4,373 matches
-
simplu ar fi, dar mai am mult de mers, încă n-am găsit Calea, Calea, ce nebunie, unii o caută mereu, au nevoie de ea, au nevoie de mântuire, caută un sens, fără sens sunt pierduți, alții trăiesc ca niște viermi în coconii lor de mătase, lumea lor e completă și perfectă. Lumea bărbatului meu e cum nu se poate mai completă și mai perfectă, în afara lui nu mai există nimic, nu mai contează nimic, trupul meu este un fel de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
se simțea generos, puternic, curajos și curat. Dar știa că toate acestea sunt doar închipuiri, că viața e un rahat mare, că ne depravăm cu toții cât putem, numai să nu simțim cum ne scufundăm în mlaștina în care colcăim ca viermii, cineva de lângă el îi atinsese mâneca de la sacou, era o toamnă superbă, cu un soare blând, el se bucura de natură, de haine frumoase și de o femeie nemaipomenită. Se va bucura din plin, atât cât va fi posibil. O
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Iarba se usucă. Pare arsă. Copacii au floarea scuturată. O ceață densă coboară cu repeziciune, Îndepărtându-mă de orice imagine. Cotloanele memoriei Îmi sunt Înfundate. Beznă. Memoria mă refuză Îngrozită. Mi-am regăsit trupul gol Întins În fața oglinzii, asemeni unui vierme fantastic. Piciorul drept stă Întins cuminte lângă celălalt. Glezna Îmi este julită. M-am ridicat aiurit. Soneria se aude iar. Pe noptieră am găsit o revistă veche. Răsfoiesc la Întâmplare. Un braț acoperit cu o mănușă neagră, de nailon. Chenare
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
superioară a existenței, gradul de Înțelepciune care să-mi ilumineze ființa cu o revelație... Domnul Cantemir (a cărui paloare mă Înspăimântă - are o piele albă, ireală, ca și cum cineva l-ar fi dat cu var) va intra curând În pământ, iar viermii, după cum se prea bine știe, vor da atacul la scurt timp În carnea-i suculentă, colcăind În voie, fericiți. După aceea, va putrezi În pustiul desăvârșit al propriei singurătăți, lăsând posterității ciolanele sale găunoase, pregătite să Înfrunte proba veșniciei. Dacă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
spre casă, hotărî să redeschidă acel dialog, socotit cândva neterminat. Și Ina ar fi dorit limpezirea situației create, dar unele nedeslușiri obturau această discuție înmugurită în inima ei de o cortină invizibilă, oprind Încercarea de a fi abordată. Cariul, acel vierme cunoscut ce roade până și în esențele tari ale arborilor, ajunsese să lucreze spornic și în ființa lor. Discuția demară cu fraze disparate formate din cuvinte și propoziții îndelung frământate între două dimensiuni incerte de bucurie umbrită și de umbre
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
și reacțiile cu prilejul fiecărui dialog. Deși purta nestinsă flacăra unei ostilități ascunse, Olga se gândi că nu poate întreține o atmosferă de frondă, de vrăjmășie și gelozie, la vedere. Ar fi îndepărtat-o pe Ina de ea, dar acel vierme care scurma necontenit În conștiința sa o îndemna să-i cunoască viața Inei în toate amănuntele ei. Când se ivea câte o ocazie, mai strecura câte o picătură de otravă. Este știut că picătură cu picătură, se umple paharul. O
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Tu care ai avut întotdeauna, prin înzestrările tale, puterea de a privi cu ochii deschiși dincolo de aparențe, îți dai seama ce senzație îți poate crea o asemenea stare!? De atunci, din când în când, simt un rău interior, ca și cum un vierme lucrează la demolarea ființei mele. În asemenea momente, când mi-e cuprinsă întreaga ființă, suflet și trup, nu mai sunt în stare să stabilesc unde mă aflu. Nu mi e teamă de ceea ce se va întâmpla cu mine, ci de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
din nevinovăția florilor și să o transfere în comportamentul lui care se depărtase, fie și accidental, de albul imaculat. Cine știe? Ina îl îmbrățișă, îl sărută și-i mulțumi pentru acest gest neașteptat, care constituia acum un adevărat eveniment. Dar viermele întrebării care-i omorâse după-amiaza aceea o sili să-l iscodească pe un ton de firească nevinovăție: - Parcă era vorba să te odihnești în după-amiaza aceasta, ce s-a întâmplat? - Tocmai spălasem vasele și voiam să mă întind un pic
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
