ani) să-și revizuie doctrina despre universalii în asemenea măsură încât acesta renunță cu totul la a mai susține realismul clasic, trecând la o poziție diferită care afirma diferența de manifestare a esenței în lucruri. Practic, dificultatea în care este pus de către incisivitatea elevului său constă tocmai
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
la o poziție diferită care afirma diferența de manifestare a esenței în lucruri. Practic, dificultatea în care este pus de către incisivitatea elevului său constă tocmai în transformarea cursului său de dialectică într-un fel de monolog axat exclusiv pe problema universaliilor, ceea ce îi prilejuiește, din nou, lui Abélard, o observație sarcastică: „cursurile sale s-au adâncit într-o stare de raționament neglijent care numai cu greu s-ar mai fi putut numi predarea științei dialecticii”. După acest succes, tocmai succesorul lui
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
nu au comis un păcat deoarece au acționat din ignoranță. Philip Schaff, ed., "A Religious Encyclopaedia or Dictionary of Biblical, Historical, Doctrinal, and Practical Theology", 3rd ed., Vol. 1. Toronto, New York & London: Funk & Wagnalls Company, 1894. De Libera, Alain, "Cearta Universaliilor", traducere de Ilie Gyurcsik și Margareta Gyurcsik, Editura Amarcord, Timișoara, 1998. De Libera, Alain, "Gândirea Evului Mediu", traducere de Mihaela și Ion Zgărdău, Editura Amarcord, Timișoara, 2000. Gilson, Étienne, "Filozofia în Evul Mediu", traducere de Ileana Stănescu, Editura Humanitas, București
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
ce ar trebui să fie cauzate în moduri particulare pentru fiecare individ). Numai înțeleasă ca separată de materie forma ar putea rămâne un universal. Altfel, în acest caz, ea trebuie considerată particulară, la fel ce și individul. Aceasta înseamnă că universaliile nici n-ar putea fi definite, de unde consecința gravă că nici nu ar putea exista definiții ale speciilor, ci numai pentru indivizii înțeleși ca și compuși din formă și materie, aceasta însemnând esența. O asemenea perspectivă ar însemna pluralism ontologic
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
ei, ea este doar convențional reală de la apariția ei de la un momment la altul, datorită cauzelor și condițiilor fluctuante, întrucât ea este cauza karmei și, prin urmare, a suferinței. Teoria formelor sau „ideilor” a lui Platon, descrie formele ideale, ca universalii ce există independent de orice instanță particulară. Arne Grøn numește această doctrină „exemplu clasic de idealism metafizic ca idealism "transcendent"”, pe când Simone Klein în numește pe Platon, „cel mai timpuriu reprezentant al idealismului obiectiv metafizic”. Oricum, Platon susține că materia
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
vede, în care se invocă excomunicarea. Efectul este sigur și, odată cu acest rotul, teologii latini din Paris nu vor mai putea specula în legătură cu probleme cum ar fi medierea celestă între Dumnezeu și lumea sublunară, sub toate formele sale („mecanica” planetară, universaliile, cunoașterea indirectă sau chiar imposibilă a lumii de către Dumnezeu, caracterul necesar al evenimentelor particulare), unitatea intelectului universal și imposibilitatea multiplicării inteligențelor, eternitatea lumii create. Una dintre consecințele cele mai importante ale condamnării este reafirmarea omnipotenței divine, a doctrinei creației purificată
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
condus la concluzia imposibilității intervenției nemijlocite a lui Dumnezeu în lumea sublunară sau, eventual, explicarea tuturor miracolelor divine prin intermediul cauzelor secunde. Odată negată necesitatea acestor cauze, devin posibile problematizări de tipul celor nominaliste, cum ar fi semnificația pur mentală a universaliilor și, mai ales, interogări de tip modern: dacă Dumnezeu poate interveni direct asupra cauzelor secundare, de unde știm că lumea în totalitatea ei nu este rezultatul imediat al unei astfel de intervenții (tema carteziană a îndoielii și a geniului rău)? Mai
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
de lumea elenă, deși gândirea sa este profund platonică, "energiile necreate" fiind în esența lor avataruri ale ideilor platonice sau mai degraă ale ideii plotiniene de emanație. Putem recunoaște, de asemenea, în teza energiilor necreate, un inedit răspuns la problema universaliilor. Palamas este la un moment dat condamnat, dar venirea la putere a lui Ioan VI Cantacuzino îl reabilitează și astfel palamismul triumfă în Bizanț.
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
Aphormai), de fapt o expunere a filosofiei lui Plotin. Cea mai cunoscută lucrare a sa este "Isagoga", o introducere la Categoriile lui Aristotel, celebrul text în care formulează succesiunea de trei întrebări ce avea să deschidă, în Evul Mediu, problema universaliilor. În traducerea lui Boethius, această lucrare va fi utilizată mult la începutul Evului Mediu, contribuind decisiv la apariția Scolasticii. Iamblichos s-a născut în Siria, devenind elevul lui Porfir în Italia. Se spune că era mai puțin talentat decât maestrul
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
ocupă de modul în care autoritatea unor entități ideale (numite "metanarațiuni") este slăbită prin procesul de fragmentare, consumism și deconstrucție. Jean-François Lyotard a descris acest curent drept o „neîncredere în metanarațiuni” (Lyotard, 1984); în viziunea acestuia, postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice și în schimb încurajează perspectivele fracturate, fluide și pe cele multiple. Un termen înrudit este postmodernitatea, care se referă la toate fenomenele care au succedat modernității. Postmodernitatea include un accent pe condiția sociologică, tehnologică sau celelalte condiții care disting
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
implicit de luciditate ce ar exista între cititor, dacă un autor are ceva de comunicat el trebuie să-și aleagă cuvintele care îi transmit ideea cu cât mai multă transparență cititorului. Acolo unde moderniștii au sperat să scoată la lumină universaliile sau fundamentele artei, postmodernismul încearcă să le detroneze, să îmbrățișeze diversitatea și contradicția. O abordare postmodernă a artei respinge distincția dintre arta joasă sau înaltă. Respinge de asemenea granițele rigide și favorizează eclectismul, amestecul de idei și forme. Parțial datorită
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
Plato în dialogul "Parmenide". „Teoria formelor” se referă la încrederea lui Platon precum, că lumea materială care ne înconjoară nu este una reală, ci numai o umbră a lumii reale. Platon vorbea despre forme când încerca să explice noțiunea de "universalii". Formele, după Platon, sunt prototipuri sau reprezentări abstracte a unor tipuri sau proprietăți (adică "universalii") a lucrurilor pe care le vedem în jurul nostru. Scopul statului este realizarea binelui tuturor:
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
materială care ne înconjoară nu este una reală, ci numai o umbră a lumii reale. Platon vorbea despre forme când încerca să explice noțiunea de "universalii". Formele, după Platon, sunt prototipuri sau reprezentări abstracte a unor tipuri sau proprietăți (adică "universalii") a lucrurilor pe care le vedem în jurul nostru. Scopul statului este realizarea binelui tuturor:
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]