337 matches
-
nu creadă colegii că o iubesc! Până la urmă am lăsat-o. Ne pictam pe foi de bloc mic de desen peisajele de iarnă cu case acoperite de ză padă și oameni tot de zăpadă. Aveam deja multe planșe în bloc, vălurite din cauza acuarelei. Pictam tocmai hornul încărcat de nea al casei și fumul care ieșea din el când, iarăși, s-a făcut un fel de liniște-n jurul nostru. M-am uitat speriat la Petruța, dar ea nu mai picta și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
stătea aplecat pe marginea portierei, aproape dormind la volan când țâșni din loc la schimbarea culorii semaforului. Lovea darabana cu mâna stângă pe bordura volanului, citind parcă alfabetul Braille al drumului în trepidațiile lui rapide. Urmărind în gând acele contururi vălurite, făcea Lincolnul să vireze de colo-colo pe suprafața șoselei. Fața îi era încremenită într-o mască rigidă, obrajii cicatrizați îi erau încleștați în jurul gurii. Trecu în zigzag de pe-o bandă pe alta, țâșnind în față pe banda de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
șuvoi pietrele scumpe din brâie de piatră prin trecători înguste se ridică și zboară pești de sidef în nopțile cu lună lângă pomul uriaș Vrăjitoarea Bătrână își azvârle năvodul Umbrele peste umbre Exerciții de admirație flori roz asfințesc pe unda vălurită șoapte și murmur... pași pe un podeț - umbrele peste umbre prăvălite-n vad îmi calc urmele am rămas aburul viu al nopților reci... Dumbrava minunată O ciudată alcătuire, priveliște ideală când noaptea încrengăturilor albastre își cheamă, în șoaptă, poezia... Copacul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
arta meditației de-ajuns să-i privești în tine o liniște se umflă până la înălțare într-o rugăciune sunt atâtea păcate se topesc oarecum în ceara lumânărilor devenim simpli cerșetori de izbăvire hulă pe suflet maramă cu chip de zeu vălurit privirea mea larg far fără odihnă bărbatule de oriunde ai veni dragoste cărnii tale spune-i că la țărm sentimente clatină nori cu vele dezlănțuit sufletul meu quiproquo sub creangă de măslin trăiesc într-o inimă de bărbat acolo a
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
văzut același semn pe peretele din marmură roșcată de Muri... O fi o ușă care nu-i trădată de clanță?! Să încerce. A contemplat toată încăperea cu luare-aminte, după care a împins peretele respectiv. S-a urnit, și-o oglindă vălurită inundă fundalul. O cameră în stilul neorenașterii germane, care reflectă gusturile unor mari sculptori. Șemineu din aur, ceas-pendulă din aur, comodă din aur, birou cu cilindru din aur, măsuță de toaletă din aur, birou-pupitru din aur, sabie... ehe!, din aur
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cor ca pisicile în călduri. Las-o în pace! Uite că-ți desenez eu portretul, aici pe nisip. Și începe și trasează cu degetul mare de la picior linii curbe: ovalul feței, ochii bulbucați, nasul mare și coroiat, buzele enorme și vălurite, bastonul milițienesc ce-i iese din gură ca un trabuc. Mama mea se mișcă grațios prin nisipul neînceput, ridică piciorul cu vârful întors, ca balerinele, între două elemente ale feței. Omul cu banderolă se apropie de ea, tiptil, pe la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mirare căci fusese demolată demult. A spus bună seara. Nu i-a răspuns nimeni la salut. Domnul Cioia juca șah cu domnul Lobonț. Erau descheiați la halate, semn că ziua de lucru se sfârșise pentru ei. Sub masa de șah vălurită ca un parchet umflat de apă dormea un teckel. O frizeriță tânără valsa de una singură printre taburete. Garderobiera croșeta o față de masă. La radio se auzea vocea Danei Jalobeanu. Petru a mai spus o dată bună seara și frizerii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-ncerc să iau legătura cu dânșii? întrebă șovăitor pilotul. — Știu eu? zise comandantul. Să nu se interpreteze... Lasă-i mai bine pe ei să ia legătura cu noi. Dar nimeni nu-i chemă. Ajunseră acum destul de-aproape de suprafața ușor vălurită a unei fețe a planetei cubice. Se zăreau deja liniile sinuoase ale râurilor, petele brune și verzi ale ogoarelor, cele albăstrui-lucitoare ale lacurilor. — Poți să frânezi sau să mă mai gândesc o dată la cine mi-a fost drag? întrebă comandantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
