338 matches
-
are decât vreo două-trei ceasuri de trăit și sunt convins că numai datorită încăpățânării olandezului a scăpat cu viață. N-am cunoscut în viața mea un bolnav mai dificil. Nu că ar fi fost pretențios sau plângăreț. Dimpotrivă, nu se văicărea niciodată, nu cerea nimic, tăcea tot timpul, însă nu părea să privească deloc cu ochi buni îngrijirile care i se dădeau. Întâmpina toate întrebările - cum se simte sau de ce ar avea nevoie - doar cu un rânjet batjocoritor, cu o glumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai multe ori cuvânt cu cuvânt toată scena aceea. Câteodată își aducea aminte de un amănunt pe care nu mi-l spusese până atunci. Acum discuta ce ar fi trebuit să spună în loc de ceea ce spusese de fapt. Pe urmă se văicărea cât de orb a fost. Regreta că a făcut cutare lucru și se învinuia pentru că a uitat să facă altul. Se făcuse târziu și acum eram și eu la fel de istovit ca și el. Și acum ce ai de gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
meșteșugite din piele de pisică sălbatică. Când vorbea, cânta iar când mergea, dansa. -Ehei! dacă ai oleacă de răbdare, vin amuș! zise craiul, în timp ce trăgea înspre el poarta. Dar... ce dor te-a trimis aici? Aracan-di-mini șî di sărăcia me!, văicărindu-se întruna întrebă bătrânul, în timp ce își netezea câteva fire de păr alb, sub nas, în chip de mustață. -Până te-i gândi și-i grăi, poftim intră, își îndemna de zor bătrânul, musafira. Crăiasa cu chip de bătrână a intrat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
deslușit complet. Așa este, Adriana se îndoia până și de gândurile ei, până și de sentimentele ce le încerca, și nimeni nu putea ghici când anume acele ape tulburi din ea se vor limpezi. Iată dovada: „Dar, oare, nu mă văicăresc doar?, își zicea ea. Ce tot sunt cu atâtea mofturi la mine? Poate că gărgăunii aceștia ai mei vor trece! Trebuie să fac cumva să-mi potolesc sufletul și să mi-l liniștesc din zbuciumul lui. De fapt, nici măcar nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
un capăt până la celălalt, era îmbrăcată în straie de doliu, având o expresie de unanimă mâhnire și de regret profund pe chip. Unele femei șopteau către altele lucruri abia auzite, părând foarte preocupate de discuția lor, altele aproape că se văicăreau de-a binelea, dezvelind niște figuri de cumplită amărăciune și scăldate numai de lacrimi prelungi. Era clar: nimeni nu se mai gândea la munca proprie. Motivul tuturor acestora? Angajata de la ghișeul 4 murise. Nefericita întâmplare se petrecuse în sfârșitul de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
rămâne altceva de făcut, decât să rămân un bolnav închipuit, și gata! Dar am s-o scot eu la capăt odată și odată, sper... Țin minte că au fost vremuri în trecutul meu, în care nu știam decât să mă văicăresc până și la apariția celei mai neînsemnate dureri sau neplăceri, ce parcă ar fi dorit ea să mă sâcâie. Acum, am devenit mai selectiv; spun ce mă doare, numai atunci când nu mai am deloc de ales. Dar, observ, tot în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că n-are de lucru acum. De altfel, din câte îmi dau seama, n-o duce strălucit. Totuși, nu se plânge. Ceea ce, la drept vorbind, mă miră. Nu e în "stilul" nostru, ca să zic așa. "Stilul" nostru e să ne văicărim ori să ne lăudăm. Pe calea de mijloc, nu e deloc îmbulzeală. Nici în alte privințe, Dan nu e un român "tipic". Are o detașare pe care n-am mai întîlnit-o la alți exilați. Românii pe care i-am cunoscut
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
vin cu tine în lumea de apoi. Chiar în acel moment, doi vasali năvăliră cu informația că inamicul se apropia. — Au ajuns la templul de la poalele colinelor. Soția lui Katsuyori își mustră aspru slujitoarele pentru că începuseră, dintr-o dată, să se văicărească: — Nu avem timp pentru altceva decât să jelim. Veniți aici să mă ajutați cu pregătirile. Femeia aceea încă nu avea douăzeci de ani și totuși nu-și pierdea simțul bunei cuviințe, nici chiar în fața morții. Era senină ca apa unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să declanșăm o bătălie decisivă cu Hideyoshi. Sunt de acord! — Nu din cauza Seniorului Nuobo ne-am mobilizat, de la bun început? — Am