1,609 matches
-
multe ori n-am fost prea ortodox. Și am sperat să-l am pe vino-ncoace Iubirea să nu-ți fie ca la xerox. Aș vrea să îmi păstrez anonimatul Știu unii care au priviri deschise ! Mă chinuiesc să caut vinovatul Iubirilor ce-acuma-s interzise. Chiar unora le place astă viață ! Știind s-o facă pură și frumosă. Iar alții se tocmesc ca într-o piață Pentr-o iubire ce li-i păcătoasă. Brăila, iunie 2016 Referință Bibliografică: IUBIRE PĂCĂTOASĂ
IUBIRE PĂCĂTOASĂ de FLORIN CEZAR CĂLIN în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383289_a_384618]
-
se osteneală și de teamă pe care le zărea În preajmă, nu era nici urmă de el. Ajuns În prag, Îl salută pe neașteptate pe Bargello, lăsându-l interzis În mijlocul oamenilor săi. Oare imbecilul acela se aștepta să Îi arate vinovatul așa, pe nepusă masă? Privirea sa dezamăgită lăsa să se creadă că era chiar așa. O tresărire de orgoliu Îl zgudui pe Dante. În fond, nenorocitul acela nu se Îndepărtase prea mult de adevăr. Dacă mintea i-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
odată cu aceea a mâinilor. Iar victima Își cheamă la sine călăul, printr-o atracție tainică și misterioasă. Astfel, omul viu și omul mort sunt unul oglinda celuilalt. — Sunteți sigur? zise Ammannati. — Sigur. Dați-mi o victimă și vă voi arăta vinovatul, așa cum marele Arhimede putea ridica pământul Întreg cu un singur punct de sprijin. — Ce vrei să spui? — Vreau să spun că fiecare victimă Își alege propriul călău și creează condițiile crimei, care se dovedește a fi modelată după el, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
viață unei neașteptate vigori trupești. Nu este necesar ca răzbunarea să fi fost consumată de toată breasla. Un singur om jignit poate fi și el răspunzător. Găsiți numele cui s-a recunoscut În teracota folosită de Ambrogio și veți avea vinovatul. Foarte dificil, interveni Antonio da Peretola. Nici unul din acei artiști nu a fost vreodată la Florența. În afară de dumneata, messer Iacopo. Dar măiestria dumitale te exclude de la orice bănuială, firește, se grăbi el să adauge. De când Bruno Ammannati Începuse să Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să spui, priorule? Poetul observă cu satisfacție că, În sfârșit, Domenico Îi pronunțase titlul cu deferența de rigoare. — Ai auzit cu siguranță de uciderea În orașul nostru a unui meșter din breasla de la Como. Comuna m-a Însărcinat să caut vinovatul. — Și aveți de gând să Îl căutați aici? bâigui cămătarul pălind. — Oriunde s-ar putea ascunde. Dar acum altceva vreau să aflu. Ce afaceri a venit să trateze cu dumneata messer Veniero, cetățean al Serenissimei? — Nici una... deocamdată. M-a Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Motor. Nu se Îndoise niciodată că Într-o serie de fapte ordinea temporală urma o logică necesară și că, prin urmare, primul act de violență era la originea celui următor, și așa mai departe, Într-o Înlănțuire cumplită. Dacă, Însă, vinovatul ar fi avut ca scop principal moartea lui Teofilo, sfârșitul Înfiorător al meșterului din Como putea fi doar un prolog tragic, o punere În scenă pentru a-i conduce pe toți pe o pistă falsă. Până În acel moment, căutase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nici o fărădelege... nu-i nimic În care să poată fi implicați... În afară de două crime atroce! La aceste cuvinte, Bargello păru să Își recupereze ceva din siguranță. Se ridică, scoțând pieptul În față. — De aceea am venit să te anunț, că vinovatul pentru uciderea spițerului a fost arestat acum o oră. — Ce? exclamă Dante. Și cine... — Oamenii mei au surprins un pehlivan cunoscut, unul pe nume Giannetto, care cerșește de obicei la Santa Maria Novella, În timp ce Încerca să vândă În piața de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
așa se spusese? Putea fi acela firul Ariadnei pe care Îl căutase zadarnic? În momentul acela, văzu totul În mod limpede: pentagonul, Venus, cunoștințele sale despre stele. Trebuia să se Întoarcă imediat la tavernă și să pună să fie arestat vinovatul, să fie supus torturii ca să mărturisească totul. El era, trebuia să fie el. Se răsuci ca să strige ordinul către gărzi, dar mai apoi se abținu, aplecându-se la loc Îndărătul adăpostului izbit de pietrele care se succedau fără răgaz. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
