447 matches
-
amiciția lor, care durează de mult, de pe vremea când era căsătorită cu Tiberius. — Așa, nu vă jenați, dați-i drumul înainte, ca regii orientali, îi tachinează Plancina. O îmbrățișează și pe ea. Dintr-odată i se înmoaie picioarele. Capul îi vâjâie. Totul se acoperă de un văl negru. Sau e regretul că a supraviețuit despărțirii de Tiberius? Piso și Pupius se reped să o susțină. O așază înapoi pe scaun. — Căldura e de vină, șoptește chinuit Vipsania ca să-i liniș tească
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pretoriului, a căzut în capcană. Pentru că prefec tura pretoriului este cheia succesului. Numai cine controlează garda pretoriană poate încerca să restaureze republica. O restaurație. De asta e nevoie. Se uită obosit în jur, cu mintea golită de gânduri. Urechile îi vâjâie. Seius Strabo nu e deloc sigur. Mai este și principiul ăsta blestemat al colegialității. O anomalie. Contrar celui mai ele mentar spirit militar. Tresare. Și dacă Tiberius Nero își dă seama că, atâta timp cât comanda pretorienilor e ocupată de doi indivizi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
În jurul lor e o gălăgie de nedescris. Flautiștii sună din surlele lor. Mai târziu o să-i asiste pe sacrificatori în timpul ceremoniei, dar pentru moment fac un vacarm asurzitor pentru a acoperi orice zgomot de rău augur. Tiberius simte cum îi vâjâie capul, gata să plesnească. Dintr-odată, la câțiva metri de zidul exterior, se opresc din nou. De data aceasta drumul le este barat de un grup compact de băieței și fetițe, în picioarele goale și cu frunțile încununate de coronițe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pîrliră părul și-i arseră fața. După aceea căzu, și, cînd se ridică În picioare, pierdu simțul direcției: alergă cîțiva pași Înainte și dădu peste un zid; se Întoarse și i se păru că intră În altul... În final, ceva vîjÎi spre capul ei - cînd reuși să evite obiectul, crezu că era o hîrtie arzînd. Apoi Își dădu seama că era un porumbel cu aripile În flăcări. Își desfăcu mîinile și alergă din calea lui, Împiedicîndu-se oripilată, scăpînd batista și Începînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe noi, pe mine Împotriva copilului. Trăiește Într-un paradis de paie. Aceleași reguli. Nu dau nici o pară mușcată pe ea. Nici o rață nevropată. Îmi trag pe mine hainele vechi și puturoase și Încălzesc Volvo-ul. Pe când ambalez motorul și ocolesc vâjâind centrul comercial al orașului pe albumul Bat Out Of Hell al lui Meat Loaf Îmi recapăt puțin buna dispoziție. Jim Steinman, probabil cel mai tare compozitor de rock al tuturor timpurilor. Puțoiu ăla e meseriaș. Când ajung la sediu, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
câte una, și-au luat locul în șirul lung ce s-a pornit în mers întins plutind prin înălțime. Fața ruginie a undelor apelor tresare la căderea unei frunze oricât de mici. Vremea se răcește ziua scade, noaptea crește, vântul vâjâie printre tulpinile copacilor, iar pădurea are în răstimpuri înfiorări rare și ciudate. Peste câteva săptămâni vor începe să cadă primii fulgi de nea pe cate atâția copii îi așteptă nerăbdători. În curând, toamna cea bogată va face loc anotimpului alb
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mă făcea în toate felurile. Cred că gândul ăsta m-a făcut și să zâmbesc puțin. Când am ajuns la bariera orașului, eram ud și înghețat. Mi-era frig la picioare, dar gândeam din nou limpede. Capul nu-mi mai vâjâia, deși băusem. Trăsura era acolo și mulți oameni gesticulau în jurul unui căpitan de geniu, părând că îi cer socoteală pentru ceva. M-am apropiat. Ofițerul încerca să discute cu toată lumea. Flăcăii ridicau deja pumnii amenințător. Femeile, altădată resemnate, așteptau înfipte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de ea, strivindu-l de trupul ei cu oasele la vedere, să nu-mi mai spuneți voi mie cum trebuie să îmi cresc băiatul, iar eu ieșeam de acolo fără ca sfaturile mele să fie de vreun folos, două posibilități îmi vâjâie prin cap în timp ce mă aflu în casa scărilor, ambele la fel de înspăimântătoare, pot fie să îl iau, fie să îl las, iar când, în cele din urmă, m-am decis să recomand adopția, judecătorul s-a mirat că am așteptat atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
