332 matches
-
Îți vede un medic copilul? Ni se spune să luăm loc pe unul dintre scaunele gri de la Urgență. Lângă noi sunt câțiva băieți de la o școală publică cu mințile vraiște de la ceva droguri, Ecstasy, probabil. „Nu-mi simt degetele“, se văicărește unul Încontinuu, ca și cum habar n-ar fi avut de la ce e. Nu-mi pasă: Îmi vine să-i spun să se târască Înapoi În mlaștina din care a venit și să-și dea sufletul acolo În liniște. Îmi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
recuperare, și mă ușchesc naibii de aici! Vezi că-i bună la ceva și scumpa noastră mamă? Ia vezi, să nu te prind că spui cuiva unde-o să stau! Doamna Scarlat îl primise fără fasoane și fără să se văicărească. îl primise firesc, de parcă n-ar fi trecut zece ani de când își părăsise familia și se întorsese în casa părinților ei, la mare. Dacă tot ai venit, simte-te ca acasă! Stai cât vrei, fă ce vrei! îi spusese ea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dumneata?“ „Fa-fac și eu o baie.“ Se scărpina după cap și la chiloți, te așteptai să scoată un kilogram de pește de-acolo. Milițienii îl lăsau în pace și se întorceau la noi: „Consumați băuturi alcoolice!“ „Nu, tovarășu’ plutonier!“, se văicărea Suciu, arătându-le sticla. „E suc, pe cuvânt de-onoare!“ „Buletinele la control! Amendă!“ Ne strângeau toate buletinele, mai puțin pe-al lui Cezar. „Domne, da’ luați-l și pe-ăsta!... Ce-aveți cu noi, n-am făcut nimic!“, protesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ei, de-adevăratelea?“ „Exact.“, am admis. „Am verificat arhiva personală a lui Camil Petrescu, i-am citit articolele din presă, i-am controlat scrisorile personale prin biblioteci, arhive și depozite de carte. I-am răscolit și jurnalul, în care se văicărește că n-are bani și că-n vitrinele librăriilor tronează Cezar Petrescu. Toate demonstrează că tipul știa de poveste și n-a făcut altceva decât s-o transcrie. Nici măcar numele nu le-a modificat.“ „Bun. Să presupunem că lucrurile așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un vițel de-al bunicului Vitalian. „Ia zi, doctore, unde-ai fost ieri?“, l-a scuturat șeful jandarmilor. „Aici, la ferma boierului.“ „Așa. Și n-ai văzut nimic?“ „Dacă aș fi văzut ceva, v-aș fi zis imediat.“, s-a văicărit Leordeanu, „Da’ jur că n-am văzut nimic.“ „Bine. Ia zi, ce n-ai văzut.“ N-am înțeles dacă bunicu’ Vitalian i-a confirmat spusele (dacă zbura peste munți, cum povesteau unii, ar fi fost cam greu), dar jandarmii l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
toată povestea asta?“, am protestat, mai mult din curiozitate, decât din spirit etic. „Unde crezi că ar vrea? În exil? Mereu între două lumi? Dumneata unde te-ai dus? Îmi poți spune care e țara ta? Asta în care te văicărești acum tot timpul sau aia după care suspini, imediat cum treci granița? Unde ai vrea să fugi? În Olanda, Austria, Franța? Dar Maria? Cu mama ei, în Statele Unite? Ți se pare că există vreun loc pentru noi, un punct fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dacă nu cumva prințul s-a îmbunat. — Eh, Lebedev! E posibil ca un om să ajungă în halul de josnică decădere în care te-ai prăbușit dumneata? strigă prințul cu amărăciune. Lebedev se lumină la față. — Sunt josnic, josnic! se văicări el, apropiindu-se imediat, lăcrimând și bătându-se cu pumnii în piept. — Ar fi o mârșăvie! — Curat mârșăvie! Ăsta-i cuvântul! Și ce-i cu năravul ăsta al dumitale de a... proceda atât de ciudat? Nu ești decât un... un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
constată o schimbare nefavorabilă, cel puțin în timpul verii. Pentru plante, condițiile de viață au devenit improprii (în România), în zonele de câmpie și de dealuri, în lunile iulie și august. Plantele s-au uscat. Cum au reacționat oamenii: s-au văicărit că Dumnezeu nu le dă ploaie, au făcut rugăciuni în câmp și au cerut bani, ajutoare, de la guvern. Singura sursă de bogății o constituie pământul. Dar ca să le obții, trebuie să muncești, să le produci. Înainte de anul 1989, în România
APOCALIPSA ESTE ÎN DERULARE by NARIH IVONE () [Corola-publishinghouse/Science/810_a_1736]
-
