552 matches
-
misterioase ce vin de la fund. Cu puțină sforțare, izbutești să imaginezi, pe apă, la diferite ore, orice fantezie. Joc de fete vesele, palate strălucitoare sau catedrale sumbre, armate pregătind război sau o înmormîntare făcută cu tot alaiul și cu toate vaietele. Ca să exprimi grandoarea mării, utilizezi bicisnice construcții omenești! Dintr-o scrisoare de a Ioanei: "Îmi spui că mi-ai trimis trei scrisori și n-am primit decât două; nu mai înțeleg nimic!" Ce minunate sunt unele naivități! În singurătate, o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pe rând, pentru ea, admirabil sau nesuferit, totdeauna excesiv, și nu-ți permite să o contrazici." Pe această femeie pe care nu vrea s-o ia în căsătorie ("Să fiu destul de tare ca să plec, fără să mă reție fiecare din vaietele ei!") eroul o socotește "iubită de moda veche", și se ferește s-o scoată în lume, din cauză că "nu se vede tot ce știa", deși "își făcuse cea mai pariziană siluetă", ca și când distincția unei femei stă în erudiție. Tăgăduind specificul, Anton
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
desprinse securea de la șa, sări agil de pe cal și, cu pas iute, se apropie de cei doi. Frediana, din nou imobilizată, se lăsase în voia burgundului, cu ochii închiși și gura strânsă într-o strâmbătură de dezgust. Nici un geamăt, nici un vaiet, doar lacrimile ce i se prelingeau pe obraz vorbeau de la sine. Rutger, gâfâind răgușit, o pătrundea iar și iar cu smucituri violente, care o zgâlțâiau toată. îl simți - mai degrabă decât să-l vadă - pe Balamber, în picioare lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era noapte adâncă. Reflexele mișcătoare ale torței luminară câteva colțuri ale încăperii, care i se dezvălui ochilor romanului mult mai largă decât își închipuise și ticsită de trupuri învelite, întinse pe podeaua de pământ bătut, acoperită cu paie. Auzi gemete, vaiete de oameni treziți din somn. Multe capete se ridicară, iar Sebastianus înțelese că era înconjurat de zeci de femei ce-și găsiseră care cum putuse un culcuș, îngrămădite pe lângă tăciunii ce stăteau să moară în vatră, singura mângâiere în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și opri calul, ci merse mai departe, cu privirea ațintită asupra ruinelor. Trecu prin fața grajdului: porțile erau deschise larg, dar cei doi burgunzi care se duseră să-l cerceteze îl găsiră gol. Trecând printre case, i se păru că aude vaietele înăbușite ale unui câine. Zidurile tuturor clădirilor, construite din piatra cenușie cu care țăranii se aprovizionau din munții dimprejur, erau înnegrite de foc, dar, cu toate acestea, majoritatea încă în picioare; însă acoperișurile de ardezie se prăbușiseră înăuntru împreună cu bârnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în furia jafului, cuprinși de nebunie, dăduseră foc tuturor clădirilor din jur, iar acum se străduiau se scoată animalele din rugul staulelor și se agitau fără vreun folos în jurul grânarului în flăcări. Strigătele lor incitate și de neînțeles răsunau peste vaietele prăbușirilor, peste lătratul câinilor înlănțuiți și peste mugetele vacilor îngrozite. Ce dezastru, domina, fu comentariul dezolat al intendentului. Hippolita nu-i răspunse. Observa un grup de barbari, care, la douăzeci de pași de redută, sporovăiau între ei cu însuflețire, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de zeci de corturi, care, mici baracamente, în mijlocul cărora se mișcau figuri spectrale: soldați, călugări, voluntari, copii în zdrențe și femei prinse în tot felul de treburi, dintre care unele își țineau copilașii la sân. Din multe corturi se auzeau vaietele celor suferinzi. Pe un car la care fusese legată o mârțoagă bătrână - era limpede că scăpase de măcelar numai ca să poată îndeplini funcția aceea macabră - erau aruncate de-a valma cadavre, în așteptarea ultimei călătorii către o groapă comună. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dacă mai poți dormi... - Doar nu stau, slavă Domnului, la bloc, ca să se audă la vecini tot ce fac sau nu fac, și nici În grajd nu am decât o capră, așa că nu văd de unde să pornească atâtea mugete și vaiete..., replică gazda. - Mă rog, zise Extraterestrul, prins cu mâța În sac, lumea vorbește... Unii Își Închipuie că faci cine știe ce. - Și ce fac eu? - Pe mine unul nu mă interesează astfel de intimități, dar ar fi bine să luați În considerație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
