1,582 matches
-
meu Îmi striga: ― Ești la bărbați! Dar la bărbați trebuia să fiu. Nimeni nu scotea o vorbă. Nimeni nu avea nimic de obiectat față de prezența mea. Așa că Îmi căutam o cabină cât de cât curată. Trebuia să mă așez ca să urinez. Și acum mai trebuie. Noaptea, pe mochetele jegoase din camerele de motel, făceam exerciții fizice: flotări și abdomene. Îmbrăcat numai cu boxerii cei noi, Îmi examinam corpul În oglindă. Nu de mult mă frământasem din cauză că nu mă dezvoltam. Acum grija
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
smucită și lovită cu duri tate, când tăvălită, când parțial imobilizată, tremură spasmodic din cap până-n picioare. În sfârșit, a lăsat garda jos. Dezarmată, la discreția lui. Termină repede, fără să simtă nici o plăcere. Doar o ușurare. Ca și cum ar fi urinat. Aruncă o privire printre gene către ea, temându-se de o replică dură. Se cutremură înfiorat. În lumina neclară a sfeșnicului încastrat în perete, chipul ei pare ireal, încremenit într un extaz letargic. O imagine dureroasă, mult prea dureroasă pentru
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu are încredere să-l lase să-i umble cu briciul pe față ori pe gât. Doar câte un pic, la ceafă. Își pipăie nervos cicatricele minuscule de pe bărbie. Încearcă să mai amâne un pic neplăcuta operație, și cere să urineze. — Olița, murmură în surdină către Lygdus. În timp ce se ușurează în vasul ținut de sclav, nu se poate împiedica să nu-i admire simetria bicepșilor și a umerilor, care dau corpului negru un aer de poezie rustică, în timp ce stă aplecat asupra
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mulți bărbați, mai mult supărătoare decât periculoasă. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, se tânguia Harry, cum se poate ca un bărbat să-și vadă prietenul cel mai bun strangulat Înainte de a Împlini cincizeci de ani! Era Îngrijorat de faptul că urina prea des și cu cât se forța mai tare, singurul rezultat obținut erau câteva picături, spre rușinea lui când se afla Într-un pisoar public. Era suficient de instruit ca să știe că forța jetului de urină - sau lipsa acesteia - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
umede, tablete Împotriva acidității care-ți protejează stomacul Înainte și după ce ai mâncat (auzise despre ele că te pot proteja de până la 98% din chestiile care provoacă diaree), o pâlnie de plastic prevăzută cu un tub de 15 cm pentru urinat din picioare, mănuși care nu sunt făcute din latex pentru manevrarea pâlniei, un creion de injectat epinefrină În caz că intra În șoc anafilactic În urma mușcăturii vreunei insecte exotice, baterii de 9 volți de rezervă pentru aparatul de curățat aerul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ați făcut tu și Esmé? Cuvintele Îi ieșiră pe gură complet aiurea, dar ți se poate Întâmpla asta când ai senzația că vei fi linșat În următoarele cinci minute. Ce naiba ai făcu tu? Îi replică Marlena. Tot urlă ceva despre urinat. Ai urinat pe vreun altar? El se simți jignit. — Sigur că nu. Am folosit un pisoar În aer liber... Și chiar În timp ce pronunța cuvintele, Își dădu seama de groaznicul adevăr. —Rahat! O văzu pe femeia În costum tradițional scoțând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
tu și Esmé? Cuvintele Îi ieșiră pe gură complet aiurea, dar ți se poate Întâmpla asta când ai senzația că vei fi linșat În următoarele cinci minute. Ce naiba ai făcu tu? Îi replică Marlena. Tot urlă ceva despre urinat. Ai urinat pe vreun altar? El se simți jignit. — Sigur că nu. Am folosit un pisoar În aer liber... Și chiar În timp ce pronunța cuvintele, Își dădu seama de groaznicul adevăr. —Rahat! O văzu pe femeia În costum tradițional scoțând un telefon mobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe față. În timp ce Harry, Esmé și Marlena aveau grijă de cățelușa bolnavă, restul grupului s-a dat jos din autocar, urmând-o pe Lulu. Dwight s-a dus până la marginea șoselei și și-a desfăcut fermoarul. Gestul lui de a urina În văzul tuturor o irită pe Vera, mai ales că se purta ca și cum ar fi fost responsabilitatea celorlalți să-și ferească privirea. Ce tupeu! Controla grupul purtându-se ca și cum el ar fi fost excepția de la orice regulă. Pretindea alternative atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
