1,109 matches
-
fost închieiat la 10 februarie 1355, după tratativele purtate de Dumitru, episcopul catolic de Oradea, între 1345-1355, la curtea lui Nicolae Alexandru, voievodul Țării Românești. Prin tratatul din 1355 partea maghiară a recunoscut Banatul de Severin ca posesiune a domnului valah, iar partea valahă a recunoscut suzeranitatea regelui Ludovic I de Anjou. În data de 20 ianuarie 1368 domnitorul Vlaicu Vodă a confirmat privilegiile comerciale ale negustorilor brașoveni în Țara Românească (cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domn român
Relațiile dintre România și Ungaria () [Corola-website/Science/328923_a_330252]
-
10 februarie 1355, după tratativele purtate de Dumitru, episcopul catolic de Oradea, între 1345-1355, la curtea lui Nicolae Alexandru, voievodul Țării Românești. Prin tratatul din 1355 partea maghiară a recunoscut Banatul de Severin ca posesiune a domnului valah, iar partea valahă a recunoscut suzeranitatea regelui Ludovic I de Anjou. În data de 20 ianuarie 1368 domnitorul Vlaicu Vodă a confirmat privilegiile comerciale ale negustorilor brașoveni în Țara Românească (cel mai vechi privilegiu comercial acordat de un domn român, scris în limba
Relațiile dintre România și Ungaria () [Corola-website/Science/328923_a_330252]
-
Dapontes iubea și aprecia istoria, astfel că se găsesc în lucrările sale o multitudine de date despre cele două principate românești în care a trăit. Observator - prin natura poziției sale - a descris și aspecte sociale sau de moravuri ale societăților valahe sau moldovene. S-a erijat chiar și în critic atât al opulenței, cât și al aroganței date de nivelul social, așa cum a făcut-o în ["Scrisori în versuri simple împotriva aroganței și asupra deșertăciunii lumii..."]. Având ocazia de a călători
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
Sfintei Marii, iar ["Istoria Geografică"] este un nou prilej de a face scurte descrieri ale teritoriilor Țării Românești și Moldovei, după cum vocația sa religioasă, l-a făcut să noteze și detalii semnificative ale vieții unor sfinți pământeni aparținând de patericul valah. În mod particular, "Catalogul istoric al oamenilor însemnați" din secolul al XVIII-lea menționează date semnificative despre oamenii care au ocupat dregătoriile pământene în Principate. Cronicarul a relatat - martor ocular fiind în București - de asemenea și despre cutremurul din 31
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
de Banciu în definirea celor despre care scrie fiind dârzenia în apărarea limbii, a tradițiilor și credinței românilor. Cel mai amplu portret, o micromonografie, este conținut de volumul Dr. Alexandru Bogdan (1926), consacrat unui strălucit intelectual transilvănean, în Disprețuiții „ciobani valahi" (1944), este evocat curajosul țăran Nicolae Oprea, care, în timpul a trei călătorii întreprinse la Viena, a apărat, cum s-a priceput, ortodoxia în fața oficialilor habsburgici. În descendența demersului lui Titu Maiorescu din Limba română în jurnalele din Austria, Banciu, în
Axente Banciu () [Corola-website/Science/307084_a_308413]
-
dă comuna Moschniz cu 50 case, în districtul Timișoarei. Harta lui Mercy din 1723, are Moschniza, în districtul Timișoarei. În harta lui Griselini din 1776 e Moschnitza. În dicționarul lui Korabinszky: Moșnița la ½ milă de la Timișoara, o pădure, având locuitori valahi, care se oupă cu negoțul de lemne. Comuna a fost cumpărată de Kyryak cu 70.000 florini, în anul 1781. Tályi: Moșnița,în comitatul Timiș. Fényes Elek: Moșnița, comună valahă cu 36 catolici, 1148 gr.neuniți, care 336/8 sesiuni
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
anterior anului 1950 nu atestează acest drapel, și deși Revoluția din 1848 nu a avut manifestări în Imperiul Otoman, există legende potrivit cărora ar fi fost "folosit pe teatrele de luptă din secolul XIX-lea în răzmerițe atunci ocazionate printre valahii aromâni de la sud de Dunăre": aceste legende se referă la lucrarea "Excursii în Rumelia și Morea" (Zürich, 1863, 2 Vol.) a principesei Dora D'Istria, deși pasajul cu așa-zișii "combatanții valahi cu steaguri purtând acronimul SPQR" (Senatus Populusque Romanus
Steagul aromânilor () [Corola-website/Science/309664_a_310993]
-
secolul XIX-lea în răzmerițe atunci ocazionate printre valahii aromâni de la sud de Dunăre": aceste legende se referă la lucrarea "Excursii în Rumelia și Morea" (Zürich, 1863, 2 Vol.) a principesei Dora D'Istria, deși pasajul cu așa-zișii "combatanții valahi cu steaguri purtând acronimul SPQR" (Senatus Populusque Romanus) nu figurează în lucrările acestei autoare.
