557 matches
-
Iată că domnia mea...l-am iertat...de toate dările și angăriile, oricâte ar fi pă alții...nimărui nimic să nu dea, măcar orice greu ar fi pe țară sau pe breasla curelarilor, despre toate să aibă pace. Și tu vătafule de curelari, la nimic cu voi să nu-l amestecați. Așijderea, și voi vătași de vezetei și vezetei de la grajdul gospod... întru nimic să nu-l trageți la lucrul grajdului, fără decât el numai să fie de lucrul cămării gospod
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
tălmăcește-mi și mie înțelesul acestor vorbe.” Când Ioniță era cel mai bun meseriaș dintre curelarii gospod, cum să nu fie luat în seamă de vodă? „ Să știi că aista-i adevărul. Altfel, vodă nu ar fi spus: Și tu vătafule de curelari, și voi curelari, la nimic cu voi să nu-l amestecați>. Cu alte cuvinte, el era mai presus decât toți curelarii și chiar și decât vătaful lor...Știu că nu prea te dai în vânt după sfinția sa patriarhul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
că aista-i adevărul. Altfel, vodă nu ar fi spus: Și tu vătafule de curelari, și voi curelari, la nimic cu voi să nu-l amestecați>. Cu alte cuvinte, el era mai presus decât toți curelarii și chiar și decât vătaful lor...Știu că nu prea te dai în vânt după sfinția sa patriarhul Ierusalimului, dar n-ai să ai încotro. Trebuie să vezi acest zapis, care vorbește tocmai despre el.” Am luat zapisul cu pricina și am încercat să mă descurc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
lume. Fata l-a strigat într-o zi din foișorul de la drum. El se uita la băieții care alergau cu brațele pline de rămurele spre cuptorul mare din curte. Știa că și el aprindea adeseori focul, dar cum nimeni, nici măcar vătaful, nu-i spunea să facă ceva, Pampu privea cerul cu uimire sinceră, pironit în mijlocul curții agitate. Apariția Ghighinei i-a stârnit interesul imediat. Știa cine este, știa ce înseamnă pentru vechiul Pampu și tocmai de aceea s-a îndreptat iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să se-mbrace, îi împuia capul cu toate visele ei despre Târgoviște ori despre prăvăliile din Sighișoara. În viața ei de ființă răsfățată exista totuși cineva care îi punea bețe-n roate și-i frângea elanurile. Iar acesta era Mașcatu, vătaful curții. Nu putea să spună despre el că e necuviincios ori că se poartă rău cu ea. În fond, el era șeful general al curții. Punea în mișcare toată lumea. De dimineață până seara se auzea, de la grajduri și până sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
general al curții. Punea în mișcare toată lumea. De dimineață până seara se auzea, de la grajduri și până sus, în odăile cele mari ale casei, vocea lui puțin răgușită; și, odată cu ea, Ghighinei îi venea în minte și chipul posomorât al vătafului. Avea o figură de om pregătit să dea cu parul. Doar când apărea spătarul Gongea, fața vătafului se lumina instantaneu, iar el devenea bun de pus la rană. Altfel, se făcea că n-aude ori mormăia ceva. Iar pe Ghighina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sus, în odăile cele mari ale casei, vocea lui puțin răgușită; și, odată cu ea, Ghighinei îi venea în minte și chipul posomorât al vătafului. Avea o figură de om pregătit să dea cu parul. Doar când apărea spătarul Gongea, fața vătafului se lumina instantaneu, iar el devenea bun de pus la rană. Altfel, se făcea că n-aude ori mormăia ceva. Iar pe Ghighina o privea dușmănos și nu se grăbea niciodată să facă ce-i cerea fata. De aceea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ceva. Iar pe Ghighina o privea dușmănos și nu se grăbea niciodată să facă ce-i cerea fata. De aceea se bucurase când Savetina, bucătăreasa, îi spusese că o-ncasase cu o seară în urmă: „Domnișoară, domnișoară, îi spusese aceasta, vătaful nostru a luat-o în barbă, a fost un scandal azi-noapte în odaia grajdului. Cică Pampu ar fi posedat, Doamne, ferește!