484 matches
-
drumuii terestre ale Occidentului medieval, ei se lovesc mereu de alți itineranți, pelerini, călători pe lungul drum către Roma, Ierusalim sau Saint-Jacques-de-Compostelle. Este, însă, evident că, între toți acești vectori de omogenizare, cei mai puternici sînt cei care țin de universalismul creștin: clericii în majoritatea lor și, în mod deosebit, reprezentanții ordinelor religioase (comunități ierarhizate, strîns legate de Sf. Scaun și a căror organizare transcende limitele statuluii senioriei și clivajele etnice sau lingvistice). Din rîndul lor apar acei producători de cultură
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
VII-lea, la capătul mai multor decenii de războaie civile și de confruntări cu dușmanii din afară (perși, avari, slavi, arabi), prin instaurarea dinastiei Heraklizilor (de la numele fondatorului, Heraklius 610-641), a cărei politică de reforme instituționale a pus definitiv capăt universalismului roman tradițional. Procesul de grecizare și orientalizarea Imperiului se va încheia un secol mai tîrziu (cf. Louis Bréhier, Vie et mort de Byzance, Paris, 1969, p. 51 sqq; Robert Fossier, Le Moyen Âge. Tome I, Les mondes nouveaux, Paris, 1986
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
în experiența comunitară și comunicațională o nouă expresie a socializării inițiatice în cursul căreia cuvântul viu și trăit devine numire regăsită (parole retrouvée) -, se află, după acest prolific sociolog necanonic, în inima revrăjirii lumii. Între altele, aceasta înseamnă: îndepărtarea de universalismul imemorial al Binelui și Răului de care s-au servit toate totalitarismele pentru a accepta umbre considerate altădată doar ca ipostaze ale Răului; eliberarea de o pedagogie etică de procuror inflexibil; a adăuga imperativului categoric kantian un imperativ al asocierii
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sinele uman și reîntoarcerea eternă la copilărie (mai evidentă în postmodernitate). Cu această lucrare deschide analiza "binelui", considerat în zodia dominației zeității Rațiune ca principiu de bază și ca justificare ultimă a mesianismului iudeo-creștin și a tuturor teoriilor emancipării și universalismului modernității occidentale; în Ritmul vieții Variații asupra sensibilității postmoderne (2004), regăsim un imn închinat reîntoarcerii fabulosului, a unei finalități fără aplicație practică, a unei erotici calme sau exacerbate ca bază a legăturii sociale, o proliferare liturgică a hedonismului și a
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Raționalismul, examenul critic liber, rebel în timpul Renașterii, au devenit dogme inchizitoriale. Și este deplasarea moravurilor, a ideilor și a sentimentelor cea care, în sensul obișnuit al termenului, începe să relativizeze ceea ce părea un câștig intangibil al progresului umanității. Din ce în ce mai mult, universalismul modern (am putea spune occidental sau iudeo-creștin) este resimțit ca limitat, univoc. Mai ales prin faptul că nu vede și nu încearcă să valorizeze decât un aspect al ființei-împreună. Așa cum bine a formulat Auguste Comte: reductio ad unum, el a
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
simțuri este cel care permite înțelegerea formei noi pe care o ia o acordare la lume mai complexă. Un policulturalism cu forme mai vaste. Emergența unor moduri de viață și de gândire uimitoare. O accentuare a particularismelor înrădăcinate indiferente la universalismul schematic care prevalează în reprezentările monoteiste ale Occidentului. Fără să insistăm aici, se poate aminti că figura barocului poate fi un bun unghi de atac pentru a înțelege o astfel de polisemie la lucru. Iată, în sensul său strict, un
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
stricto sensu, "date predilecte". Într-un astfel de umanism ce se trăiește de pe o zi pe alta este în curs de realizare o transmutare, care nu s-ar mai sprijini pe ideea de universalitate proprie tradiției creștine 81 sau pe universalismul care, continuând filosofii secolului al XVIII-lea, " Luminile", a marcat cu amprenta lui toate sistemele teoretice care s-au elaborat în secolul al XIX-lea. Transmutare mai mult trăită decât gândită. Iar dezordinea elitelor contemporane, dezordine pe care acestea din
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
plinul rațiunii, ci vidul simțurilor. Interstițiul permițând, tocmai pentru că este "vid", primirea celuilalt. Înlocuirea certitudinii (dogmatice) selective prin îndoială, sursă a oricărei toleranțe. Aceasta permite atenția, în elanul teoriei fizice a relativității, la forța specifică relativismului, contra marii paranoia a universalismului occidental. Acesta din urmă este cel care a servit ca justificare rațională și legitimare morală: logica economică occidentală cu consecințele devastatoare pe care le știm. Pentru că era sigur de îndreptățirea sa și de faptul că era vorba acolo de o
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
