294 matches
-
curmat evoluția unei personalități lirice aflate în plină formare și limpezire de sine, copleșită de imboldul transcrierii unui cert preaplin lăuntric încă nedecantat, dar animată de sârguință și conștientă de necesitatea rigorii. Prospețimea viziunii, dublată de o incontestabilă abilitate a versificării, postura juvenilă, postadolescentină, sensibilitatea „feminină”, propensiunea pentru universul silvestru sau bucolic, cu sugestii dintr-un fantastic de sorginte folclorică învestit cu rezonanțe mitico-magice, în descendență blagiană, sunt note caracteristice pentru poemele cele mai izbutite. În Primejdii lirice, se vădește un
CAUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286143_a_287472]
-
câtorva poeme rezumă pur și simplu „mesajul” liric: „Zămislirea și rodul - acesta ni-i rostul prin care umblăm peste gloria trecerii”, iar cuvântul-cheie este „melancolie” („vastă”, „tainică”). Dăinuim (1976) cuprinde poezii ce se vor patriotice, dar prin supralicitare devin doar versificări patriotarde în manieră vetust pașoptistă. Se rețin vagi înfiorări nostalgice după Satul copilăriei, după Mama, câte o Carte către tata și una adresată lui Eminescu tânăr. Plachetele ce au urmat, Solia (1980), Portretul focului (1983), Mic tratat de melancolie (1984
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
regimul "mărturisibilului", enunțarea provizorie menită să dispară prin mărturisire. Biograful subliniază, în reconstituirea tabloului istoric, un mod al creației care e specific lumii vechi și care e amenințat în permanență cu pierderea: Toate aceste scrieri au meritul lor în privirea versificării și a limbei, ades mlădietă cu mult talent; dar nu a putut exercita vreo influență salutară asupra gustului pentru literatură în epoca de care vorbim fiind nerăspândite în public. Ele probează că pintre părinții noștri existau spirite cultivate distinse ce
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Cer străin" în 1912. Dar Osip Mandelștam a fost cel care a produs cel mai important monument al mișcării, colecția de poezii intitulată "Piatră" (1912). În conformitate cu principiile acmeismului, fiecare persoană, fără a ține seama de talentul ei, poate învăța secretele versificării pentru a produce poezii de calitate, doar dacă îi urmează pe maeștrii societății scriitorilor, (așa cum se considerau a fi Gumiliov și Gorodețky). Modelul lor era Théophile Gautier, multe dintre tendințele lor artistice au fost împrumutate de lapoeții francezi parnassieni. Un
Nikolai Gumiliov () [Corola-website/Science/300262_a_301591]
-
a poeților acmeiști, Nikolai Gumiliov îl numea pe Annenski „stegarul căutătorilor de drumuri noi”. Innokenti Annenski a murit însă înainte ca grupul acmeist să ia ființă. De la acești colegi mai în vârstă, noua generație își propunea să învețe doar tehnica versificării, dar respingea utopismul lor. Acmeiștii propovăduiau un ideal de "claritate apolinică" (de aici și numele revistei lor "Apollo") în contrast cu "frenezia dionisiacă" a simboliștilor. Cei mai activi dintre ei s-au dovedit a fi Serghei Gorodețki, Viaceslav Ivanov, Maksimilian Voloșin precum și
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
d'Auvers emprès Pontoise," "Et du commun nommé Villon." "Or, d'une corde d'une toise" "Sauroit mon col que mon cul poise," "Se ne fut un joli appel." "Le jeu ne me sembloit point bel.”" </poem> Datorită stilului de versificare diferit de cel preferat de Villon (1-3/2-4) există posibilitatea să fie vorba de un fals. Cei care aparțineau de banda „La Coquille" se numeau „Les Coquillards”, o adunătură de certați cu legea, apărută după Războiul de 100 de ani
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
1816 - După moartea timpurie a părinților, este crescut de o soră a mamei, căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu, la Craiova. Are ca tovarăș de învățătură pe viitorul poet Grigore Alexandrescu; a învățat limba greacă și limba franceză. După încercări de versificare în grecește, la stăruința lui Ion Voinescu II va scrie poezii în limba română. 1827 - A debutat cu o traducere după Hero și Leandru a lui Musaios și a poemului Zaire a lui Voltaire. A scris „Păstorul întristat”, poezie publicată
Vasile Cârlova () [Corola-website/Science/297751_a_299080]
-
mijloace violente, ci se mulțumește doar cu modesta îndeletnicire a exprimării unui conținut liric, în rând cu atâția alți confrați; aici autorul este sensibil și comunicativ, predispoziția pentru deturnarea în grotesc a imaginii sau pentru un anume spirit burlesc în versificare, venind fără îndoială dintr-un fond original, nu este exagerată peste limitele lirismului; din contră, îl servește luminându-l, fără ostentație, prin contrast: " Când toamna-n stele e foc și moarte, / Aici dorm câinii cu boturi calde / Culcate să coacă
Adrian Păunescu () [Corola-website/Science/298514_a_299843]
-
Demetriescu îl apreciază pe Eminescu. Cu privire la limba poetului el scrie: "„Cu dânsul poezia noastră a primit o viață mai intensivă și mai variată”" și "„Ceea ce face frumusețea operei lui Eminescu este limba sa compusă din imagini în adevăr originale”". Cu privire la versificarea lui Eminescu, Anghel Demetriescu afirmă: "„El ieși din făgașul răsbătut al formelor demodate, sfărâmă acele tipare învechite, aproape primitive, găsi combinații și apropieri îndrăznețe de sunete și dete urechii românești agremente acustice neașteptate... în orice caz noi.”" Evident că asemenea