“. Bucătăreasa nu știa mai mult, iar Ghighina voia amănunte și spera să le afle de la Pampu. Evident voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și simțea că și Pampu este satisfăcut. Când Mașcatu intrase în cameră, adus de Iscru, îl identificase ca pe stăpânul nemilos, care trebuia pus la punct. Pur și simplu se ridicase de pe ladă sub impulsul obișnuinței. Apoi se îndreptase spre vătaful care îi punea întrebări și-i răsese un pumn în ochi. Omul căzuse în nesimțire peste trupul firav al lui Iscru, iar în încăpere se lăsase o liniște absolută. Imediat fusese năvălit de un sentiment necunoscut, de o părere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la masa mare din curte, cu toți servitorii. A mâncat friptură de miel și ouă roșii, a băut o cană de vin și a cântat în rând cu toată lumea Dă-ne, Doamne, viață multă/ Și să-avem ce pune-n burtă. Vătaful a venit la el și i-a privit de aproape bubele de pe gât. Apoi l-a îmbrățișat și i-a îndemnat și pe ceilalți să uite de necazul care dăduse peste Pampu, nu era nimic rău, pentru că Domnul nostru Iisus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Zogru a știut că n-o s-o mai vadă și-așa a și fost, că n-a mai venit după aceea. Numai Ioniță nu venea, rămânea acasă să aibă grijă de treburile curții, mai întâi ca om de încredere al vătafului și apoi ca înlocuitor al lui. Fusese chiar în primul an să vadă icoana și cutremurat de figura lui Pampu se îndepărtase iute, hotărât să nu mai vină câte zile o avea. Dar, într-o zi de august, bătrân și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dacă ar fi să fie, erau zănatici și prinși într-un păienjeniș de dorințe care luau formă doar în închipuirea lor. De exemplu, Ioniță Zugravu se gândea să facă o biserică. Avea casă și ceva pământ lăsat de tatăl lui, vătaf de curte la fostul conac al spătarului, care atunci, la 1520, rămăsese în grija unei nepoate de-a lui Mașcatu, mort și el, și Ghighina fără să fi avut copii. Ioniță, avea ceva pământ, iar dacă l-ar fi vândut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că ar putea să fie vreunul al lui, căci în vremea aceea nu știa că bărbații în sângele cărora cobora el deveneau imediat sterili și își reveneau în câteva luni, după ce el îi părăsea. Petru lui Ioniță, Bubosu, era acum vătaf la curtea Ghighiței și, ca și tatăl său, se uita de sus, convins că numai el contează în lume, ceea ce lui Zogru i-a readus în minte noaptea dezgropării inelului. Apoi, Zogru a hălăduit prin satele de prin preajmă, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lăsa ispitit de cel rău și căzut în greșeală. Ci vino și înapoiază norocul pământului. Te aștept în locul văduvit de tine, vineri, după căderea nopții. Părintele Teodosie, de la Mănăstirea Snagov A trimis apoi scrisoarea printr-un cărăuș tocmai la curtea vătafului Petru al lui Ioniță, în Coteni. Îl distra gândul că putea să-l sperie pe băiatul Bubosului, care luase inelul din groapa făcută de Iscru. Și apoi voia să vadă cu ochii lui groaza de pe chipul acestuia. Până vineri a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
din moment ce puii fuseseră făcuți de cățeaua lui. Dar bătrânul s-a înmuiat la vedera pungii cu monede și s-a repezit în sat s-o răscumpere pe Ruti. Bietul de el. Într-un an, Iacob a devenit un fel de vătaf al lui Laban. Cu câinii după el, Iacob conducea turmele în așa fel încât mieii ajungeau la iarba tânără, oile la cea zemoasă, iar berbecii mari la buruienile vârtoase. Turmele creșteau așa de repede că la următorul tuns Iacob a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mături lungi de nuiele. Desculți și flămânzi, bețivi și răi, trebuia să țipi la ei ca să te asculte, că și el avea o socoteală aici, lua leafă de la stat, păzea lucruri. Când se mai îmbătau, haidamacii fi spuneau printre dinți: - Vătaf puturos, de ne mănânci pâinea și sudoarea, o să te tăiem, o să-ți scoatem mațele afară! Dumnezeu fl știa câte făcuse pentru ei. Aglaia, nevastă-sa, le mai dădea câte ceva de mâncare, își rupea de la gură, că-i știa amărâți. - Să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trecuseră. Era mai mâhnit, mai bătrân și mai uscat la inimă. Avea ce povesti câte petrecuse. Că și acolo erau reguli și stăpâni. Cum intraseră, i-au luat în primire hoții mai vechi. Mai mare peste pușcăriași se afla un vătaf de se ținea bine cu păzitorii. El tăia și spânzura. Aveai nevoie de-o țigară, de mâncare, voiai să trimiți o scrisoare afară, la rude, el le făcea pe toate. Dar trebuia să-i dai. Lua șpagă și o împărțea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nepotul lui Zmeu? se supără cel tânăr. Nu prea se vedea bine. Celula era lungă și întunecoasă. Într-un zid ardea o lampă chioară. Pușcăriașii