558 matches
-
să pot ști În ce măsură Îl continui. Lui avea să-i urmeze În locul de veci al familiei ultimul soț al Motănicăi, pe care l-au dus acolo cam În același timp cu unul din cei doi copii ai Năsoasei. Fratele lui văru’ Vasile, care-i acum În ultimul an la un liceu industrial, văru’ Gheorghiță, da, așa-l chema, a murit de leucemie la zece ani, iar la o lună și ceva a dat o mașină peste avocatul Motănicăi. Atunci știu că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de veci al familiei ultimul soț al Motănicăi, pe care l-au dus acolo cam În același timp cu unul din cei doi copii ai Năsoasei. Fratele lui văru’ Vasile, care-i acum În ultimul an la un liceu industrial, văru’ Gheorghiță, da, așa-l chema, a murit de leucemie la zece ani, iar la o lună și ceva a dat o mașină peste avocatul Motănicăi. Atunci știu că s-au Încins ele din nou la scandal tare de tot, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ajuns să-și Întrețină familia cel puțin două zile. Nu era o afacere pentru ei. Poate de aceea apăreau de fiecare dată alții și din ce În ce mai puțini, până ce la un moment dat au dispărut de tot. Mi se pare că pe văru’ Laur, moșu’ Îl socotise În plus pentru sudat grilaje și porți și până să nimeresc eu acolo. Mai apoi aveam să văd că nu-i venea lui văr-miu nici să se omoare prea tare la bătut tuburi. El avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
zi. Tot e bine, nimeni nu-ți dă banii ăștia pe râs, sfinte Dumnezeule, de râs să fim cum ne holbam În toate părțile și noi și meșterul ăla de doi bani după zilierii care nu mai apăreau. Eu și văru’ Laur rămăsesem de altfel singurii zilieri printre angajații permanenți ai Unității, cu carte de muncă și figurând pe statele de plată, care erau maistrul Victor Gomoiu, nevastă-sa și fii-su, iar din afara familiei Îl aveau doar pe Andrei, Încadrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de cap, ce-ar mai fi contat amărâtul ăla de salariu de sudor, pentru care semna de două ori pe lună pe stat și de care stăpânul nostru nu putea totuși să nu țină cont, așa că spre deosebire de mine și de văru’ Laur, lui Îi plătea tuburile la jumătate din tariful lor. Avea dreptate părințelul că-i o curvă bătrână și că-i ceva de nu se poate, da’ pân’ la coadă ar fi trebuit să se bucure că ne are pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pomeni Înghesuit de comenzi, că o puse În mai multe rânduri și pe nevastă-sa să bată la tuburi cot la cot cu noi. Sălta treanța aia de halat pe ea de ziceai că-i pe sârmă. Râdea printre gâfâituri văru’ Laur, uite-o vere cum joacă-nfiptă-n mătură cotoroanța, dac-o cauți Între picioare e carne vie, și Andrei o căina că cine-o mai fute-o și pe sărmana Leontina și la cinci metri mai Încolo ea zdupăia cu ciocanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ăsta de doi bani, el unu’ n-ar ține-o pe arătarea asta jegoasă nici ca să-l spele pe picioare. Păi uite că nu era chiar așa. La o astfel de remarcă nu m-aș fi așteptat decât poate la văru’ Laur, care nu mai prididea să-l gâdile pe stăpânul nostru cu moarte țiganilor și hoților și heil Hitler, iar pe de altă parte nu-l considera mai ceva decât cretina de nevastă-sa, care ei asta sunt, vere, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
moșu’ de șale. Viorel e stăpânul cel tânăr... Se-ntoarse spre Andrei. Și dacă-nțepeni ăsta, Îi iei tu locu’, părințele. Deja te-a-nfiat moșu’ pe statu’ de plată. Mai are să-ți dea Buceagu’ și Dacia aia roșie, și io cu văru’ Laur o să rămânem amărășteni la tuburi... — Sfinte Dumnezeule, bolborosea Andrei Încrâncenat, unu’ din ei tot o să Înțepenească. Părea Întrucâtva posedat de perspectiva asta, În timp ce Laur profețea lungit pe iarbă sub cais: — Ba amândoi, părințele. O să-i iei pe-amândoi dupe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
