870 matches
-
un organ de analiză, precum văzul. El ignoră separația dintre subiect și obiect; poate și pe cea între individ și grup și, dacă urmărim istoria unui corp, el ne transportă până înainte de ieșirea din burta maternă. Fetusul aude trupul mamei, vacarm omniprezent, iar bebelușul încă orb ascultă deja. Imaginea este anterioară cuvântului, dar sunetul este anterior imaginii. Există revoluții ale privirii, dar totul sugerează că nu poate exista ceva echivalent în auz. Auzul este arhaic prin origine și constituție. Or, audiovizualul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
o variantă laicizată a relatărilor biblice), pe care ajunge în cele din urmă să-i învingă, mântuind, la rândul său, umanitatea de pericolul la care era expusă. Ca și în celelalte exemple prezentate, filmul abundă în scene de violență, întregul vacarm al acțiunii fiind temperat, poate, doar de caracterul moralizator al acțiunilor întreprinse de eroul "supraom", ale cărui capacități extraordinare devin un ideal pentru oricare dintre spectatorii acestuia. Totodată, multitudinea de detalii reale ale lumii contemporane ca și aproape omniprezenta desfășurare
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și posibilități ale teologiei, afirmate în chip atât de strălucit în tot timpul de la apariția creștinismului și până la Renaștere -, de-a îmbrățișa și de-a lumina toate strădaniile și toate aspectele vieții omenești, Nichifor Crainic a coborât în arenă, în vacarmul discuțiilor și-al ciocnirilor de idei, în haosul care nu-și putea găsi o axă de limpezire, arătând față de orice problemă punctul de vedere creștin, înfățișând doctrina ortodoxă drept ceea ce este în virtualitățile ei, perspectivă superioară de înțelegere și forță
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
zid ce, în același timp, și ținea monstruozitatea la distanță, și îl apropia de ea, lăsându-l mereu în propria sa urmă, scoțându-l afară din sine, cărămidă cu cărămidă, înspre o imprevizibilă întâlnire cu ea. Profitând de trecerea cu vacarm nu departe de cortul nomazilor a unui camion de mare tonaj, ce-l readuse brusc la realitatea locală, lansă gazdelor mai mult ca artificiu retoric, căci cunoștea răspunsul, o întrebare de care nu era foarte mândru: "Cum reușiți să dormiți
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
vie"5. Copleșit de febra afacerilor cel puțin tot pe-atât pe cât amețit de insolație și inaniție, Rică se trase într-un târziu la umbră să pună lucrurile la cale pentru a doua zi. Abia își auzea propriile gânduri de vacarmul estival al cicadelor, responsabil în parte de deciziile luate. Era în cântecul lor ceva terminal, o simfonică în fortissimo a conciziei, un breviar asurzitor al timpului rămas încă de trăit creaturilor pieritoare - un fel de șuier strident al fluidului vital
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
cei mai direcți, mai banali: „Ni-i partidul viața./ Drumul ni-i partidul”. El are sentimentul că, înstrunându-și vioara, participă la făurirea unui viitor măreț și salută entuziast iureșul înaintării spre socialism: „Camioanele gonesc spre socialism. Înainte!”. În mijlocul unui vacarm de versificări puerile, unele stihuri bat, chiar în epocă, recordul emfazei și al bombasticismului: „Republica: hectare de nădejdi, / Hambare largi de pâine și de viață”. Având gustul formulărilor patetice, vociferante, T. cultivă - și va cultiva toată viața - stihul lozincard. El
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
la Roma. Avea să treacă de la hățișurile în care a văzut lumina zilei, de la peisajele natale încă virgine, pline de strigăte de animale, la peisajele umanizate ale bătrânei Europe, avea să trăiască în locuri care debordează de limbajul și de vacarmul oamenilor. Și așa a descoperit telefonul (în scurt timp, spunea " Alo!" înainte ca eu să apuc să ridic receptorul), radioul și televizorul (a trăit războiul din Golf în direct, a imitat mugetul avioanelor gata să-și înceapă bombardamentele "chirurgicale" asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
de persoane, care, vrând să traverseze holul, se loveau de această barieră de călători ce atingea peretele de sticlă al aerogării. Argumentul său este convingător și toată coada se mută rapid, ca un șarpe articulat Într-o mișcare suplă, fără vacarm și fără Încercări de trișare, În timp ce vameșii Înseninați și surâzători vibrează de o reală senzație de plăcere. Acel ainu Însărcinat cu un rol local specializat a restabilit armonia și fluiditatea globală În holul aerogării, pentru ca toți să circule și să
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