-i pronunția. Această burniță cețoasă poate apărea uneori Într-un singur loc - o stradă, o clădire -, iar peste drum să fie uscat, nici măcar o picătură. Foarte neobișnuit, de acord? De acord. Unii localnici fac glume și zic că poate e urina din avioanele care trec pe deasupra. Și arătă În sus. Călătorii se uitară și ei la cer cântărind această posibilitate. În China, multe noțiuni, pe care Înainte le credeai imposibile, nu sunt atât de ușor desconsiderate. Lulu râse. —Glumă! Doar facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
am să-ți dau ceva.» Și am deschis geanta. Până să deschid geanta, am uitat complet ce voiam să-i dau. M-am speriat foarte tare. Și soția mea era tare îngrijorată. Și încă ceva, mă duceam la toaletă să urinez, dar nu puteam. De obicei, după ce te abții mai mult, dacă te strădui puțin, poți să urinezi. Dar eu, nici dacă mă încordam din toate puterile, nu reușeam. Eram șocat. Cam a doua zi simptomele au început să se înrăutățească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
voiam să-i dau. M-am speriat foarte tare. Și soția mea era tare îngrijorată. Și încă ceva, mă duceam la toaletă să urinez, dar nu puteam. De obicei, după ce te abții mai mult, dacă te strădui puțin, poți să urinezi. Dar eu, nici dacă mă încordam din toate puterile, nu reușeam. Eram șocat. Cam a doua zi simptomele au început să se înrăutățească treptat. La început nu avusesem mare lucru, totuși... Mă gândeam că nu o să-mi mai revin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
telefon. Mă duc la spital.» Și am plecat. M-au băgat imediat în camera de terapie intensivă de la spitalul Bokutō. Mi-au pus perfuzii timp de două zile. Cel mai greu a fost în prima seară. Nici nu puteam să urinez. Îmi venea să urinez, îmi aduceau o ploscă, dar nimic. Parcă mă prostisem. M-am certat zdravăn cu asistentele. «Eu am plecat acasă.» Am început să-mi strâng lucrurile. S-au pornit discuțiile. Se pare că a fost o ceartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
spital.» Și am plecat. M-au băgat imediat în camera de terapie intensivă de la spitalul Bokutō. Mi-au pus perfuzii timp de două zile. Cel mai greu a fost în prima seară. Nici nu puteam să urinez. Îmi venea să urinez, îmi aduceau o ploscă, dar nimic. Parcă mă prostisem. M-am certat zdravăn cu asistentele. «Eu am plecat acasă.» Am început să-mi strâng lucrurile. S-au pornit discuțiile. Se pare că a fost o ceartă aprinsă. Nu-mi aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
asistentele. «Eu am plecat acasă.» Am început să-mi strâng lucrurile. S-au pornit discuțiile. Se pare că a fost o ceartă aprinsă. Nu-mi aduc aminte nimic. Am puține amintiri. Când s-a luminat de ziuă, am reușit să urinez. Atunci m-am mai calmat. A doua zi m-au mutat într-un salon normal. Dar cei de acolo m-au gonit. «Tipul ăsta e un scandalagiu.» Îmi făcusem bagajele în toiul nopții. Bolboroseam ceva de genul: «Trebuie să iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
rătăcită, am căzut în nesimțire pe cadavrele porcilor. I-am îngropat la un loc cu resturile pruncului, căci o parte din el era acolo, în lacomele lor măruntaie... Celui mai tânăr i-a urmat cel mai bătrân. Bunicul muri electrocutat, urinând în fundul curții pe niște fire sub tensiune căzute la pământ. A stat întins carbonizat, tot pe masa asta, dar nu ca un creștin, cu mâinile pe piept, ci cu ele la prohab, ținându-și urinarul, căci nu i-au mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
numeroasele munci și feluri de a se hrăni, de a face dragoste, de a se exprima, dar chiar și gesturi în aparență neînsemnate. În miturile australienilor karadjeri, cei doi Eroi civilizatori s-au așezat într-o anumită poziție pentru a urina, iar populația karadjeri imită chiar și în zilele noastre acest gest exemplar.2 Nu trebuie să mai spunem că, la nivelul experienței profane a Vieții, nu găsim nimic asemănător. Pentru omul areligios, toate experiențele vitale, atât sexualitatea, cât și alimentația
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
rătăcită, am căzut în nesimțire pe cadavrele porcilor. I-am îngropat la un loc cu resturile pruncului, căci o parte din el era acolo, în lacomele lor măruntaie... Celui mai tânăr i-a urmat cel mai bătrân. Bunicul muri electrocutat, urinând în fundul curții pe niște fire sub tensiune căzute la pământ. A stat întins carbonizat, tot pe masa asta, dar nu ca un creștin, cu mâinile pe piept, ci cu ele la prohab, ținându-și urinarul, căci nu i-au mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