O să-i iei pe-amândoi dupe pâine și-ai să moștenești Unitatea, părințele. Da’ ce-ai să te faci cu dada Leontina, c-o să trebuiască s-o ceri În căsătorie? Și p-ormă poate te milostivești de mine și de văru’ Relu și ne treci pe state. După blugii ăia prăfuiți de ciment, abia de l-aș fi deosebit de șoferii care se perindau toată ziua prin curte. Totuși pantofii lui erau mereu noi și din piele Împletită, iar cămașa sau tricoul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
deși spre deosebire de văr-miu pe el Îl legau interese mai trainice de combinația asta cu Unitatea și moș Victor. La o adică și lui i s-a făcut de ducă, și mie, dar nu mai suntem de-o seamă cu văru’ Laur. Suntem deja la o vârstă când nu ne mai pică bine să ne mutăm așa de des de colo colo. Și unde? Păi s-o Înnămolim pe litoral, da, cu nămol și floricele. O-ncercasem și p-asta În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ținut de urât cu patru halbe de bere la restaurantul gării. Mă-sa o duce binișor, da, s-a Înviorat o dată cu sezonu’, Îi dă mâna să se depraveze, bine că ne-a dat prin cap să trecem pe la ea, iar văru’ Laur a mai găsit un loc unde-i bine primit când s-o nimeri prin București. La toamnă ori la iarnă, vere, cine știe ce-o mai fi până atuncea? Nu contează. Nu mai conta nici măcar ce a fost. Peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
moartea mămicii mele, iar de-acum nici n-ar mai fi trebuit să se ostenească să le trimită pe Năsoasa sau Tarantoaca la Mortu’ Fript, că la caz de ceva s-ar fi dus ele și singure. Avea el dreptate văru’ Laur că noi nu suntem neam de ciobani și tubari. Astea sunt neamurile mele bune și până la urmă le-aș face oricând loc lângă mama, În locul acela cumpărat pe spezele mele, pentru care am sacrificat garsoniera părintească. Țin la ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
plină de toți cei vii și de șirul morților ce-l precede. Sătul și ușor amețit de bere și lichior de trandafiri, dintr-o dată mă pomeneam din cale-afară de singur acolo-n Gara de Nord, după ce trenul mi l-a luat pe văru’ Laur. Ziua era pe jumătate dusă și până aș fi ajuns În extremitatea sudică a orașului, la Unitatea Glina, s-ar fi dus pe trei sferturi. Nu mă mai simțeam de altfel În stare nici pentru două tuburi. M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mai sunt cinci birouri În afară de cel al doamnei Bruescu, ocupate de patru femei și un bărbat. Acești salariați ai Editurii Calende sunt aplecați peste paginile lucrărilor Într-o neclintire deplină, care mă fac să mă văd pe mine și pe văru’ Laur și pe părințelul Andrei țopăind Îndrăciți În jurul formelor de tuburi și izbind din toți rărunchii, dar ce fac ei aici nu se compară cu tuburile de puț. — Și dacă vedeți, Îmi sugerează doamna Bruescu, ar fi cazul să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
faci bine fără să simtă, ca mare doctor ce-ar fi ieșit din tine dacă te-ar fi ținut tac-tu-n facultate, și râd ca un prostovan ce sunt și mă Înfoi la el, fript de indignare: da’ cu văru’ Laur ce ai? Ie neamu’ meu și sângele meu, părințele, vă iau gâtu’ la toți pentru el. — Uh, sfinte Dumnezeule, m-am Închinat de-o mie de ori că m-am văzut scăpat de el. Văr-tu a făcut ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pune obrazu’ moșu’, da’ la un caz de ceva n-ar pune și curu’. Doar nu-s fii-su. Cu fii-su se bate și se Împacă și-i cară la bani și-i cere sfatul ce să facă cu văru’ Laur. Cine știe ce glume o avea Laur cu Viorel? Cine pentru cine pune obrazu’ și curu’. N-am prea luat aminte la aranjamentele lor tot Învârtindu-mă prin bătătura asta cu gândul la ale mele. Îi explic plutonierului: — El e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-n curte unde dați cimentu’, și ori că le vinzi proprietarului, ori vii mai târziu după ele când găsești client și le dai cu cinci mii pă puțin, nea, ascultă aicea la mine... Le adusesem sticla și deja uitasem de văru’ Laur. Să ne grăbim fără să ne pripim, da, să facem cum om face s-o ștergem mai repede și cu cât om putea să tragem mai mult de la ăștia. Se lasă ei greu, dar uite-i că se lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