Steagul aromânilor () [Corola-website/Science/309664_a_310993]
-
terminarea studiilor de la a început serviciul în 1821, în suita Maiestății Sale ca intendent. A luat parte la războiul ruso-turc din 1828-1829, începând cu 1829 a locuit pe strada Kiseleff din București, unde s-a căsătorit cu fiica Marelui Vornic valah (Ministru al Afacerilor Interne) Iordache Filipesco. În anul 1830 a făcut deplasarea în Caucaz unde a participat la Războiul Caucazului. În 1836 a fost promovat la rangul de colonel. În 1840 a activat în Sankt-Petersburg, iar pe 5 februarie 1841
Michel Fanton de Verrayon () [Corola-website/Science/318848_a_320177]
-
Turcii pecenegi au migrat însă în zona Volgăi, neacceptând Islamul. În 895, în același timp cu khazari, unguri (cumanii apar ulterior) au migrat în Europa, stabilindu-se parțial în Muntenia și sudul Moldovei, unde cu timpul s-au integrat populației valahe autohtone. Acolo ei întemeiază mai tîrziu, temporar, un hanat alături de cumani, popor turcic. În 1091 pecenegii se infiltrează, la sud de Dunăre, în Balcani. Împăratul Constantinopolului, Alexios Comnen îi înfrânge și pecenegii vor dispare militar din istorie, după o ultimă
Listă de invazii () [Corola-website/Science/304225_a_305554]
-
acea epocă, exista populație românească în întreg Maramureșul, precum și în regiunile vecine, la vest, Ung, Bereg și Ugocea. Pentru acestea din urmă, regii Ungariei garantau românilor dreptul de a-și alege singuri voievodul și de a fi judecați după "dreptul valah" ("ius valachicum") până după anul 1383, de când datează ultima atestare documentară în această privință. În primele secole ale mileniului II, Voievodatul Maramureșului a fost condus de voievozi locali și organizat în "cnezate de vale". Din secolul al XIV-lea, presiunea
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
Confuzia a venit din cauza faptului că Gheorghe Magheru a fost unul dintre fruntașii revoluției și "Comandantul - șef al tuturor plăieșilor și dorobanților de peste Olt", în timp ce Niță Magheru a fost un nepot de frate al acestuia, el fiind "junker în armata valahă". După eșecul revoluției, Niță Magheru a emigrat și a fost internat la Brussa, acolo unde pictorul Ion Negulici i-a făcut portretul. Făcând o comparație simplă între portretul lui Niță Magheru și cel al lui Gheorghe Magheru realizat de Petre
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
în stuc de tip levantin, și aveau loggii de inspirație italiană. Aceste elemente vestice au pătruns probabil din Transilvania în Țara Românească. Atât recepția elementelor orientale cât și a celor nord-italiene a fost înlesnită de numeroase călătorii, prin care boierimea valahă descoperise pe lângă Orientul Apropiat, Grecia și Peninsula Balcanică mai ales Italia. Exemplul cel mai grăitor pentru această deschidere este cel al marelui cărturar Constantin Cantacuzino, format la școlile din Constantinopol și Padova, care ajunsese să joace un rol central în
Stilul brâncovenesc () [Corola-website/Science/305890_a_307219]
-
de "rumână" sau "rumâniască" pentru limbă este atestat în secolul secolului XVI la mai mulți călători străini precum și în documente românești ca Palia de la Orăștie sau Letopisețul Țării Moldovei. În 1534, Tranquillo Andronico notează că "" Valachi nunc se Romanos vocant"" ("Valahi acuma se numesc români"). Francesco della Valle scrie în 1532 că românii ""se denumesc Romei în limba lor"", iar mai departe el citează expresia : ""Sti rominest ?"". După o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania Ferrante Capecci relatează prin 1575