unde? Mai bine, la barul de alături. Ce să facem acolo? Să cinstim ideea care ne-a venit, și ideea care ne-a și părăsit, noi rămânând în apele noastre, de rudimentari, și nărăviți ai relelor locuitorilor sfintei noastre planete. Viermele Corina se ridicase pe taburetul așezat pe masa din mijlocul casei și se chinuia să înlocuiască becul ars, din tavan. Scundă fiind, iar tavanul prea sus pentru statura ei, nu putea face singură treaba pentru care se urcase pe taburet
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
intrară. Le arătă ușa de la bae. Le mai arătă, cu degetul, și pistolul mitralieră de dincolo de mătură și banii din sacul din care mulți căzuseră pe covor. Cînd îl scoaseră, pe soț, din bae, careva dintre ei exclamă: aici erai, vierme?! El opuse o mică rezistență. Apoi cedă. Îl încătușară. Ieșiră cu el, însângerat la față, cum era. Cei doi copii, mărunței, se înghesuiseră între picioarele mamei, ca doi pisoi drăgălași. Trupa plecă. Încă nu se liniștise destul, biata Corina, când
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
nefericitul asistă la geneza îndepărtată a evenimentelor pe care tocmai le trăiește. Acolo îl înconjoară aceleași personaje, dar grotești și tragice, și constată că acest mediu sordid e chiar al lui. În zori, se regăsește acoperit de sânge mort, închegat, viermi anunțători ai unei descompuneri viitoare mișună pe corpul său. Detracatul care face această stranie mărturisire evoluează într-o lume care modelează halucinațiile sale, fără raporturi cu acesta, lume pe care o disprețuiește, lumea indivizilor normali - canalia. Acest univers e guvernat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
se refugieze în lumea umbrelor rătăcitoare, antrenând, mi se părea, și propria-mi umbră pe urmele lui. Dar trupul Îi căzuse aici, insensibil și imobil. Mușchii destinși, venele, nervii, oasele se pregăteau să putrezească și să ofere o hrană suculentă viermilor și șobolanilor din măruntaiele pământului. Iar eu, eu trebuia să petrec o noapte lungă, obscură, rece, fără sfârșit în compania unui cadavru, în această cameră asemenea unui mormânt, printre tenebrele eterne care mă înconjurau infiltrându-se până și în pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dată n-am mai rupt desenul. M-am ridicat și m-am apropiat încet de Ea. O credeam vie, reînviată, dragostea mea insuflând viață în trupul Său. Dar, fiind lângă Ea, am simțit miros de cadavru, de cadavru în putrefacție. Viermi minusculi se încolăceau pe Ea și, în lumina lumânărilor, doi cărăbuși zburau în jurul corpului. Ea era moartă de-a binelea. Dar atunci cum I s-au deschis ochii? Nu știu. Visam sau totul era aievea? Nu mă întrebați asta, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nu mă întrebați asta, mai ales. Esențialul era fața Ei - nu, ochii Ei. Acum îi aveam; sufletul lor, pe hârtie, îmi aparținea. Trupul îmi era de-acum inutil, acest corp, condamnat să se resoarbă în neant, să servească drept hrană viermilor și șobolanilor din măruntaiele pământului. Ea Se supunea de-acum voinței mele; nu mai eram sclavul Ei. Puteam să-I văd ochii de câte ori voiam. Cu toată precauția necesară, am luat desenul și l-am pus în caseta de metal în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
doar pentru ultima oară, am vrut să mai privesc înăuntru. M-am uitat în jur, nici țipenie. Am scos cheia din buzunar și am deschis. Dar când, dând de-o parte pulpana veșmântului negru, am văzut, sângele închegat și, printre viermii care colcăiau, ochii Săi mari, întunecoși fixându-mă, goliți de orice expresie, buimaci, ochii Săi în străfundurile cărora se îneca întreaga mea viață, m-am grăbit să închid capacul; l-am acoperit cu pământ; am tasat pământul cu piciorul. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
achitat atât de bine de această povară, încât eu însumi eram incapabil să mai disting ceva. Terminându-mi treaba, mi-am examinat hainele; erau murdare de pământ și rupte, pline de cheaguri negricioase de sânge. Doi cărăbuși zburau în jurul meu, viermi minusculi mișunau, lipindu-mi-se de corp. Am vrut să curăț petele de sânge care îmi acopereau hainele, dar cu cât îmi umezeam cu salivă mâneca, cu cât frecam mai mult, cu atât sângele se întindea și se îngroșa. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ochii Ei? Acum erau două care mă priveau cu aceiași ochi! Nu, asta era peste poate! Ochii, aceia îngropați, acolo, aproape de munte, sub chiparos, pe malul râpos al pârâului secat; ochii aceia ascunși sub nuferi albaștri, în sângele gros, printre viermi, lighioane și reptile adunate în jurul lor: ochii spre care se vor grăbi în curând plantele să le scormonească orbitele cu rădăcinile lor, pentru a le suge seva, mă priveau acum, animați de o viață stăruitoare. Niciodată n-aș fi crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de a nu auzi picioarele câinelui răsunând în fața prăvăliei măcelarului, precum copitele unui cal; înfiorătoarea teamă de-a nu-l auzi pe bătrânul negustor de mărunțișuri izbucnind în râs în fața mărfii sale, incapabil să se mai poată opri. Teama ca viermele din havuzul casei noastre să nu devină șarpe de India; de a nu-mi vedea patul schimbându-se într-o piatră de mormânt, pivotând pe balamalele sale, îngropându-mă și zăvorându-și dinții de marmură; groază la gândul că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
umerii; strângând la subsuoară batista înnodată, se îndepărta șontâc-șontâc, până dispăru în ceață. Atunci m-am întors și mi-am examinat ținuta: hainele îmi erau rupte; din cap până-n picioare eram acoperit cu sânge închegat. Doi cărăbuși zburau împrejurul meu: viermi albi, minusculi îmi colcăiau pe trup - și greutatea unui mort îmi apăsa pe piept... Limba de comunicare oficială sasanidă, poartă numele pahlavi și a încetat să fie folosită puțin înainte de sec. al VII-lea e.n., odată cu invazia Persiei de către arabii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Dengue și cele hemoragice Ebola și Marburg, sindromul sever acut respirator, virusul Nilului de Vest, gripa aviară și cea porcină, ori temutul Acinetobacter baumannii. Acelea au fost niște banale răceli față de ce-a urmat: gripa cârtiței sașii, hepatita F, boala viermilor de mătase, maladia schnauzerilor pitici, pandemia de ataraxie, alergia la oxigen, la asfalt și la dulceața de vișine, gripa furnicilor, sindromul pârșului singuratic, beteșuguri având simptome atât de ciudate, Încât păreau deja a avea propria personalitate. De pildă, pesta lalelelor
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
afară pe fereastră și spune-mi dacă ceea ce vezi e o adevărată revoluție, dacă nu seamănă mai degrabă cu un talcioc, cu un tîrg aflat la ora spargerii, merită oare să vezi totul cu groază, să-i ai pe toți viermii ăștia pe conștiință, după cum se mai exprimă cîteodată Cucoana? Cam astea sînt lucrurile care le ai de pus în balanță, admirația și simpatia care ulterior gestul tău le va stîrni, pe de o parte, și oprobriul întregii societăți postrevoluționare, dacă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
carne. O să vă prăpădiți de rîs, forțele sînt disproporționate, n-o să avem nici o problemă să-i punem cu botul pe labe, ești indus în eroare, prăpădiții luptă cu mijloace primitive, ceea ce încearcă să facă e sinucidere curată. Cu toate astea viermii au reușit să-i construiască un fel de fortăreață la Inter, vă vine să credeți una ca asta? Păi da, tocmai de-acolo te-ntorceai, n-ai avut boașe nici măcar să mai rămîi puțin în zona fierbinte, ce să-i
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
bolnavă, spun eu. Cumnata mea. Nu se simte bine. Îmi plîng de milă. Se uită la mine și clatină din cap. Nu mai ai nici un haz Bruce. Auzim voci Chrissie. Totimpu. Tu le auzi vreodată? Toată viața le-am auzit. Viermii. — Ce? Despre ce tot vorbești? Noi zicem ceva, ele zic altceva. Noi dăm muzica tare. E ca În mesajele din cîntece cînd le cîntă de la coadă la cap. Ca mine și ea. Încă mai sîntem Împreună, știi asta? SÎntem cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
noi sau să-i parăm loviturile. SÎntem pe jos. Doar Bruce Încasează loviturile, șuturile. El mă protejează pe mine, Îl protejează pe Stevie, pe toți ceilalți... nu... nu... Carole nui aici. Stevie nui aici. SÎnt doar eu. Bruce. Bruce și Viermele. Țiaduci aminte cîntecuăla vechi disco? Doctor Kiss-Kiss? Io sînt ăla, spune el pășind țanțoș pînă la mine. Îmi Întinde mîna. I-o iau. Mă trage ridicîndu-mă În picioare. Are brațul În jurul umerilor mei. Nu ne putem mișca. Dintotdeauna am urît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Îndrugi verzi și uscate și nu te gândești decât să-mi sucești mințile. Eu tremur tot timpul pentru cuibul ăsta nenorocit. De aici vreau să plec direct sub pământ. Dar nici acolo nu o să am noroc. O să fiu dat la viermi, să se hrănească cu hoitul meu. -Vezi ce Înseamnă să nu ai credință? Vezi ce Înseamnă să nu fi citit nimic? Stai ca tâmpitul și-ți răsucești mintea, și să-ți faci sânge rău. Eu am fost trimis de Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]