808 matches
-
desfăcute, gata parcă să-și ia zborul. Însă nu toate vestalele au reușit să se așeze pe perne, și prin ferestrele cu perdeluțe suspendate la colțuri se vede cum câteva cad unele peste altele. O voce ascuțită țipă dinăuntru la vizitiu să se oprească. Se aude chiar un crâmpei de înjurătură de care nu s-ar rușina nici o precupeață. În timp ce carul se îndepărtează, ochii lui Nero zăbovesc înde lung asupra ornamentelor de la spate: fulgerul lui Jupiter, păunul Iunonei și cucuveaua Athenei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de dimineață, cu ajutorul însoțitorilor se înveșmântară pentru prima oară cu hainele de ceremonie aduse pentru întruniri însemnate. Trăsura trimisă de către cardinal îi aștepta deja la poarta mănăstirii. Întrucât nu era o întrevedere oficială, nu-i însoțea nici un străjer, doar trei vizitii îmbrăcați în uniforme așteptau lângă trăsura neagră ca abanosul, împodobită cu insemne de aur. Stând în trăsură împreună cu Tanaka, Nishi și Velasco, samuraiul se uită afară și, printre călugării și supușii ieșiți să-i petreacă, îl zări pe Yozō uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ei, la o distanță de circa patruzeci de lungimi de cal, apăru pe cărare întregul grup, în fruntea căruia se găsea un om cu o înfățișare autoritară, flancat de un tânăr sub douăzeci de ani. în spatele lor, mânat de un vizitiu în vârstă, venea un car pe două roți, nu foarte mare, dar elegant, acoperit de un coviltir de culoare violacee, cu încrustații în aur; imediat după el, apăru escorta - o jumătate de duzină de soldați cu sulițe lungi și îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dacă îi simte acolo, în față, înseamnă că e adevărat. Waltan trase sabia din teacă: — Dar cine ar putea fi? întrebă, făcând ochii roată. Ricarius începuse să-și tragă încet securea din oblâncul șeii. — Poate bagauzii. Din deschizătura coviltirului, în spatele vizitiului ce aștepta ordinele privind în jur cu îngrijorare, își făcu apariția chipul frumos al Fredianei, aureolat de părul lung, castaniu, și încă luminat de veselia râsului. — Ce se întâmplă, tată? De ce ne-am oprit? Waldomar se răsti la ea, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o dată înaintea lui printre combatanți, îl văzu pe tatăl său, plin de sânge, primind o nouă lovitură de suliță, care îi străpunse zalele sub un umăr. în spatele lui, Ricarius, rănit și el, se apleca sub loviturile dușmanilor. în același timp, vizitiul fusese dat jos din car, iar carul țâșnea înainte, tras de caii îngroziți într-o goană sălbatică, spulberând tot ce îi stătea în cale. Privirea căpeteniei burgunde, căzută în genunchi, se fixă în ochii fiului. Fugi! îi strigă. Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl întrebă neliniștită pe marcoman: — Cum s-a întâmplat atacul? Știi să spui cum de am reușit să fug? Ce culoare avea calul tatălui meu? — Erau cam douăzeci, între care mulți arcași. Mulți arcași, da... Tu erai într-un car, vizitiul a fost lovit de o săgeată și caii s-au înspăimântat. Tatăl tău avea un cal alb, dar a fost iute dat jos din șa. Calul l-a luat apoi un băiat - fratele tău, cred... Deodată, cu pumnii strânși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care se vedeau din trăsură, așa încît, la urma urmei, găsind un pretext plauzibil să fiu cu ea, am cerut voie și scuze doamnelor și m-am ridicat în picioare, intercalîndu-mi figura între umărul ei drept și cel stâng al vizitiului. Culcată pe câmp, în stânga, până departe, mergea în aceeași direcție cu noi, cu o exactitate fatală, o fantasmă apocaliptică, neagră, imaterială, în care se deslușea umbra trăsurii, a cailor, a vizitiului, a coanei Anicăi, și una informă, mare, bizară: a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
figura între umărul ei drept și cel stâng al vizitiului. Culcată pe câmp, în stânga, până departe, mergea în aceeași direcție cu noi, cu o exactitate fatală, o fantasmă apocaliptică, neagră, imaterială, în care se deslușea umbra trăsurii, a cailor, a vizitiului, a coanei Anicăi, și una informă, mare, bizară: a mea și a Adelei. Contopirea asta, în umbra de pe câmp, îmi era ascuțit prețioasă. Vântul se juca cu șuvițele de pe gâtul Adelei, în-fiorîndu-le, și-i fâlfâia impertinent voalul, care mă atingea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