călăului. Chiar pus În lanțuri, asasinul avea să Îl ardă cu privirea lui Înghețată de batjocură, dacă ar fi trebuit să admită că nu cunoștea motivul răului. Pe care, de fapt, continua să nu Îl știe. Credea că știe numele vinovatului. Era ascuns printre numele din Cerul al Treilea. Poate că În casa lui erau rațiunile crimei. Trebuia să Îl descopere cu orice preț. Cu un salt brusc, se ridică din adăpost și o luă la goană către pod. Încotro pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stare de liniște vecină cu inconștiența. Nu mă temeam câtuși de puțin, cu toate că acum existau mai multe motive să intru În panică. Citisem la vremea cuvenită destule cărți polițiste ca să știu că arma crimei reprezintă un indiciu fundamentul În stabilirea vinovatului, și totuși, insuficiența cronică a simțului primejdiei mă Împiedica să mă comport adecvat În realitatea efectivă a situației. Adică să tremur pentru soarta mea. Nu tremuram deloc, ba, mai mult, nici nu-mi trecea prin cap că aș putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Centrului putea să facă rost de o cartelă și să pătrundă, oricând, În orice cameră poftea - chestie greu de admis, fie și ca posibilitate strict teoretică. Mă aflam pe o cale greșită, era evident. A porni de la persoane prezumate ca vinovate, putea fi o metodă, dar, În chip limpede, nu era o soluție. Chestiunea trebuia abordată altfel. Mai simplu, mai la obiect. În cazul de față, obiectul era pistolul. De la el trebuia plecat. Cel care Îl sustrăsese o făcuse indubitabil pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ora asta trebuie să fie deja aproape de Sidi-Kaufa... Dar veți rămâne aici până ce acest blestemat se va întoarce să-și ceară iertare și să-și primească pedeapsa pe care o merită. — Ce-ați spus? — Că veți fi oaspeții noștri până când vinovatul o să se întoarcă. — Oaspeți sau ostatici? — Spuneți-i cum vreți. Dar asta-i o nebunie! protestă copilotul, care părea că nu înțelege prea bine franceza și făcea un efort deosebit ca să prinde sensul celor spuse. O adevărată nebunie! — Adevărata nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tot ce ni se întâmplă. Ce se va întâmpla atunci? Va trebui să vă omor. — Exact! O să ne omorâți, iar între timp cei ce ne-au dat hărțile greșite se vor spăla pe mâini, Fawcett se va întoarce acasă și vinovatul va pleca într-o vacanță în vreo insulă din Caraibe - Pino Ferrara scuipă și conchise: Nu mi se pare drept. — Nici mie, dar e clar că nu putem face nimic ca să împiedicăm acest lucru. — Dumneavoastră nu, dar eu pot, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trebuit mulți ani ca să le adunăm și cineva a distrus totul dintr-un capriciu, în mai puțin de un minut... - Se uită la interlocutorul său cu acei ochi întunecați și pătrunzători care când se înfuriau păreau că scot scântei. - Până când vinovatul nu va plăti pentru toate astea, nu va fi pace... Se ridică fără grabă și spuse în încheiere: Și acum te rog să mă ierți, trebuie să mă întorc în munți. Te duc eu... - se oferi Nené Dupré. Imohagul aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
liniștit. Ne-am plimbat pe străzi ca de obicei cu copiii. Asta a fost duminică. Vorbea mult, era vesel. În ultima vreme aveam impresia că Începuse să uite bătaia de la Casa Scriitorilor cînd i-au spart maxilarul din senin și vinovatul nu s-a mai găsit. Cunoști doar toată istoria. Scăpase și de obsesia că e urmărit. Era cît se poate de relaxat. După-amiază au venit. Willi și Herbert la noi. Le-a povestit și lor despre succesul lui și deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vorbește despre ea cu o curiozitate plină de cruzime. Dar această voce nu culpabilizează lumea și nici nu pune eul în relația de determinare cu aceasta. Dimpotrivă, eroul lui Agheev constată, după un șir de analize făcute la rece, că vinovate de căderea omului nu sunt evenimentele exterioare, ci modul în care acestea se proiectează în conștiința lui. Dacă întâmplările lumii nu rezonează în interiorul eului, acestea nu există, dar inferioritatea există, ne sugerează romanul, există cu gândurile ei cu privire la „felul cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
