878 matches
-
decît aglomerări de colibe". Această mizerie este un efect al războiului: "De la rîul Olt la București, țara este goală; este o cîmpie de treizeci de leghe, devastată de război și care, după aceasta, a rămas fără cultură ca și cum după cum spun valahii ar fi trebuit să fie mai curînd cîmp de luptă. Copacii care-1 acopereau au fost doborîți și arși; n-au mai rămas din ei decît cîteva tufe pipernicite; nici un sat, nici un ogor lucrat. Natura sălbatecă și-a recucerit toate drepturile
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
patriotice mulțumitoare este condiția prealabilă a oricărui angajament. Prezentul nu mai satisface. Rămîne doar valorizarea trecutului pe care se bazează angajamentele în numele unei cauze desemnată ca fiind națională. În 1837, Kogălniceanu publică o Istorie a Valahiei, a Moldovei și a valahilor transdanubieni, expunîndu-și motivele într-o prefață care pune în lumină neliniștea identitară. Pentru Kogălniceanu a descoperi Franța și Germania echivalează cu a măsura inexistența Moldo-Valahiei: "Cele mai mici ținuturi din Africa și din America sînt mai cunoscute decît aceste Principate
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Principate". Descoperirea faptului că Moldo-Valahia a fost uitată de Europa și începutul acesta de autojustificare sînt temele majore ale istoriografiei romantice. Kogălniceanu explică: "Din nefericire, lucrările naționale sînt prea puține la număr, chiar și cele privitoare la Țara Românească, fiindcă valahii, mereu prinși cu războiul, n-au avut niciodată timp pentru a cultiva scrierile". Se prefigurează deja figura eroului războinic care va fi avansată ca sublimare a acțiunii în fața pretențiilor modelelor de filosofie politică, venite din străinătate. În primul capitol al
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
cel mai războinic, cel mai curajos și cel mai liber din vremea cînd Roma era sclava lui Augustus". Tema curajului războinic revine în punerea în scenă a războaielor contra turcilor din secolul al XV-lea, un fel de epopee crudă: "Valahii nu își pierduseră încă dorința de a lupta. Pe vreme de pace, ei se antrenau la vînătoare, gîndindu-se la război. Cavaleria lor era întotdeauna renumită. Urcînd pe căluții sprinteni ca vîntul și iuți ca trăznetul, ei treceau peste rîuri și
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Viena, la 7 iunie 1770, că Austria era mai favorabilă turcilor de teamă că Rusia, luând Principatele, devenea vecin nemijlocit; situație care, cu timpul, i-ar provoca multe griji în legătură cu locuitorii supuși ei în apropiere și de aceeași credință cu valahii, Rusia dobândind și o influență mai mare în treburile europene. De altfel, succesele militare rusești provocau neliniște la Viena, încât în septembrie 1770 nu era exclusă antrenarea Austriei în război. Independența Principatelor și a Crimeii, propusă de Rusia, ar fi
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
exces „sangvinare” ale armatei sale, Bem s-a adresat, la 12 martie 1849, lui Boulay de la Meurthe, vicepreședinte al Republicii franceze. În Transilvania - spunea Bem -, guvernul ungar „n-a vrut deloc să imite atrocitățile soldățimii austriece”, care a ațâțat pe valahi și saxoni contra libertății maghiarilor pe care - continua el - „vor să-i extermine, și pe care i-au masacrat în mare parte în provinciile în care ei se află în minoritate”. Mă cunoașteți bine - sublinia Bem -, că, dacă aș fi
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
deși nu puțini erau și cei „luați cu sila”. Totuși, mulți veniseră de bunăvoie. Simonffy observase că românii din armata lui Bem aveau „o mare încredere” în el, iar Michal Czajkowski notase, la 24 februarie 1849, că, „în ultimul timp [...], valahii din Bucovina trec în mare număr în armata gen. Bem ca voluntari”. Se știe că Ion Bălăceanu ajunsese adjutant al lui Bem, iar I. C. Brătianu obținuse de la Dudley Stuart o scrisoare de recomandare (pe numele Manasse Boghos) către Bem, pentru
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în fiecare poem un „tu”, fie masculin, fie feminin, amintind de sonetele lui Voiculescu) semnificând misterul „comunicării” religioase, care este comuniune, trăire prin identificare. Următorul volum, File de acatist (1976), conține poezie religioasă: două acatiste, unul dedicat Sfântului Mucenic Ioan Valahul, celălalt Sfântului Calinic de la Cernica. Acatistele, păstrând tonalitatea tradițională și prozodia imnului bizantin, surprind prin poeticitatea lor: „Vezi toamna cum se-mbracă în trup pogorâtor/ Acoperindu-și moartea ca iarba-n rădăcină./ La râul Babel plânsem. Din floarea ce se
ANANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