cei vechi au înghețat. Nou-lvenit nu le știa obiceiurile. Gheorghe 1-a tras de mână. Vătaful s-a dat jos la ei. Se făcuse liniște. Nu mai mișca unul. - Puișorule, tu n-ai mai fost pe la pension, se vede treaba. Nu știi ce-i aia gherlă... - Sanchi... - Dă-te-ncoa... Se apropiase. -La apucat pe ageamiu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și 1-a tras lângă el. -La văzut Paraschiv. Era un ăla jimbat, cu o față neagră, tăiată sub ochi. Mesteca o bucată de tutun. - Cum îți zice, mă, ție? - Da ție cum îți zice? Ce-oi fi vreun șpiler? Vătaful a ridicat pumnul să-l lovească. Treanță înlemnise. Cu o mișcare iute, pungașul i-a prins mușchiul între degetele lui subțiri. I-a înmuiat mâna. Din ochii verzi ca mucegaiul ieșeau scântei. Se uitau și ceilalți. - Așa, micule! îl zădărî
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Crăste, fiul lui Umbrariu”, din Tomești, ținutul Cârligăturii, este martor la o vânzare din 1603 februarie. Alt antroponim Umbrar, tatăl unor martori la o vânzare, apare într-un zapis datat 16 august 1603 la Tomești, ținutul Tutovei, și încă unul, vătaf în Rădeni, înainte de 1622, precum și un Mihai Umbrar, într-o judecată cu Ionașco Jora, în anii 1632 și 1634. Din câte știm, atât toponimicul Umbrărești, cât și antroponimele derivate din latinescul umbră nu au stat până acum în atenția acelora
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
rol în conducerea comunității. Cât privește blestemul din finalul zapisului, îndreptat împotriva acelora care s-ar „lepăda” de actul daniei, acesta semnifică prezumtiva împotrivire a unora dintre obșteni față de hotărârea adoptată de către majoritatea sătenilor. Actul este scris la Umbrărești, de către vătaful de hânsari, Necula, de loc din acest sat, dar aflat acum în slujba statului, implicit a beneficiarului prin gradul său de vătaf de hânsari, comandant al unei mici unități militare de cavalerie, supus hatmanului, care era „mai marele peste oastea
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
prezumtiva împotrivire a unora dintre obșteni față de hotărârea adoptată de către majoritatea sătenilor. Actul este scris la Umbrărești, de către vătaful de hânsari, Necula, de loc din acest sat, dar aflat acum în slujba statului, implicit a beneficiarului prin gradul său de vătaf de hânsari, comandant al unei mici unități militare de cavalerie, supus hatmanului, care era „mai marele peste oastea țării”, dacă nu cumva și alți locuitori din cei enumerați mai sus vor fi fost înrolați în serviciul călărășesc. E posibil ca
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
de hânsari, comandant al unei mici unități militare de cavalerie, supus hatmanului, care era „mai marele peste oastea țării”, dacă nu cumva și alți locuitori din cei enumerați mai sus vor fi fost înrolați în serviciul călărășesc. E posibil ca vătaful de hânsari să fi fost intermediarul între marele dregător și consătenii săi, știut fiind că actele de danie implicau obligații reciproce, motiv pentru una din părți de a refuza în situația că ar fi bănuit anumite subterfugii. Prin 1698, când
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
umbrăreșteni, reținem și funcțiile specificate pentru cei care le aveau: trei preoți (ei fiind și scriitori de acte), toți arătați ca fiind din Boziești, dovadă a unei singure biserici și parohii pentru amândouă satele, așa cum e și în prezent; un vătaf, un vornicel, un călăraș și un hânsar, celorlalți neindicându-li-se vreo funcție, dar indiscutabil că ei făceau parte din categoria oamenilor ziși buni și bătrâni, cu slujbe locale și cu părți de ocine în obștea Umbrăreștilor și aiurea, dispuși
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
banului, apoi spătar și mare vornic Gavril Conachi. Cam așa se făceau moșiile în Moldova în vremea respectivă. În una din condici, folosită și de tatăl lui Gavril, vornicul Constantin Conachi, întâlnim următoarea însemnare: „Bani ce mi-au trimis Darie, vătaful de la Umbrărești, 1778 febr/uarie/ 7”. Vătaful Darie slujise și pe vechiul stăpân, logofătul Manolache Costache și-l aflăm acum în serviciul noului stăpân. Pentru a ne putea face măcar o idee aproximativă despre fonemenele economice de la Umbrărești, preluăm crâmpeie
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]