imagini. Realitatea băgându-se cu sila În toate aceste forme. Uite-te doar (Sammler se uită) la această anarhie imitativă a străzilor - aceste tunici revoluționare chinezești, acești copilași În țara unisex a jucăriilor 1, acești șefi de trib războinici suprarealiști, vizitii occidentali - doctori În filozofie, unii dintre ei (Sammler Întâlnise de-ăștia, dezbătuse cu ei chestiuni). Căutau orginalitatea. Erau evident derivativi. Și din ce - din Paiuți 2, din Fidel Castro? Nu, din figuranți de Hollywood. Purtându-se mitic. Aruncându-se În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
advocat bătrân, care apucase și vremurile vechi de la 48; stam așezat bine în trăsura lui largă cu arcuri moi, „cu arcuri pentru bătrâneță“, zicea moș Ștefan Leu; și doi cai albi băteau șoseaua prunduită, nici prea iute, nici prea domol. Vizitiul de pe capră era și el bătrân, cam de vârsta lui moș Ștefan, cu o păreche de mustăți albe ca două caiere, și întruna vorbea cu „zmeii“ lui. La drum drept le dădea sfaturi, la deal îi îndemna, la vale-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trăsura, la picioarele noastre aveam un paner plin cu lucruri bune de ale gurii, și amândoi am fost într-un gând să nu ne mai abatem pe la târg. Nu mai mergem pe la reședință, Ilie!... strigă, de la locul lui, moș Ștefan. Vizitiul scutură hățurile și dădu din cap în semn de înțelegere. Suiam acum o costișă lină, lungă, fără sfârșit parcă; târgul, într-o înfundătură, rămânea la stânga, în urmă. La dreapta noastră deodată răsări un tapșan larg, între muncele. Era un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mărunt prin pulberea fierbinte. Pornirăm pe un drum îngust, plin de făgașuri. Ne cumpăneam la dreapta și la stânga, cădeam c-o lature, scurt, ca-ntr-o groapă, și ne opream o clipă, apoi caii se opinteau după glasul gros al vizitiului de pe capră și după îndemnul blând al lui Ștefan, și porneau domol; și mergeam acuma printre miriști întinse, printre ogoare lungi de păpușoi care-și clăteau încet, atingându-le, săbiile frunzelor. Așa merserăm multă vreme prin arșița zilei și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
subțirica cea balaie, cu căciuliță albă pe-o sprânceană, și c-o blăniță ca puful în jurul ochilor ș-a urechiușelor. Intrară în casă. Călugărița-i urmă plecată din șele și cuviincioasă. Oamenii stăteau în loc. Priviră întăi sania, și caii, și vizitiul cu blana-i albastră și cu căciula-i buhoasă căzăcească; pe urmă, după ce sania trecu spre grajduri, ei rămaseră vorbind despre boieri și despre minunatele ținuturi din care veneau acești oameni fericiți și bine hrăniți. Era ca o lumină în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tremurară limpede, cu tonuri felurite, în liniștea vălcelei. Frigul mai scăzuse și soarele lucea pe un cer senin și verde ca piatra de chiclaz. Cei patru cai încordați traseră la scară sania plină de blăni și de cergi mițoase; iar vizitiul, cu căciula-i buhoasă, stătea drept și mândru, nici nu catadicsea să se uite spre umilitele icoane care se zugrăveau în juru-i. Bordeienii se adunaseră iar, așteptând plecarea stăpânilor. În geamlâcul de dindos, Faliboga sta de vorbă cu cuconu Jorj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
revedere! — Cu tot respectul... vorbi ceva mai tare primarele și se ploconi spre blănița albă. Cuconița clipi numai din ochi; Avrămeanu se grăbi să se suie în sanie. Călugărița coborî iute din cerdac. Faliboga se apropie și el din partea cealaltă, vizitiul se aplecă îndărăt, și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și bordeienii căciulile din cap. Cu bine! strigă iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cu toții așezară blănurile și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și bordeienii căciulile din cap. Cu bine! strigă iar boierul. Hai, Costache! Vizitiul pocni din bici, zurgălăii prinseră a suna și sania porni repegior la deal. În urmă, se grăbi și domnu Vâlcu, cu căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Anca, Alina Bosac, și mai au acest privilegiu profesorii titulari actuali: Claudia Vacariu și Mihaela Prisacaru. Profesori, Claudia Vacariu Mihaela Prisacaru ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR Învățător, Valeria Avasâlcei Învățător, Oana Grivincă Învățător, Neculai Avasâlcei Învățător, Monica Dumitrașcu Învățător, Anca Dăscălescu Învățător, Cătălina Vizitiu Învățător, Loredana Țară Învățător, Claudia Medrihan Învățător, Elena Petrache Învățător, Carla Grădinaru Motto: Viața în acțiune este cel mai bun învățător. (Nicolae Iorga) Dumnezeu a creat învățătorul și a întrebat îngerii cum ar trebui să fie acest dascăl. Îngerii au
