474 matches
-
de rudele sale. Figura cadavrului era distorsionată, umflată și învinețită. Mai apoi, după ce sistemele obișnuite de conveniențe au fost încălcate, a văzut cum o englezoaică muribundă era transportată de la una din casele din zona civilă. Figura femeii avea aceeași culoare vineție, iar distincția de rasă era ștearsă de boală. Faptul că în fața morții nu mai existau diferențe între oameni, l-a afectat mai mult decât moartea însăși. La o săptămână de la înregistrarea primului caz de gripă spaniolă în oraș, mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o proastă în mod intenționat. Îi spun: Nu-mi stă în fire. Fă în așa fel încât să-ți stea! Patroana mă fixează cu ochii larg deschiși. Pielea ei pare mult mai albă în lumina lămpii, apoi devine palidă, aproape vineție. — Vă mulțumesc, doamnă, îi spun. Scoțând acul de păr din buzunarul interior, îl șterge cu mâneca: — Vorbim despre supraviețuire. Cum ziceam, vreau să merit acul tău de păr. — A fost o lecție bună. La revedere și mulțumiri, îi spun patroanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, Ed. Opera Magna, Iași, 2008) ÎNCHINARE când acasă mort ți‐oi veni ție tu să nu te sperii, să nu plângi, ochii tăi, oglinzi de Veneție, tot de nevenirea mea adânci, pleoapa ta cea albă ‐ vineție s‐ o cobori și sufletul să‐ți strângi, când acasă mort ți‐oi veni ție tu să nu te sperii, să nu plângi pleoapa ta cea albă‐vineție s‐ o cobori și sufletul să‐ ți strângi! tu, cămașa lui Hristos
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
oglinzi de Veneție, tot de nevenirea mea adânci, pleoapa ta cea albă ‐ vineție s‐ o cobori și sufletul să‐ți strângi, când acasă mort ți‐oi veni ție tu să nu te sperii, să nu plângi pleoapa ta cea albă‐vineție s‐ o cobori și sufletul să‐ ți strângi! tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐nfașă tot în alintare și în giulgi, Maica mea de suferinți frumoasă toate‐a
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
într-o minte colectivă gândim: dar Ostiță e al nostru, cum poate el să vină de o zi și să ni-l fure? Invidia ne dă un ghiont și roade cu plăcere din sufletele noastre nevinovate, ștergându-și dizgrațios buzele vineții și gura știrbă ca de babă. A murit nebunul E masiv, are chipul tâmp și un rânjet de hienă i s-a întipărit pe buze. E Ostiță... Lumea vorbește că era un băiat inteligent și învăța carte la oraș, dar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
povara zilei străine... Cum te-ai extrage de sub o platoșă de plumb. Redobândind dreptul de a redeveni vie, neștiută. Adică adevărată, adică vie, încă vie. A nopții celeimari și bune, durere fericită, pe noi nouă redă-ne. Cerul violet. Silueta vineție, haita depui. Un cap de cățea, dacă te uitai bine. Capul prelung al unei cățele furioase, gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să se angajeze ca desenator, în timpul liber, la un arhitect, pentru că familia nu-i mai putea plăti taxele și cheltuielile școlare. Da, da, acest Claudiu, de neclintit, și în dimineața când soția arhitectului, prietena Didei, năvălise, supramachiată peste petele adânci, vineții, de sub ochii de tigroaică. Tiranul!... bolborosea, sughițând de plâns, neconsolată. Eminentul politehnician, dragul Mircea Claudiu, pe care îl adorase, auzi, adorase, nu mai vrea să o vadă și nu doar atât, o caftise, auzi, o caftise. Se mai întâmplase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cheflii ai barului Levcenco salutau, ceremonios, prințesa dispărută de la petrecerile lor cu foxtrot și șampanie. Semn sigur că veniseră, într-adevăr, zorile, dimineața altei zile. În sufragerie, tăcuți, mama și mezinul priveau somnolenți tacâmurile nestrânse, masa părăsită. Oră tulbure, zorile vineții învăluind barul Levcenco, de la parterul blocului... A murit și veselul balamuc Levcenco... a murit de multe decenii. Fereastra umezită de rouă. În stradă, porniseră tramvaiele. Scrâșnetul surd al mișcării. ATENTIE! URMEAZA PAGINI ALBE din gresala - intre 34-48. TREBUIESC REARANJATE CUM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
