1,064 matches
-
fost un stat în componența căruia au intrat teritorii aparținând astăzi în zona sudică Bulgariei iar în zona nordică României, creat în 1347 prin despărțirea regiunii de Imperiul Bizantin. Secesiunea s-a făcut inițial prin intervenția unui nobil bulgaro-cuman (sau vlah) din familia Terter, numit Balică, dar conducătorul suprem a fost Dobrotici căruia i se datorează - de fapt, existența acestui stat. Teritoriul fusese recucerit de către Imperiul Bizantin în 1362 de la Țaratul Vlaho-Bulgar (șubrezit de invaziile Tătarilor), cu ajutorul Genovezilor. Capitala statului a
Despotatul Dobrogei () [Corola-website/Science/320619_a_321948]
-
Rösler care consideră că proximitatea geografică în Balcani explică de ce există cuvinte comune între limbile albaneză și română, și conclude că nucleul original al limbii române trebuie căutat în actuala Macedonie, de unde migrații ulterioare, în secolul XIII, ar fi adus « vlahii » în nordul Dunării, la chemarea regilor maghiari, pentru a popula Transilvania până atunci deșartă. Lingviștii țărilor din vestul României sunt favorabili acestei ipoteze, deoarece ea se potrivește cu teoriile oficiale ale acestor țări, conform cărora nu existau populații romanice în
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
adică romana”". Sasul ardelean Johann Lebel scrie în 1542 că "« Vlachi » se numeau între ei « Romuini »" iar cronicarul polonez Stanislaw Orzechowski (Orichovius) notează în 1554 că "în limba lor « walachii » se numesc « romini »". Croatul Ante Verančić precizează în 1570 că "« Vlahii » din Transilvania, Moldova și Țara Românească se desemnează ca « romani »" iar maghiarul ardelean Martinus Szent-Ivany în 1699 citează frazele: "« Si noi sentem Rumeni »" ("Și noi suntem români") și "« Noi sentem di sange Rumena »" ("Noi suntem de sânge român"). În Palia
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-1553). Prima tipăritură română cu litere latine este culegerea de "Cântece religioase calvine" din 1560 a episcopului român Pavel Tordasi. Migrația pecenegilor și a cumanilor in spațiul din jurul Mării Negre a impins o parte din români (vlahi) la nord de Nistru, suprapunându-se peste slavi și formând o populație numită bolohoveni, așezată între Halici și Kiev, despre care sunt date în secolele XII-XIII. Toponimia de origine slavă, care amintește de perioada năvălirii slavilor în teritoriile românilor este
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
la conducere nobilimea locală și recunoscând autocefalia arhiepiscopiei Ohridului. După moarteaa sa, politica internă bizantină s-au schimbat, creșterea dărilor și taxelor provocând, după sursele epocii (Ana Comnena și Ioan Skylitzes), răscoalele bulgare împotriva Imperiului Bizantin (1040-1041). În 1185, nobilii vlahi din dinastia Asăneștilor, Ioan Asan I și Petru al IV-lea au organizat o a doua mare răscoală vlaho-bulgară care a avut ca rezultat înființarea celui de al Doilea Imperiu Bulgar, fondat de Ioan și Petru Asan, cu capitala la
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
la marginea imperiului, în contact direct cu "Barbaricum"). este o apelație științifică datorată istoricului Nicolae Iorga, dar așezările respective erau denumite de proprii locuitori "terrae" sau "țări", iar de popoarele sau puterile vecine : "Wallons", "Walha", "Gallo", "Welschen" sau "Walachen", "Volochi", "Vlahi". Aceste denumiri străine au aceeași etimologie că și numele de Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
a germanicilor în Europa, în secolele ÎI - IV, în contact cu slavii și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de walah în Europa centrală și orientala (pentru populațiile romanice). Trecând în alte limbi, walah a luat diferite forme : "vlah", "vlahos", "vlas", "voloh", "wloh", "olah", "iflak"... trecând ulterior și în limbile occidentale : "valacchi", "velaci", "valaques", "valacos", "wallachians". După R. Rohlfs, germanicul "Walh" a dat deasemenea, în limbile romanice occidentale, "Galles" (pour Wales), "Wallon" și "Wallonie", țara "Gallo" și "Gaule" ("Galia
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
de Dunăre, care începând cu retragerea românilor din Dacia, și declanșarea migrației triburilor nomade germanice și asiatice, au fost nevoite să reziste distrugerii sau asimilării de către năvălitori, reușind să ajungă în Evul Mediu timpuriu să realizeze primele mici formațiuni statale (vlahii, valahii în slavona). Odată cu instalarea și organizarea populațiilor slave în Balcani, s-a consacrat, prin intermediul limbii slavone, privitor la populațiile româniilor, atât din nordul cât și din sudul Dunării, definiția de vlahi (valahi, blahi), iar comunitățile lor organizate (românii populare
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