e deștepți Sinsenc-ul președintelui Radu Pavel GHEO Era o seară de vineri. Veneam cu mașina de la un colocviu literar de la Cluj și ne îndreptam spre Timișoara. Patru scriitori: Robert Șerban, care conducea mașina, Tudor Crețu, Alex Potcoavă și eu. Mașina vâjâia pe drum, timpul trecea, Timișoara se apropia... era plăcut. Și, din vorbă-n vorbă, ca la drum, am ajuns să ne amintim cu toții, nu știu din ce motiv, de fostul președinte al României, Emil Constantinescu. Cea mai cruntă dezamăgire a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
prostu’! Prindeți-l, mă! Șo pă el! Ia te uită ce viteză a luat! Ha-plea! Băi armură! Ia-mă, nene, și pă mine! Alo, domnu, vedeți că v-a căzut spada!” și altele, și altele. într-un târziu, cu aerul vâjâindu-i pe la urechi, căpitanul Tresoro se trezi leoarcă de sudoare, tremurând din tot corpul: cunoscuse femeia. Episodul 168 VISUL DOCTORULUI PELETO De mai multe nopți la rând, cu mici, neînsemnate variații, doctorul Peleto visa același lucru: se făcea că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ne-nvelim, dacă punem plăpumile jos? A, știu, de la Moș Iacob: ne culcăm pe pântece și ne-nvelim cu curu’... Ce inspirat am fost că i-am dat drumul de mână și am făcut un pas În lături: aud aerul vâjâind: - Nu ți-e rușine?! Fiu de cadre didactice - În plus, refugiat? Dar ce-ai Învățat tu de la noi? - Iartă-mă, mamă, nu mai fac În viața mea... - E vorba de zis, nu de făcut. - De la tine știu că Dumnezeu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pe fiecare, râde Amy, dar poate au mai luat băutură de la altcineva. Oricum, doar știi ce pățești dacă bei la bord. —Știu. Ți se urcă la cap de două ori mai repede. Vai, nu-mi vorbi despre alcool azi. Îmi vâjâie capul după seara trecută. —Ai ieșit până târziu? Nebună mai ești! Nu ar trebui niciodată să bei mult noaptea dinaintea unui zbor lung. Pur și simplu nu merită. —Mie îmi spui? mormăi eu. Am făcut-o o dată, apoi nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cea roșie de 125 CP. Ne-am dus undeva pe malul mării, departe, și ne-am întors în aceeași seară, epuizați. Nu se întâmplase nimic deosebit în excursia aceea, dar mi-o aminteam foarte clar. Vântul aspru de toamnă îmi vâjâia în urechi și cu toate că mă țineam strâns de Kizuki, când am ridicat privirile spre cer, am avut senzația că o să fiu absorbit în spațiu. Am zăcut așa o bună bucată de vreme, lăsându-mi mintea să hoinărească printre amintiri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Nu cred că sunt În stare să le fac față. Apoi, dând ușa În lături, dispăru În noaptea de februarie. Mașina nerăbdătoare parcase cu siguranță pentru că, după ce ușile s-au trântit, n-am mai auzit nimic. Doar sângele care-mi vâjâia În urechi. Capitolul șaisprezece În dimineața de după vizita mea la Else, marțea trecută, adică, savuram o cafea neagră și a doua țigară pe ziua respectivă, stând la geamul care dă spre scuar, când dintr-o dată am auzit o bătaie ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un mușchi. Am căutat prin buzunare după țigări - dar n-am găsit decât portțigaretul Încuiat de la Dora. Scoțându-mi impermeabilul urât-mirositor, mi-am dezlegat șireturile și am ieșit pe coridor cu tălpile goale. Covorașul Împletit mă gâdila plăcut, sângele Îmi vâjâia. Eram sigur că sunt pe drumul cel bun. Azi, În timp ce Îmi mâzgâleam ideile pe marginile foilor rupte, am avut timp berechet să-mi dau seama de lucrurile pe care Dora le exprimase prin gesturi tăcute și nu prin vorbe rostite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
curbată și se mișcară lateral. Într-o clipă vor ajunge la el. Apucă o saltea de pe una din cușete, ținând-o ca pe o pavăză firavă. Cele două tentacule se unduiau haotic În jurul său. Îl evită pe primul. Și deodată, vâjâind, al doilea tentacul se Înfășură În jurul său, prinzându-l, cu saltea cu tot, Într-o menghină grețoasă și rece. Simți o strângere lentă, Înnebunitoare, zecile de ventuze pătrunzându-i În piele. Gemu Îngrozit. Al doilea tentacul reveni ca să se alăture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