susținut respectarea datoriei și am ieșit la luptă numai fiindcă Seniorul Nobuo a venit să cerșească ajutorul Seniorului Ieyasu, văicărindu-se că descendenții Seniorului Nobunaga vor pieri din cauza ambițiilor lui Hideyoshi! Și-acum, drapelul acestui război al datoriei - întruchiparea justiției - a închinat de partea inamicului. Prostia omului ăstuia nu încape în cuvinte! — Așa cum stă acum situația, e un afront la adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și îl privi pentru prima dată pe Bull. Alan îl plăcea pe Bull. Fusese unul dintre primii săi pacienți când începuse munca acolo, cam cu patru ani în urmă. Se întâmpla destul de rar să se îmbolnăvească, și atunci nu se văicărea, nici nu cârtea. Era atent la diagnosticul pus de Alan și apoi îi urma întocmai recomandările. Alan și-l imagina pe Bull ca pe un tânăr inimos, simplu și jucător de rugby, adică exact opusul său, un individ egocentric și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
sănătate. Dar mai rău, mult mai rău e că înțelesese anumite chestii profunde și dureroase legate de el, lucruri care îl rușinaseră dintotdeauna. Bietul Bull! Neștiind ce să facă, îmbrățișa frigiderul sau se așeza cu fundul pe termostatul defect. Bântuia văicărindu-se pe coridor, în sus și-n jos; sfărâmă cu lovituri de picior telefonul și scăunelul lui Chippendale. Intră apoi în livingul portocaliu și se jelui statuii cerbului, de parcă ar fi fost vreun idol nordic, un zeu al pădurii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a căzut în șanț, pe conducta de beton, a scos un urlet, s-a apucat de gleznă cu ambele mâini și a rămas acolo, zăcând întors pe-o rână, lângă conductă, mă striga pe nume, plângea în hohote și se văicărea, și atunci eu i-am spus s-aștepte, că o să cobor imediat, iar el s-a uitat în sus, la mine, cu obrajii-n lacrimi, spunându-mi, du-te-n mă-ta, și că sunt un căcănar laș, că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
strivind sub talpă câteva bucăți de mangal căzute pe jos și remarcând că cel puțin mangalul e moale, a mai cotrobăit prin grămadă, a mai luat câte-o țoală, examinând-o și aruncând-o înapoi în grămadă, între timp se văicărea cum că lui taică-su, săracu’, îi fuseseră atât de dragi obiectele că adunase o grămadă și, strângător cum era, n-ar fi aruncat nici unul și, Dumnezeu să-l ierte, că mult se mai certase din pricina asta cu bătrânu’, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
va fi închis, și de-a dreptul scârbos ce face bunică-mea, și-a făcut rost de o pălărie neagră cu voaletă, pe care nu și-o mai scoate de pe cap, și o joacă pe văduva neconsolată, ca la paradă, văicărindu-se că ce lovitură, ce tragedie, ce se va alege de ea acum, când jumătatea ei dragă, dragul ei drag, s-a stins, cât trăise, nici vorbă să-i fi spus așa, jumătatea ei dragă, dragul ei drag, îl chinuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
la televizor despre părți din spațiu unde zboară bumerangurile făcute de mâna omului. E tare cald acolo, câteva milioane de grade Fahrenheit. Căldură psihopată. În New York, în iulie e o căldură psihopată. Pe îndărătnicul Broadway taxiurile toate plâng și se văicăresc, cu toate ducând roboți, câini răi, și aleargă în sus și-n jos prin oraș. Am făcut semn șoferului și m-am pierdut în vacarm. Se spune că New York-ul e o junglă. Se poate merge și mai departe, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai mari sau mai mici interese-învârteli, perpetuu vulnerabile, sau șantajabile, ca orice hoție, mârâind pe la colțuri, ori public, atunci când își simt amenințate interesele. Dar, văd că și eu am dat în doaga celor despre care scriu. Am început să mă văicăresc, precum o babă. Însă nu am încotro, aparțin acestui popor, prin dat. Așa cum nu-ți poți alege părinții, frații și chiar numele, așa nu am cum să aleg nici eu acum, nația din care provin. Păcat că nu mai am
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
căsniciei. Unii dintre noi sunt atât de răi, că pământul abia îi rabdă! Alții ar dori să plutească prin aer numai să nu-și supere semenii. Oameni și oameni... Ciocârlia o sfârșește cântând, stingânduse încetul cu încetul; bogatul scheunând și văicărindu se! Democrația ar trebui să însemne libertate și o înțelegere corectă a legilor pentru ocrotirea dreptății... Dar ce-i libertatea?! A gândi și a acționa în armonie cu semenii tăi, în respectul trecutului și pentru înnobilarea prezentului, ar însemna să