Mediu timpuriu să realizeze primele mici formațiuni statale (vlahii, valahii în slavona). Odată cu instalarea și organizarea populațiilor slave în Balcani, s-a consacrat, prin intermediul limbii slavone, privitor la populațiile româniilor, atât din nordul cât și din sudul Dunării, definiția de vlahi (valahi, blahi), iar comunitățile lor organizate (românii populare) au fost definite drept vlahii (valahii). În Europa, au existat (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime) zeci de "", de la marea Nordului (insula, azi olandeză, Walcheren) la marea Neagră (țările române
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
instalarea și organizarea populațiilor slave în Balcani, s-a consacrat, prin intermediul limbii slavone, privitor la populațiile româniilor, atât din nordul cât și din sudul Dunării, definiția de vlahi (valahi, blahi), iar comunitățile lor organizate (românii populare) au fost definite drept vlahii (valahii). În Europa, au existat (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime) zeci de "", de la marea Nordului (insula, azi olandeză, Walcheren) la marea Neagră (țările române), trecând prin Belgia (Valonia în Ardennes), Franța (Welschii din munții Vosges) și munții
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
nordul Dunării a fost o parte din "Barbaricum", păgân până în secolul VIII. După istoricul creștinismului și arheologul Pr. Ion Barnea, au existat două moduri de difuzare treptată a creștinismului popular de limbă latină, mai tardive, printre Dacii liberi și printre Vlahii (Proto-Românii) din nordul Dunării: pe de-o parte păstoritul (transhumanța reprezentând, an de an, o cale de schimburi culturale între zona carpatică, Balcani și zona pontică), și pe de altă parte negustorii (care se deplasau cu stofe, mirodenii, mătase și
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
cât și în statele românești apărute în sec. XIV, autoritatea ortodoxă, precum și cea civilă, foloseau limba slavonă, diortisită din limba greacă, în Sfânta Liturghie precum și în actele oficiale ale statului, cele mai multe texte religioase erau învățate pe dinafară de preoții români (""vlahi"") care nu înțelegeau slavona, sau care voiau să fie înțeleși de enoriașii lor. Astfel, numeroase "etyma" din această perioadă, cum este cuvântul "boscorodire", reflectă situația unui bilingvism nu tocmai perfect. Cu toate acestea, traduceri românești de mare importanță lingvistică, în
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
și azi citite ca monumente de expresie românească, și citate, de exemplu de Constantin Noica, drept exemplu. Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvantul "Vlach" a demonstrat că și denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne în română) din Constantinopol vine de la vlahi, care au avut o colonie lângă capitală Biserica Sfânta Maria din Vlaherne (Blachernitissa) are de asemenea o conotație românească. În textul medieval "Vita Sancti Methodii" se relatează că înaintea fraților Chiril și Metodiu, la slavii moravieni au venit misionari de la
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
în anul 863 Totuși în jurul textului înca există controverse generate și de ipoteza că Moravia era de fapt amplasată pe Dunăre, lângă Belgrad. Istoricul grec Lambros a găsit un document la Muntele Athos în care se afirma că Moravii, Sârbii, Vlahii și Slavii din Iliria au fost botezați în timpul Imparatului Mihail al III-lea în anul "867". Chiril și Metodiu au avut mai mulți discipoli în secolul al IX-lea, dintre care doi au propovăduit creștinismul în randul slavilor rămași printre
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
a apărut neologismul „Valahi”, un calc lingvistic recent, datorat înmulțirii traducerilor din lucrări în limbi străine ("Walachen" în germană, "Valacchi" în italiană, "Vlachs" sau "Wallachians" în engleză, "Valaques" în franceză, "Valacos" în spaniolă), de către traducători care nu cunoșteau forma românească „”. Vlahi a devenit și un "endonim" (autodefiniție) la Meglenoromâni sub forma Vlași. După crearea statului modern român, Vlahi devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români. Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de Vlahi este adesea
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
în germană, "Valacchi" în italiană, "Vlachs" sau "Wallachians" în engleză, "Valaques" în franceză, "Valacos" în spaniolă), de către traducători care nu cunoșteau forma românească „”. Vlahi a devenit și un "endonim" (autodefiniție) la Meglenoromâni sub forma Vlași. După crearea statului modern român, Vlahi devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români. Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de Vlahi este adesea folosită pentru a-i desemna pe Români înainte, dar și după apariția statului modern român. „Vatra străromână
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
forma românească „”. Vlahi a devenit și un "endonim" (autodefiniție) la Meglenoromâni sub forma Vlași. După crearea statului modern român, Vlahi devine denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români. Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de Vlahi este adesea folosită pentru a-i desemna pe Români înainte, dar și după apariția statului modern român. „Vatra străromână” a Vlahilor este controversată, fiindcă sursele nu-i menționează sub acest nume între romanizarea Traco-Geto-Dacilor și apariția cuvântului βλάχοι în scrierile