urmă este cel care a servit ca justificare rațională și legitimare morală: logica economică occidentală cu consecințele devastatoare pe care le știm. Pentru că era sigur de îndreptățirea sa și de faptul că era vorba acolo de o singură cale posibilă, universalismul a fost furierul diverselor etnocide și al devastării naturii. Este inutil să revenim asupra unei astfel de violențe totalitare care a acționat, întotdeauna, în numele binelui și sub acoperirea moralei. Relativismul moral, intelectual, existențial erodează fantasma Unicului. Mai exact, așa cum au
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Heidegger, Lettres et autres documents, Gallimard, 2002, p. 94. 80 Cf. J. Beaufret, De l'existentialisme à Heidegger, Vrin, 2000, p. 123. 81 Cf. în această privință cartea foarte instructivă a lui A. Badiou, Saint Paul, la Fondation de l'universalisme, PUF, 1997. 82 Cf. C. Schmitt, Les Nomos de la terre, PUF, 2001, p. 7. 83 J. de Maistre, Considérations sur la France, Paris, 1877, pp. 172 și 182. Despre J. de Maistre, cf. de asemenea G. Durand, Un comte sous
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
predominant rolul istoriei față de estetic, iar conceptul de realism, pe care-l mânuiește nuanțat în discutarea succesivelor tendințe literare, reprezintă o măsură a „conștiinței istorice” a scriitorilor. C. analizează realismul antic, istoriografia medievală, gândirea istorică renascentistă, anistorismul clasicismului francez, detronarea universalismului clasic de către iluminism, pentru a marca în sfârșit rolul conștiinței istorice a autorilor în romantism și în realismul critic al secolului al XIX-lea. Condamnarea estetismului englez (Oscar Wilde) și a modernismului (Joyce, Proust), cât și evidențierea „caracterului progresist” al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286037_a_287366]
-
europene. Este și acesta un mod de a aduce în centrul atenției teritorii și civilizații puțin cunoscute Europei de Vest: Turcia, Grecia, Egiptul, China. El vorbește peste tot ca un scriitor politic și mai puțin, sau deloc, ca un teolog. Universalismul său, comparabil cu al lui Leibniz în spațiul german, pedagogia sa, le regăsim la fel de mult în De l'ésprit des lois, ca în opera de reconstituire a trecutului (la nivel ideatic, bineînțeles), Considérations sur les causes de la grandeur des romains
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
naturale. Actualitatea înaltei sale concepții despre libertatea umană este ceea ce atrage în mod deosebit. Și mai e încă ceva pentru care opera sa a fost și e citită pe meridianele Europei cu mare interes și cu profit întru cunoaștere: în universalismul său, Mendelssohn a văzut singularitatea poporului evreu și semnificația sa universală care ține de această singularitate. A fi cu națiunile lumii moderne înseamnă a fi pentru națiuni, ceea ce este propriu mentalității religioase iudaice. Este tocmai intrarea în alteritate spre a
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
se deschide la rându-i spre Husserl și Heidegger), ori cu Școala normativistă de la Baden (Windelband, Rickert, Bauch), și ajunge la epistemologia științelor istorice, pregătind terenul pentru sociologia comprehensivă (Weber), pentru antropologia culturală (Scheler), pentru filozofia formelor simbolice (Cassirer), pentru universalismul lui Othmar Spann în privința raportului dintre parte și întreg (vezi III, 4), ori pentru ontologia critică (Nicolai Hartmann), dar și pentru intuiționism (Bergson), pentru psihologia structuralistă promovată de Christian von Ehrenfels (vezi III, 1B) sau pentru ceea ce s-a mai
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
interpreta această dispută ca o replică vehementă pe care preromantismul, iar ulterior romantismul au dat-o clasicismului. În primul capitol (nota 21) am văzut totuși că încă din perioada iluminismului apar premise istoriste și se creează o breșă în carapacea universalismului dogmatic prin teoria dreptului natural și promovarea ideilor despre libertatea individuală, nu numai în plan social, ci și la nivelul conștiinței 4. Așa se face că însuși Schnädelbach vorbește despre "un iluminism istorist", opus "raționalismului anistoric". În acest context, el
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de cunoștințe noi, cultivarea unui nou mod de a gândi și promovarea unui spirit mai tolerant în Geisteswissenschaften. Toate aceste evoluții au avut ca rezultat îndepărtarea respectivelor științe de dogmatismul raționalist steril și a grăbit, implicit, consolidarea autonomiei lor față de universalismul filozofiei tradiționale. În al doilea rând, considerăm că mai nimerit ar fi fost ca Schnädelbach să se refere la spiritul pozitiv, științific, și nu la "pozitivismul din științele spiritului" (vezi și I, nota 27). Iar aceasta cu atât mai mult
