300 matches
-
unitatea de timp. "Este ceea ce te face uneori să crezi că regula referitoare la ea nu s-a stabilit decât ca urmare a unității de zi", adaugă el. Cele două reguli s-au născut din aceeași grijă de a asigura verosimilul reprezentației. Pentru clasicii noștri, scena nu se poate prezenta ca un spațiu de convenție abstract, care se modifică în funcție de nevoile acțiunii, sub ochii spectatorului, în manieră barocă, fiindcă atunci iluzia nu mai este posibilă. D'Aubignac îl critică pe Théophile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
II, cap. 6, "Despre unitatea de loc") "Unitatea de oraș" ("l'unité de ville"), adoptată adesea de reprezentanții barocului, și de însuși Corneille la începutul carierei sale, este respinsă și ea de către clasicism, căci nu permite cu nimic mai mult verosimilul reprezentației. Indicațiile laconice inaugurale pe care le dă Corneille în majoritatea comediilor de tinerețe, de tipul " Scena se petrece la Paris", nu înseamnă respectarea unității de loc de care el nu se sinchisește pe atunci. Singurul lucru care îi repugnă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Indicațiile laconice inaugurale pe care le dă Corneille în majoritatea comediilor de tinerețe, de tipul " Scena se petrece la Paris", nu înseamnă respectarea unității de loc de care el nu se sinchisește pe atunci. Singurul lucru care îi repugnă, în numele verosimilului, este soluția constând în transportarea spectatorului de la un oraș la altul. Simțul acesta comun, care reprezenta singura mea Regulă, îmi dăduse destulă aversiune față de această oribilă dereglare ce punea Parisul, Roma și Constantinopole pe aceeași scenă, pentru ca să-l limitez pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să se constiuie timid, devenind mai complexă începând cu drama burgheză. Unitatea de loc generează, ca și unitatea de timp, un oarecare număr de dificultăți pentru autorul dramatic ce trebuie să motiveze venirea diferitelor personaje fără să pună în pericol verosimilul acțiunii. Într-un decor unic, într-adevăr, motivațiile ce îl aduc pe cutare sau cutare personaj pe scenă trebuie să fie lămurite. "Trebuie, dacă se poate, scrie Corneille în Discurs despre cele trei unități, explicate aici intrarea și ieșirea fiecărui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebui să se retragă, pentru a veni să vorbească în mijlocul Scenei; însă este un obicei al Teatrului care trebuie suportat pentru a respecta această riguroasă unitate de loc cerută de marii Apărători ai Regulilor. Ea depășește puțin cadrul exact al verosimilului și chiar pe acela al bunului simț; însă este aproape imposibil să se procedeze altfel; iar spectatorii sunt atât de obișnuiți cu acest lucru, încât nu găsesc aici nimic care să-i rănească. Anticii, după exemplul cărora s-au constituit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi descurcat cu ușurință, dar pe scenă a trebuit să fie separate, pentru a pune puțină ordine și a le prezenta unul după altul, începând cu aceștia doi, pe care am fost forțat să-i readuc în această sală fără verosimil." Cum verosimilul acțiunii ar risca să fie pus în pericol de locul unic, Corneille sugerează o soluție de compromis între "unitatea de oraș" barocă și unitatea de loc impusă de clasicism. Dacă este de acord, împreună cu docții, că locul nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu ușurință, dar pe scenă a trebuit să fie separate, pentru a pune puțină ordine și a le prezenta unul după altul, începând cu aceștia doi, pe care am fost forțat să-i readuc în această sală fără verosimil." Cum verosimilul acțiunii ar risca să fie pus în pericol de locul unic, Corneille sugerează o soluție de compromis între "unitatea de oraș" barocă și unitatea de loc impusă de clasicism. Dacă este de acord, împreună cu docții, că locul nu trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunea pe care o văd reprezentată." Diderot, un secol mai târziu, va construi conceptul de "al patrulea perete" ("quatrième mur"), dar principiul dramaturgic ce-l subînțelege apare deja odată cu clasicismul, și anume autonomia acțiunii scenice ce rezultă din cerința de verosimil. Textul și jocul scenic trebuie să concure la asigurarea acestei autonomii pentru ca spectatorul să aibă iluzia că asistă la o acțiune reală. Astfel, d'Aubignac precizează că poetul dramatic trebuie să facă "ca și cum nu ar exista niciun spectator, adică toate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