râul Babel plânsem. Din floarea ce se-nchină/ Acestei triste pravili mai stăruie un dor/ Horit în neodihna miresmelor: lumină./ Ucenicindu-i nopții și bând-o prin tăgadă,/ Lucoare nouă, sfântă, ne-mbată și ne pradă./ Aliluia!” (Acatistul Sf. Ioan Valahul, Starea a treia). Volumele următoare, Istorii agrippine (1976), Anamneze (1984) și Imn Eminescului, în nouăsprezece cânturi (1992) se circumscriu, în general, aceluiași univers poetic. Dramaturgia lui A., reunită în două volume publicate în 1982 sub titlul Greul Pământului. O pentalogie
ANANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
slave pătrunse în nordul Dunării, în secolul al VI-lea, erau independente față de stăpânirea avarilor.13 Pe de altă parte, subliniază Iorga, este limpede că slavii din al doilea val au cunoscut pe autohtoni prin intermediul germanilor-o dovedește numele de valahi pe care slavii îl dau acestora. De-aici numele de "valah" a trecut la bizantini, pentru elementele romanice rurale, mai târziu păstorești, care nu mai erau supuse Imperiului. Însă aceasta înseamnă că, în momentul în care slavii au apărut în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
independente față de stăpânirea avarilor.13 Pe de altă parte, subliniază Iorga, este limpede că slavii din al doilea val au cunoscut pe autohtoni prin intermediul germanilor-o dovedește numele de valahi pe care slavii îl dau acestora. De-aici numele de "valah" a trecut la bizantini, pentru elementele romanice rurale, mai târziu păstorești, care nu mai erau supuse Imperiului. Însă aceasta înseamnă că, în momentul în care slavii au apărut în aceste locuri, germanii (neamurile: goți, gepizi, vandali) erau intercalați între ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erau necesari pentru pentru hrănirea acestora, iar dajdea-darea era jumătate din cea plătită în Imperiu. Împrejurările sociale și etnice erau moștenite (preluate) de slavi de la triburile germanice așezate înaintea lor între latinii de la Dunărea de Jos. Slavii numeau pe romani valahi, vlahi, volohi denumire preluată de slavi de la germani care numeau pe romani Welschen.21 Anterior, înaintea slavilor, și neamurile germanice din Dacia și Moesia-goți, taifali, gepizi-au fost strângători ai dijmelor în cereale și vite de la daco-romani. În privința raporturilor autohtoni-migratori
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urmare, conchide Lot, au avut loc două migrații: una determinată de părăsirea Daciei și retragerea ultimilor coloniști romani la sud de Dunăre, în cele două Dacii, constituite de Aurelian, în Moesia, după 275, iar cealaltă, în sens invers, efectuată de valahii (românii) transdanubieni spre nordul Dunării, categoric înainte de secolul al X-lea, de venirea ungurilor în Transilvania, migrațiune lentă și progresivă (nu bruscă și comandată, ca cea din 275), care a avut ca efect repopularea nordului (Transilvaniei), fără să treacă însă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
indigeni (români), dacă nu-i confunda. Faptul că Vicina, situată pe Dunăre, ar fi fost episcopie, ar contrazice părerea că Valahia era populată cu români. Ar fi greu de înțeles cum au stat fără episcopie atâta vreme-abia în 1359 ! În legătură cu "valahii" și "Valahia", semnalăm că autorul (Brătianu) greșește acordând acestui termen o origine bizantină, cu sensul de "păstor". Cuvântul este germanic: valah, adică welche. Goții au numit "valahi" populațiile latine".10 F. Lot, în notele sale, se referă și la alte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era populată cu români. Ar fi greu de înțeles cum au stat fără episcopie atâta vreme-abia în 1359 ! În legătură cu "valahii" și "Valahia", semnalăm că autorul (Brătianu) greșește acordând acestui termen o origine bizantină, cu sensul de "păstor". Cuvântul este germanic: valah, adică welche. Goții au numit "valahi" populațiile latine".10 F. Lot, în notele sale, se referă și la alte aspecte: "Cele câteva mărturii arheologice referitoare la practicarea creștinismului în Dacia, în secolele III-IV, sunt lipsite de interes. Nu se știe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
puțin amenințate, trebuie să fi predominat aici o foarte însemnată cultură romană, ale cărei urme asupra acestui pământ cu totul răscolit de rătăcirea (migrația) popoarelor n-au putut fi șterse și, de exemplu, se recunosc încă în limba romanică a valahilor". În sfârșit, pentru L. Homo, biograf al lui Aurelian, evacuarea Daciei, la anul 275, nu putea fi integrală: au rămas țăranii, care trăiaui în bune raporturi cu goții și care n-ar fi permis plecarea lor -ce puteau face barbarii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
