4,489 matches
-
adică datorită domnișoarei K.F. și prințului, cei doi salcîmi, arbori unici în Vladia, înfloreau a doua oară în luna octombrie, că dacă n-ar fi această nemaipomenită poveste de iubire toate viile din Vladia s-ar chirci, ar da mana viței în ele și ar fi mai cumplit decît atunci cînd a fost cu dezastrul filoxerei... Și cîte altele nu se mai spuneau, sprijinindu-se între ele, hrănindu-se ca vîscul pe trunchiul unei realități care devenea tot mai stufoasă chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că le păsa cu adevărat, se obișnuiau destul de repede cu orice nouă lipsă, cu orice calamitate. După aproape cinci ani de cînd Șerban Pangratty n-a mai venit în Vladia, coastele dealurilor arătau ca jupuite, pîrloagele se întinseseră în vii, vița înghețase pe un deal întreg pentru că proprietarii se obișnuiseră cu iernile domoale și n-au mai făcut efortul să-și închipuie că s-ar putea să vină și un geruleț. Așa că via a rămas neîngropată chiar în anul cînd a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de sus, așezarea părea altfel, era altfel. Nici nu puteai crede că e același loc în care umblă cîinii vagabonzi cu cozile răsucite, unde praful, dacă nu praful, noroiul, ocupă ulițele ca apa unor fluvii încremenite, unde totul era încîlceală, vița de vie cu ostrețele gardurilor, cu streașina caselor, cu aracii risipiți în grădină, cu trunchiurile bărbaților leneviți de somn și lâncezeală, cu mirosurile prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă, cu părul răsucit pe moațe al femeilor plictisite și visătoare, vița de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
încîlceală, vița de vie cu ostrețele gardurilor, cu streașina caselor, cu aracii risipiți în grădină, cu trunchiurile bărbaților leneviți de somn și lâncezeală, cu mirosurile prăvăliilor veșnic cu ușa deschisă, cu părul răsucit pe moațe al femeilor plictisite și visătoare, vița de vie cu ea însăși, cu viața toată chiar. De acolo, de sus, nu se vedeau decît pete de culoare armonizate, roșu sîngeriu, verde închis, ocru, galben bătînd în verde, negru, forme îmblînzite acoperișuri de țiglă, rînduri de vie, brazde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de sărăcie și zgârcenie care stăpânea în crâșma lui Sandu Bercu. Cîrciumarul, cu ochii aproape lipiți de somn și de o blefarită imposibil de tratat în Vladia din cauza alcoolului, a vinului care ținea loc de apă și a polenului de la vița de vie care se așeza peste tot mai ceva decît praful drumurilor, cîrciumarul s-a apropiat alene, lovind cu prosopul în fiecare tăblie de masă, omorând sau stârnind muștele bețive. Au cerut vin nou și Sandu Bercu a dat melancolic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
începuse să devină sincer interesat, curios de ce aveau de gînd să facă domniile lor în Vladia. Chiar în Vladia lui, nici măcar aceea a domnișoarei K..F., fantasmagorică, imaginară, ci în Vladia lui, cea așezată pe pămînt și încîlcită în cîrceii viței de vie. "Întîi, domnule adjutant, o să vedem cu cine avem de-a face în Vladia. Altfel spus, o să facem un fel de recensămînt. Dar nu așa cum s-au făcut pînă acum, să ne luăm după spusele unuia sau ale altuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din ele nu mai rămăsese decît o imagine de o surprinzătoare putere de convingere viața omului, acolo, sus, la înălțimea care domina așezarea era cu totul altceva decît viața celui care se tîra pe lutul galben, alături de butucii șerpuitori ai viței de vie. Acolo, sus, se trăia cu adevărat, fericirea era fericire, nefericirea nefericire, iubirea era profundă, iar ura mistuitoare. Ceva încă nu era prea clar, nu se stabilizase în memoria celor din Vladia, cine pe cine iubea, cine pe cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e a un actor copil în mizerie. Crengile de alamă ale copacului, unduitoare, încovoiate, răsucite ca niște vițe de vie scăldate în aur stins. Picurând „frunze” de sticlă și cristal. Clinchetul lor fremătător în timp ce pătrunzi între ele. Mirosul de praf ars al fiecărei piersici „coapte”, încă strălucind alb incandescent. Prea fierbinți ca să le atingi cu mâna goală, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