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ar părea deocamdată, ca un factor determinant al continuității formelor. Această idee, pe care o vom întîlni bine reprezentată la Dilthey, vizează în mod evident o astfel de continuitate paradigmatică doar în Geisteswissenschaften, pentru că, altminteri, continuitatea din Naturwissenschaften trimite la universalism.) Așa cum vom arăta (vezi II, 2Ba), relativismul poate fi înțeles în sensul acelei "limitații ce nu limitează" despre care vorbea Noica și care ne îndeamnă până la urmă să fim creativi. c) Meritele și implicațiile istorismului După opinia lui Schnädelbach, istorismul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cazul lui Dilthey ne va ajuta să înțelegem mai nuanțat și raporturile lui cu supraistorismul. Faptul că un istorist ca Dilthey nu abandonează total o abordare transcendentală nu înseamnă că el ar ceda unor tentații supraistoriste, deoarece o distanțare de universalismul hegelian se poate înfăptui chiar printr-o relativizare a cadrelor a priori, și nu neapărat prin negarea existenței acestora. În sensul existenței unei coordonate apriorice la nivelul istorismului în general ne îndrumă și Schnädelbach atunci când, referindu-se la Droysen, vorbește
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a viziunii lui Dilthey (inclusiv în privința deosebirii lui de romantici vezi I, 3E), dar și o trimitere la resurecția spiritului său în perioada interbelică, ne oferă Othmar Spann, dacă facem abstracție, desigur, de excesele ideologice și utopiile controversatului gânditor austriac: "Universalismul concepe noțiunea de individ astfel încât individul nu deduce de la sine ceea ce este el în sine însuși, existența și esența lui spirituală, ci se edifică și se formează abia în coexistența cu alții; ca să spunem așa, el se creează și se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sunt niște existențe autonome, care se întemeiază pe ele însele [...], ci centrul de greutate rezidă în conexiunea lor spirituală, în întreg" (s.n. apud P. Kampits, op. cit., p. 204). Pentru a releva totuși o diferențiere majoră între holismului lui Dilthey și universalismul lui Spann, merită să cităm și comentariul făcut de Peter Kampits în legătură cu acest pasaj: "Cu această concepție despre raportul dintre parte și întreg întreg care există și are durabilitate numai prin componentele sau părțile sale, fiind însă <<anterior>> părților și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Hegel însuși concepe "unitatea istoriei ca totalitate" (vezi II, 2Ab) și crede în existența Filozofiei (impersonale), iar nu a filozofiilor (personalizate), considerăm că în acest caz putem vorbi despre modelul totalității (Allheit), pe care se bazează filozofia continuității. Cât privește universalismul acestui model raționalist, apreciem că Hegel a încercat zadarnic să depersonalizeze filozofia, care fiind unică n-ar aparține unui filozof sau altul (vezi II, 2Be). Potrivit părerii lui Gabriel Liiceanu, pentru Hegel, un autor este încă "agentul impersonal al adevărului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pentru unii, demon pentru alții. Această dublă existență este de multe ori evidentă. Asociind comunitatea cu incluziunea, prietenia, căldura, multă lume se simte bine când vorbește despre ea. În lumea academică însă, termenul naște suspiciuni. Nu cumva comunitatea implică abandonarea universalismului etic și retragerea în loialități particulare închise? Nu cumva poate conduce, la limită, chiar la purificare etnică? Bauman arat( c( prețul pl(tit pentru c((tigarea sentimentului de siguran(( (securitatea) ar fi o echivalent( renun(are la libertate. Abordând problema
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
cel între incluziune și excluziune, comunitatea fiind unul dintre acele concepte care ne aduc în atenție aceste tensiuni perpetue. Dar în comunitarism acest conflict nu este văzut ca ireconciliabil. "Găsirea căilor de armonizare a valorilor particularismului cu solicitările juste ale universalismului este o parte majoră a proiectului comunitarist" (Selznick, 2002: 27). O altă formă de comunitarism este comunitarismul democratic. Aplecându-se asupra problemelor comune, acesta propune o viziune care nu este consonantă nici cu piața liberă a conservatorismului și nici cu
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
un compromis cu bazileul Mihail Rangabe în anul 812: unitatea politică a lumii latine e restaurată sub forma celor două imperii frățești, Bizanțul abandonând nordul Italiei, Istria și Dalmația, iar Carol cel Mare renunțând la titlul de împărat al romanilor. Universalismul Imperiului de Răsărit rămâne, teoretic, intact. Ludovic al II-lea, în scrisoarea sa către Vasile I (871), caută să revină asupra acestor concesii, negându-i bazileului titlul de împărat al romanilor și situând în Biserica-mamă din Roma sursa puterii imperiale
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
al romanilor. Bizanțul, aflat atunci în culmea puterii sale, replică manifestându-și disprețul față de ambasadorul lui Otto și apărându-și cu tărie posesiunile din sudul Italiei. Ciocnirea unor interese concrete și antagoniste determină, așadar, opoziția unei părți a Occidentului față de universalismul imperial bizantin" (Michael Balard, "Bizanțul văzut din Occident", în Jacques Le Goff, Jean-Claude Schmitt, Dicționar tematic al Evului Mediu Occidental, Ed Polirom, Iași, 2002, pp. 82-88). 4 Sursa: http://www.vipnet.ro/albina/roman.html 5 Constituția Europeană. Sursa: http
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]