3,613 matches
-
mine, incapabil de orice răspuns, pe cînd tonul lui era tonul unui tip care știe multe și ți-ar fi servit pe loc sute de răspunsuri... Mă aflam pe a cincea sau a șasea colină imperială a Romei, acolo unde văzduhul, de atîta măreție, violență, evlavie sau pietate, ură sau adorație sau devoțiune;... acolo, pe colina numărul cinci ori șase din cele șapte, istorice, aerul, pe cînd urci treptele încetul cu încetul, făcîndu-se greu, dar, de la un anumit punct, începi să
Tabachera de tinichea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16084_a_17409]
-
lipitoare - nu altceva, m-a dăulat. Du-te numaidecît, pînă nu iese bacceaua, hoașca: contez, nu e așa? Și porunci birjarului, să mîne. Vino poimîine la cimitir, îmi mai strigă cu capul afară, depărtîndu-se, iau cuvîntul." Un rîset general umplu văzduhul întunecat al celor zece noctambuli, iar cel cu țigarea aprinsă aruncă mucul departe și care schiță traiectoria unei stele căzătoare liliputane. " S-a mai văzut un hippy chel?" se interesă după aceea unul, tare, nu se vedea care pe care
Diverse supoziții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16146_a_17471]
-
iarbă... Aș putea spune că aud zgomotele liniștii (ce oximoron apetent! - M.B.), dar nu spun, pentru că liniștea este întreruptă brusc de țipetele unui copil din vecini. Sunt țipete înalte și subțiri, care se sparg ca niște pahare de cristal în văzduhul acestei calme seri de vară. Mă gândesc la poezia lui Francis Jammes și a lui Ion Pillat al nostru, dar alung repede din minte această analogie, pentru că pe ulița satului nu apare nici un măgăruș și nu se zărește nicio berlină
Întortocheate sunt căile... biograficului. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_370]
-
ne tulbură uneori prin descătușări abundente de zăpadă, viscol, polei, depuneri de gheață, strecurându-ne în suflet fiorul de ger din anotimpurile lui Vivaldi, tristețea albă a peisajelor lui Andreescu, ecoul versurilor lui Ovidiu subțiindu-se până ce rămân încremenite în văzduh, la Tomis. Iarna - capăt de drum, care aduce sfârșitul unui ciclu de viață al naturii - „Ziua scade, noaptea crește“ -, când pădurea își pierde podoaba coroanei, iar crizantemele „absorb fără să rețină ninsoarea apoasă“ și se apleacă spre pământ, căutând culcușul
Agenda2003-3-03-d () [Corola-journal/Journalistic/280603_a_281932]
-
mea durere Și-i dăruia cu câte-o murdară mângâiere. CXVI O călătorie în Cythera Ca pasărea de slobod, întraripatu-mi duh Dădea ocol, în zboru-i, catargelor făloase; Plutea alene nava sub ceruri radioase Întocmai cum plutește un înger prin văzduh. Ce insulă-i aceasta? Cythera ni se-mbie! Țărmi altădată-n farmec și vrajă neîntrecuți, Banalul Eldorado-al flăcăilor trecuți. Priviți și luați aminte: acum e-o stâncărie. Ostrov cu dulci secrete și mândre sărbători, A anticei Venere mirifică fantomă
Charles Baudelaire - Din Florile răului by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/2678_a_4003]
-
ei creștea. Fiori de groază-l străbăteau până-n creștet. Geea! Geea! strigă disperat. Ea nu-i răspunse. O durere nebună îl țintuia. Dorea să facă ceva, orice. Trupul iubitei devenise rece,dar de o strălucire marmoreică. Și un glas sfâșie văzduhul ! Perigeu, tu cel mai nelegiuit dintre muritori! O! Perigeu! Te blestem să nu-ți afli vocea până când n-o vei învia pe Geea. Era preoteasa noastră. Tu ne-ai răpit-o. Tu s-o învii. Un milion de amfore de
PĂMÂNT VIOLAT. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_410]
-
adiere de vânt. Când se întoarseră sclavii s-o ia, doar o grămăjoară de cioburi prăfuite era pe treptele suflate de vânt. Undeva, uitat de vreme, trupul lui Perigeu aștepta să cadă victimă vârco lacilor lumii. Ciocane imense băteau, sfâșiind văzduhul: aiurea plutea un sicriu gros de piatră, ca o ultimă licărire de-adevăr. Umbra morții cuprinsese totul ca o noapte de granit.