preșul murdar din hol. Apoi o izbi dezordinea din cameră, o contrarie, o făcu să se simtă străină. Se plimbă pe covor de colo, colo. Cu câteva ore mai înainte se plimba la fel, terorizată de durere. Fereastra acoperită cu viță de vie filtra cu sărăcie căldura solară. Se întinse pe canapea, trase peste ea învelitoarea pufoasă. Mai filtră critic de câteva ori aspectul încăperii, între o deschidere și alta a pleoapelor. Apoi o copleși somnul. Când se trezi, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
strugurilor. Un val de brumă argintie s-a așternut peste copaci, peste case, peste cărările și potecile neumblate și neștiute ale codrului. În solul ogoarelor are loc logodna semințelor cu lutul bătrân. De pe dealuri, țăranii au cules rodul bogat al viței de vie. Toate viețuitoarele se găsesc într-o continuă mișcare și se pregătesc pentru sezonul rece; la fel și păsările care sunt într-o continuă forfotă, făcându-și planul pentru călătoria spre țările calde. Rânduiți în unghi cocorii își încep
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Nu doar gustul aspirinei era cel cunoscut, ci și inventarul sumar al lucrurilor pe care memoria le restituia Într-o ordine Întâmplătoare: mărul care se usca lângă cișmea, pereții scorojiți ai casei de peste drum, pe care tremura umbra dantelată a viței de vie, pisica gestantă și chioară a doamnei Lang În drum spre răcoarea stătută a magaziei de lemne, gardul smolit al curții de păsări, sânii strălucitori și grei ca niște dovleci ai Anitei lângă tufele de afini și, undeva, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care Îl și depuse cu grijă pe terasa largă, din lemn masiv, robustă ca puntea unei corăbii care aștepta doar vremea potrivită ca să se desprindă de casă și să plutească apoi În voie peste singurele vii din regiune plantate cu viță nobilă, din belșug stropită cu piatră vânătă. Era o imagine fastuoasă, recunoscu Terente Marcovici, abia ieșit de sub vraja unei emisiuni cu Iosif Sava, În stilul maestrului, mai exact, dar care cerea mici schimbări: va fi vorba de un iaht de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe Lăpușneanu, la Samoilă, "Academia liberă": o cămăruță-separeu, unde se înghesuiau, la "discuțiuni" și la "suc de vie", sonetistul Codreanu, pictorul Jenică Cosmovici, poetul Tilică Philippide, Tonitza, cum epigrama Al.O. Teodoreanu: "Pot să beau și-n Barcelona Dacă-i bună vița, Unii beau vinul cu tona, Alții cu Tonitza". Nelipsitul trubadur se lua la întrecere cu tata, unul putînd să recite două-trei sute de versuri din Verlaine pe oră; celălalt, Păstorel, cel puțin cinci sute. Timpul avea, atunci, răbdare cu boema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
controleze hormonii, să se vaccineze de pudoare ca de gripă. Editurile se întrec în a publica histoires de cul. Criticii se plîng că românii n-au maeștri ai obscenului, ca Henry Miller. Că scriitorii români pun prea multe frunze de viță textului, că poeții nu-s destul de obsceni. Adică, după DEX: nerușinați, triviali, indecenți, vulgari, porno(grafici); că prozatorii români nu-s destul de destrăbălați, n-au gînduri destul de murdare, nu folosesc destule cuvinte neconvenabile, deșucheate, scîrboase, fără perdea/perdele. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
prima mașină adusă în București de industriașul Jean Arsan înainta cu 7 kilometri pe oră. M-am învățat cu laptele de capră, cu morcovii rași de Russ în castronul din bambus, cu legumele fierte-n abur, cu vinuțul nervos, din viță o mie unu. Io nu! Mi s-a năclăit gîtu' de la ospățul cu fasole țucără. La nevoie, și cornulețul cu lapte-i hrană, Tănucă. De revăzut, l-am revăzut pe Rusalin la televizor. În '99, cînd catadixise să dea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de a nu trăda perfecțiunea, de a conduce totul spre catharsis, o mulțumire la superlativul concurent cu cel al diversității pentru că a întrupat frumosul în forma lui pură, care ești tu, compozitor, interpret, naiul, vioara albastră a cerului, coardele violoncelului, vița roșie a toamnei, fagotul, șuierul violent pe sub streșini, printre ulucile gardului, prin hornurile casei, talgerele nu se aud, timpanul, cât este el de puternic, e acum slab, ceva, fie instrumentul e neacordat, fie o notă s-a dus la culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o altă teorie despre masă și energie, superioară celei a lui Einstein. Eram chemat mereu în ajutor, ba de Gustav, să-i pictez o Lună pe cer pentru Any, o scară de mătase cu Heruvimi în repaos pe bolta de viță a grădinii. Era dificil, nu pentru că lumea se uita curioasă la mine, încărcat cu rucsacuri, boccele și târând în plase de pescuit furate de la lipoveni, elemente de recuzită din Rai, cu Îngeri dormind în paturile cu baldachin ale Zeilor plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