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
balet cu cor după o baladă maramureșeană), "Inger și demon" (după poezia lui M. Eminescu), alegoria lirică "Dreptul la viață", "Irinca" (balet cu cor în trei acte), "Cu țurca" (tablou coralcoregrafic). În domeniul vocal-simfonic a scris "Ioan al Saftei", "Liturghia valahă", "Din scripturi". Creația sa cuprinde și patru simfonii, o suită simfonică, un concert pentru flaut și orchestră, un concert pentru vioară și orchestră, un cvintet pentru suflători de alamă cu timpani, iar în ramura muzicii de cameră ne-a oferit
Tudor Jarda () [Corola-website/Science/330349_a_331678]
-
geai": gaița, Gabatam = "jatte": strachina, Alium = "ail": usturoi, Filiam = "fille": față sau fiica). O părere originală a avut filologul român Ilie Gherghel, care după compararea documentelor istorice apărute în Imperiul Român de Răsărit a sugerat o origine romano-bizantină a cuvântului “valah”. Argumentația să se bazează în special pe scrierile lui Genesios și pe Lexiconul Suidas. Conform acestei opinii, cuvantul "valah" a apărut prima dată în Imperiul Român de Răsărit și s-a răspândit în lumea germanica și slavă prin intermediul vikingilor care
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
din trupul Sfântului Anton de Padova au poposit pe teritoriul Diecezei de Iași, fiind purtate în pelerinaj pe întreg cuprinsul Diecezei de către PS Petru Gherghel. Ca urmare a dorinței credincioșilor români, în special al celor din Moldova, moaștele Fericitului Ieremia Valahul (beatificat de Papă la 30 octombrie 1983) au fost aduse de la Napoli și depuse la data de 31 mai 2008, în cripta bisericii Fraților Minori Capucini din Onești, care a fost declarată sanctuar diecezan. Episcopul Petru s-a îngrijit și
Petru Gherghel () [Corola-website/Science/306008_a_307337]
-
Național Timișoara; Regia “Cocoșelul neascultător“; Regia și rolul principal din “Leș contes“ de Eugen Ionesco, Theatre L’Ile de France, Paris 1984 Rolul Georges-Onica Vlasca din “patriotică Română“, Teatrul de Comedie; Rolul Moșului din filmul “Rămășagul“ de Ion Popescu-Gopo; Regia “Cenușăreasa“, Teatrul Valah din Giurgiu 1986 “Viciile“ (opt roluri) din “Snoave cu măști“ (în limba japoneză, pentru turneul din Japonia, 170 zile) 1987 Regia și rol în “Cenușăreasa“, pentru turneul din Japonia, 120 de zile 1988 Regia “Trei gemeni venețieni“, Teatrul Valah din
Ion Lucian () [Corola-website/Science/309174_a_310503]
-
Teatrul Valah din Giurgiu 1986 “Viciile“ (opt roluri) din “Snoave cu măști“ (în limba japoneză, pentru turneul din Japonia, 170 zile) 1987 Regia și rol în “Cenușăreasa“, pentru turneul din Japonia, 120 de zile 1988 Regia “Trei gemeni venețieni“, Teatrul Valah din Giurgiu; Regia și rolul Generalului din “Scaiul“, Teatrul de Comedie 1989 Regia „Hoțul sentimental” de Tudor Popescu, T.E.S. 1990 Înființarea Teatrului Excelsior; Regia și rolul principal, Tatăl, în „ Nu treziți un copil care visează” de E. Ionesco; Regia „Celimare-le
Ion Lucian () [Corola-website/Science/309174_a_310503]
-