noaptea se mai răcorea un pic - și spre dimineață pica rouă. Ostaticii Își scoteau limbile Înnegrite printre crăpături și-și mai alinau amarul. În primele trei zile, strigătele și gemetele prizonierilor se auzeau ca un vuiet continuu, a patra zi vaietele au Început să se mai stingă. După o săptămână, gemetele nu s-au mai auzit defel și trenul Înainta prin stepa nesfârșită lăsând În urmă duhoare de cadavre În putrefacție, amestecată cu miros de cărbune ars, acompaniat de zgomotele vesele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
totul cu buretele. Ștergi imaginile, dar rămân sunetele. Faci abstracție de sunete și năvălesc mirosurile. Ceva, pe undeva, tot rămâne. Un iz, o gheară ce te râcâie la suflet. Până și buretele cu care ștergi se Îmbină de sunete și vaiete și sânge. E ca un vârtej, ca un infern... - Nu puneți chiar totul la suflet și mai serviți un păhărel, ca să vă mai Înveseliți un pic, Îl Îndemnă gazda. Pesemne drumul v-a obosit peste măsură, adăugă ea. - Am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și pocnetele pe care le scoteau pistoanele Îți puneau timpanele la grea Încercare. Mașa Își astupă urechile cu degetele și-nchise pleoapele. Nu voia să audă și să vadă nimic din cele ce se petreceau În jurul ei. Deodată, gemetele și vaietele ce se auzeau din pâlnie se transformară În sunete armonioase. Trepidațiile Încetară, iar dinăuntrul Evlampiei răzbătu un vals. Cele patru cizme de cauciuc Începură să se legene Într-un ritm destul de alert, dansând În jurul celor doi stâlpi de lemn ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
te-am ponegrit pe nedrept, ai avut o inspirație dicolo de orice imaginație! Sticla de vin comandată și plătită de dumneata a salvat viața mea și-a prietenei mele! Nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința.Mulțumesc...!” Auzind vaietele mai bine zis, urletele ucigătoare a muribunzilor, Tony Pavone reveni la normal, o luă de mână pe Atena, suspinând. „Vino cu mine...! Trebue să dăm o mână de ajutor...! Sărmanii oameni...!” Atena se opuse. „Nu te necăji...! Are cine să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
lucruri strălucitoare, aș fi făcut carieră în sculptură, aș fi călătorit în toată lumea și tot așa. Într-o noapte chiar i-am spus lui Richard că mi-a „omorât imaginația“. Doamne! Și până la urmă Richard așa s-a plictisit de vaietele mele încât s-a apucat și a renovat subsolul și mi-a făcut un atelier acolo. A făcut un alt program cu dădaca și restul, așa încât eu să am trei după-amieze pe săptămână fără Ben. S-a obosit foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
apucate, Dumnezeu poruncește poporului lui să mănânce coilici, carne și pește. Mai poruncește bărbatului să se liniștească și, în divanul cel mare, sub chilotele de puf de gâscă, să-și cerceteze nevasta. Și-n ziua de odihnă havrele răsună de vaiete și de cântări; bătrânii intră în papuci în școală, în laibăre negre și cu cușma blănită. Și cel din urmă, cel mai sărac și mai umilit, se grăbește spre rugăciune, cu cărțile în coșteiul alb de pânză. În îngrămădirea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Oricum, așa mi-a explicat el, mulți ani mai târziu, hotărârea pe care o luase, în vreme ce caravana noastră se deplasa prin întinsa Sahară, la sud de Segelmesse, într-o noapte răcoroasă și senină, parcă mai mult legănată decât tulburată de vaietele îndepărtate ale șacalilor. Un vânticel ușor îl silea pe Khâli să istorisească cu glas puternic - vocea lui era atât de liniștitoare, încât mă făcea să respir aromele Granadei mele natale, iar spusele lui erau atât de vrăjite, că până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
galbeni trec bolnavi Copii de la școală. Și-s umezi păreții, Și-un frig mă cuprinde - Cu cei din morminte Un gând mă deprinde... Și toamna, și iarna Coboară-amîndouă; Și plouă, și ninge - Și ninge, și plouă. Melancolie Ce chiot, ce vaiet în toamnă... Și codrul sălbatec vuiește - Răsună-n coclauri un bucium, Și doina mai jalnic pornește. - Ascultă, tu, bine, iubito, Nu plânge și nu-ți fie teamă - Ascultă cum greu, din adâncuri, Pământul la dânsul ne cheamă... Rar Singur, singur
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și, deschizând larg ușa, o aruncă, de-a dura, pe scări... Stând În prag, masterandul ascultă cum trupul femeii-sicriu se rostogolește, săltând din treaptă-n treaptă, gata-gata să se facă praf și pulbere. Oliver așteptă cu urechile ciulite să audă vaiete și țipete, fiind gata să-i dea victimei, În semn de compasiune, primul ajutor, eventual să sune medicul de gardă sau portarul, asumându-și toată vina pentru accident, numai că așteptarea sa fu zadarnică; pe măsură ce se rostogolea pe scările În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