post dă magiun. Am zis la unu și la toți pă biteș că aveam mosafir la quinta un mahăr cu gabarit depășit și că-n curând o să-mi plouă mălaiu cheș ca grindina. Da ce-am melițat nu le-a vâjâit glandile, de-am ajuns să crez că nu ținuse mișcarea cu azilatu. Maneglia, brutaru, a făcut-o lată și mi-a trântit că chiar Îl oboseam cu iordanele și că să nu aștept dă la dărnicia lui nici baremi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
insignă alb-aurie, iar după o clipă de ezitare făcu la fel și în ceea ce-l privea pe Leonard Bîlbîie. Acesta se roși de emoție ori din alt motiv și se grăbi să iasă pe alee, la răcoarea nopții. Îi cam vîjîia capul, dar nu-l durea. Poate de la șampanie și de la aerul cald, închis, dinlăuntru. Nu se încumetă să cerceteze insigna pînă cînd nu ieși în stradă, în dreptul unui felinar. Balbo și suita plecaseră pe neașteptate, în vreme ce ei stăteau în fața ferestrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca două stele gemene, izvorâră într-un colț, din întuneric. Îndată mintea a înjghebat în jurul lor o figură care rânjea la mine. M-am întors pe pat, mi-am înfundat capu-n perne; îmi simțeam inima zvâcnind și urechile îmi vâjâiau. N-o să vă spun multe și n-o să vă fac să credeți, măi băieți, că hanul era fermecat; nici să nu credeți că cerc să vă înspăimânt: e prea dimineață și mintea ne e limpede macar că am băut mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care-ți răscolește simțurile și-ți tulbură mintea! Luni, înainte de revărsatul zorilor, călăream în galop întins pe Corbul meu, prin întunericul câmpiei nemărginite, subt un cer limpede, fără lună, plin de luminiți de aur. Mergeam repede tare; vântul zborului îmi vâjâia pe la urechi. Cum sticli în depărtare Iezerul, îmi potoli fuga. Cotii satul pe departe, și pe mal, în galop moale, mă întorsei spre căsuță, călăuzit de lumina care ardea acum ca și întâia oară. Mă gândeam cu inima strânsă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Minervei pe anul 1907, anul X, din 6 noiembrie 1906, apoi povestirea a fost reluată și în Viața românească, nr. 10 din decembrie 1906. Fiica poetului, dar și critica literară au observat că Sadoveanu s-a inspirat aici din Pădurea vâjâie a nuvelistului rus Korolenko. „Dacă comparăm Păcat boieresc cu povestirea Codrul, observăm că aceasta din urmă e mai fină, păstrând o anume nesiguranță a faptelor, deși de un dramatism mai redus. E de remarcat că rafinarea povestirii sadoveniene merge paralel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care îndată și-i pleca, umeziți, și-i ștergea încet, pe furiș, cu dosul palmei. —Tare-i frumos! zicea ea la urmă, în amurg; și pleca cu părere de rău spre casă. Multă vreme, înainte de a adormi, prin cap îi vâjâiau vorbe și-i tremurau în ochii închiși icoane nelămurite. Tudorița era singură în partea aceea de târg, și zilele-i treceau mai ușor cu fata lui Sanis. Vorbeau despre întâmplările târgului și mai ales despre ale mahalalei: despre o lehuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
păduri... Ați văzut voi, măi, păduri ca acolo? Pune, măi, zece moșii ca a boierului, o sută de moșii cap la cap... tot pădure verde de brad, măi, tot pădure verde de brad!... Și printre păduri curg ape, măi... și vâjâie... și vâjâie... cum vâjâie pe aicea vântul iarna... Acolo-i altă lume... He! poate eu tot m-oi întoarce acolo... Tot așa am zis c-am să mă-ntorc, și iaca, am îmbătrânit bouar boieresc și pe unde am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
văzut voi, măi, păduri ca acolo? Pune, măi, zece moșii ca a boierului, o sută de moșii cap la cap... tot pădure verde de brad, măi, tot pădure verde de brad!... Și printre păduri curg ape, măi... și vâjâie... și vâjâie... cum vâjâie pe aicea vântul iarna... Acolo-i altă lume... He! poate eu tot m-oi întoarce acolo... Tot așa am zis c-am să mă-ntorc, și iaca, am îmbătrânit bouar boieresc și pe unde am fost eu tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
măi, păduri ca acolo? Pune, măi, zece moșii ca a boierului, o sută de moșii cap la cap... tot pădure verde de brad, măi, tot pădure verde de brad!... Și printre păduri curg ape, măi... și vâjâie... și vâjâie... cum vâjâie pe aicea vântul iarna... Acolo-i altă lume... He! poate eu tot m-oi întoarce acolo... Tot așa am zis c-am să mă-ntorc, și iaca, am îmbătrânit bouar boieresc și pe unde am fost eu tânăr tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]