PĂMÂNT VIOLAT. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_410]
-
și dealul, / Întreabă câmpia, cântările, florile, / Întreabă amurgul, tăcerea și zorile, / Întreabă Carpații, cu vârfuri de brad, / Ori roata de la Bălgrad... // Întreabă Abrudul, / Blajul, / Aiudul, / Cenușa din vatră / Și munții de piatră. // Întreabă lumina, aerul, soarele, / Furtunile, doinele, fecioarele. Întreabă văzduhul, ploile, norii, / Copiii din leagăn, moșnegii, feciorii... Întreabă pe mama, pe tata, pe moșu’ / Ori pe Plaghia Roșu? // ... Întreabă pădurea, câmpia și dealul: / Al cui e Ardealul?”. Cântăreți ai pătimirii noastre, poeții refugiului deveneau trâmbițele Ardealului rupt, aflat în suferința
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92510_a_93802]
-
vertiginos spre Pământ. Nu știam ce să fac... Vedeam Pământul cum se apropie de noi, mai mult și mai mult, mai aproape și mai aproape. - Acum ce va fi? am întrebat fără voie și vocea mea s-a pierdut în văzduh. Glasul Timpului a ajuns prin beznă până la mine lin ca un cântec... - Stai liniștit. Nu-i nimic... Doar o stea... a căzut. --------------------------------- Madeleine DAVIDSOHN Haifa, Israel 28 martie 2016 Referință Bibliografică: Madeleine DAVISOHN - POEM PENTRU O STEA / Madeleine Davidsohn : Confluențe
POEM PENTRU O STEA de MADELEINE DAVIDSOHN în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381625_a_382954]
-
mai des aș zbura, dar ce-i o pasăre arsă-n os? Oricât de aproape sunt norii, pământul cântă cel mai duios. Între două lumi, o imensă catedrală de aer și duh, sufletul meu face escală, apoi se ridică în văzduh. Citește mai mult Între două lumi, o fâșieplină de furnici milostive,trec peste ea cu smereniacerului răsfrânt pe ogive.Și parcă tot mai des aș zbura,dar ce-i o pasăre arsă-n os? Oricât de aproape sunt norii,pământul
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
tot mai des aș zbura,dar ce-i o pasăre arsă-n os? Oricât de aproape sunt norii,pământul cântă cel mai duios.Între două lumi, o imensăcatedrală de aer și duh,sufletul meu face escală,apoi se ridică în văzduh.... XXIII. ÎNSINGURARE, de Cristina Crețu, publicat în Ediția nr. 2025 din 17 iulie 2016. Însingurare, c-o haină grea mă-mbraci, Pe pieptu-mi ce trainică armură n-are Cu pașii ca pietrele de moară calci Și nu mă întrebi vreodată
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
CÂND AM FURAT NOI FOCUL Când am furat noi focul, deja furasem apa, Pământul îl furasem când l-am pătruns cu sapa Și-n ochi de ciută blândă, ucisă în pădure, Am căutat să strângem ce alții să nu fure, Văzduh, lumină-n porți spre idealurile triste, Reprezentațiile obsesive altruiste, Pe care în stagiunile de viață și de moarte, Le veșnic repetasem citindu-le din carte, Din cartea ferecată și încă netradusă Din limba îngerească, ce chiar de ne-a fost
SILVANA ANDRADA [Corola-blog/BlogPost/381528_a_382857]
-
Citește mai mult CÂND AM FURAT NOI FOCULCând am furat noi focul, deja furasem apa,Pământul îl furasem când l-am pătruns cu sapași-n ochi de ciută blândă, ucisă în pădure,Am căutat să strângem ce alții să nu fure,Văzduh, lumină-n porți spre idealurile triste,Reprezentațiile obsesive altruiste,Pe care în stagiunile de viață și de moarte,Le veșnic repetasem citindu-le din carte,Din cartea ferecată și încă netradusăDin limba îngerească, ce chiar de ne-a fost spusă
SILVANA ANDRADA [Corola-blog/BlogPost/381528_a_382857]
-