planul nostru, deja Înfăptuit pe trei sferturi. El a vorbit pentru mine și pentru el, doar pentru doi inși a vorbit cu tipu’ ăla, Pepino, care are un văr călăuză și văr-su ăsta... Dar’ văr-miu, părințele? Laur e văru’ meu bun, neamu’ meu și sângele meu, mama și cu mă-sa sunt surori bune... Păi ăștia erau banii, da, Înțeleg, da’ el spusese că doar cinșpe mii ne trebuie, iar Andrei că ne mai trebuie și bani de tren
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fi futut până la ultimu’ leuț banii pe locu’ de veci... Păi nu te gândi, părințele, că lu’ ăsta dacă-i dai drumu’ singur prin București se rătăcește. Doar drumu’ de la gară până aicea-n bătătura lu’ moș Victor, atâta știe văru’ Laur, și-acuma, că s-a terminat sezonu’ pe litoral, n-ar avea decât să se ducă să facă foamea cu tac-su-n Caracal, și oricum trebuie să-l luăm cu noi, părințele, să nici nu te gândești că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
strigă părințelu’ printre gâfâituri. Păi să-i trag tot neamu-n pula lu’ moșu'! Tot neamu’ lui de ciobani și salahori și tubari. Numai’ de nu ne-ar trage ei pe noi, vere. Nu-i pasă lui Andrei nici cât lui văru’ Laur. Hohotește spre mine Împroșcându-mă cu salivă și sudoare. — Or să intre ei la bănuieli, face, pe un ton de o conspirativitate contrafăcută. Mai ales când or vedea căcatu’ ăla pe birou. — Or să miroasă ei ceva, zic. Duduie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
banchetei, mozolit de saliva care mi se scurgea din gură. Nu mai vroiam să văd și să știu, și uite după ce-mi curgeau mie balele. Sunt mort de sete și de foame. Andrei sforăie pe bancheta din fața mea. Și văru’ Laur, da, e-n compartimentul de alături. Caut În geantă pe Întuneric, bâjbâi și dibuiesc pâinea. Pâinea goală și Întunericul m-au salvat În mai multe rânduri. Am fugit și m-am ascuns de ei prin tot felul de demisoluri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pe care trebuie să-l luăm. Tot de-aici din stație o să-l luăm, da, și tot el a spus că mai Întâi să mâncăm, nu-i nici o grabă, nu-i nici nouă ceasul. Se lumină pe loc fața lui văru’ Laur când auzi de mâncare. Se trezise și se Înviorase, visul i se izbândise și țopăia din nou la patru pași Înaintea noastră. Eram pentru prima dată prin părțile astea și mă gândeam că nu voi mai avea ocazia. Laur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
departe și cu o grămadă de bani În buzunar, după ce s-a bătut cu toată lumea, din cale-afară de curajos și cu folos, și-a Învins. Toți trei am Învins În definitiv, și nu mai spun cum Îi luceau ochii lu’ văru’ Laur În așteptarea bucatelor. — E bine, Laure? face Andrei, la care văr-miu Înghite-n sec și privirea i se aburește brusc de-ai zice că acuma dă În plâns. Unde te ducem noi, Laure? — Unde vrea pula matale, părințele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
el, dar ăsta ar fi ultimul lucru de care să ne pese. Andrei privea dominator În toate părțile cu o sumedenie de ochi, la teancul de sute pe care-l răsfoia sârguincios Între picioare, sub masă, la mine și la văru’ Laur și după cine o fi pe aici și nu mai vine să ne bage-n seamă cu ce o avea de mâncare. În mijlocul mesei trona un borcan c-un snop de fire de gura-leului, către care Laur Întinse botul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ei și nici ei cu mine. Oriunde mă duc ne se leagă nimeni de mine și am liberă trecere peste tot. Îmi Întinse un buletin hărtănit și jegoșit, abia ținându-se În copertele sale. Am acte-n regulă, vere. Făcu văru’ Laur teatru la microfon cu mine. I-am tras un șut În fund, mai reținut, nu ca să dea cu nasu’ de dalele astea frumoase ale caldarâmului, ci doar cât să-l mențină vioi și cu chef de mers. E ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]