putea face alții pentru o astfel de faptă. Și, cum se întâmplă de obicei, teama nu m-a oprit deloc să săvârșesc mârșăvia, ci m-a îmboldit doar s-o brodesc astfel încât nimeni să nu-și dea seama cine-i vinovatul. Când sania s-a oprit lângă casa cu pereți roșietici și cu ferestrele sparte, l-am rugat pe birjar să tragă în curte. Ca să putem intra pe poartă, a trebuit ca sania să fie dată înapoi până la grilajul de pe bulevard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cele nule, în final abținerile, se vede bine că democrația ar fi în pericol dacă una dintre aceste categorii secundare ar trece înaintea celei principale, dacă avem voturile la dispoziție, este ca să le folosim în mod prudent, Și eu sunt vinovată de ceea ce s-a întâmplat, Exact cu cercetarea acestei posibilități mă ocup, Și cum s-a făcut că am reușit să determin majoritatea populației capitalei să voteze în alb, băgând fluturași pe sub uși, prin rugăciuni și exorcism la miezul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
minunea minunilor, a fost, conform unor martori demni de suficientă încredere, unica persoană care, acum patru ani, a scăpat de teribila epidemie care a făcut din patria noastră o țară de orbi, femeia aceea este considerată de poliție ca probabila vinovată de noua orbire, din fericire limitată, de data aceasta, la cadrul fostei capitale, care a introdus în viața politică și în sistemul nostru democratic cel mai periculos germene al perversiunii și al corupției. Numai un creier diabolic, așa cum au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lor, chiar și aspectul lor fizic, se deosebeau cum nu se poate Închipui mai mult. Lăsând la o parte faptul că erau cu toții străini și, pe cât se pare, doar În trecere prin Florența. Era sigur că forma crimei oglindea mintea vinovatului. Întotdeauna victima pare să Își cheme propriul călău, alegând dintre cei care Îi sunt mai asemănători. Violentul Își găsește moartea În brutalitatea unui act intențional, iar spiritul Îndrăgostit se extenuează În lascivitate și În incontinență. Așadar, pe cine căutase sculptorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
continue. - Îl chema Guido. Guido Bigarelli. - Adevărat? Filosoful Își menținuse atitudinea liniștită, ca și când numele acela i-ar fi fost complet necunoscut. Sau ca și cum ar fi cunoscut deja adevărata identitate a mortului. - Și te afli pe calea cea bună În găsirea vinovatului? Îl Întrebă, așezându-se la adăpostul unui zid. Dante ridică din umeri, imitându-l. - Fragmente dintr-o urzeală care nu Înseamnă nimic. Nici un mobil precis, nici cum și nici de ce. Doar senzația că delictul a fost urzit În preajma victimei, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Bigarelli nu Încetase să-l urmărească. Și, În același timp, opera lui splendidă și Îngrozitoare, dacă era adevărat ceea ce i se povestise. Și apoi fața de ceară a statuii și curiosul său simulacru de viață. Rațiunea Îl Îndemna să caute vinovatul Între oaspeții de la han, evitând ambiguul tărâm al umbrelor care se manifestase la Abație. Totuși, instinctul Îi spunea că și miracolul era o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Îl găsească pe istoric cu orice preț. Își roti privirea de jur Împrejur, căutând un răspuns la Îndoielile care Îl strângeau ca Într-un clește. Pentru o clipă, crezuse că era aproape de dezlegarea misterului. Sau, cel puțin, de descoperirea vinovatului și a complicelui său ocult. Însă dispariția lui Bernardo dăduse o lovitură decisivă teoriei sale. Dacă omul era unul dintre cei doi asasini, cu siguranță acum trebuia să fie departe. Fu cuprins de nemulțumire. În afară de codice, În cameră nu existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el? Dacă crimele continuă, asta e o altă poveste. Da, e adevărat. Micuța Belle de jour a rămas singura fetiță strangulată. Nu au mai fost altele. O dovadă suficientă pentru cei care provocau agitație că cel care fusese arestat era vinovatul. Asta-i tot. Caz clasat. Pasează mingea! Ceea ce voi povesti acum nu am văzut cu ochii mei, dar asta nu schimbă nimic. Mi-a luat ani de zile să strâng firele poveștii, să regăsesc cuvintele, etapele, întrebările, răspunsurile. Nu inventez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
auziți vocea, care nici nu mai era cu adevărat o voce, iar ceea ce spunea erau cuvinte care nu ma însemnau nimic, ci erau așa, învălmășite unele după altele, și apoi, la sfârșitul acestei litanii, înjură și țipă că el era vinovatul, că recunoștea tot, crima, toate crimele, că ucisese, ucisese cu adevărat... Nu-l mai opri nimeni. Despiaux pusese paharul pe masă. Privea pe fundul lui, ca pentru a găsi acolo forța de a-și continua povestea. Colonelul puse să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]