478 matches
-
chipul Mariei-Luiza. Tăcută, mult mai ușoară, plină de un farmec insidios. Trecea încet peste pajiștile de la Malmaison. Adevăratul lui cămin. Fericirea. Împlinirea și norocul lui. Valul înalt al dorinței pentru Josefina - soție, amantă, dar ce amantă! - nu-l mai purta vijelios către ea. Dar umbra acelui val încă mai avea puterea să-i încălzească sângele și să-l susțină în aceste stepe nesfârșite și reci, în mijlocul dezastrului. Ce prostie să renunțe la femeia vieții lui! Tot norocul îl părăsise din clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
căutaseră cu torțe și așa mai departe. Am închis mai întâi un ochi, apoi pe celălalt și priveliștea a sărit încolo și încoace. Vaporul a trecut pe lângă mine greoi, purtat de roțile lui mari cu palete, curentul apei a devenit vijelios, pleoapele mi s-au îngreunat. Deodată, l-am auzit pe tata întrebând: „Unde ai fost azi după-masă?” Prin urmare, știa despre Anna. În asemenea clipe aș fi dorit ca tata să nu înțeleagă nici o boabă italienește. Poate acum trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cantabil și din când în când striga către vizitiu cu o încurajare ațîțătoare: ― Hai, băiete, hai, nu șovăi! ― Nu șovăiesc, coniță, n-aveți grijă! mormăia Petre fără a se întoarce, cu glas în care tremura un râs puțin bațjocoritor. Goana vijelioasă ținea de un ceas. Trecură prin Ruginoasa, prin Bîrlogu, prin Babaroaga, prin Gliganu. Pe când alergau acum spre Lespezi, văzură de departe un cârd de ciori, poate câteva sute, de-a curmezișul șoselei, o împroșcătură de cerneală pe o colosală coală
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
promis solemn, Nada, nu-i așa? insistă el. Te aștept, Nada, auzi?... Vii?... Vii? Te rog... Nada... ― Da, da... Sss... Taci! șopti ea, încleștîndu-și nervos mâna stângă pe brațul lui, fiindcă în aceeași clipă auzi aproape glasul căpitanului întovărășit de vijelioase bătăi din pinteni: ― Coniță, mai fie-vă milă și de noi ăștia care... Nadina părăsi pe Brumaru și trecu în brațele căpitanului, ciripind: ― Domnul are dreptate... Tu așteaptă, Raul! Să te mulțumești cu sfîrșitul!... Căpitanul Grădinaru, încîntat, se depărtă cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
policandrul începuse să balanseze în tavan de clocotul aplauzelor... Observând încurcătura pe fețele celor trei, își dădu brusc seama c-a făcut o gafă. Vru s-o dreagă cu orice preț. Și, după o mică pauză, continuă cu același glas vijelios: ― Dar de sezonul ăsta extraordinar ce ziceți?... Copleșitor, nu? N-am pomenit de când sunt atâtea dansuri și petreceri ca în iarna asta... Și eu, care trebuie să merg pretutindeni, fiindcă Nadina... Se întrerupse. Iar a pomenit de Nadina. Altă gafă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de maiorul călare. ― Calm, domnule maior! Să nu ne pierdem calmul! bolborosi Baloleanu, foarte galben, coborând șovăitor din caleașcă, urmat de primul-procuror, care părea cel mai liniștit dintre toți. ― Cum ordonați dumneavoastră, domnule prefect! făcu maiorul Tănăsescu, agitîndu-și atât de vijelios cravașa cu mâner de argint, încît calul ciulea urechile. Deși acuma îi vedeți și-i auziți, și vă puteți convinge că nu merită altceva decât gloanțe și baionete! ― Nu, nu! bâigui Baloleanu. Trebuie mai întîi să... 1 se împleticeau picioarele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu liniștea premergătoare furtunii. Este vorba despre acea așezare la sine pregătitoare, acea retragere din multiplicitatea răsfirării ființei spre unitatea tensiunii interioare. În mijlocul naturii, fiecare prezență, odată cu apropierea furtunii, încearcă convertirea neputinței de a se ascunde în fermitatea înfruntării nervozității vijelioase. Aici asistăm la o neglijare eficientă a exteriorității, la un abandon temporar al formelor de suprafață în tihna inactivului. Însă, dincolo de aceste forme, freamătă esențele ce-și consolidează temeiul pentru înfruntarea cu presiunea înnoitoare a furtunii. Dar radicalitatea unei astfel
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cu tenderul în dreptul pompei, un lucrător rotea cu mâna brațul de tinichea, trăgându-l de o sârmă, în zdrăngănit de tinichea, până îl aducea de-a curmezișul peronului, cu gura deasupra tenderului. Se pornea apoi șuvoiul de apă, gros și vijelios, din care însă, de jos de pe peron, nu se vedeau decât două palme, între gura burlanului și peretele negru al tenderului. Apa curgea astfel preț de câteva minute. Poate cinci, poate zece. Apoi apa se oprea, lucrătorul învârtea la loc