este un dar al zeilor pe care însă nu știm să-l cinstim; ne-apropiem de el cu întrebări prostești, încercăm să-l modelăm după bunul nostru plac, îl tragem în atmosfera stătută a existenței noastre drămuite în timp, ne văicărim fără rost. Totuși, de vreme ce nu am făcut nimic pentru a l pricinui, rămânem și altminteri neputincioși în privința lui. Cu un singur lucru îi putem ieși în întâmpinare: în fiece clipă, bucuria reculeasă pentru ceva de necuprins în timp. CELĂLALT. Zeii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui Breugel, privit de Ioana Olaru, devine oglindă. Orbirea este un operator cu funcție importantă, dacă observăm că apare mereu, chiar și în topografie locurilor. " Am rămas câteva zile singur, pe Dealul Oarbei; nu mă gândeam la nimic, nu mă văicăream, așteptam în prostie un răspuns - care trebuia să vină nu știu de unde - la o întrebare nepusă... Fără nici un gând de dorință, înregistram ca un aparat foto tot ce întâlneam înainte: brazii, negurile, albul intens al crestei Bulzului, văile neînțelese, suportam
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
ne-a permis să ne reconsiderăm condiția. Această libertate de mișcare, întotdeauna îndreptată către Vest, ne-a trezit din somnolența ancestrală, strămoșească și a dat măsura înapoierii noastre în absolut toate domeniile sociale, culturale, economice etc. Am început să ne văicărim pentru că am decăzut (chipurile!), uitând în mod voit că pentru a decădea de pe o scară civilizațională trebuie să te fi aflat mai demult pe o treaptă superioară. Dar noi practic nu am fost niciodată Occident, deci nu avem cum să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
în momente de cumpănă ! Știu să mă bucur de fiecare zi pe care o trăiesc, știu că cel mai prețios dar al omului este viața trăită frumos, cinstit și demn! Chiar dacă anii adăugați aduc anumite necazuri și suferințe, nu mă văicăresc de suferințe, ci mă rog Creatorului să mă păstreze tânăr la minte spre a nu-mi fi mie povară și nici celor din jurul meu ! Un gând frumos de adâncă recunoștință păstrez și pentru orașul Bârlad, în care viețuiesc de atâția
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
rostească nici măcar o vorbă de mulțumire și a șters-o ca fulgerul dezlănțuit prevestitor de furtună. Am înțeles imediat că am căzut în plasa pe care mi-am întins-o mie însumi, dar că n-are niciun sens să mă văicăresc, căci banii sunt pierduți. Oricum, mai aveam asupra mea destui bani care să mă scoată la nevoie dintr-o eventuală încurcătură financiară, așa că nu aveam vreun motiv de îngrijorare majoră. Am lăsat bagajul în cameră și am pornit să cutreierăm
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
cu uitătura asta de curvă nătângă care a greșit și-și primește pedeapsa Într-un avânt masochist ce pare să-i fi paralizat auzul și Înțelegerea, dar În sfârșit realizează. Iese Închizând ușa cu grijă În urmă, În timp ce părințelul se văicărește: — D-ăsta ne arde nouă acuma, Relule? Tocmai acum, când să ne vedem rezolvați? — Tocmai că nu ne arde, și el vine grămadă pe capu’ nostru. — Păi ce treabă are? Ce vină are el? Când ți-am spus să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Cârțu și Tudosă, dezarmă postul de miliție. Gestionarul cooperativei, mic de stat și chel, bondoc și spânatec, a ieșit speriat în prag, clipind des din ochii slinoși, scâncind... „ - Dom’ Căpitan, mă nenorociți..! Pentru Dumnezeu, ce mă fac..?!” „ - Nu te mai văicări atâta, măi... ”tovarășe”..! Tu n-ai nici un Dumnezeu, măi !” și îi scrise o chitanță, semnată... pentru tot ce era în camion, și i-o întinse.. „Na.. să li-o arăți șefilor tăi !”. Camionul a trecut din poartă-n poartă, împărțind
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Alarma l-a prins la camera ofițerului de serviciu, în clădirea Divizionului. De acolo l-a chemat pe camaradul meu, pe Jorj. De serviciu în PC era locotenentul Manole, care se pierduse cu firea - începuse să tremure și să se văicărească. Așa l-a găsit camaradul meu. Noi, cei din PC eram mai apropiați de el, fiindcă făcea des de serviciu în PC și ne înțelegeam bine. Mai ales pe turele de noapte, niciunii dintre noi nu aveam voie să dormim
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
S. B.: Nu, nu! Era în cutiuțe. Erau cartușe de 7,62 mm. M. M.: Aaa!, așa e, gloanțele de mitralieră erau așa. S. B.: Noi nu am scos atunci decât cartușe 7,62 mm, pentru pistol mitralieră. Și se văicărea Manole: "Ce să fac, că am copil mic acasă... e război!" Ne-a cam iritat atitudinea lui. Chiar ne întrebam: "Băi, dar el nu s-a-ntrebat când s-a făcut militar ce o să se facă, că s-ar putea să vină