se vădise prin nimic. Auta holbă ochii. Din ușă năvăli un val de lumină, ca a soarelui. Simți că i se clatină picioarele. În cadrul acelei uși se ivi cineva... Un zeu? Avea o înfățișare aproape omenească: pielea era argintie și vălurită uimitor de frumos, două mâini, două picioare, umeri, cap... un cap rotund ca un glob de sticlă, de culoarea amurgului din Țara Nisipurilor, vioriu. Și în creștet, un corn, sau mai degrabă o săgeată, cam de o jumătate de cot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de a nu orbi. Nu trece o zi fără să mă gândesc că mi-aș putea pierde ochiul bun, la fel de brusc ca și pe celălalt, cu ani În urmă. Și atunci toate astea - Întinse un braț pentru a cuprinde Întinderea vălurită de iarbă verde și suprafața iazurilor clipind printre copaci, oamenii ieșiți la plimbare și câinii lor jucăuși, rochiile de vară pastelate și umbrelele de soare ale femeilor, hăinuțele albe și cotumele de marinar ale copiilor, pe tinerii În cămăși, aruncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu le trecuseră să ia în seamă protestele chelneriței cum că unitatea deja se închisese. 297 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Buzeștilor, cu mobilier străvechi, din lemn, șantaliu, din Războiul de Independență, cu dușumelele subțiate ca foița de țigară, vălurite și adiind a petrosin, dar ducîndu-i-se buhul C.E.C-ului de acolo că achită cle mai impozante retrageri și mandate poștale din colțișorul acela de București. Cât Iarba gâdilă cu instrumentarul său de spărgător broaștele celor două bulbucături nemțești de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ce sens? Fiona a luat o gură de cafea, dar s-a strâmbat fiindcă-și arsese buza. — Adică, în fond, tu nici n-ai mai mers așa de mult cu bicicleta pân-acum. Susan a scos un oftat care a vălurit stratul de spumă de lapte din ceașca pe care o dusese la gură. —Știu. Probabil că e o criză a vârstei mijlocii instalată precoce, dar chiar cred c-o să-mi prindă bine să fiu departe de Nick pentru câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
muzicii. Fredonez din ce În ce mai tare și aplaud fascinat, urmărind spectacolul minunat de deasupra mea. Ritmul dansului crește și valsul nu mai e vals. E un iureș amețitor, incredibil. Deodată hainele dănțuitoare se desprind din vârtejul acela și, cu fâlfâiri șoptitoare, ies vălurite prin fereastra deschisă, ca purtate de un duh nevăzut. Alerg șchiopătând și le privesc uluit cum se nalță tot mai sus, rotindu-se ușor și urcând printre blocuri și peste lanțul de tei din preajmă, ca două siluete fugare, Înstrăinânduse
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
numai după soare și umbră. De data asta atenția băiatului se îndreptă spre altceva. Pe jos, chiar în fața lui, era un țurțure splendid, de vreo doi coți lungime, numai bun de spadă. Îl culese pe loc, îi mângâie suprafața ușor vălurită fără să-i pese de răceala gheții, îl duse cu ambele mâini la șold, apoi îl ridică, tot cu două mâini, și făcu, răcnind, o mișcare de spadasin spre un dușman nevăzut. Din nenorocire, țurțurele, obișnuit pesemne cu mai multă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mai tare... și în curând începu să se dezlănțuie cu o furie de nestăvilit. În răstimpuri, pădurea răsuna de câte un strigăt de fiară flămândă, ori a vreunei prăzi, a cărei viață tocmai se curma... în aer continuând să plutească vălurit ecoul lor. Când și când, vuietul vântului sfâșia vijelios liniștea, cu un muget de fiara sălbatică... Vijelia frământă întruna copacii încărcați de zăpadă, care se aplecau trosnind în fața ei. Umbre ciudate se închipuiau în unduitul lor. Deodată în vâjâitul geros
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un alt urlet, parcă altfel ca celelalte... - Trei... numără moșierul, tot mai înfricoșat, și fără să vrea își încleștă mâna pe patul armei. - Sunt în haită! murmură stăpân pe sine pădurarul. Deodată, mai mulți urlară în cor, ăuitul apropiindu-se vălurit, semn că urlau în fugă. Pădurarul aștepta în liniște, cu un calm desăvârșit. Boierul miji ochii, privind în zare, spre creasta Ciomaga... simțind în suflet galopări de fiare flămânde. De după creastă, din inima codrului, urletul lupilor, venea ca un zvon
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și erau peste ei. Doi dintre ei se ridicară, nerăbdători. Și, atunci, peste urletele prelungi de chemări ale străbunilor, înainte ca prădătorii să pornească la atac, ca un trăsnet căzu detunătura, care vui năpraznic peste pădure, răscolind văile cu ecou vălurit. Cu un salt larg, lupul ochit drept în cap, zvâcni lunginduși trupul în aer,cu labele spre cer, de parcă ar fi vrut sa se agațe cu ghearele. Era imens... părea nesfârșit de lung. Încă o zvâcnire spre cer, cu o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
