436 matches
-
șofer și de un om adormit cu capul pe fereastră -, trecu prin dreapta și o stradă pustie fugi cu secretele ei, iar apoi o cruce se dovedi a fi firma unei farmacii, apoi o motocicletă cu un aspect ciudat care vâjâi pe lângă ei. Zero o văzu trecând peste rădăcinile noduroase ale platanilor, ascunzându-se după un tomberon, ieșind și apoi intrând din nou pe carosabil, după care o pierdu din vedere. Și nu mai rămase nimic, doar punctele roșii ale ceasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
comisii de protejare a valorilor naționale. El hotăra ce este valoare și ce nu, ce subvenții să se acorde și cui. Miniștrii și guvernele treceau, Victor Ionescu era acolo, stâlp de nezdruncinat, încă de la începutul anilor ’90. Zogru a intrat vâjâind artistic în jugulara lui și când se pregătea să caute CD-ul pe care îl adusese Giulia, în birou a intrat un bărbat tânăr, tuns corect, parfumat și cu un costum gri mătăsos și neted ca o foaie nouă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ca un uragan, fericiți și entuziasmați de viteză și de cantitatea enormă de vise, dureri și gânduri grele ca o muniție de război. Erau ca un ghem care se rupea în două și, pe urmă, ca niște săgeți care intrau vâjâind în sângele cald, de unde iarăși se întorceau în aerul verii, căutându-se unul pe celălalt. Zogru nici nu-și imaginase vreodată o astfel de viteză. Recunoștea totuși, în zborul nou, voluptatea de altădată, cu care se lăsa dizolvat în sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
romantică, melancolică, acum intonau hotărâți o dinamică simfonie. Broscuța, bulversată de dorința mea de a opri soarele din mica sa excursie, a început să acompanieze ritmic greierii cu renumitele sale note: ,,Oac-oac!“. Nici frunzele nu se lăsau mai prejos și vâjâiau cât puteau ele de tare în bătaia vântului. Pe neașteptate, corpul meu ce zvâcnea de emoție, a fost trecut de un fior rece care parcă încerca și el să mă țină pe loc. Simțeam cum natura era împotriva mea. Soarele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
eu pe spate, dar m-a prins Szabi și m-a ajutat să mă ridic, ne-am dus, încet, până la o bancă, am mai găsit una întreagă, avea și spătar și ziț, ne-am așezat, eu eram amețit, capul îmi vâjâia, Szabi a spus că și el se simte ca dracu’, dar că, după părerea lui, asta-i numai de la apă, c-am băut repede și mult, însă pentru o pneumonie apa nu-i destul de rece, o să facem eventual o diaree
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ține-l de nas, și atunci am și simțit că mă înăbuș, am închis ochii, am vrut să strig să-mi dea drumul, că taică-miu o să-l facă praf, n-am vrut să-mi deschid gura, simțeam că-mi vâjâie urechile, dar până la urmă carameaua îmi ajunsese cumva pe limbă, muncitorul mi-o vârâse în gură cu două degete, degetele lui aveau un gust amar de tutun, de mi s-a întors stomacul pe dos, am vrut s-o scuip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
față cei cu praștiile, iar în spatele lor, la vreo zece metri, arcașii, suflătoare n-am văzut la nimeni, și cu toții au început să tragă, ne-am aruncat repede pe burtă și am început să înaintăm târâș, în timp ce pietrele de praștie vâjâiau în jurul nostru, am găsit și două săgeți înfipte în pământ, am scos una, era o săgeată obișnuită, cu o pană și un cui în vârf, inofensiv, însă dacă te-ar fi nimerit în cap, te-ar fi putut lovi zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
drum, între timp se făcuse foarte cald, simțeam că am transpirat de curgeau apele de pe mine, însă nu ne-am oprit, ne-am continuat târâșul, în spatele nostru cafteala încă era în toi, din când în când câte o săgeată ne vâjâia pe la urechi și ne era tot mai sete și transpiram tot mai abundent și când mi s-a părut că trebuie să fim deja foarte aproape de marginea lanului, m-am pus pe burtă, s-a apropiat și Puiu, punându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