amor, nu absolvea manechinul de suspiciunea de care nimeni nu mai avea dreptul să fie absolvit. Mai ascultă, o clipă, înainte de a pleca. Nimic, neant, nici o mișcare. Ieși, sleit, din nacela de reanimare. Se opri, lipit de ușă. Zori cenușii, vineții. Lumina abia se ridica, noaptea mai lenevea, sarcastică, peste orașul avariat. Scările abia se distingeau. Aprinse un chibrit, să coboare. Dar se întoarse să citească numele de pe ușă. Numele era gravat pe o plăcuță de bronz. „Francisca Pop“, scria pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ridicat, într-un târziu, din nou privirea. În întuneric, sclipea ceva bizar, ca un dinte de aur într-o gurăinvizibilă sau o cicatrice însângerată, la tâmpla fantomei. Se făcuse liniște, după avalanșa de vorbe nerostite. Ferestrele se diluau, treptat, în vinețiul zorilor. — Chiar nu-l cunoașteți pe Ianuli? Deloc, deloc? Nici pe doamna? Nici pe doamna, colaboratoarea noastră atât de... și cineva făcu un gest cavaleresc, o reverență în fața prețioasei amintiri. — Pe Ianuli, pe Ianuli... l-am văzut uneori. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Cum auzi, așa trebuie să înțelegi. Iartă-mă, te-am tutuit, tinere. Poate nici tânăr nu ești. Mde, vorbe nepotrivite... vederea mea... ce vrei, vârsta, vârsta. Am 99 de ani... Ochii mari, întunecați, ușor ieșiți din orbitele albicioase. Nasul subțire, vinețiu. Ridat obrazul, foarte, gânditor chipul, încă gânditor, da. Tichia de pâslă neagră ascundea frunte, păr, chelie, ce-o fi fost. Mustața crescută aiurea și îngălbenită, buza de jos crăpată. O barbă stufoasă, albă. Urechile enorme, enorme. — Semăn, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aruncând prin săliță monede de cinci sute, de o mie, care adunate ar face probabil cât o vodcă mică, cu miros de benzină. Pe masa mea, unde s-a oprit nu pentru că m-ar fi recunoscut, își trântește mâinile mari, vineții, cu degetele boante, vrând să-mi demonstreze că el nici n-ar mai putea să lucreze. La fabrica de bere Roșiori, unde controla instalațiile, i s-au lipit mâinile de sudură. Nimeni nu mai reușea, bre, să mă desprindă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
privind o explicație. Ea cade în capcana pusă de propriile-i invenții anterioare. Povestea ei începe să se contrazică. Golurile din minciunile ei încep să iasă la iveală. E încolțită. Fața i se înroșește, venele de la gât i se zbat, vineții. Pare îngrozită și se întoarce spre Kang Sheng, implorând din priviri ajutorul lui. La semnal, actorul maestru pătrunde în scenă. Biroul Central de Securitate a investigat deja chestiunea, începe Kang Sheng. Concluzia este pozitivă - rezistența tovarășei Jiang Ching a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Întunericul este de nepătruns, oftează Fairlynn. Sunt un căutător de perle, zice Mao, privind în noapte. Muncesc pe fundul oceanului, în adâncuri, fără aer. Nu de fiecare dată ies la suprafață cu o comoară. Adesea, mă întorc cu mâinile goale, vinețiu la față. Ca scriitoare, înțelegi asta. Uneori, însă, vreau să fiu învăluită în întuneric. Ei bine, ceea ce vreau să zic este că nu-i ușor să te ridici la înălțimea a ceea ce se așteaptă de la Mao Zedong. În mod sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Ești un lider înnăscut. Îmi place să-l urmăresc pe Kuai Da-fu atunci când le vorbește colegilor săi studenți. O parte din atractivitatea sa vine din stânjeneala lui. Fața i se schimbă din roz pal în roșu și apoi în vinețiu. Nu știe îndeajuns de multe, dar încearcă din greu să fie luat în serios. A împlinit optsprezece ani astăzi. Pentru a pune gaz pe focul ego-ului său, Kang Sheng nu-i stă în cale, ca să-l ajute. Îl urmează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se tot Înnegrește, dealurile roșii care se fac tot mai negre, cerul de plumb spre care zboară hârtii, stofe sfâșiate, flori vineții de magnolie. Mai bine ascunde-te după movilele de moloz și așteaptă, nu Întoarce capul, nu te uita! Ce vezi acolo? Un camion cu resturi putrede, lichefiate, părinții Îndoliați, cine să fie, prostituatele, denunțătorii, orfanii, afaceriștii, văduvele, marii invalizi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
sârmele negre, fierbinți, care ies din moloz, din scândurile prăfuite, pline de cuie, din picioarele frânte ale mobilelor. Cade, se ridică, așchii, cioburi fierbinți, pietre ascuțite i se Înfig În coate, În genunchi, În pulpele zdrelite, uite o inexplicabilă zdreanță vineție, murdară, o creangă de magnolie Înflorită, rozalb veștedă, asfixiată, care iese din mormanul de moloz odată cu ultimele limbi de flăcări, și ea scurmă cu unghiile, rupte, Însângerate, urlând: Klara, mamă, de ce, de ce, de ce? Doar le-ai rugat de-atâtea ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