fost eu n-aș fi putut să vă povestesc, un împărat nu foarte tânăr, nu foarte puternic și nici foarte viteaz de felul lui, dar tare blând și înțelegător, pe nume Pană-Împărat. El domnea în liniște și pace peste Împărăția Văzduhului fiind chiar frate cu Vântul și văr cu Soarele. Palatul lui din nori nu era nici foarte mare, nici foarte bogat, nici măcar foarte strălucitor, dar era un palat plin de păsări care cântau de dimineața până seara și adunau în
MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU [Corola-blog/BlogPost/381564_a_382893]
-
fost eu n-aș fi putut să vă povestesc, un împărat nu foarte tânăr, nu foarte puternic și nici foarte viteaz de felul lui, dar tare blând și înțelegător, pe nume Pană-Împărat. El domnea în liniște și pace peste Împărăția Văzduhului fiind chiar frate cu Vântul și văr cu Soarele. Palatul lui din nori nu era nici foarte mare, nici foarte bogat, nici măcar foarte strălucitor, dar era un palat plin de păsări care cântau de dimineața până seara și adunau în
MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU [Corola-blog/BlogPost/381564_a_382893]
-
prin gheață, Minunate flori și fluturi În explozie de viață. Stânjenei se-ntrec cu brusturi, Toporașii se răsfață, Iar brândușa îndrăzneață Saltă de sub așternuturi... Minunate flori și fluturi. Rondel cu semn de primăvară În cânt din graiul păsăresc, Ce din văzduh coboară lin, Se-ntorc cocori la vechi cămin Și râuri vesel clipocesc. Un ghiocel discret și fin Salută soarele-ngeresc În cânt din graiul păsăresc, Ce din văzduh coboară lin. Vâlcelele se-mpodobesc Cu-amenți de sălcii și anin Și albăstrele
INVOCÂND PRIMĂVARA de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381786_a_383115]
-
fluturi. Rondel cu semn de primăvară În cânt din graiul păsăresc, Ce din văzduh coboară lin, Se-ntorc cocori la vechi cămin Și râuri vesel clipocesc. Un ghiocel discret și fin Salută soarele-ngeresc În cânt din graiul păsăresc, Ce din văzduh coboară lin. Vâlcelele se-mpodobesc Cu-amenți de sălcii și anin Și albăstrele se-mbulzesc Să-și spele chipul cu senin... În cânt din graiul păsăresc. Renaștere Aștept să vină primăvara, Să-ți împletesc cu flori cosițe, Să ne-alergăm
INVOCÂND PRIMĂVARA de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1950 din 03 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381786_a_383115]
-
ulița copilăriei mele, o ulița pustie și goală, străină ,mi se pare. Nimic nu se aude,nici o suflare vie, totul a intrat în amorțire. O lumină plăpânda zăresc, ea se aprinde,arde , se stinge,prefăcându-se-n scrum. Cenușă acestui văzduh invizibil, incolor și insipid. Tronc,tronc,tronc ! Așa se întîmplă cu oamenii visători, mereu dau cu capul de vreo piatră; pînă nu se trezesc la realitatea dura a cotidianului, preferă să viseze la o viață mai bună, rabdă,si tăiesc
ILEANA VIČIČ STANCA [Corola-blog/BlogPost/381695_a_383024]
-
ulița copilăriei mele,o ulița pustie și goală,străină ,mi se pare.Nimic nu se aude,nici o suflare vie,totul a intrat în amorțire.O lumină plăpânda zăresc,ea se aprinde,arde ,se stinge,prefăcându-se-n scrum.Cenușa acestui văzduh invizibil,incolor și insipid.Tronc,tronc,tronc !Așa se întîmplă cu oamenii visători,mereu dau cu capul de vreo piatră;pînă nu se trezesc la realitatea dura a cotidianului,preferă să viseze la o viață mai bună,rabdă,si tăiesc
ILEANA VIČIČ STANCA [Corola-blog/BlogPost/381695_a_383024]
-