înaintea mea se înălțau flăcări galbene, și atunci, uitându-mă peste umăr, l-am văzut pe Remus, care-l ducea pe Romulus în cârcă, alergând spre mine și strigând că ăsta mi-e sfârșitul, Romulus agita un lasou, auzeam cum vâjâie prin aer, și atunci am plonjat drept în mijlocul flăcărilor, simțind cum mi se pune lațul de gât, strangulându-mă, am căzut pe spate, sacul de plastic mi-a căzut din mână, rostogolindu-se în foc, iar eu mi-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
focului peste tot în jurul meu, și atunci am știut cu siguranță că n-o să mai am puterea să mă ridic, că-n genunchi o s-aștept să mă cuprindă flăcările. Zgomotul ajunsese atât de puternic-încât aveam impresia că numai capul meu vâjâie de la atâta fum înghițit, deodată mi s-a părut că aud vocea lui Puiu strigându-mă pe nume, și când am încercat din nou să mă ridic, brusc fumul s-a risipit și am văzut un convoi de mașini uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
în aer, sprijinindu-se de cârje, obiectele zburau în jurul lui, cravatele, învelitorile de discuri, fotografiile, bucățile de hârtie, bancnotele, batistele și ciorapii se înălțau într-un vârtej, țopăiam și noi, gramofonul urla, scârțâitul acului îl simțeam parcă în piept, îmi vâjâia capul de sunetul acordeonului, îl vedeam pe caporal aruncându-și cârjele, ridicând canistra de benzină pe care o îmbrățișa ca pe-o femeie, dansând într-un picior, învârtindu-se, era cât pe-aci să cadă, dar continua să păstreze ritmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
într-adevăr, am văzut c-are în mână o pungă de plastic cu o jumătate de cărămidă în ea, și nu numai el, fiecare avea câte o pungă de-asta, Lupu și-o rotea pe-a lui pe deasupra capului, punga vâjâia atât de zgomotos, încât m-am speriat de-a binelea, știam că dacă mă nimerește o ghioagă din asta, de cărămidă, îmi zdrobește oasele, Marius mi-a mai spus, pesemne că mă cred tare isteț, nu-i așa?, c-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
noi e mult mai relaxat ! Trish râde scurt. Ăsta e dormitorul principal... cel de-al doilea dormitor... În timp ce mergem pe hol, deschide și închide uși și-mi arată paturi cu baldachin și draperii cusute manual, până când capul începe să-mi vâjâie de-a dreptul. Nu știu ce era în pastilele alea, dar mă simt tot mai straniu cu fiecare clipă care trece. — Dormitorul verde... După cum vezi, nu avem nici copii, nici animale... Fumezi ? mă întreabă brusc, trăgând fumul în piept. — Îhm... nu. Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mici” sunt din ce în ce mai îngrijorată. În momentul în care ajung la „Idile adevărate de vacanță” și Annabel îmi usucă părul cu foehnul, mă cuprinde cea mai veritabilă spaimă. Nu pot fi blondă. Chestia asta nu e pentru mine. Gata ! Annabel mai vâjâie o dată cu foehnul deasupra părului meu și îl oprește. E o liniște mormântală. Nu sunt în stare să deschid ochii. Mult mai bine ! spune Trish aprobator. Deschid încet un ochi. Apoi pe celălalt. Nu sunt blondă. Sunt caramel. Am părul vopsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Știi, uneori e mult mai bine să te lași pur și simplu purtat de val și să vezi ce se Întîmplă. — Ai dreptate, Îmi zîmbește Jack. Păi, ce să zic, abia aștept să mă las purtat de val. În timp ce taxiul vîjÎie pe Upper Street, mă simt destul de mîndră de mine. Se vede de le o poștă că sînt o londoneză sadea. Pot foarte bine să-mi duc prietenii În zone neștiute de nimeni. Pot să găsesc locuri care nici măcar nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni Enkim, cu furie, În spatele meu. - Cin’ te-a pus să vii cu mine? Ne-am repezit În crâng și, stk, stk, stk - sulițele alea micuțe ne vâjâiră pe lângă urechi. Apucai să zăresc una care tremura, Înfiptă adânc În scoarța unui copac. Chiotele se apropiau din ce În ce, așa că ne-am aruncat orbește În desiș. Crengile acoperite cu spini ne băteau peste față, pe brațe și piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ce se apropiau, gâtuind apa care curgea. Bătrânele spun că apa se liniștește și că poți să intri În ea fără frică după o trecătoare la fel ca asta. Stâncile se apropiaseră din ce În ce, iar apa Începuse să vâjâie, izbind pereții trecătorii cu nori furioși de spumă. Vuia tot mai tare, așa că trebuia să strigăm ca să ne auzim. Nu trecu mult și trecătoarea se lărgi, lăsându-ne să zărim malurile joase, acoperite cu copaci. Enkim mârâi de durere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ale acestuia, apoi colții animalului i s-au înfipt în fund. După care, Hugo a început să bâjbâie înnebunit la ușa de la intrare, pentru ca apoi, în mod miraculos, să reușească s-o trântească în spatele lui. Îndepărtându-se împleticit, cu capul vâjâindu-i și inima bătându-i să-i sară din piept, Hugo l-a auzit pe criminalul frustrat lătrând plin de furie. Hugo și-a căutat mobilul. Dă-mi-l pe Neil, i-a ordonat el Shaunei, pentru prima dată nemaiobservând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