arunce umbra asupra verandei, iar la umbră era răcoare. Într-o colivie de răchită agățată În colțul verandei era o mierlă care acum nu cînta, nici măcar nu ciripea, pentru că un tînĂr la vreo douășopt de ani, brunet, slăbuț, cu cearcăne vineții și neras, tocmai Își scosese de pe el un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul stătea În picioare, ascultînd cu gura Întredeschisă. Cineva tot Încerca ușa din față, care era Încuiată cu cheia și avea și zăvorul tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
era conștient Încă, dar tata zicea că nu-i o rană gravă. CÎnd am ajuns În gară l-au dat jos și detectivul l-a coborît și pe prizonier. Acesta din urmă era alb la față și avea o umflătură vineție pe tîmplă. CÎnd l-au coborît, avea un aer caraghios și părea foarte dispus să se miște cît mai repede, să facă tot ce i se spune. După ce i-a ajutat să-l care pe sergent, tata s-a Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
unui tip cu tenul nefiresc de alb. Barba și părul lung, cârlionțat, îi erau negre, deși firele albe începuseră să strice contrastul dintre ten și capilură. Bărbatul din poză părea să aibă în jur de treizeci de ani. Cearcăne mari, vineții, îi înconjurau ochii cu o privire încăpățânată. Cosmin privi poza, iar ochii lui căprui închis, ochi de cerb, se încețoșară ușor. I se spusese că era ultima fotografie a lui Leonard, făcută cu patru ani în urmă. De fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
vârf, ne-am aruncat la rădăcina unui molid răcoros. Mi-am scos tenișii și mi-am afundat tălpile printre frunzele de afin. Sabina și-a pus capul în poala mea; cu o mână dibuia printre frunzele verde închis. Culegea bobițele vineții, mă hrănea și pe mine. Buzele mi se facură indigo. Arătam ca doi strigoi deasupra unui crater năpădit de ierburi și căpițe de fân. În zare se vedeau munții transparenți suiți unul peste altul, să ne privească. Bruneta doarmea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
strategie. Coiful briceagului de vânătoare și binoclul. Cadența nocturnă îl strecoară nebănuit până la poartă. O cadență dusă la perfecțiune. La parola de ieșire, însă, sprâncenele negre-stufoase i se încruntă, acoperind tăișul ochilor. Sub ele, în bătaia lunii, mai sticlește doar vinețiul adâncit al ploapelor. Cu pași hotărâți și regulați se-ndreaptă de-a lungul străzilor către marginea orașului. Acolo unde cale de vreo patru sute de metri se întinde imașul, bolovănos și năpădit de buruieni. Îl salvează doar colina arțăgoasă în spatele căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
urmau să fie plecați la o nuntă în județ. M-a așteptat pe peron, îmbrăcată în alb și fără tălpi de 20 de centimetri - nu mai ținuse neapărat să semene cu farul din port. Ochii îi străluceau de o lumină vineție. O secundă am avut senzația că sunt un cotlet scăldat în mujdei. Știam că usturoiul îi plăcea. Ne-am urcat în troilebuzul lung, învechit, căreia ea îi spunea „râmă”, și am început să ne hâțânăm spre Tomis III. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ținteau: trageți, mă, asasinilor! hai, omorâți-ne! Gloata se năpusti spre zid urlând. Soldații începură să tragă cu gloanțe de cauciuc și să arunce cu bombe fumigene. Oamenii le respingeau cu piciorul, ca pe niște mingi ori comete cu coadă vineție, albastră, portocalie. Printre rebeli, în linia întâi, se aflau ziariști care filmau meciul de fotbal pe viață și pe moarte. Valurile de atacatori se repliau sub statuia Leului, dădeau năvală iar. Din cauza fumului înțepător, sau de frică să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sau alegorii feminine de bronz, opere delicate ale sculptorului francez Belleuse, fusese amenajat un spațiu expozițional destul de restrâns, care reușea prea puțin să pună în valoare o ofertă destul de sărăcăcioasă, de exponate: Câteva săbii de epocă și ghioage din oțel vinețiu, cu țepi, câțiva țăruși de palisadă, câteva suliți, topoare, arbalete, securi și halebarde, în niște suporturi verticale, din lemn. Pe pereți, niște desene și stampe, înfățișând figuri marțial-încruntate de nobili, de monarhi și de generalissimi, în plin Ev Mediu viforos
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]