409 matches
-
la 506 km nord-est de Espiritu Sânto. În al doilea rând, la 18 octombrie, amiralul Chester Nimitz - comandantul Aliaților din Pacific l-a înlocuit pe viceamiralul Frank J. Fletcher cu contraamiralul Thomas C. Kinkaid și pe viceamiralul Robert Ghormley cu viceamiralul William Halsey în funcția de comandant în zona Pacificului de Sud: persoană aflată în această funcție comandă forțele aliate în campania de la Insulele Solomon. Nimitz simțea că viziunea lui Ghormley a devenit prea îngustă și pesimista ca să fie capabil să conducă
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
Amiralul (în ) este un film biografic istoric rusesc din 2008 despre Aleksandr Kolceak, un viceamiral în Marina Imperială Rusă și conducător al Mișcării Albe anticomuniste în timpul Războiului Civil Rus. Filmul prezintă, de asemenea, triunghiul amoros format de amiral, soția sa și poeta Anna Timiriova. Potrivit regizorului Andrei Kravciuk: "[Filmul este] despre un om care încearcă
Amiralul (film) () [Corola-website/Science/325315_a_326644]
-
dragoste, Kolceak o informează că ei nu mai pot să se mai întâlnească. Când Anna vrea să afle de ce, amiralul îi răspunde: Pentru că te iubesc." Mai târziu, el este informat că Țarul (Nicolae Burliaev) l-a promovat la gradul de viceamiral comandant al Flotei din Marea Neagră, cu baza la Sevastopol. După ce a primit în ultimul moment o scrisoare de la Kolceak, Anna fuge la gară pentru a-și vedea iubitul. Ea ajunge prea târziu și vede numai o privire inconfortabilă aruncată de
Amiralul (film) () [Corola-website/Science/325315_a_326644]
-
nave de linie, în timp ce Escadrele Roșie și Albastră urmau să conțină câtre 25 de nave englezești. Iacob Stuart, Ducele de York (viitorul rege Iacob al II-lea al Angliei) era comandantul suprem și Amiralul Escadrei Roșii; Contele Jean d’Estrées, Viceamiralul francez din Ponant (adică din apele occidentale), era comandantul secund; Edward Montagu, Contele de Sandwich comanda Escadra Albastră. În absența Ducelui de York, Sandwich urma să fie comandantul flotei combinate. Planurile neerlandeze făcute la sfârșitul anului 1671 includeau organizarea unei
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
îndeajuns timp ca să taie toate legăturile, iar aceasta a mers în derivă complet dezafectată. Apoi Sandwich și-a tăiat cablul ancorei și a încercat să recapete controlul asupra navei sale, dar a fost atacat imediat de Sweers pe "Olifant" 82. Viceamiralul din Amsterdam proteja o altă navă incendiară, comandantă de Daniel van Rijn, un alt erou de la Medway, lansând-o asupra vasului lui Sandwich căruia a reușit să îi dea foc. Navele incendiare englezești din propria divizie au eșuat să elibere
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
ar fi eliberat forțele terestre necesare. În cele din urmă s-a decis că forțele lui MacArthur vor invada insula Leyte din Filipine. Forțe amfibii și sprijinul oferit de forța navală va fi asigurată Flota a 7-a comandată de viceamiralul Thomas C. Kinkaid. Flota a 7-a la acel moment cuprindea unități ale Marinei Americane, Marina Regală Australiană, inclusiv crucișătoare grele din clasa „County”: Shropshire și Australia, distrugătorul Arunta și câteva nave de luptă din Noua Zeelandă și/sau Olanda. Flota
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
Marina Regală Australiană, inclusiv crucișătoare grele din clasa „County”: Shropshire și Australia, distrugătorul Arunta și câteva nave de luptă din Noua Zeelandă și/sau Olanda. Flota a 3-a comandat de amiralul William F. Halsey, cu Task Force 38 comandat de viceamiralul Marc Mitscher va asigura pentru invazie un suport și acoperire de la distanță. Un viciu fundamental al acestui plan a fost că operația navală nu avea în vârful comenzii un amiral în poziție de comandant suprem. Lipsa unei comande unificate pe lângă
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
În aceste lupte înverșunate japonezii au pierdut 600 avioane în trei zile, aproape toate forțele aeriene aflate în regiune. După invazia americană în Filipine Marina Japoneză a trecut la planul "Shō-Gō" 1. "Shō-Gō" 1 era un plan prin care navele viceamiralului Jisaburō Ozawa, cunoscute ca „Forța de Nord”, trebuiau să atragă forțele americane principale de acoperire departe de Leyte. Forța de Nord era construit în jurul a câtorva portavioane, dar acestea aveau doar câteva avioane sau echipaj instruit. Portavioanele aveau să servească
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