concluzia că în sânul populației daco-romane ar exista două elemente: romanicii autohtoni (cei nord-dunăreni) și migratorii, veniți din sud, și la existența a două ramuri foarte apropiate ale poporului român: "păstorii romanilor", originari din regiunile carpatice și dunărene, și blachii-"valahii" sud-dunăreni, de-aici două dialecte ale limbii române. E. Gamillscheg, în "Originea românilor", presupune că, sub aspect lingvistic, au existat două valuri: unul pornit din Munții Apuseni spre sud și est, iar celălalt din valea Timocului (în sud) spre nordul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
adresată principelui coregent al Ungariei, Bela. Este un document însemnat al istoriei noastre medievale, din care rezultă stadiul organizării politice și bisericești în secolul al XIII-lea. Scrisoarea preciza că "în Episcopia cumanilor" se află niște populații, care se numesc valahi (walati) și care se socotesc creștini, dar "nesocotesc Biserica romană" și nu primesc tainele de la episcopul cumanilor, ci "de la oarecari pseudoepiscopi, care țin de ritul grecilor (ortodocși). În același timp, locuitori din regatul Ungariei, unguri, teutoni (germani) și alți dreptcredincioși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și nu primesc tainele de la episcopul cumanilor, ci "de la oarecari pseudoepiscopi, care țin de ritul grecilor (ortodocși). În același timp, locuitori din regatul Ungariei, unguri, teutoni (germani) și alți dreptcredincioși trec la credința lor și făcându-se una cu acei valahi primesc zisele taine" de la acei "pseudo-episcopi". În această situație, papa, pe de o parte, dispunea ca episcopul Teodoric să numească un păstor (episcop) catolic din neamul lor (al românilor), iar pe de alta îi cerea principelui Bela să silească pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
închis pasurile munților, ca să nu mai poată trece din nou". La rândul ei, cronica veche rusă consemnează că, după înfrângerea ungurilor, tătarii s-au luptat cu românii: "Tătarii au izgonit pe unguri la Dunăre și s-au războit și cu valahii". Cronicarul francez Philippe Mousket, contemporan cu evenimentele, spune că "a venit veste despre tătari..., cum că regele din țara vlahilor i-a învins la o trecătoare"; de fapt, este vorba despre țarul de la Târnovo, conducătorul statului vlaho-bulgar. Prin urmare, conchide
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
călugării minoriți (franciscanii) notau că în oastea mongolă erau și "creștini din cei răi" sau "trei sferturi din oastea lor este alcătuită din alte neamuri. Astfel, la asediul orașului Assisi, alături de o ceată de tătari și cumani, sunt menționați și "valahi". În același timp, este o certitudine că regiunile de câmpie românești din sud și est, Bărăganul și Bugeacul, erau sub stăpânirea directă a tătarilor. Un sol creștin la curtea Hoardei de Aur a întâlnit, pe drumul spre Marea Caspică, români
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că va aduce la dreapta credință (catolică) pe schismatici (ortodocși), să se impuie vlahilor înșiși un episcop catolic. Următoarea acțiune a regalității ungare a fost constituirea unei Cumanii vasale. În timp ce în prima jumătate a secolului al XIII-lea, cele două Valahii urmăreau a se uni și anume pe o îndoită cale, prin legătura Asăneștilor cu căpeteniile cumane și prin misiunile înarmate ungurești la sud de Carpați, o cronică belgiană arată cum "fiul fruntașului din Cumania" a cerut, în 1227, arhiepiscopului de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sută de ani mai târziu decât regatul sârbesc (sfârșitul secolului al XII-lea)" ? Și încă: "De ce au ținut morțiș istoricii noștri, de o sută cincizeci de ani încoace, să încerce să povestească prin ce minune, din micile formațiuni rurale ale valahilor s-ar fi născut în sfârșit și cu câtă întârziere! o Țară Românească?" Djuvara consideră că a găsit răspunsul: "s-a născut cu întârziere, fiindcă n-am avut noroc de barbarul cel bun". El subliniază că "pura realitate" a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mult influența în această regiune. Voievozii români de la sud de Carpați, ca și cei din est, au rămas vasali ai lui Nogai. Cronica rusă menționează că regele Ungariei, Ladislau IV, a fost ucis, în 1290, de "cumani, polovți și de către valahi". Cine erau acei "valahi"? Este vorba despre românii din părțile Sibiului și Brașovului cărora li se ceruse să oprească pe solii trimiși de regele Ladislau la tătari, în Muntenia, la Nogai. În ciuda stăpânirii lui Nogai, românii de la sud și est
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regiune. Voievozii români de la sud de Carpați, ca și cei din est, au rămas vasali ai lui Nogai. Cronica rusă menționează că regele Ungariei, Ladislau IV, a fost ucis, în 1290, de "cumani, polovți și de către valahi". Cine erau acei "valahi"? Este vorba despre românii din părțile Sibiului și Brașovului cărora li se ceruse să oprească pe solii trimiși de regele Ladislau la tătari, în Muntenia, la Nogai. În ciuda stăpânirii lui Nogai, românii de la sud și est de Carpați aveau o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]