frică, vedea în ochii mei dezastrul! Eram în stare să merg până la capăt cu toate riscurile. Joaca s-ar fi încheiat tragic, iubirea noastră ar fi început cu o trădare neînchipuită! Prețul ar fi fost prea mare. I-am auzit vaietul înfundat, întretăiat c-un suspin scârțâit: - Acum poți să pleci, mi-ajunge ! Mi-am potolit foamea și setea de tine! Acum poți să pleci! M-am săturat pentru o clipă, un milenium, o viață. Pleacă repede și nu privi în urma
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
făclie miraculoasă cu care să-mi luminez calea prin tunelul timpului trecător, dar, trăiesc drama maratonistului silit să abandoneze cursa pe ultima sută de metri. Ipostaze Ascult murmurul visului, tropotele timpului, zborul gândului, glasul inimii. Aud zgomotele liniștii, șoaptele tăcerii, vaietele fericirii, hohotele bucuriei. Privesc încremenirea valurilor, liniștea furtunii, îmbrățișarea astrelor, dansul ielelor. Iscodesc necuprinsul Universului, neînțelesul haosului, filozofia absurdului, infinitul neînceputului. Vreau să descopăr piatra filozofală a existenței, misterul neființei, sfârșitul infinitului, abisul necuprinsului. Îndemn Copii și tineri, respectați și
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
-se de umbra copacilor. Grădinarul tocmai uda un strat de crini albi și s-a oprit să-i laude munca. Mali s-a înclinat cu mândrie, acceptând laudele. Apoi, fără să mai schimbe o vorbă, au rămas ascultând suspinele și vaietele tot mai accentuate ale mamei. Și pentru că soarele cobora tot mai jos deasupra acoperișurilor, i s-a oferit și un pat, să se întindă puțin. L-a acceptat, dar n-a putut să ațipească. În mod ciudat, deși munca lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tovarășii lui sunt îngrijorați din această cauză. În cele din urmă, cineva reușește să transmită un mesaj emirului local. Jonathan este pe jumătate adormit în simulacrul de biserică, ascultând fragmente neclare despre producția medie de vată dinaintea războiului, când un vaiet de trompete anunță sosirea lui El Hajj Idris Abd’Allahi, care, deși supusul lui Dumnezeu, este stăpânul de drept al tuturor câmpiilor dinspre nordul și estul râului, cât poate acoperi cineva în fuga calului în zece zile de mers. Suita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
-n cochilia dimineții Să rostuiesc vremelnicia mea. Neliniști Distinsă Toamnă, lasă-mă să cânt pe glasul meu, Să mușc din crug ceresc cu dinți de jale, S-arunc în poarta vieții cu lacrimi de oțel Și să mă odihnesc pe vaietele tale. Apoi să țip, din nou, în scurta-ți agonie, Să mă feresc de umbra de care n-o să scap, Să mă împrăștii mută de dor și de beție Când în vârtejul timpului m-avânt și sap Secunde risipite ce
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
înceți. El nu moare de-adevăratelea, ci trece printr-o renaștere. Nu un sprijin de oase uscate caută spiritul său, ci lumina purpurie a nemuririi. Trupul lui Hsien Feng se contractă brusc. Mișcarea durează câteva secunde și apoi încetează. Aud vaietul lui Nuharoo și o văd cum își duce mâna în robă după un șirag de mătănii. Potrivit surpestiției, acesta ar putea fi momentul în care spiritul celui pe moarte intră în faza de meditție. Mă rog ca Majestatea Sa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
râdă de el, Ectoraș se hotărâse pe loc să lase baltă marea lui iubire, mai ales că, la câteva clipe după ce văru-său pomenise numele Mariei, dintr-o gospodărie de pe acea uliță plină de noroi Începuseră să se audă țipete și vaiete de femeie bătută. Băieții recunoscuseră glasul Mariei, fiica lui Toporan - omul cu care muierile bătrâne ale satului Îi speriau pe copii spunându-le că, dacă nu erau cuminți, Toporan Îi va descăpățâna cu securea. Maria se iubea cu Ion Găman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
așa? Dar doamna! Suflet pustiit! Cu părul alb și despletit Prin largi iatacuri alerga. Cu hohot lung ea blăstăma și tot palatul plin era De plâns cumplit. La stat și umblet slabă ce‐i Topiți sunt ochii viorei De‐atâta vaiet ne‐ ntrerupt, și graiul stins, și obrazul supt, și tot vestmântul doamnei rupt De mâna ei ! Nu‐l dau din brațe nimănui, Închideți‐mă‐ n groapa lui - Mă lași tu, Fulgere, să mor? Îți lași părinții‐n plâns și dor
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]