portavioane, dar acestea aveau doar câteva avioane sau echipaj instruit. Portavioanele aveau să servească ca momeala principală. Odată ce forțele de acoperire americane erau momite departe, alte două forțe aveau să se apropie de Leyte dinspre vest. „Forța de Sud” sub viceamiralul Shōji Nishimura și Kiyohide Shima aveau să lovească zona de debarcare a americanilor prin strâmtoarea Surigao. „Forța Centrală” sub comanda viceamiralul Takeo Kurita - de departe forța cea mai mare dintre cele trei - avea să treacă prin strâmtoarea San Bernardino în
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
americane erau momite departe, alte două forțe aveau să se apropie de Leyte dinspre vest. „Forța de Sud” sub viceamiralul Shōji Nishimura și Kiyohide Shima aveau să lovească zona de debarcare a americanilor prin strâmtoarea Surigao. „Forța Centrală” sub comanda viceamiralul Takeo Kurita - de departe forța cea mai mare dintre cele trei - avea să treacă prin strâmtoarea San Bernardino în Marea Filipinelor, apoi urma să vireze spre sud și să atace de asemenea zona de debarcare. Acest plan putea duce la
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
plasată ca să facă față pericolului, deoarece la 22 octombrie Halsey a trimis înapoi două unități de luptă (portavioane și navele însoțitoare cu care formau grupuri de acțiune de sine-stătătoare) la baza de la insula Ulithi pentru aprovizionare. Flota TF 38 a viceamiralului McCain nu a fost chemată înapoi nici când submarinul Darter i-a raportat lui Halsey că japonezii se apropie, astfel că Flota a 3-a a început lupta într-o situație dezavantajată cu o forță mai mică cu 40%, fără
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
luptat niciodată cu inamic mai mare ca un avion și a fost scufundat de avioane împotriva cărora tunurile sale cu calibrul de 46 cm au fost fără efect. Între timp avioanele Flotei aeriene 1 a Japoniei de la Luzon din ordinul viceamiralului Takijirō Ōnishi au atacat în trei valuri portavioanele grupului de luptă 38.3 comandate de contraamiralul Sherman (acest grup de luptă nu a participat la acțiunea împotriva navelor japoneze, sarcina sa fiind chiar blocarea și nimicirea flotei aeriene japoneze cu
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
de: Flota de 10 portavioane americane purta la bord 600-1000 avioane. La 25 octombrie orele 02:40 Halsey a ordonat formarea unității TF34 formată în jurul a 6 cuirasate al Flotei a 3-a și alte nave de însoțire comandată de viceamiralul Willis A. Lee și a dat ordin să se apropie de flota lui Ozawa. Celelalte unități ale lui Halsey activau în continuare sub numele de grupul de luptă nr. 38 sub comanda tactică a amiralului Marc Mitscher. Halsey intenționa să
Bătălia din Golful Leyte () [Corola-website/Science/319314_a_320643]
-
Ruyter. Însă este adevărat că D'Estrées avea ordine stricte din partea lui Ludovic al XIV-lea să nu primejduiască flota franceză, după cum a recunoscut chiar el după luptă. Martel însuși a confirmat acuzele lui Rupert, ceea ce l-a costat pe viceamiralul francez încarcerarea la Bastilia pentru lipsa de disciplină. În octombrie escadra franceză s-a întors la Brest și nu a mai colaborat cu englezii pe tot parcursul războiului. În ciuda încheierii indecise, bătălia a fost o victorie strategică clară pentru neerlandezi
Bătălia de la Texel () [Corola-website/Science/329136_a_330465]
-
L.N.R) și președinte al secției Constanța, a inițiat înființarea în cadrul Secției Ligii Navale Române din Constanța a unui Muzeu al Marinei, fiind și primul donator de obiecte din partea Diviziei de Mare. În perioada 13 ianuarie 1934 - 2 noiembrie 1937, viceamiralul Ioan Bălănescu a deținut funcția de comandant al Marinei Militare Române. În paralel cu activitatea operativă, el a desfășurat și o bogată activitate publicistică, având un număr impresionant de articole în revista "Marea Noastră" și publicând mai multe volume de
Ioan Bălănescu () [Corola-website/Science/307463_a_308792]
-
de comandant al Marinei Militare Române. În paralel cu activitatea operativă, el a desfășurat și o bogată activitate publicistică, având un număr impresionant de articole în revista "Marea Noastră" și publicând mai multe volume de specialitate referitoare la istoria marinei. Viceamiralul Ioan Bălănescu este autorul mai multor articole de tactică militară navală:
Ioan Bălănescu () [Corola-website/Science/307463_a_308792]
-
contraamiral și numit în funcția de director al Statului Major General (2003-2004). De la data de 1 aprilie 2004, deține funcția de șef al Statului Major al Forțelor Navale (2004-2006), iar pe 29 noiembrie 2005 a fost avansat la gradul de viceamiral cu trei stele . În paralel cu activitatea sa militară, a fost și cadru didactic în cadrul Facultății de Matematică-Informatică (Universitatea Ovidius, Constanța) în perioada 1993-2000, cu gradul didactic de lector (1993-1996) și apoi de conferențiar (1996-2000). Între anii 2000-2003,îndeplinește și