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
parcă s-ar fi temut să-l atingă ca să nu-mi ațâțe durerea. ― Lasă-mă, strigam printre suspine. Tu n-ai suflet! Nu meriți să te iubesc! O stâncă are mai multă simțire decât tine. ― Taci! Taci! În dezlănțuirea mea vijelioasă, nu mai găseam frânele. Și plângeam tot mai vârtos. ― Cu ce ți-am greșit! Ce crimă am comis? Cine m-a blestemat să te iubesc, pentru că e un blestem iubirea asta de care fugi mereu. ― Doamne, taci, nu-i adevărat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de trecători, care întorceau capul după mine, mirați parcă ar fi avut de-a face cu un nebun scăpat din balamuc. Nu mă sinchiseam ― ce-mi păsa de ei? Ajuns la locuința Mihaelei, am urcat scările tot în fugă sărind vijelios treptele, amenințat în fiecare clipă să-mi rup gâtul. Am bătut puternic în ușă, gâfâind, cu sufletul la gură. ― Cine e? răsună o voce. ― Eu, deschide! O femeie înaltă și voinică (un adevărat Goliat) se ivi în prag și mă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
lungul scărilor (10 trepte, ultimul calup către peron) și văd un septuage nar blonziu, calm și elegant, coborând cu o geantă albastră de voiaj în mâna dreaptă. Brusc, sub ochii noștri magnetizați de oroare, omul se-mpiedică și-o ia vijelios la vale, lovindu-se când cu ceafa, când cu bărbia de fiecare treaptă, sărindu-i ochelarii și prăbușindu-se însângerat chiar la tălpile noastre. Cum naiba să nu rămâi meduzat?! Ce m-a șocat a fost anestezia, încetineala, calmul țicnit
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
glas. Nu l-am ascultat, măria ta, și am greșit. Iartă-ne nesăbuința, mărite! Vom vedea noi care-i adevărul după ce îți face voi cele ce v-am poruncit. A patra zi - după cum a hotărât - Ștefan vodă a intrat cam vijelios în sala tronului, unde îl așteptau marii boieri. Bine v-am găsit! Să trăiești, măria ta! au răspuns boierii într-un glas, cătând cu fereală la chipul lui vodă, pentru a vedea cam ce făină se macină la moară... Nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
una câte una, până când nu mai viețuia nici urmă, din mulțimea celor existente, viața oamenilor devenise un - non coșmar, iar la următoarele alegeri, partidul acesta nu a mai înregistrat procentul care să-i permită să supraviețuiască. Încât, a luat-o, vijelios, la vale, dispărând de pe eșichierul politic românesc. Odată cu acest fapt, s-a terminat și cu banii, care urmau să asigure, pârnaiei lui Loviște Calapod, continuarea activității de educare și reeducare a deținuților. O ședință a consiliului de administrație conchise: dacă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
continuăm existența, dacă nu,nu! Calapod a inițiat o largă consultare a tuturor deținuților. Fiecare urma a veni cu propuneri privind resursele necesare supraviețuirii. S-au adunat multe propuneri. Una, ieșise la suprafață, ca o hoaspă, pe o tulbure și vijelioasă apă: să se înființeze, la pușcărie, un mare atelier, ori, o mică fabrică, de încălțăminte. Calapod se adresă superiorilor, cu întrebarea: ce să facă - să treacă la organizarea atelierului ori a făbricuței propuse, ori, nu. E treaba ta, cum te
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
alta. În vacanța de iarnă, Ingrid plecă într-o tabără în munți. Primi de la ea o singură scrisoare, trimisă în prima zi de tabără. Fata ieșise deja pe pârtia de schi și descria zăpada spulberată în soare în timpul unei coborâri vijelioase. Avea un instructor colosal, un adevărat campion. Și colege simpatice. În finalul scrisorii Ingrid îl săruta și abia aștepta ca ei să se revadă. Victor avu o strângere de inimă citind scri soa rea. El nu schiase niciodată. Nu dansase
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
scuipă din nou. Se lăsă o clipă de tăcere și vecinii așteptară. — Of, Doamne! exclamă tata În cele din urmă grav și trist, cu glas scăzut, aproape imperceptibil. Și deodată se stinse În el toată vigoarea de altădată și mînia vijelioasă a tiradelor sale: redeveni un om bătrîn, bolnav și indiferent, aflat la un pas de moarte, iar glasul său era iarăși bătrîn, tocit, obosit și trist. — Of, Doamne! murmură el dînd din cap În Întuneric, obosit, trist și slăbit. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