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
plângă. Știa unde s-a dus băiatul... „De-acum nu-l voi mai vedea. Doar cine știe când și cum...” Străinul, cu vădite semne de enervare, a privit mustrător la jandar, gratulându-l: „Halal om de ordine ești!” Apoi a poruncit vizitiului: „Nu ne oprim decât în pădure, pe malul râpei unde am fost în zori... Mână!” Nu a durat prea multă vreme și se aflau deja în inima pădurii, lângă prăpastie. La câțiva pași se vedea o foaie de cort întinsă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe ceva foarte iscusit și care arăta un spirit minuțios de ordine. Bătută dintr-o parte de vânt, poarta venise peste trăsură, lovise un cal la picior. Calul sărise și Lina țipase, agățîndu-se de "capa" lui Mini cu gheare desperate. Vizitiul sărise și el jos - și curba, curba vestită, de care erau așa de mândri proprietarii, curba aleei largi, așa de tare bătută cu nisip fin, că părea un asfalt, curba nobilă a trăsurei care, de la poarta mare de fier lucrat
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
lor, dar parcă era și acel sfârșit așteptat cu atâta încordare de Lenora. Totuși nu avu spre bărbatul ei acele mișcări care o aplecau ca pe o plantă amoroasă spre umărul lui. Se uita fix la el. - Am dat instrucții vizitiului - zise - și altele ce trebuiau făcute. Firește, nu puteau vorbi comod în fața musafirilor, dar poate constrângerea asta îi slujea. Când dai drumul răului, revărsarea iui se lățește nemăsurat. Vorbele mici ale traiului convențional aveau misiunea lor și plecarea misterioasă a
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
le ajută. Aerul serei păru lui Mini un deliciu. Caii mari și proști! - constată cu mulțumire Nory -- stau cu capul în jos, subt hățurile moi, pe care le ținea moșul. - Unde sunt roibii? întrebă nervos Lenora. - La grjd, coniță! răspunse vizitiul bătrân. - Gabrioleta a plecat cu mânjii, zise Hallipa grăbit, ca să o lămurească. Trăsura se urni greoi, comodă, de altfel, și pe arcuri bune. De pe aleea albă, Elena făcea semne de adio lui Nory; Hallipa trăgea obloanele verandei pentru noapte, Lenora
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu baloanele vătuite ale norilor albi pe cearceaful albastru supărător; opera probabilă a italianului, a omului care trecuse pe acolo. în decorul acela îi puteai vedea pe toți jucând o pantomimă absurdă, cu gesturi frânte și în fund pitulîndu-se Ioghi, vizitiul octogenar, care sta acum pe capră, și nevastă-sa, vrăjitoarea gheboasă, dădaca lui Mika-Le, ținând o capră neagră de panglici. Realitatea năștea astfel închipuiri, care i se suprapuneau ca un al doilea adevăr. Mini își reaminti o după-amiază când Hallipa
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu frăgezimea celor care îmboboceau. Seceta îngălbenise gazonul; pe aleea căreia nu i se împrospătase nisipul era puțin noroi, de-a lungul moșiei întregi, o priveliște de incurie a holdelor totuși bune. Porțile închise ermetic și o stație lungă până când vizitiul să se trudească singur ca să poată asigura intrarea, pe când, tăcute și serioase, Mini și Lina țineau hățurile. Mini nu refuzase să însoțească pe Lina, amica Nory fiind în ultimul moment reținută de afaceri ce nu se puteau amâna. - Singură nu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
peste așa o minune în fuga calului”...Ucenicul călugărului iese de după tejghea, vine să sărute mâna călugărului și să primească baslogovenie...Ieșim. Dincolo de turnul clopotniță, ne întâmpină forfota târgului. Pe aici se mișcă altă lume. Trăsuri pe capra cărora tronează vizitii care - țepeni precum parii - trec în trapul cailor dinspre sau spre palat. Pe alături merg în trap săltat slujitorii celui din trăsură...Ne întâlnim cu dregători domnești grăbiți spre îndeplinirea cine știe cărei porunci...Ne oprim în fața palatului gospod. Seimenii cu sânețle
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ascultăm cum se înfurie apa în căderea ei spre baraj. Nu l-am cunoscut pe moș Dumitrache. A fost pentru mine doar un personaj despre care știam că a lucrat la moșia boierului cu bunicul meu. Bunicul meu a fost vizitiul boierului, umbla în uniformă scrobită și purta mănuși albe, era elevat și vânjos, vorbea frumos cu toată lumea și era iubit sau poate doar temut de mulți. Moș Dumitrache era paznic al recoltelor boierului, cred că se numea vătaf ...Era dur
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]