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
dom’le, să spună cât l-a ținut legat și cât l-a bătut. Și dă-i bocete și dă-i văicăreli. „Aoleu, iertați-mă, iertati mă că am fost prost, că nu mai fac, aoleu”... Și tot așa se văicărea Voinescu, de ziceai că-ți rupe inima, dom’le. Și ce i-au făcut, dom’ șef?, întrebam noi curioși, provocându-l. Să vezi. Stai nițel. Că aici e frumos. Mi-l pune pe Voinescu să se dezbrace în pielea goală
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
foarte puține din lucrurile mele. Nu există decât un singur pat. Nu aștept oaspeți.) Pustietatea asta mi se potrivește; spre deosebire de James, eu nu sunt colecționar de troace. Ba chiar am început să îndrăgesc unele dintre piesele de care m-am văicărit la început că sunt obligat să le cumpăr. Îmi place îndeosebi o oglindă mare, ovală, din hol. Obiectele doamnei Chorney par „să țină“ de casă; de fapt, posesiunile mele, puține la număr, apar nelalocul lor. Când am părăsit apartamentul mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
femeia în societatea românească”. E perioada în care presa noastră își aduce aminte de „umbrele istoriei” și sapă conjunctural să le scoată spre vizibilitate prin proceduri excepționale: „Să facem interviuri cu personalități feminine” sau statistice: „Să le lăsăm să se văicărească pe tema nedreptății de gen, povestind în procente ce prost stau ele la toți indicatorii”. În locul celor două strategii am preferat să scriu o ficțiune. Punctul de inspirație l-a constituit un titlu apărut la începutul lui februarie în ziarul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
numai cartea pe care am scris-o, dacă este bună sau nu. Persoana mea fizică este subordonată persoanei spirituale. Dacă ceea ce am făcut e bun, atunci este în ordine. Dacă nu, rămâne loc de discutat. Nu-mi place să mă văicăresc, dar asta nu înseamnă că nu știu ce-i suferința, și urmărirea, și supravegherea. Însă nu vreau săvorbesc despre ele și să le invoc drept argumente, ca scuze în locul valorii propriilor cărți. C.Ș.: Vezi, sunt momente în care istoria ne împinge
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
lași!" se spune. A auzit povești despre fumători care s-au lăsat de mai multe luni și încă au o poftă disperată de țigară. E vorba de acei foști fumători veșnic nemulțumiți - s-au lăsat, dar își petrec restul vieții văicărindu-se cât le-ar plăcea să fumeze o țigară. A auzit de fumători care n-au mai fumat ani în șir, părând să ducă o existență fericită, dar care au aprins la un moment dat o țigară și au redevenit
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
agreabilă, vioaie, cu haz. Atât cât am cunoscut-o eu, sporadic, dar mai îndelung decât pe „mama tină“, căci a trăit până în anii ’60, o știu doar ca ahtiată de dulciuri, de-a dreptul lacomă de țigări și cafele și văicărindu se la bătrânețe de felul ingrat în care se poartă cu dânsa numeroasa-i progenitură. A avut cu Godini (născut în Tirolul austriac de la finele secolului trecut, școlit, împreună cu fratele său, tot inginer, în Germania, pentru ca diplomele să le folosească
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
viguroasă strângere de mână care o lăsă interzisă pe Lillișu, venită să-i anunțe că se așezau la masă. Să știi că am încheiat un pact secret! spuse Nel, schițând cu umărul un gest provocator. "Ah, săraca de Lillișu, se văicări tânăra fată, nu mă mai iubește nimeni, nimeni nu-mi mai spune secretele lui!" Ba da, ba da, te iubim, izbucni fetița în râs, fii cuminte, ești destul de mare ca să nu plângi de față cu musafirii! Și, mai ales, ca să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Eram înăuntru cinci: Costică Rădulescu, Ion Iancovescu, Vasile Cârlova, Gogu Florian și cu mine. În jurul dubei galopau jandarmii călări. De teama manifestațiilor stu dențești am fost conduși pe cheiurile Dâmboviței. Costică Rădulescu, care era o natură de farsor, s a văicărit în tot timpul parcursului stând cu gura la crăpătura dubei și strigând: — Săriți, fraților, că ne omoară! Săriți de ne scăpați!... Suntem studenți români!... etc. În sfârșit, ajungem la Văcărești. Duba e descuiată, suntem scoborâți. Unul câte unul sărim sprinten
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]