În interval scurt să opțină controlul asupra lor. Avu răbdare să maseze picioarele, fără rezultatul scontat, Însă. Fu nevoit să coboare din pat târânduse, făcând un mare efort de voință Încercând să se așeze pe scaunul toiletei. Cum nu reuși, urină În genunchi Într’o poziție nu tocmai confortabilă. Cu puțină vreme În urmă, placase cu oglinzi peretele unde se afla W.C.-ul și un dulăpior cu articole cosmetice, atunci când Carla protestase ca mai târziu să constate utilitatea lor. Tony Pavone
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
revoluționare fiind câștigate În timp ce cătușele feudale ale Bisericii și ale Familiei slăbeau, iar privilegiile aristocrației (fără nici un fel de Îndatoriri) se răspândeau În cele patru zări, erau democratizate, În special privilegiile libidinoase, dreptul de a fi dezinhibat, spontan, de a urina, defeca, râgâi, de a se Împreuna În toate pozițiile, triplu, cvadruplu, polimorfic, nobile prin a fi firești, primitive, combinând tihna și inventivitatea luxoasă a Versailles-ului cu ușurința erotică acoperită de hibiscus din Samoa. Romantismul Întunecat prindea rădăcini. La fel de vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lacăt cu cifru decît să-l descui! Undeva, mai Încolo, se trînti o poartă metalică ce-mi răsună În urechi precum un oftat din rărunchii pămîntului, reverberînd prin conductele Îngroapte. Un lătrat slab rupse apoi liniștea din jur. Voiam să urinez și nu Îmi mai puteam stăpîni un tremur involuntar. Cred că ajunsesem la capătul puterilor. Aveam impresia că a Început să sclipească zăpada, dar mi-am dat imediat seama că era doar o iluzie optică. Îmi Încordasem prea mult privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
atît de bănuitor. Cred că mi-au amorțit creierii... La fereastra lîmÎiatică, nici o schimbare... Mărgică de sticlă În loc de bomboană, asta aveam eu acum!... Bine că n-am apucat s-o mestec! M-a trecut un fior cînd am terminat de urinat, mi-am luat valiza și m-am Îndreptat spre mașină. Motorul dădu cîteva rateuri. Dacă toate ar fi mers așa cum mi-aș fi dorit eu, acum mi-aș fi claxonat triumful și m-ar fi auzit și ea, dar așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
erau parcă Întipărite pe chipurile trecătorilor În ale căror priviri se citeau oarecare licăriri de speranță. Freamătul era Însă iluzoriu și ceea ce am văzut eu nu era decît un bărbat pitit după un stîlp de telefon blindat cu afișe. Am urinat repede și am luat-o Încet, dus pe gînduri, spre localul din colț. Am deschis larg ușa din stînga și am fost neplăcut impresionat de amorțeala dinăuntru. Altădată, la ora asta, erau mult mai mulți consumatori. Am schimbat la intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fațada casei într-o nuanță de roz Schiaperelli. În plus, nu trecea nimeni pe stradă. În afară de... de fapt, prin bariera subțire începusem să observ că, aproape în fiecare zi, o femeie în vârstă se oprea și își lăsa câinele să urineze lângă stâlpul porții noastre - uneori aveam impresia că animalul, un terrier drăgălaș alb cu negru, nici măcar nu simțea nevoia s-o facă, dar părea că femeia insistă. —Bun, domnișoară. (Mama nu-mi mai spusese niciodată „domnișoară“ înainte de povestea asta.) Înghite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
clipe, simțeam cum urcă în mine, de undeva dinspre splină, chiar întrebarea fundamentală a existenței mele, dar nu am mai continuat. În fața mea, chiar sub coada armăsarului, ferit oarecum de ochii mulțimii, ascuns după soclul înalt al voievodului, profesorul Bumbu urina concentrat. Cu o mână se ținea de soclu și, mult aplecat înainte, studia concentrat întâmplarea. Bumbu, unul dintre marii noștri specialiști în bizantismul literar, profesor renumit într-o vreme pentru liberalismul lui, care ne vorbea la cursuri până și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alte obișnuite amabilități pe eterna temă a timpului care trece (ne ținuse și Bumbu câteva prelegeri pe tema aceasta, de la „eheu fugaces...“ și până la Origene și Meletie Pigas), profesorul a intrat direct în subiect: — Am platfus. Și ceva pe la metabolice. Urinez des și oriunde. E degradant, dar boala-i boală și, cum nu mai sunt vespasiene prin centru, apelez și la chestii de-astea, empirice, rurale, strămoșești. Că doar de la țară venim toți. L-am asigurat că toți trecem prin astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]