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
spre biroul lui și trecu la acțiune: trebuia să Închidă urgent ieșirile din Lands’en. Chemă pe mobil căpitănia portului pentru a da dispoziție să fie supravegheate sosirile și plecările de pe insulă. De Îndată ce Închise ușa, Stéphane se Întoarse să se văicărească pe lîngă Marie. - Fersen o să mă dea afară, cu siguranță! O să fie vina mea că Pérec s-a evaporat! - Stéphane, nu te mai agita atîta, potolește-te... Ridică receptorul unui telefon ca să transmită și ea cîteva apeluri, dar Stéphane Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de a da imediat știrea pe Programul Unu. Semne de slăbiciune, la fel ca ordinele date lui Picioruș de Ghips și Cap de Piatră să se întoarcă în Capitală și să continue represiunile. O să iasă prost, Petrică, încep să se văicărească Bulgarul și Croitorașul, privind înspre cordoanele Armatei care se apropie pas cu pas ținîndu și automatele în cumpănă, flancînd tancul ale cărui șenile scrîșnesc lăsînd urme în asfalt. Nu vă pierdeți cumpătul, n-o să ni se întîmple nimic, încearcă Petrică
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
contact. Dacă șoferul n-o lăsase la locul ei, treaba putea să se complice. Hai ce naiba, că doar nu ești de ieri, de azi, l-a încurajat Monte Cristo chiar înainte să plece, ține scula asta și nu te mai văicări degeaba. L-a bătut pe umăr strecurîndu-i în buzunar un briceag cît toate zilele, care pe lîngă cele două lame era dotat și cu șurubelnițe, foarfece, clești și pensete. Săru’ mîna, au fost ultimele vorbe ale lui Santinelă înainte să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de navetă. Avea o singură valiză, destul de mare, chinezească și grea drept bagaj, și un copil de trei ani, iar În poșetă pașaportul de plecare definitivă În Germania. Pe peron, Vova Demian strângea În brațe un dosar subțirel și se văicărea ca o muiere: Să mă lași tocmai acum când am intrat În Antologia celor mai bune lozinci! Copilul meu nu va scanda niciodată: Stima noastră și Mândria Ceaușescu-România! Ce nenorocire! Fac ceva pe stima voastră, zise Anita Îl privea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ori la masă, gata restaurantul s-a închis, și tu, Daniel, ce te zgâiești la mine? poate vrei să-ți ard una... Conflictul meu cu tata s-a extins, cuprinzând-o și pe Luchi, ceea ce a spart buba. Tata se văicărea acum din ce în ce mai des că nu știa cum să procedeze cu mine și într-o dimineață m-a vârât la școala de corecție după ce mi-a explicat că asta era spre binele meu. Probabil, Luchi apăsase cu toată greutatea ei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fetele care mă așteptau să aterizez? Mă jigniți, domnule sculptor. Nici cu Călugărul n-am avut mai mult succes. Sunt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinându-se. În schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. — Domnule sculptor, îmi zise ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Băiețandrul a repetat vorba urâtă, însoțind-o și de un gest, a mai aruncat o privire pofticioasă spre Laura care plângea, ghemuită, de spaimă și a luat-o și el pe urmele Profetului, dispărând în bălării. Dacă mă violau? se văicări Laura după ce-am rămas singuri. Ia lasă prostiile, i-am zis destul de brutal, furios că nu mă arătasem la înălțime. Nu mai venim niciodată aici, bâigui ea și îi tremura bărbia. Era încă sub impresia șocului. În loc s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ce le aveau de vânzare. Erau în larma și în înghesuiala obștească și altfel de oameni, mai scunzi, cu fața mai albă, unii cu bărbi negre, dar iuți și guralivi, care alergau de la o corabie la alta, strigând, lăudîndu-se sau văicărindu-se, până când își ajungeau ținta; și atunci încărcau în scurtele și adâncile lor corăbii câte un număr de robi pentru care plăteau chiar acolo pe loc fie bucăți mici de piatră sclipind cu mii de fețe, atât de prețuite de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]