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
districte și comitate ale Transilvaniei (1873-1892), fiind preocupat în același timp și de culegerea folclorului din aceste zone. În 1878 publica în revista lui Iosif Vulcan „Șezătoarea. Foaia poporului român” (Siedietórea. Fóia poporului românu), povestea ˝ Fata mulțumitoare˝, - o încercare de versificare a poveștii ˝Toarceți fete, c-a murit Baba Cloanța˝, pe care o va introduce în volumul „Povești ardelenești din popor adunate”, partea 1 ( editat în cinci părți), 1888, ce a cunoscut o deosebită popularitate. Vasile Alecsandri îi scria, de la Paris
Ion Pop-Reteganul () [Corola-website/Science/307655_a_308984]
-
Addison. Volumul a apărut în octombrie 1842 și a fost extrem de bine primit. În primii 10 ani se vânduseră 18.000 de exemplare iar până în 1875 tirajele succesive depășea 100.0000 exemplare. Poemele, scrise ca și primele sale încercări de versificare în maniera lui Walter Scott și preamăreau eroismul figurilor clasice ale istoriei romane. Cel mai cunoscut dintre aceste poeme este cel despre Horatius Cocles. Dar oricât de înălțătoare ar fi sentimentele eroului roman, când afirmă că, din moment ce toți suntem muritori
Thomas Babington Macaulay () [Corola-website/Science/307734_a_309063]
-
preot în parohia Leșu. El va fi preotul leșenilor până în 1922. Leon este fratele mai mare al poetului George Coșbuc, care obișnuia să-și petreacă câteva zile din vacanțele de vară la Leșu. Din această perioadă datează câteva încercări de versificare, printre care și poezia "Leșule, rău ca gioara". În amintirile sale despre anii de școală la gimnaziul grăniceresc, când locuia în gazdă, la Năsăud, împreună cu George, Leon Scridon nota: “fratele poetului, preotul Leon din Leșu, știind că suntem mulți și
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
atât în perioada preislamică cât și după apariția și impunerea islamului. Acest interes deosebit pentru poezie i-a stimulat pe poeți să caute noi și noi rime, creând astfel multiple sinonime, fapt care a gonflat enorm lexicul; în afară de nevoia de versificare, ce îi stimula pe poeți să creeze noi termeni era și nevoia de originalite stilistică. Astfel s-a ajuns ca araba clasică "coranică" (numită astfel pentru a o diferenția de varianta ei "ușurată", folosită în presă, școală și guvern) este
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: "Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei." A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi
Tudor Arghezi () [Corola-website/Science/297548_a_298877]
-
o va publica în toate edițiile antume ale volumului "Balade și idile". Poetul însuși va vorbi despre perioada petrecută la Sibiu ca despre "„cei mai rodnici”" ani ai săi. Acum își orientează scrisul spre idilă și trece treptat de la simple versificări pe teme folclorice la creații originale. În paginile "Tribunei" i se tipăresc numeroase poezii, semnate sau nesemnate, printre care unele dintre cele mai izbutite creații ale sale: "Nunta Zamfirei", "Mânioasă", "Numai una", "Fata morarului", "Crăiasa zânelor" , o parte din "Anacreonticele
George Coșbuc () [Corola-website/Science/297547_a_298876]
-
Mihai Eminescu: "Dacă traducătorul, d. E-scu a ținut a fi original, poate să fie sigur că a reușit. Dar este originalitate și originalitate: acea a traducătorului Vârful cu dor a constat în a nimici, prin forme neuzitate și printr-o versificare nemai pomenită, toate grațiile naive ale textului german" A murit la București în 1907.
Frédéric Damé () [Corola-website/Science/323170_a_324499]
-
la "Buna Vestire". În 1784 edificiul a fost închinat Mănăstirii Xiropotamou și Dapontes a revenit pe Muntele Athos înainte de primi răspunsul de confirmare. Acolo a și murit la 7 decembrie 1784. Scriitor talentat, inteligent și vivace, Dapontes avea predispoziție pentru versificare, fiind creditat cu capacitatea de a se exprima în versuri la fel de ușor cum o făcea în proză. Era dotat cu fantezie și cu ușurință de exprimare și - fiind fire glumeață și cu vocație de "bon viveur" - putea trece rapid de la
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
se explică prin originile yemenite al autorului și fascinația acestuia pentru poezia “Amorium” scrisă de Abu Tammam (805-845): Poezia lui Motunabbi din această perioadă ilustreză abilitatea acestuia de a întinde limitele poeziei convenționale, transformând începuturile clasice ale operelor în veritabile versificări filosofice sau lirice despre viață și paradoxurile acesteia, emoții și simțiri personale. Poezia lui Motunabbi a inspirat pe succesorii săi iar operele sale au devenit lucrări de referință pentru cultura populară arabă. Deși panegericele erau principala sa preocupare, în special
Al-Mutanabbi () [Corola-website/Science/330940_a_332269]
-
prostituate, precum și "Ballade des dames du temps jadis" (Balada doamnelor de altădată), sunt incluse în "Testament". Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită lui Clément Marot, care le-a adunat și le-a editat (1533). Datorită stilului de versificare diferit de cel preferat de Villon (1-3/2-4) există posibilitatea să fie vorba de un fals. <poem> " Item, à maistre Andry Courault" "Les Contreditz Franc Gontier mande;" "Quant du tirant seant en haut" "A cestuy là riens ne demande." Citat
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]