Acasa > Literatura > Proza > ALB Autor: Silvia Cinca Publicat în: Ediția nr. 1891 din 05 martie 2016 Toate Articolele Autorului Satul fără oameni e satul cu suflete. L-am întâlnit în noapte pe când liniștea acoperea văzduhul. Doar când și când se auzeau vorbe șoptite ale pământului spuse cine știe cui. Satul cu case frumoase cu prispe și ferestre de poveste, era total alb. Nici o culoare. Doar albul acela curat și sclipitor în lumina unor raze de cer. Poteca
ALB de SILVIA CINCA în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384218_a_385547]
-
bani ale unor netrebnici adunători de roade efemere. Lumea toată a tresărit strigând dorința de bine. Dar cine să-i audă? Fără carte și minte, fără iubire și înțelegere mai marii lumilor au chemat forțele și au ordonat moartea. Atunci, văzduhul încrâncenat a putut doar să mai acopere totul cu albul protecției. Si de atunci totul a rămas în perfecta tăcere a durerii. In satul alb, protejat de căldura vieții, oameni mergeau pe scările unei trăiri amintite încet și tăcuți, urmărind
ALB de SILVIA CINCA în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384218_a_385547]
-
suflarea lui Eol. La atingerea-ți divină Se frământă toate-n mine, Tulburi simțuri fără vină, Mă aruncă înspre tine. Timpu' se agață-n piscuri Ridicate printre nori, Scară vie pentru visuri, Din etern când te scobori. Tâmpla-mi zguduie văzduhul Prăbușit peste simțire, Revărsând întreg apusul, Peste-o clipă de-adormire. Referință Bibliografică: NĂLUCIRI / Daniel Dac : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2121, Anul VI, 21 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Daniel Dac : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
NĂLUCIRI de DANIEL DAC în ediţia nr. 2121 din 21 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384256_a_385585]
-
Mara Emerraldi Publicat în: Ediția nr. 2084 din 14 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Sufletul mi-e plin de verde, trupul prinde-a ofili într-o toamnă ce se vede cu frunze a mă-nveli. Slab căldura se răsfrânge în văzduhul plin de vară iar lumina se prelinge, se topește până-n seară. Versul meu de poezie cântă anotimpu-n care într-o zbatere târzie orice frunză cade, moare ... Și se-așează cu speranță 'ntr-un covor de flăcări vii, un dans plin de
AUTUMNALĂ de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 2084 din 14 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384248_a_385577]
-
în libertatea alegerii. Lângă tine mi se împrospătează aerul cu naturalețe. Și eu adopt poziții ciudate uneori. Adorm cu fața spre răsăritul stelelor și mă trezesc de partea florilor. Dar te port în orice colind, îmi bucuri zările, minune a văzduhului, parfum între pleoapele viselor. Simt nevoia să ne atingem cumva, de parcă din atingerea noastră răsare râsul binelui, să îți bată inima în sufletul meu și să ne plimbăm dintr-unul în celălalt ca într-o aventură a miracolelor statornicite peste
NECESITATE de IULIA DRAGOMIR în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384263_a_385592]
-
tot mai clare, mai vizibile cum își agitau amenințător cozile mai înalte decât lanul. Acum când Tu mi-ai condus pașii pe tărâmul spaimei, am început să le întrezăresc strategia. Se materializează din spirite inferioare ale lumilor învizibile ce populează văzduhul, hrănite de energiile fricii și temerilor noastre și cresc...și cresc până devin demonii ce pun stăpânire pe lumea și spațiul nostru vital. - Iată-i! Aliniați în plan de atac, mii de forme ce-mi păruseră mai înainte inofensivele rădăcini
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]