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
adus în domeniul cercetării științifice (a publicat 22 de cărți și mai mult de 70 de articole) a devenit membru în prestigioase asociații militare și științifice, pe plan național și internațional, dintre care: Începând cu data de 13 septembrie 2006, viceamiralul dr. Gheorghe Marin îndeplinește funcția de șef al Statului Major General al Armatei Române. Prin numirea lui Gheorghe Marin la conducerea Statului Major General s-a înregistrat o premieră, deoarece din anul 1860 și până la numirea lui Marin în funcția
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
Major General s-a înregistrat o premieră, deoarece din anul 1860 și până la numirea lui Marin în funcția de șef al Statului Major General, Armata României nu a mai fost condusă de un marinar. La data de 3 noiembrie 2006, viceamiralul Gheorghe Marin, șeful Statului Major General, a fost înaintat la gradul de amiral (echivalentul unui general cu patru stele) prin decret semnat de președintele României, Traian Băsescu. Funcția pe care acesta o ocupă în momentul de față este cea care
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
o singură sursă, deși în municipiul Constanța există câteva societăți specializate care au și dotările necesare pentru efectuarea acestui tip de lucrări. Deși este salariat bugetar, contraamiralul Gheorghe Marin și-a construit o vilă în stațiunea Eforie Nord. De asemenea, viceamiralul Gheorghe Marin a coordonat personal în anul 2006 negocierile cu SUA pentru achiziționarea unui submarin nuclear second-hand. El a respins ideea de a se cheltui bani pentru revitalizarea submarinului "Delfinul", în speranța că negocierile cu SUA pentru obținerea submarinului nuclear
Gheorghe Marin () [Corola-website/Science/304914_a_306243]
-
principală a flotei americane era formată 6 portavioane și câteva cuirasate care urmau să se întâlnească la vest de insulele Filipine la 16 iunie și să finalizeze realimentarea cu combustibil a flotei pe 17 iunie. Flota japoneză era comandată de viceamiralul Jisaburo Ozawa, fiind formată din 5 portavioane mari (Taihō, Shōkaku, Zuikaku, Junyō, și Hiyō), patru portavioane ușoare (Ryuho, Chitose, Chiyoda și Zuihō), patru cuirasate (Yamato, Musashi, Kongō, Haruna și Nagato) precum și crucișătoare. distrugătoare și petroliere de suport. Această forță a
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
a fost detectată în data de 15 iunie de un submarin american, iar în a doua zi amiralul Raymond Spruance, comandantul Flotei a V-a americane era convins că se pregătește o luptă majoră. În după-masa zilei de 18 iunie viceamiralul Marc Mitscher s-a îmbarcat pe nava amiral (portavionul USS Lexington) și cu Grupul Operativ (Task Force) 58 (Grupul Operativ al Portavioanelor Rapide) și s-a îndreptat spre teatrul viitoarei lupte. Grupul Operativ 58 era format din cinci grupuri mari
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
16 submarinul "USS Albacore" a reperat grupul de portavioane al lui Ozawa și a început atacul asupra celui mai apropiat portavion, care a fost "Taiho", cel mai mare și cel mai nou portavion în flota japoneză și nava amiral al viceamiralului Jisaburo Ozawa. Atunci când Albacore a vrut să tragă, computerul de control al calculatorului s-a defectat și torpilele au fost lansate „cu ochiul liber”. "Taiho" tocmai a lansat doar 42 de avioane, ca parte a celui de-al doilea raid
Bătălia din Marea Filipinelor () [Corola-website/Science/325075_a_326404]
-
Fără să își anunțe aliații francezi, britanicii au început planificarea Operațiunii Dynamo (evacuarea BEF) pe 20 mai. Numele de cod „Dynamo” a fost inspirat de numele camerei generatorului de curent continuu, care asigura energia electrică cartierului general din Dover, unde viceamiralul Bertram Ramsay a planificat operațiunea. Sub directa comanda a lui Ramsay, vasele de transport au început să se adune în portul Dover. Pe 20 mai, generalul Gerald Whitfield a fost trimis la Dunkerque pentru ca să înceapă evacuarea personalului care nu era
Operațiunea Dynamo () [Corola-website/Science/331977_a_333306]
-
Și omul le stabilea ca la regulament, metodic, itinerarii, trei zile hrană rece, muniții pentru situație de luptă, parole, cine-i recunoaște, cine-i așteaptă la intrare în București etc. (...) Mi-au explicat că legătura cu MStM se realiza prin viceamiralul Mihai Aron și generalul Ilie Constantinescu și că aveau ordin să trimită unele regimente la București, dar fără să cunoască exact misiunea. Eu acum știu de la generalul Nicolae Eftimescu, prim-adjunct al șefului MStM și șef al Direcției Operații, că
Nicolae Păștinică () [Corola-website/Science/311729_a_313058]