pierduți și Aias strigă: „Zeus, părinte, dă-ne un cer curat, să vedem; apoi, dacă așa vrei, nimicește-ne în plină lumină!“ Tristețea, durerea și moartea îi învăluie pe eroi ca într-un nor întunecat. Și mai sunt zarva, vuietul, vacarmul câmpiei cotropite de luptă. Se aud până în eter strigăte de războinici și de zei, strigăte de luptă, de amenințare și de spaimă, de chemare, de încurajare și de îndemn, de biruință sau de deznădejde, sau de furie oarbă, sau țipăte
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a expus avantajele materiale de care putem beneficia dacă ne înscrim în această organizație democrată a studenților. Studenții teologi au cerut insistent, și cu acest prilej, aprobare pentru reînființarea asociației „Academia Ortodoxă” ca având specific teologic. S-a produs un vacarm pentru liniștirea căruia au intervenit profesorul Justin Moisescu și apoi decanul Facultății de Teologie, Părintele Profesor Cicerone Iordăchescu. Lucrurile nu s-au lămurit, studenții teologi nu s-au liniștit, iar părintele Cicerone a cerut ca studenții să spună ce doleanțe
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
de beton de peste trupurile celor 14 cadavre și au fost zărite amestcate cu pământ și umezeală trupurile martirizate, s-a distins trupul lui Corneliu, iar Ion Zelea Codereanu ulând ca o fiară înnebunită a strigat puternic, cu glasu fioros, peste vacarmul celor care urlau ca și el „unde-i Iorga să-mi vadă fiul iubit”? Câțiva din glata care nu mai știau pe ce lume se află, au reținut cumplita întrebare și șiau adus aminte de scrisaore în care, cel ros
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
Radicalul discurs al lui Adrian Porumboiu vine deocamdată dintr-o zonă apolitică din punct de vedere al Partidului Unic LPF-FRF. E o analiză dură, dar nu mai mult decît atît. De la acest nivel, acutele vocii riscă să se piardă prin vacarmul viitoarei Adunări Generale, cînd probabil că nu se va mai vorbi doar despre curve și amante, ci și despre pedofilie, pederastie și practici sado-maso. În momentul în care „generația de aur“ dă semne că s-a plictisit să mai conteste
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
Idem, pp. 819-820). În aceeași ediție, unele structuri sunt interpretate la Relațiile de dependență, în diferite variante ale clasei circumstanțialului de modalitate: "Majoritatea sistemelor morale nu reușesc, din păcate, mai mult decât să-l pună pe om la adăpost față de vacarmul său lăuntric." (A.Pleșu, Minima moralia) (Ibidem, p.498) Este adevărat că atât elementele incidente (sau fenomenul incidenței), cât și celelalte categorii luate aici în discuție (elipsa, repetiția, anacolutul) au un element comun: poartă marca afectivității și spontaneității subiectului vorbitor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
particule din adevăr, fără a avea capacitatea de a înțelege adevărul în integritatea lui. E o pădure umană ca în Infernul lui Dante și fiecare sinucigaș își strigă destinul, acoperindu-i pe ceilalți în larma lacrimilor și a sughițurilor sale. Vacarmul buștenilor însuflețiți e simbolul dezbinării și al uitării. Suferința uitării e imposibilitatea creării unei identități concrete, bazate pe dovezi palpabile. Un act care să dovedească cine sunt e semn al faptului că exist unul prozaic, dar real, în care se
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
se implice cu tărie. Din păcate, metoda disciplinei a fost abandonată sau, mai degrabă, anulată prin intruziunea comportamentului laic. Altfel spus, atmosfera de liniște și de ordine din spațiul liturgic, specifică cândva creștinismului, a fost înlocuită de zgomotul, gălăgia și vacarmul produse de comportamentul enoriașilor. Bunele obiceiuri la nivelul conduitei au fost alterate de indisciplina unora dintre credincioșii. Iată de ce se cere o dată în plus intervenția energică, viguroasă și categorică a preotului pentru a restaura ordinea și disciplina care ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
poetului ne oferă o imagine: de departe, nu percepem detaliile, însă ele există totuși. Așa cum nu băgăm de seamă, pe o colină îndepărtată, oile care pasc pe versanții înverziți, sau manevrele legiunilor și deplasările lor repezi, nici strigătele lor și vacarmul pe care-l fac, dar care totuși există, tot așa nu surprindem a priori, numai cu ajutorul simțurilor, economia fină și secretă, invizibilă și ascunsă a jocurilor atomilor care compun orice realitate: ea există totuși, imuabilă, eternă și bine reglată din
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