au avut o colonie lângă capitală Biserica Sfânta Maria din Vlaherne (Blachernitissa) are de asemenea o conotație românească. În textul medieval "Vita Sancti Methodii" se relatează că înaintea fraților Chiril și Metodiu, la slavii moravieni au venit misionari de la români (valahi), greci și nemți în anul 863 Totuși în jurul textului înca există controverse generate și de ipoteza că Moravia era de fapt amplasată pe Dunăre, lângă Belgrad. Istoricul grec Lambros a găsit un document la Muntele Athos în care se afirma
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
sau "valacos" (sp.), "velaci" sau "valacchi" (ital.), "volohi" sau "Włochy" (rus., pol.), "vlasi" (serb., bulg.), "oláhok" sau "vláchok" (magh.), "vláhoi" (neogr.), "iflaklar" (turc.) și variante ("moshovlahi, kuțovlahi, mavrovlahi" sau "morlahi"...). Înainte de 1991, istoriografia română nu a folosit niciodată calcul lingvistic „Valahi”, nici pe cel de „Valahia” pentru Țara Românească ; cel mult apăreau cuvântul „Vlahi” pentru romanicii sud-dunăreni, și cuvântul „Vlahia” în titulatura bisericească „Mitropolia Ungrovlahiei”. Odată cu înmulțirea traducerilor aproximative din lucrări străine, a apărut obiceiul greșit de a folosi în limba
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
Miorița (în ediția franceză Miorita) e un personaj bine conturat. „Frumoasa Miorița” era „tare admirată din Verești până în Vulcan, ba chiar și mai departe. Ar fi putut s-o cheme cu unul din ciudatele nume păgâne, foarte iubite în familiile valahe, Florica, Doina, Doinița. Nu, îi zicea Miorița, adică mielușeaua”. Mai aflăm că Miorița avea 20 de ani, era „bună gospodină”, dar și instruită. „La școala dascălului Homorod a învățat să citească, să scrie și să socotească (...) dar n-a fost
Miorița lui Jules Verne () [Corola-website/Science/314188_a_315517]
-
în 1774 pentru a realiza o descriere a Banatului, publică o hartă pe care apare și satul "Ferendia", întocmai cu forma actuală a numelui. Rând pe rând, istoricii maghiari Korabinski, Valyi, Nagy, Fenes Elyek, atestă numele Ferendia și specificul ei valah. În 1851, Fenyes scria că Ferendia este o comună valahă, cu 1.348 de ortodocși, cu 73 6/8 sesiuni iobagiale, cu livezi de pruni, dar fără pădure.. Printre proprietarii domeniului Ferendia găsim la 1880 pe Ladislau Markovics, la 1885
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
o hartă pe care apare și satul "Ferendia", întocmai cu forma actuală a numelui. Rând pe rând, istoricii maghiari Korabinski, Valyi, Nagy, Fenes Elyek, atestă numele Ferendia și specificul ei valah. În 1851, Fenyes scria că Ferendia este o comună valahă, cu 1.348 de ortodocși, cu 73 6/8 sesiuni iobagiale, cu livezi de pruni, dar fără pădure.. Printre proprietarii domeniului Ferendia găsim la 1880 pe Ladislau Markovics, la 1885 pe contele Zichy, la 1890 pe contele Adolf Schönberg, iar
Ferendia, Timiș () [Corola-website/Science/301359_a_302688]
-
la sărbătoarea Sf. Lup. La vest de intrarea în biserică a fost descoperit și un baptisteriu folosit pentru creștinarea localnicilor. Novae a făcut parte din provincia romano-bizantină Paristrion (sau Paradunavion), care a fost mult timp un teritoriu populat de români (valahi), bulgari, greci și migratori. Petru, fratele împăratului bizantin Mauriciu (582-602), a trecut prin Novae în fruntea unei armate la sfârșitul secolului al V-lea, cu prilejul unei campanii militare în teritoriile dacilor. Acesta a remarcat festivitățile organizate în cinstea Sfântului
Lup din Novae () [Corola-website/Science/335096_a_336425]