realitate iar eu preferam să le ignor. Aveam nevoie să mă conving că versiunea mortului era adevărată, cel puțin acceptabilă. Dacă nu, trebuia să conchid că este vorba de un complot și refuzam o asemenea paranoia. Pentru prima oară în vița mea, aveam impresia că sunt liber. Această convingere era atât de puternică încât amintirile lui Baptiste Bordave dispăruseră, ca să zic așa, după cum o dovedise conversația telefonică cu pivnicerul. Tabula rasa: care adult n-ar visa una ca asta? Or libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
pe care o memorase cu multe luni înainte de a suna la ușa din Strada Răbdării numărul 5. La acest număr era o casă veche, cu o portiță metalică ruginită, care deschidea drumul pe o alee pietruită. Aleea era umbrită de viță de vie și strugurii, în pîrg, atîrnau ca niște candelabre așezate alandala. Miruna privește atentă la amănunte, la butoiul ruginit cu apă de ploaie, la burlanul căzut jos, la ușa casei cu vopseaua desprinsă în cruste subțiri și contorsionate, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nopți lumina arde continuu în cămăruța lui Ion Curcudel. Nici o mișcare nu s-a observat prin curte și zăpada căzută între timp era imaculată, necălcată de jivină sau de om. Curcudel avea o grădină imensă, plină de pomi fructiferi, de viță de vie, de stupi și de huceaguri impenetrabile de cătină pe haturile care îl despărțeau de vecini. Pe la 35 de ani s-a însurat și a avut cu muierea lui doi băieți. Băieți cam nebuni, ca și mama lor. Om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nordică a inimii. Viața într-o cicatrice, dulce lehamete. Trăiești și mori cu aceiași ochi, trăiești și mori cu aceeași inimă. Șarpele, generos, nu și-a împrăștiat tot veninul, nu a însemnat semnul: în podul palmei nicio urmă; în coastă, vița de vie așteaptă foarfecele. Nu este Dragoste! Petru, cel dintâi strănepot al lașității lui Noe și ultimul fiu al lăcomiei lui Adam, singurul moștenitor al păcatului. Păcatul transfigurarea crucii într-o piatră de moară, păcatul târâșul ademenitor deasupra mării, păcatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și coordonatele lui Dumnezeu. (Copăcel, puiule, copăcel! În arenă s-a făcut strigare și pentru tine, îngerii la trapez fac saturi mortale fără plasă.) Următorii doi pași: în poarta casei așteptarea era un fel de exfoliere a amintirilor, părinții culegeau viță de vie în cer. Încă unul: prin inimă, se trecea o singură dată, ce era mai mult fotografii suprapuse. Și iarăși doi: se poticnea într-un punct ispitirea adâncului nu era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
saț, din lună, Maică? O doime absentă dintr-un întreg nu poate exista într-o altă doime de umbră, așa cum nu poate cuibul crește din seva pomului, pasărea din iuțeala glontelui, pușca din sângele vânătorului... Maică, invidia sfinților resuscitează lacrima viței de vie. În icoană, pe când tu erai ocupată cu alte amăgiri, a venit ea. Dumnezeule, de unde atâta incertitudine sub cerul tău? Spune-mi cine este femeia aceasta șatena cu ochi verzi, păr cârlionțat, buze cărnoase, obraji rumeni, gene lungi, sprâncene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca să facă spumă și să-mi placă mie cum fierbe. Vinul alb nu mi-l amintesc. Această culoare s-a vîndut Însă Îmbuteliată prin anii ’80, sub eticheta Dealurile Răteștilor, după ce Înălțimile din preajma satului fuseseră abundent acoperite cu plantații de viță nobilă, adusă de prin podgorii mai cu faimă. Rătești este, iată, numele satului primelor mele amintiri din viața aceasta, a treia așezare cum vii dinspre nord, de la Sătmar prin Mădăras și Ardud, pe șoseaua care duce la Zalău și, mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se prăvale unele peste altele. Ai zice că fiecare e capătul dinafară al unui tunel ce coboară În pîn tecele pămîntului. Înăuntru, sub bolțile de cărămidă, butoaie ce nu mai apune din ce În ce mai mari, pe măsură ce te afunzi În grotă. Meșteșugul cultivării viței și al stoarcerii vinului nemții l-au adus din Valea Dunării Superioare și de pe țărmurile Mării Suabiei. Pare se că, În Europa, vița-de-vie nu răzbate la nord de linia care unește Tokaj cu Sătmarul, ținut unde oricare așezare nemțească ar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]