răscolit de aceasta lume plină de mister. Trecu mai departe cu Sultan la pas, urmată de aproape de Pârvu care, mai că și-ar fi încercat colții cu lățoșii. De sus de pe culme se mai auzea doar... „cling-cling... cling-cling...“, și ecoul vălurit al flăcăului: „Fa Anucă, faaa...!“ Sus, în limpezimea cerului, un norișor alb însângerat pe margini, de soarele la asfințit, se mistuia văzând cu ochii. În văzduh se simți aerul proaspăt și răcoros al toamnei. La o aruncătură de băț, apare
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
gol trăia imaginea mamei ei. Deodată, tresări... Dangătul clopotului de la biserica din sat, din vale, lovi aerul de parcă ar fi lovit-o în piept cu ceva. Aproape în același timp se auzi și clopotul de la schitul de sus, de sub creastă, vălurit peste vale. Băteau de vecernie... A doua zi era Duminică. Tresări... Gânduri nebune îi alergau prin goana sângelui. Întreaga-i ființă se prefăcu într-un strigăt pe care-l sfărâmă între dinți... îl înăbuși cu pumnii în piept. Închise ochii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
deschidea în fața lui. Dacă-și închipuise că zăpada, orașul și valurile epuizaseră definitiv capacitatea lui de a se mira, spectacolul pe care răsăritul îl oferi ochilor săi corectă din nou acestă greșeală, căci cenușiul plumburiu și metalic al unei mări vălurite și amenințătoare avu darul să-l hipnotizeze, cufundându-l într-o transă în timpul căreia rămase nemișcat și absorbit, ca o statuie fără viață. Apoi, prima rază de soare descompuse cenușiul într-un albastru luminos și un verde opac, încât albul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără să mă pot goli. Mă dilat ca un balon, plutesc deasupra parcului, caut frunzele. Frunzele nu-s. Doar grămăjoare de praf tremurătoare, suspendate deasupra unui deșert cenușiu. Cu cît mă umflu și mă Înalț peisajul se micșorează. Dune mărunte, vălurite pretutindeni, pe bănci, În jgheaburi, În gurile pubelelor, pe capota cărucioarelor de copii, pe căpăcelele sticlelor de lapte, dune care foșnesc amețind toate formele, aneantizînd culorile Într-o singură lumină albă, spectrală. Mă clatin Într-un craniu, sînt creierul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca să se opună acestei idei altfel decât tăcând și ridicând din sprâncene a îngrijorare. Poteca ducea spre o verandă plină de frunze moarte. Se intra prin două uși duble, făcute din lemn închis la culoare și genul acela de sticlă vălurită cu plasă de sârmă înăuntru. Am împins ușa din stânga și aceasta s-a deschis pe jumătate. — E cineva aici? Tușa Ruth avusese dreptate: plimbarea nu-mi fusese de ajutor. Măruntaiele îmi atârnau libere și ude sub coaste și între șolduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
uneori cu o anume tristețe, tinerii ăștia aflați În căutare de noi valori spirituale sunt de-a dreptul niște tâmpiți. În secundele de după coborârea din jeep, Bruno pricepu că făcuse o eroare. Domeniul cobora În pantă domoală spre sud, ușor vălurit, erau arbuști și flori. O cascadă curgea Într-un mic lac, verde și calm; chiar lângă lac, Întinsă pe o lespede, o femeie goală se usca la soare, În timp ce alta se săpunea Înainte de a plonja. Mai aproape de ei, Îngenuncheat pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
revenită după treizeci de ani, era din genericul de la „Prințul Saphir”, un serial de televiziune la care se uita duminică după-amiază În casa bunicii, și care-i mergea drept la inimă). Apoi, imediat, mergea singur pe o pajiște imensă și vălurită, cu iarbă Înaltă. Nu vedea orizontul, colinele ierboase păreau să se repete la infinit, sub un cer luminos, de un gri pur. El Însă Înainta, fără șovăială și fără grabă; știa că la câțiva metri sub tălpile lui curgea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să ne întâlnim. Restaurantul de lux al urbei, nu ? îl întreabă pe sărbătorit, încovoindu-se parcă puțin pentru a atenua diferența de înălțime. Înalt, ciolănos, binedispus și energic, ca de obicei, estetul rotește privirea verzuie. Ne dăruie glasul său gros, vălurit : — Tocmai se făceau propuneri să mergem acolo. Așa că ar fi bine dacă ați... N-are vreme să-și termine propoziția. Sărbătoritul e smuls de o uriașă care târăște în urma ei un bătrânel uscat și zăpăcit, pe care ține să-l
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]