brutală, dulce, nesfîrșită. Atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes au stat o clipă nemișcați la capătul podului, au privit la amiază sîngele aprins Împroșcat pe grîul călcat În picioare, au ascultat tăcerea tainică a amurgului În cîmpul peste care trecuseră vijelios În zori mii de cizme, au privit tufișurile de la hotarul cîmpiei plecate spre drumul prăfos, peticele dezordonate de iarbă aspră și de margarete arse și uscate de la marginea drumului, albia presărată cu pietre strălucitoare a pîrÎului și umbra plăcută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
țărm și care Închideau acest golf sau canal, În care se afla. Departe, spre apus, se deslușea linia țărmului, care era tot jos, nisipos și parcă pustiu. Apa cenușie și răcoroasă a dimineții bătea ușor În flancurile vasului: din imensitatea vijelioasă a mării ajunsese În monotonia pustie a acestui țărm. Un țărm atît de arid și de sumbru nu mai văzuse nicicînd spaniolul cel chior. Într-adevăr, pentru un om care acostase de atîtea ori pe marile țărmuri ale Europei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
spre mlaștinile de la mal. Asta a fost tot. Pămîntul uriaș și-a regăsit liniștea. Spre apus, pe dealurile mărețe pe care n-a ajuns să le vadă, umbrele sorilor treceau peste pustiul veșnic, noaptea copacii se frîngeau pretutindeni de clocotul vijelios al apelor limpezi și iuți, milioane de ochișori clipeau și licăreau, totul se mișca Într-o lunecare foșnitoare, Întunericul fertil murmura, aripile băteau cu putere, pustietatea cînta o simfonie, dar nicăieri nu răsuna mersul apăsat al cizmelor. Spaniolul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
crestele în jurul naționalității lor, ei ar fi fost în orice caz un sprijin al dezvoltării lor naționale, în loc de a-i sta ca o piedică împotrivă. Vom vedea, totuși cum Carpații au fost pe de altă parte adăpostul națiunii noastre în timpul vijelios al năvălirii barbare, cum au ocrotit-o și mântuit-o de pieire, ba au păstrat-o până la un punct ferită de multe amestecuri, și cum în acești munți s-au fiert și închegat marea și minunata unitate a neamului românesc
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
norilor și al vijeliei, adică tocmai acei monștri îm potriva cărora Geții aruncau săgețile lor. Că Dacii considerau furtuna ca un semn rău pentru ei, se vede de pe aceea că în lupta de la Tapac contra lui Traian, intervenirea unei ploi vijelioase, le ia curajul și îi face să piardă mai curând cumpătul față cu Romanii. Prin urmare cu toată încredințarea lui Herodot că «Geții nu ar admite ca să existe alți Dumnezei decât al lor», ceea ce i-ar arăta oare cum ca
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
adevăr, din moment ce el a obținut acest cap. Atâta doar că nu el a fost cel care a executat sentința. Iar eu, care am urmărit după aceea afacerea până la lichidarea ei, exclusiv, am avut cu acest nenorocit o intimitate mult mai vijelioasă decât a avut-o vreodată tatăl meu. El trebuia totuși, conform obiceiului, să asiste la ceea ce se cheamă într-un mod cuviincios ultimele clipe și care trebuie totuși numit cel mai abject dintre asasinate. ÎNCEPÂND DIN ACEASTĂ ZI N-AM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Brusc, am simțit că mă dor ochii din pricina soarelui, că nu mai văd nimic. Lumina a devenit neagră. XLI ― Ai mai visat ceva? ― Eram legat pe un rug și, cum se ridica o flacără, se pornea, din senin, o ploaie vijelioasă care, într-o clipă, stingea focul. Inchizitorii erau furioși, au adus oameni cu torțe care uscau rugul și-l reaprindeau. Ploaia, însă, îl stingea iar. Au început să putrezească arborii și grânele de atâta apă, drumurile erau acoperite cu bălți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sus aninată în miezul obrazului, îl enervase brusc, aducându-i în minte fața primului Ioniță și drumul prin livada de pruni, amabilitatea și pe urmă trădarea. Așa că se hotărâse brusc și dintr-o săritură intrase în vena umflată de sângele vijelios. Săptămânile pe care le petrecuse în Ioniță Zugravu îl făcuseră să înțeleagă că, dincolo de impertinența afișată, era un suflet speriat de moarte ca nu cumva să rămână în afara evenimentului. Ioniță voia să iasă în față, să fie remarcat, să joace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai trăit o vreme. Pe la 1800, a ajuns într-un coridor tapetat cu mici desene, în casa unui negustor, unde a stat până în 1837, când a pierit în marele incendiu. Către seară s-a întors la Cotroceni și-a intrat vijelios în Alecu Moruzi. 17. Era nerăbdător și totodată vesel, gândindu-se la întâlnirea cu Zoe ca la marele moment al adevărului. Era o noapte frumoasă de vară, iar prin fereastra odăii înalte se vedea luna butucănoasă și neîmplinită. - În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]