deschide o fereastră spre un loc fictiv considerat real pentru moment. Figura 2 Realizare tip a scenei după moda italiană, după un desen de Sabbattini (1638) Pentru Chapelain, ca și pentru majoritatea teoreticienilor clasicismului, succesul catharsisului este subordonat respectului față de verosimil, a cărui importanță o măsurăm astfel. Catharsisul nu se poate realiza decât dacă acțiunea reprezentată este credibilă pentru spectator. "Credința este de absolută necesitate în poezie", scrie el în Prefața la Adone în 1620. Unde lipsește crezul, atenția sau afecțiunea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra publicului este de natură foarte diferită, una scufundându-l în tristețe, cealaltă, datorită râsului, dându-i gust de viață. Tragedia reia un subiect cunoscut, împrumutat fie din mitologie, fie din istorie, în timp ce comedia inventează o situație nouă în limitele verosimilului. Cele două genuri diferă și prin stil, ales, sau simplu și mediocru. "Tragedia nu este decât reprezentarea unei întâmplări eroice în nenorocire, scrie Mairet. Comedia este o reprezentare a unui noroc personal fără niciun pericol pentru viață. Tragedia este ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el în Prefață, voiam să încerc dacă pot să fac o tragedie cu această simplitate a acțiunii care a fost atât de mult pe gustul anticilor." Această simplitate fiindu-i reproșată, Racine o justifică bazând-o pe exigența față de verosimil: "Numai verosimilul impresionează în tragedie, scrie el în Prefață. Și ce fel de verosimil există când se întâmplă într-o zi o multitudine de lucruri ce s-ar putea întâmpla în mai multe săptămâni? Unii cred că această simplitate este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Prefață, voiam să încerc dacă pot să fac o tragedie cu această simplitate a acțiunii care a fost atât de mult pe gustul anticilor." Această simplitate fiindu-i reproșată, Racine o justifică bazând-o pe exigența față de verosimil: "Numai verosimilul impresionează în tragedie, scrie el în Prefață. Și ce fel de verosimil există când se întâmplă într-o zi o multitudine de lucruri ce s-ar putea întâmpla în mai multe săptămâni? Unii cred că această simplitate este dovada unei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
i-a fost victimă." (Discurs despre Tragedie) Ceea ce creează de fapt pentru Corneille distanța necesară dintre personajul tragic și public, este caracterul excepțional al destinului său. Dacă Corneille s-a opus unui număr mare de teoreticieni ai clasicismului în privința problemei verosimilului și dacă a predicat "verosimilul extraordinar", asta se datorează faptului că numai acesta, și nu "verosimilul obișnuit", introduce distanța cerută. 7.4. Relațiile de alianță Pentru Corneille, ca și pentru Racine, personajele tragice trebuie să fie legate prin relații de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre Tragedie) Ceea ce creează de fapt pentru Corneille distanța necesară dintre personajul tragic și public, este caracterul excepțional al destinului său. Dacă Corneille s-a opus unui număr mare de teoreticieni ai clasicismului în privința problemei verosimilului și dacă a predicat "verosimilul extraordinar", asta se datorează faptului că numai acesta, și nu "verosimilul obișnuit", introduce distanța cerută. 7.4. Relațiile de alianță Pentru Corneille, ca și pentru Racine, personajele tragice trebuie să fie legate prin relații de alianță, așa cum le definește Aristotel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajul tragic și public, este caracterul excepțional al destinului său. Dacă Corneille s-a opus unui număr mare de teoreticieni ai clasicismului în privința problemei verosimilului și dacă a predicat "verosimilul extraordinar", asta se datorează faptului că numai acesta, și nu "verosimilul obișnuit", introduce distanța cerută. 7.4. Relațiile de alianță Pentru Corneille, ca și pentru Racine, personajele tragice trebuie să fie legate prin relații de alianță, așa cum le definește Aristotel, alianță de sânge, căsătorie sau prietenie, pentru ca intensitatea pateticului să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părut să anunțe succesul noului gen." 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor Obiectivele dramei sunt diametral opuse celor ale Clasicismului. Pentru ca spectatorul să se poată recunoaște în spectacolul ce îi este oferit, trebuie să i se arate adevărul mai mult decât verosimilul, cotidianul mai mult decât excepționalul, particularul mai mult decât universalul. "Orice Dramă care nu zugrăvește natura, scrie Mercier în Noul Eseu (v. supra) la capitolul 10 ("Despre noi subiecte dramatice care ar putea fi tratate"), este nedemnă de atenția unui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie el în Noul Examen al tragediei, ne spune într-un mod foarte convingător, că poetul este suveran în modificarea după voie a acțiunii care trebuie să se petreacă fie în mai multe zile, fie în mai multe locuri; că verosimilul va avea atunci de câștigat, și că interesul, fără a mai fi împărțit, va fi mai mare." El nu pare să-și dea seama că părerea lui despre locul scenic este diferită de cea a lui Shakespeare. Pe când în teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lucru s-a întâmplat numai din cauza prezenței permanente a corului în orchestra. Din cauza acestui martor care asista la dramă de la început până la sfârșit, fără a părăsi vreodată spațiul ce-i era rezervat, era aproape imposibil, dacă nu se voia periclitarea verosimilului, să se extindă acțiunea în timp sau să fie deplasată în locuri succesive: Unitatea de acțiune era cea dintâi lege dramatică a Anticilor; unitatea de timp și unitatea de loc nu erau, ca să spunem așa, decât consecințele sale: ei nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru că Parisul este salonul Europei și îi dă tonul; dar spun că aceste unități nu sunt deloc necesare la producerea emoției profunde și la veritabilul efect dramatic." În Prefața la Cromwell, Hugo constată și el că, deși construite sub pretextul verosimilului, aceste două unități generează deseori situații neverosimile. Ce poate fi mai neverosimil și mai absurd în realitate, decât acest vestibul, acest peristil, această anticameră, loc banal în care tragediile noastre au complezența de a veni să se desfășoare, în care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și de naturaliști sau de simboliști. Partizan al unei drame eterogene, după imaginea vieții care nu se desfășoară niciodată după o ordine logică, el refuză ca înlănțuirea diferitelor părți ale acțiunii să fie condusă de principiul cauzalității moștenit de la Aristotel. "Verosimilul", de acum înainte, nu mai are loc. Yvan Goll (1891-1950), care se simte urmaș al Suprarealismului, suprimă actul care face unitatea, și juxtapune scenele, care nu se mai înlănțuie în mod logic în Mathusalem, piesă din 1920. "Fără acte. Numai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Poetica d'Aristotele vulgarizzata e sposta, publicată în 1570, Castelvetro distinge patru tipuri de asemănare, posibilul credibil, posibilul necredibil, imposibilul credibil și imposibilul necredibil. În acest tablou cu patru intrări, în care prima și cea de-a treia configurație (adică verosimilul obișnuit) sunt acceptate, cea de-a doua și a patra (adică verosimilul extraordinar) sunt înlăturate. 20 "Nu-i dați vreodată spectatorului ceva de necrezut Căci adevărul însuși prea des nu poate fi știut. Minunea de-i absurdă nu e atrăgătoare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tipuri de asemănare, posibilul credibil, posibilul necredibil, imposibilul credibil și imposibilul necredibil. În acest tablou cu patru intrări, în care prima și cea de-a treia configurație (adică verosimilul obișnuit) sunt acceptate, cea de-a doua și a patra (adică verosimilul extraordinar) sunt înlăturate. 20 "Nu-i dați vreodată spectatorului ceva de necrezut Căci adevărul însuși prea des nu poate fi știut. Minunea de-i absurdă nu e atrăgătoare Dacă în sinea mea minunii nu pot să-i dau crezare." (n.
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sui generis, șocante prin spectacolul lugubru al unei revoluții care Își devora nu doar copiii, ci și părinții. În schimb, procesele și epurările din deceniile următoare erau cópii nerușinate ale trecutului sovietic (de parcă regimurile-satelit nu meritau nici măcar o aparență de verosimil) și veneau, pe deasupra, după un lung șir de epurări judiciare. Pe lângă pedepsirea trădătorilor și procesele politice Înscenate anticomuniștilor, regimurile comuniste din Europa de Est au folosit curțile judecătorești pentru a pedepsi și desființa bisericile de pretutindeni - În afară de Polonia, unde confruntarea deschisă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adevărați. La Începutul anilor ’50, după izbucnirea războiului din Coreea, Washingtonul a luat În considerare varianta destabilizării Europei de Est, iar serviciile de spionaj americane au avut câteva tentative eșuate de a penetra blocul sovietic, ceea ce conferea un strop de verosimil comuniștilor care mărturiseau că ar fi colaborat cu CIA sau că ar fi spionat pentru serviciile secrete britanice. În ultimii săi ani, se pare că Stalin se aștepta realmente la un război: cum explica Într-un „interviu” din Pravda din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mediului social și a personajelor, rezultă din imparțialitatea totală a scriitorului; - atitudinea critică fața de societatea prezentată; - acordarea unei importanțe majore descrierilor minuțioase, realizate prin cultul detaliului semnificativ; - tendința de a prelua metode din stiințele exacte, În vederea realizării impresiei de verosimil și a valorii documentare; - cultivarea genului epic (deși este reprezentat si cel dramatic prin comedie și drama), În cadrul căruia sunt abordate, În special, schița, nuvela și romanul; - impunerea preciziei si sobrietății ca mărci ale stilului impersonal, impus de tematica sociala
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]