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
denumirea preponderentă a aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor, pentru a-i deosebi de Români. Totodată, în domeniul istoriei, denumirea de Vlahi este adesea folosită pentru a-i desemna pe Români înainte, dar și după apariția statului modern român. „Vatra străromână” a Vlahilor este controversată, fiindcă sursele nu-i menționează sub acest nume între romanizarea Traco-Geto-Dacilor și apariția cuvântului βλάχοι în scrierile cronicarului grec Ioan Skilițes din anul 976 apoi în „Compendiul” cronicarului bizantin Ghiorghios Kedrenos din sec. XI (vezi istoria vlahilor de la
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
și aidoma populației elenofone și albanofone, inclusă în denumirea generală de Ῥωμαίοι („Romei” în sensul de „Romani”) cuprinzând toți locuitorii băștinași din fosta „Romanie” (Ῥωμανία, adică Imperiul roman de răsărit). Astfel Cassius Dio în „Istoria romană” (22,6) nu menționează „Vlahii” ci scrie: "Dacii locuiesc pe ambele maluri ale Istrului, dar cei ce locuiesc dincoace de fluviu - lângă țara tribalilor - țin cu plata birurilor de Moesia și se numesc moesi, afară de cei așezați foarte aproape de tribali. Cei de dincolo poartă numele
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
cu expresia "Torna, torna, fratre!"). Ulterior, Primul Imperiu Bulgar cucerește bazinul Dunărei de Jos și partea de răsărit a peninsulei Balcanice, despărțind astfel populațiile romanice de Imperiu, care între timp devine din ce în ce mai puțin roman, și din ce în ce mai grec. Apariția cuvântului βλάχοι (Vlahi) în scrierile lui Skilițes și în „Compendiul” lui Kedrenos este legată de lipsa lor din Imperiu timp de mai bine de două veacuri, datorată extinderii stăpânirii bulgare asupra teritoriilor locuite de romanofonii orientali, numiți Власи în bulgărește. Filologul Ilie Gherghel
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
în „Compendiul” lui Kedrenos este legată de lipsa lor din Imperiu timp de mai bine de două veacuri, datorată extinderii stăpânirii bulgare asupra teritoriilor locuite de romanofonii orientali, numiți Власи în bulgărește. Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvântul „Vlahi” arată că denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi și datează aproximativ din secolul al VI-lea; vlahii au avut o colonie lângă capitală. Istoricul Theophylact Simocatta a scris despre Blachernae în legătură cu câteva evenimente din secolul al VI
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
timp de mai bine de două veacuri, datorată extinderii stăpânirii bulgare asupra teritoriilor locuite de romanofonii orientali, numiți Власи în bulgărește. Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvântul „Vlahi” arată că denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi și datează aproximativ din secolul al VI-lea; vlahii au avut o colonie lângă capitală. Istoricul Theophylact Simocatta a scris despre Blachernae în legătură cu câteva evenimente din secolul al VI-lea, din timpul împăratului Mauricius Secolul al VII-lea Isidor din
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
stăpânirii bulgare asupra teritoriilor locuite de romanofonii orientali, numiți Власи în bulgărește. Filologul Ilie Gherghel, într-un studiu despre cuvântul „Vlahi” arată că denumirea cartierului Blachernae (Vlaherne) din Constantinopol vine de la vlahi și datează aproximativ din secolul al VI-lea; vlahii au avut o colonie lângă capitală. Istoricul Theophylact Simocatta a scris despre Blachernae în legătură cu câteva evenimente din secolul al VI-lea, din timpul împăratului Mauricius Secolul al VII-lea Isidor din Sevilla a scris în secolul al VIII-lea lucrarea
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
goților Cosmografia anonimului din Ravenna compusă după anul 680, „Dacia...care se numește și Gepidia” indică venirea nomazilor gepizi. Secolul al VIII-lea Istoricul Stelian Brezeanu scrie că primele date precise despre românii de la sud de Dunăre, numiți „vlaho-rinhini” (posibil „vlahii de la râul Rynhos”), apar într-un document istoric referitor la mănăstirea Kastamonitou, scris în secolul al XVII-lea dar bazat pe o sursă bizantină din secolul al IX-lea. Conform documentului, în vremea iconoclasmului (secolul al VIII-lea) la Sfântul
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
numiti Pecenegi. Acest lucru înseamnă că de fapt pecenegii au ocupat vechea Dacie, care era locuită în acel timp de români În anul 938 Ibn al-Nadīm a publicat lucrarea Kităb al-Fihrist (Indexul cărților arabe) în care a menționat „turcii, bulgarii, vlahii" (folosind termenul Blagha’ pentru vlahi) și alte popoare. Identificarea Blagha’cu românii a fost făcută de Dodge și Spinei Denumirea de vlahi era deja utilizată încă din secolul al VIII-lea, când au fost identificati "vlahorinchinii" în Balcani Cronicarul arab
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]