era primul cântat al cocoșilor, la ivirea zorilor de ziuă. Ostașii din gardă au scotocit prin toate cotloanele comitatului, prin împrejurimi și prin cimitire, negăsind nimic suspect. Acum fantomele ioaniților și templierilor au pătruns în castel făcându-le viața insuportabilă. Vacarm. Urlete. Zgomote de arme. Insomnii. Nervi intinși la maximum. Contele obosit și nervos repeta mereu: -Infern în Paradis domnule, Infern în Paradis. Într-o noapte când lupta era în toi, ușa cabinetului contelui se deschise cu zgomot, intrând un cavaler
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
epoca al cărei curs viața noastră îl adoptase, ici-colo, cu stângăcie. Să dăm mărturie despre istoria unei țări, a noastră, care reușise, aproape sub ochii noștri, să se edifice într-un imperiu de temut și să se prăbușească într-un vacarm de vieți zdrobite. „Într-o zi, va trebui să spunem adevărul.“ Tăceai, pe jumătate întinsă alături de mine, cu fața întoarsă spre bezna ce se adâncea dincolo de fereastră. Rețeaua plasei pentru țânțari se detașa vizibil pe fundalul negru și cald. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
noile arme și mașinăriile de război, le explica manevrarea lor, compara caracteristicile. Sala unde își ținea lecțiile era despărțită de blocul nostru operator printr-un perete nu prea gros. Vocea lui ar fi putut, după părerea mea, să răzbată prin vacarmul unei coloane de tancuri. Auzeam fiecare cuvânt. — Această pușcă de asalt are o cadență de tir formidabilă: 720 de focuri pe minut! Se demontează foarte ușor în șase bucăți și, cum nu ocupă mult loc, puteți trage dintr-o mașină
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
tăcut și am ghicit că tăcerea sa stătea la pândă. Părea să estimeze tropăitul pașilor pe deasupra capetelor noastre, să-l asocieze strigătelor ce răspundeau celor dindărătul ușii, să compare zgomotele cu dezlănțuirea furtunii. Glasul lui, care relua povestirea, dădu acelui vacarm o aparență de ordine. — La mai puțin de un an după asta, nu-mi mai rămânea nimic din acel orgoliu. Brăzdam Satele-Unite, țară întinsă în care mă simțeam, pe atunci, precum un șobolan fugărit dintr-o cușcă într-alta, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
îi recunoșteam, chiar prin noaptea africană, magia care ne magnetiza gândurile. Erau mirosurile și fumul iernilor pe deasupra satelor, zăpezile acelor târguri mute sub biciul viscolelor albe, chipurile marcate de războaiele uitate și de exilul fără întoarcere, istoria lui în care vacarmul victorios al alămurilor se frângea adesea într-un hohot de plâns, într-o tăcere ritmată de tropăitul unei coloane de soldați după o bătălie pierdută. Mai erau, îngropați în zăpadă și în drumurile noroioase, anii copilăriei și ai tinereții noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
fusese o simplă întâmplare, când își privea calul, care avea aerul acela morocănos cu care trebuia să se deprindă. Mai târziu, întâmplarea se repetase. O dată, apoi de două ori, de trei ori. Calul venea către el, deosebindu-i fluieratul în vacarmul unui campament cu o mie de oameni și cu mii de animale. Se culca, ascultându-i cuvântul, se oprea sau își relua goana ghicindu-i, pare-se, gândul. Atunci începuse Nikolai să-i spună Vulpoiul și să aibă pentru el
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
experiență că frânghiile, țevile de coborâre, scările care dau pe acoperiș precum și alte instalații de salvare nu existau decât în filmele de aventuri. Fumul acid se învălătucea în jurul rampei, umplea treptat sala restaurantului. Timpul vibra în ritmul reluării atacurilor, al vacarmului exploziilor și al scurtelor momente de acalmie, a căror liniște te asurzea. Privirea se oprea pe câte o masă, pe tacâmuri, pe buchețelul de flori artificiale, pe soarele și marea de dincolo de geamuri - liniștea micului dejun într-un hotel, și
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
buzunare ale hainei. Erau, desigur, toate antidoturile și toate serurile cu putință, toate lanternele, toate pompele filtrante... Era cu un cap mai înalt decât băștinașii care-l înconjurau cu respect și se uitau la el cum vorbește. De data asta, vacarmul lor a fost cel care ne-a împiedicat să înțelegem. M-am auzit atunci exclamând, încă străin parcă de mine însumi: — Fă-le mai întâi pe gărzile dumitale de corp să tacă! Te-am văzut zâmbind, mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
să-și pipăie buzunarele, să scotocească prin genți. Cineastul își dibui în cele din urmă aparatul în buzunarul hainei. Bombănind, își extrase trupul din fotoliu și se îndepărtă câțiva pași. Fără el, conversația se fărâmiță pe perechi, se pierdu în vacarmul sălii. Am străbătut mulțimea, încercând să mă scutur de dezgustul că spusesem prea multe. Dar vorbele rostite reveneau necontenit, cu o intonație tot mai iremediabilă: „Fără artilerie... Cu mâinile goale... Scuturile umane...“ În privirile pe care le întâlneam, mi se
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]