întoarcă capul. Într-o fulgerare a ținerii de minte, sub zâmbetul înghețat, după o cută a buzelor, recunoscu gura pe care o sărutase mai demult. Nădușit de sudoare, își întinse brațele spre ea strigând: ”- Așteaptă-mă!... Așteaptă-mă!... ” Sângele îi vâjâia în urechi... creierul său istovit, cu încăpățânare, repeta... ”Așteaptămă... Așteaptă-mă! ”. Si, agățat cu mâinile de cearșaf, se prăbuși ca într-un vis plutind... Când ridică privirea, o zări pe Vasilica în mulțimea care se pierduse în soare... Tocmai se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
văzut sânge pe mână și m-am gândit că era ciudat că Începusem să menstruez chiar atunci. Dar pipi din eprubetă era și el roșu. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că, chiar când au Început să-mi vâjâie urechile, cineva a Început să strige isteric : „Am câștigat ! Fraților, i-am bătut pe engleji cu doi la unu !“. După aceea nu-mi mai amintesc nimic. Tavanul alb. Așternutul alb. Pe peretele din față, o icoană a Fecioarei maria. Deasupra
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
văzut sânge pe mână și m-am gândit că era ciudat că începusem să menstruez chiar atunci. Dar pipi din eprubetă era și el roșu. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că, chiar când au început să-mi vâjâie urechile, cineva a început să strige isteric : „Am câștigat ! Fraților, i-am bătut pe engleji cu doi la unu !“. După aceea nu-mi mai amintesc nimic. Tavanul alb. Așternutul alb. Pe peretele din față, o icoană a Fecioarei maria. Deasupra
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
gândea că în sufletul lui tot o mai ținea pe muierea asta batjocorită pe care i-o furaseră alții. I-a întins pe furiș mâna si-a mînguat-o. Gagica i-a aruncat scârbită degetele. Era deselată de dureri și-i vâjâia capul. De-acum se dusese liniștea ei, trebuia să-l urmeze pe Paraschiv și la viață, și la moarte, roaba lui era... Vecinele au chemat poliția, au sosit comisarii, au cercetat cum -lau omorîț pe staroste și -lau dus la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sau mai bine; moartea-namorată de mine a luat figura unei copile, a vizitat pământul și mi-a răpit mai întîi inima, pentru ca, dispărând ea, s-o urmeze și cu sufletul. Scrie-mi. Eu nu mai văd bine și, urechile-mi vâjâie mereu de cântecul umbrelor ce-o să le văd peste puțin pe cealaltă lume. Îngerul meu se pune-n fața soarelui și în umbra negrelor sale aripi îmi întunecă din ce în ce mai mult orele, cari se vor stinge în curând. Voi {EminescuOpVII 186
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răsună coastele. Ca turbat azvârle din copite, nechează {EminescuOpVII 206} una, dar o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă, fără să mă uit în urmă. O împușcătură auzii în urma mea, glonțul îmi vâjâi pe la ureche, dar lăsând [calul] fără frâu, izbindu-l numai în coaste, el fugea, spărgând cu corpul lui fierbinte și fumegând de sudoare aerul cel rece al nopții. Zguduitura cumplită ce-mi da fugind mă cutremura în toate fibrele corpului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
decât treapătul calului meu, începu să mă pătrundă cu frigul lui pin toți porii vechilor mele haine. Orașul se aprindea din ce în ce mai mult, cu - atât mă apropiam, păream a distinge vaiete slabe și depărtate, calul fugea mai iute, vântul începu a vâjâi și a fluiera, astfel încît vedeai cum cu el creșteau aripele flacărilor ce se-nălțau la cer. Din ce în ce m-apropiam, din ce în ce vedeam cu[m ] vântul s-arunca cu furie în brațele mărei de foc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]